1,075 matches
-
de stins focul și un cazan plin cu nisip. Dar ce anume citeam eu sub geamul lucarnei? Probabil Portretul lui Dorian Gray, o hrană rumegată de fiecare dată din nou a lecturilor mele și care, legată în pânză și cu cotor de piele, făcea parte din comoara de cărți a mamei mele. Oferta abundentă de păcate a lui Dorian Gray, care se supralicitau vicios unul pe celălalt, era potrivită pentru oglindirea de sine. La vremea asta voi fi împrumutat probabil de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în floarea vârstei, locuiau într-un adăpost de urgență pentru refugiați din Est. Barăci din tablă ondulată cu acoperișuri bombate, așa-numitele păduchelnițe, stăteau aliniate într-un șir, între ele rufe întinse la uscat. Exista doar supă de arpacaș cu cotoare de varză și un pat de campanie pentru mine. Fiul cel mare căzuse în luptele pentru mânăstirea Montecassino, soțul, pe care rușii îl arestaseră și-l duseseră la Dirschau și nu se mai știe pe unde, era dat dispărut. Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și el, relația cu fiica lui, întemeiată după cum bine se vedea, pe afecțiune, ar avea nevoie de acum să fie legalizată. N-a spus nimic în plus. Stăteam amândoi în picioare lângă o etajeră burdușită cu cărți, pe ale cărei cotoare încercam să descifrez titlurile. Tatălui Annei discuția aceasta îi era penibilă. Mie nu, mai cu seamă că spusesem fără nici o ezitare da și amin. După aceea nu s-a mai vorbit decât despre data nunții. Tată a trei fiice, Boris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care învățasem, trăgând cu coada ochiului, jocul de skat și care, cu degetul mare umezit, număra bancnote și cartele de alimente, ea, care cânta cu toate degetele piese pentru pian ce picurau ca ploaia și care a pus pentru mine, cotor lângă cotor, cărți pe care ea nu le citea, ea, căreia, din trei frați, i-a rămas doar cât să umple un geamantan de mărime mijlocie și care i-a văzut pe frații ei trăind mai departe în mine - „toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
trăgând cu coada ochiului, jocul de skat și care, cu degetul mare umezit, număra bancnote și cartele de alimente, ea, care cânta cu toate degetele piese pentru pian ce picurau ca ploaia și care a pus pentru mine, cotor lângă cotor, cărți pe care ea nu le citea, ea, căreia, din trei frați, i-a rămas doar cât să umple un geamantan de mărime mijlocie și care i-a văzut pe frații ei trăind mai departe în mine - „toate astea le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care stătea gânditor un bust al lui Balzac, iar pe pereți - câteva portrete de familie și fotografia cu autograf a lui George Moore. Mi-am pus ochelarii și am supus unui examen imparțial volumele de mult prăfuite. Erau acolo previzibilele cotoare galbene de la Mercure de France, care-și avusese clipa sa de glorie; cele mai renumite producții simboliste de la sfârșitul secolului și unele tomuri disparate din O mie și una de nopți de Burton, Heptameronul Reginei Margot, Decameronul, Contele Lucanor, Calila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
asta? m-a întrebat el înțepat. —James! Capul mi se învârtea din cauza efortului de a găsi căi să mă apăr. —Eu am încercat să te ajut. Îmi aminteam foarte clar cum, o dată, stătusem lângă James care, plin de importanță, frunzărea cotoare de cecuri și chitanțe de bancomat și bătea cifre pe un calculator. În ziua aia, m-am oferit să-l ajut. Mi-a spus, cu o sclipire sugestivă în ochi, că el se ocupa de ceea ce se pricepea, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu-mi pasă de literatură”. Care nu o salvează de nimic, pentru că dacă tot ținea morțiș să aducă fericire, putea alege altă formă de filantropie, nu o carte (a scris 723). A trăit 98 de ani. Cu frecvența de un cotor pe săptămînă. Cadrul celor 723: exotic, istoric, frisonant. Eroinele: fecioare blînde. De origine umilă dar mîndre, ele se Îndrăgostesc În șir indian de bărbați palizi. În ultimul capitol izbucnește nunta. (Căci mireasa e aproape virgină.) Cititorii se bucură și deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
margine de masă, un control prin sertare: creioane, Însă nici o agendă de adrese, nici un carnețel cu tîrfe. Un teanc de „Pagini Galbene“, amestecate - comitatele Los Angeles, Riverside, San Bernardino, Ventura. San Berdoo era singura carte de telefoane folosită - paginile mototolite, cotorul crăpat. Cercetă paginile uzate: conțineau liste de tipografii. O legătură, probabil Întîmplătoare: victima Susan Lefferts era născută În San Berdoo. Ochii lui Bud fotografiau: clic-clic-clic. Baia și bucătăria erau imaculate. În comodă cămăși Îngrijit Împăturite. Covorul curat, puțin cam soios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fulgi, dădu jos salteaua și văzu o copertă din piele dedesubt. Erau „Literele stacojii“ ale lui Lynn, fără doar și poate - Îi citea din jurnalul ăla de ani de zile. Bud Îl Înhăță și se pregăti să-l rupă de la cotor - un truc pe care Îl făcea cu cartea de telefoane. Mirosul Îl opri. Dacă nu se uita Înăuntru, era un laș. Răsfoi pînă la ultima pagină. Scrisul de mînă al lui Lynn, cerneală neagră, groasă, stiloul aurit cumpărat de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
sorteze cadavrele, cum ar fi acel irlandez manierat, Dudley Smith, de care vorbește mereu. Alte detalii despre aceste subiecte și despre cele colaterale - după o plimbare, un mic dejun și trei cafele tari. Abia acum sfîșie jurnalul de-a lungul cotorului, iar pielea și hîrtia le rupse În bucățele mici. Telefon direct la divizia Anchete Interne. ȚÎr, țîr. — Anchetele Interne. Kleckner. — SÎnt White. Dă-mi-l pe Exley. — White, ai făcut-o de oaie rău... O voce nouă pe linie: — Exley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
trecut iar pe lângă mine Lia, într-o undă de parfum scump, și Andrei Vlădescu, care m-a privit o clipă cu niște ochi ce păreau tulburi. Iuliu Sofronie spunea mai departe măscări. M-am desprins de tocul ușii, să privesc cotoarele cărților înghesuite în rafturile din spatele fotoliului-balansoar. Aurora Mocanu îi oferea o prăjitură lui Vlad Dumitrescu. A refuzat-o, apoi s-a întors spre mine. „Spune-mi, dumneata te pricepi? Ți-amintești ce-a zis unul din ăia trei, Lowell sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
citisem de ani de zile o asemenea carte. Mama le dăduse pe cele mai multe la tombolele organizate de biserică. Dar m-am gândit că voi găsi cu siguranță câteva pe etajera lui Joan: și nu m-am înșelat. Am apucat un cotor colorat și m-am pomenit admirând ilustrația de pe copertă, care emană brusc mireasma prafului plăcerilor din trecut. Mă tenta să iau cartea jos și să încep s-o citesc acolo, în clipa aceea, dar un impuls puritan mă opri, spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
colț; odată, Duncan deșurubase una și găsise o bucată de hîrtie Înăuntru, mîzgălită cu scris de copil: Mabel Alice Mundy douăzeci de blesteme oribile pe capu’ tău de citești asta! Cărțile din bibliotecă erau povești de aventuri, pentru băieți, cu cotoare late și colorate. Pe polița căminului, așezați gata de luptă, erau niște soldați de plumb urît pictați. Dar domnul Mundy instalase și niște rafturi ca Duncan să-și pună propriile obiecte pe care le cumparase din piețe sau din magazinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se asigure; se uită apoi În poșetă și văzu cartea poștală de la Reggie și fu tentată s-o scoată și s-o mai citească Încă o dată... Dar lîngă ea era mica ei agendă albastră de la minister, cu un creion la cotor. CÎnd o văzu, se verifică. Se gîndi la date. CÎt trecuse de la ultimul ciclu? Brusc, i se păru că nu-l mai avusese de secole. Scoase agenda și-o deschise. Pe pagini erau Însemnări criptice, de parcă ar fi fost notele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să schimbe locul lucrurilor dinăuntru. Helen o urmări o clipă, apoi făcu un pas nervoasă și se uită din nou În jur. Se duse spre un raft cu cărți și Își aruncă privirea peste titluri. Erau Îndeosebi romane polițiste cu cotoare de proastă calitate. Printre ele se aflau și cele două romane ale Juliei: Moarte lentă și Douăzeci de crime. De la cărți, Își mută privirea spre tablourile de pe pereți, spre bibelourile de pe polița vopsită. Deși se simțea stînjenită și nervoasă, dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o tainică lume rafinată, aproape desăvîrșită. Un paravan chinezesc lăcuit separa dormitorul de living, iar pe latura opusă căminului, față În față, se afla ceea ce fusese cîndva o pereche de scaune Empire. Doi pereți erau plini de cărți, ale căror cotoare se cojeau de pe rafturile incinerate. Deasupra patului era o mică lucarnă - singura bucată de sticlă intactă pe care o vedeam pe tot etajul conacului. — Aici era biroul lui Hollinger? l-am Întrebat pe Cabrera. Sau camera de zi a doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
intră: E frig, își zise Profesorul. Probabil oi fi uitat deschisă fereastra... Palpitând molatic, flăcările din șemineul cu horn clădit din pietre îi dauriră ușor trăsăturile în nuanțe jucăușe de cupru. Parcurse încet drumul pe dinaintea fațadei bibliotecii, culegând absent, de pe cotoare nedeslușite de tomuri, scăpărări de litere ce mijeau cabalistic prin negura încăperii. Mai făcu un pas înainte, spre fereastră. Se încrucișă cu reflexele indecise ale oglinzii de Murano, care separa spațiul lumii reale, camuflat în obscuritate, de tainele virtualei lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
regulate ale Rozaliei, administratoarea blocului, care o dată pe săptămână aerisea, mătura și ștergea praful. Cărțile, de obicei înșirate peste tot de trebuia mereu să mute câte un teanc atunci când primea musafiri, sunt acum ordonat aranjate în biblioteca modernă, modulară. Pe cotoarele aliniate în spatele cristalurilor mobile se disting numele unor scriitori: Mallarmé, Tolstoi, Goethe, Eliade, Zola, Sebastian. De pe unul dintre rafturi, fotografia unei tinere elegante îl întâmpină cu un zâmbet atrăgător. În colțul de jos, o dedicație scrisă cu cerneală ușor decolorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alcool de greața pe care ți-o provoacă consumul excesiv de alcool din seara precedentă... Eu aplic această terapie (în sfera literaturii) de mult timp. Merge, este eficientă. Când nu mai poți, când ți se face rău numai uitându-te la cotoarele cărților din bibliotecă, ia-ți inima în dinți și caută un roman de secolul al XIX-lea și citește-l. Te "dregi" de greața de literatură și chiar de greața existențială. Sau un volum de poeme. De pildă, Bacovia. E
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
și eternul miros de șosete fierbinți sau la „Floreasca“, unde se rupea rola după un sfert de oră și lumea răcnea: „Filmuu’!!!“. La „Miorița“, printre țiganii care te-așteptau la coadă să te buzunărească sau la „Capitol“, ferindu-te de cotoarele de măr aruncate de la balcon. În toate îl admirai pe Sergiu Nicolaescu în mărime naturală și, pe deasupra, policolor. Comuniștii păreau băieți buni (deși cam tâmpiți, după cum zicea Mihnea), se vedea că-și iubesc țara, familia și meseria; ceilalți, burghezii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nou, ediția ieșea totuși pe piață: fără pamflet și cu vreo trei sute douăzeci și nouă de poezii mai puțin. (O știam pe de rost: mică, maronie, antipatică, îmbrăcată în piele la colțuri și cu niște rame noduroase de carton pe cotor.) La sfârșitul primăverii, abia se vânduseră cinci sute de exemplare; falimentul pândea, tipografia cerea banii. Încă lucid, Eminescu întreba de restul poeziilor, amenințând cu un proces. Poziția lui Maiorescu devenea pe zi ce trece mai șubredă. Drept răzbunare, în iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cerneluri arse și-a carton spart. Fiecare volum trebuia pedepsit, torturat, trecut prin chinuri lungi și complicate. Literele mincinoase erau sufocate cu bucăți mari de vată, tiparul azvârlit de pe-o pagină pe alta, desenul scăldat în bălți de-acid. Cotorul tremura, ca o ceapă despicată. Așteptam să se usuce sculele, apoi închideam cartea la loc în seif; alta urma la rând. Într-o noapte, puțin plictisiți, le-am scos pe toate în curtea blocului. Arătau jalnic, curgea cleiul din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
depuse de madam’ Bardot. Le-a adus cu furgoneta și le-a deșertat prin săli. În câteva luni, n-a mai fost picior de șoarece-n Tribunal. Căutai prin pod, după stâlpi, prin subsoluri; nimic. Dosarele - curate și-ntregi, cu cotoarele intacte (poate mai lipseau niște pagini de ici-de colo, dar sigur nu le luaseră șoarecii). Trece un an, și-ncă unul. Pisicile-și fac treaba, procesele merg strună, toată lumea-i fericită. Li se dă de mâncare, se-nmulțesc, mai vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
încă ploaia de pe el. „Deschide-l.“ L-am tras peste masă, lângă mine. Era deja tăiat pe lungime și nu conținea nici o adresă. Am scuturat ambalajul într-un loc liber, printre cești. Din el a căzut o carte subțire, cu cotorul alb-lucios. Nu descifrai decât titlul, numele autorului fusese ras cu lama. Am ridicat-o și, sub privirile tuturor, am citit cu voce tare: „Alexandru.“ „Ce mai e și asta?“, s-a întins Maria, lăsând cana din mână. Pipăia coperta velină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]