3,194 matches
-
ape al său preferat motto, este o ascunsă ambiguitate, sau o intempestivă extragere loto? Magnifica lebădă neagră cu cioc de noroc și jurământul în plisc, înoată strângându-și amintirile-n coc, iar la gât își pune de pene colorată cravată. CRANIUL ISTORIEI Craniul înhumat de istorie, prin păduri mici, uitate, în miniatură, având multe răni și rupturi împarte lumii binecuvântări cu ură. Craniul vechi, de timp abandonat, transformat parțial în pământ, din umbră mereu a guvernat necălcând din destin un cuvânt
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
său preferat motto, este o ascunsă ambiguitate, sau o intempestivă extragere loto? Magnifica lebădă neagră cu cioc de noroc și jurământul în plisc, înoată strângându-și amintirile-n coc, iar la gât își pune de pene colorată cravată. CRANIUL ISTORIEI Craniul înhumat de istorie, prin păduri mici, uitate, în miniatură, având multe răni și rupturi împarte lumii binecuvântări cu ură. Craniul vechi, de timp abandonat, transformat parțial în pământ, din umbră mereu a guvernat necălcând din destin un cuvânt. Craniul răsfățat
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
jurământul în plisc, înoată strângându-și amintirile-n coc, iar la gât își pune de pene colorată cravată. CRANIUL ISTORIEI Craniul înhumat de istorie, prin păduri mici, uitate, în miniatură, având multe răni și rupturi împarte lumii binecuvântări cu ură. Craniul vechi, de timp abandonat, transformat parțial în pământ, din umbră mereu a guvernat necălcând din destin un cuvânt. Craniul răsfățat de ferigi, pictat în nuanțe de mov și de verde, de-l atingi ca premiu o să câștigi timpul pierdut, care
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
ISTORIEI Craniul înhumat de istorie, prin păduri mici, uitate, în miniatură, având multe răni și rupturi împarte lumii binecuvântări cu ură. Craniul vechi, de timp abandonat, transformat parțial în pământ, din umbră mereu a guvernat necălcând din destin un cuvânt. Craniul răsfățat de ferigi, pictat în nuanțe de mov și de verde, de-l atingi ca premiu o să câștigi timpul pierdut, care de-acum o să te dezmierde. OMUL CRESCUT DIN LEMN Omul care a crescut la întuneric, în lemn, urlă ieșind
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
cer spre neființă, făcute nu-s din fier și cremene ci, din lacrimi uscate-n neștiință. Trei se văd bine, sunt manipulate de întuneric scurs în loc umbros, sunt cele mai expuse și mai vătămate de bezne, vânate pentr-un descărnat craniu de os. Două sunt adolescente încă, discret pălăvrăgesc ca fetele și ele, visează când vor fi mari să devină stâncă de viață, cu dulce gust de acadele. Aceste turnuri gemene săracele-s lovite, sparte, puse să se-ncremene în amintiri de
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
a plâns din memorie cu lacrimi de mâini căzute-ntre pietre pe ambițioasele paie ce vor să facă istorie într-un loc dezmierdat de sfintele vetre. Casa bunicii zace sub resturi de vremi strânse în bucăți de lemn și în cranii, de vrei să-i vorbești în șoaptă s-o chemi cu vorbe curate, nu cu interpelări stranii. Casa bunicii mi-aduce aminte de timpii din moarte aduși, de gânduri mărunte sau sfinte, pentru care cândva am fost răpuși. FEMEI DE
POEME (2) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382483_a_383812]
-
valurile lin ,răzgâiată de soarele arzător al după-amiezii. E-atâta liniște în jur ! A ajuns destul de repede la țărm și nu-nțelege absolut deloc cum de e singurul pirat de pe acea corabie , ce-și flutură semeață steagul neagru din care craniul cu un singur ochi, zâmbește înfiorător. Se trezește speriat . E tot în pădurice . Siluetele sumbre ale copacilor par niște soldați teutonici în lumina palidă a lunii rotunde. E deja noapte,își amintește de corabie,de marea cea albastră și-apoi
VIATA LA PLUS INFINIT (4) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382911_a_384240]
-
am oprit din drum. Trebuia să existe undeva o oază, Un loc de odihnă și înnoptare Al celor însingurați și neliniștiți, Al nesfrâșitelor caravane, Al turmelor de vise neîmplinite Care se reîntorc în noaptea neființei Printre dune de nisip și cranii albite, Spre văile întunecate ale plângerii. Citește mai mult Singuri, străini și fără călăuzăAm căutat izvoare în pustiu,Pământul făgăduințelor,Patria fără de hotare a viselor,Piatra de la temelie, filozofală.Dar tot singuri cum am venitNe întoarcem în noapte.Și cum
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
am rătăcitNu ne-am oprit din drum.Trebuia să existe undeva o oază,Un loc de odihnă și înnoptareAl celor însingurați și neliniștiți,Al nesfrâșitelor caravane,Al turmelor de vise neîmpliniteCare se reîntorc în noaptea neființeiPrintre dune de nisip și cranii albite, Spre văile întunecate ale plângerii.... XVIII. ISPITELE NOULUI EON POST-CREȘTIN, de Marin Mihalache, publicat în Ediția nr. 2256 din 05 martie 2017. Fără surle și trâmbițe, fără clopote să bată vestind că se apropie furtunile apocaliptice, au cântat cocoșii
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
i-ar fi dus, ei tot aici s-ar fi întors, în locul unde au ieșit din găoace. Așa că, ce să facă, în pofida interdicției alor săi, dar și a autorităților, care îi plantaseră în față panouri galbene de avertizare, cu hâde cranii la mijloc, Ernsti venea zilnic la casa lor cea veche, acum cu ușile și ferestrele bătute în cuie, să își hrănească păsările. Se bucurau nespus la venirea lui, i se lăsau pe creștet, pe umeri și îi uguiau la ureche
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
mă, vârcolacii? M-a întrebat râzând coana preoteasă. - Nu i-am furat, coană preoteasă! Am protestat eu. Vârcolacii lui arătau ca oameni îmbrăcați, pe când morții mei erau morți obișnuiți. - Cum, obișnuiți? S-a mirat coana preoteasă. - Adică niște schelete cu cranii, fără ochi, coaste înșirate, picioarele numai oase, ce mai, morți, morți în toată regula! - Parcă ziceai că erau îmbrăcați! - Ei, câte-o zdreanță putredă, agățată de coaste! În rest, oase. Goale, goale! Coana preoteasă a rămas derutată, prilej pentru mine
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă, spectrală. Mă clatin Într-un craniu, sînt creierul lui uscat, scîrțîitor. Produc idei de praf care se scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate fi răsturnată. Un timp de praf Înaintînd continuu În jos și fără ieșire, depozitîndu-se, crescînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mereu la îndemână și o pungă de caramele cu care îi îmbia câteodată generos pe semenii săi. Obișnuia să salute primul pe toată lumea, ridicându-și pălăria în aer și lăsând vederii calota albastră ca un capac pus de cer pe craniul lui. Dar numai când saluta o femeie tânără, numai atunci ridurile dese de pe fața lui muncită de ani se deschideau ca un evantai chinezesc, luminând toată fața într-un surâs adresat chipului privilegiat. Afară era frig chiar primăvara, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Inima mea e pregătită de drum!“. Simțise în coșul pieptului cum inima se forța să-i ajungă în gât și apoi în cap, transformată într-o curgătoare lumină albă, apoi într-un șuvoi exploziv care tâșnea prin crăpăturile dilatate ale craniului, pe urmele gemene ale celei care murise înaintea lui. Era ca o eliberare dintr-un pământ care nu dăduse roade, înflorind doar pentru plăcerea nu știu cui, cineva ascuns în toate, care făcea risipă de forțe și mister. În spatele vieții se țesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
meu m-a îmbrățișat vesel: - Suntem acasă, Matilda! Fața îi era scăldată în lumină. Se uita la mine cu ochi pe care nu-i văzusem niciodată. Era ca și cum o altă față învinsese toate celelalte fețe, sărind din camera întunecată a craniului lui. Era vesel, arătând căldură, scântei din adânc, din nucleul pe care nimeni nu putea să-l vadă din plin, ci numai sfărâmat. Am luat un taxi de la Arlanda până la apartamentul nostru din Solna. Era o zi rece cu soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nouă ori cheia în broasca ușii biroului său, după care intră, precaut. Adulmeca ceva ce nu-i dădea liniște, deși aerul proaspăt ce îi intra în birou prin geamul larg deschis nu putea decât să-l bucure. Altceva îl deranja. Craniul său pleșuv părea liniștit, într-adevăr, dar nu era deloc. Îndărătul lui, unde puteau foarte bine zbura Robert și ai săi, căci cu nimic diferită de nemărginirea nopții stelare este nemărginirea gândurilor umane, acolo înăuntru, deci, era o agitație ieșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-se, țintuind cu privirea sa goală și verde câteva dintre ciudatele vestigii ce îi împodobeau încăperea. Clossettino înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie. Clossettino sărută craniul, apoi îl linse, strecurându-și limba în orbita goală. Cu ajutorul suliței bizantine, își arse o lovitură atât de puternică în craniul spelb, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie. Clossettino sărută craniul, apoi îl linse, strecurându-și limba în orbita goală. Cu ajutorul suliței bizantine, își arse o lovitură atât de puternică în craniul spelb, încât și-l crăpă. Se descălță de un singur pantof, după care începu să-și miște degetele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie. Clossettino sărută craniul, apoi îl linse, strecurându-și limba în orbita goală. Cu ajutorul suliței bizantine, își arse o lovitură atât de puternică în craniul spelb, încât și-l crăpă. Se descălță de un singur pantof, după care începu să-și miște degetele de la picioare, ordonat, întrucât era vorba despre un ritual. Numără astfel cu voce tare până la 62, după care își ridică piciorul, punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul în care își făcuse apariția nu putea fi decât nimicul. Rânjind fatidic către cei pe care îi ura atât de mult, Michael începu să se masturbeze straniu, suflecându-și craniul. Cu sexul său indica direcții noi, spre o lume abia acum vizibilă, dar dorită de absolut toată lumea, cu clădiri și oameni ale căror zâmbete și forme erau expresia libertății totale. Un sex de tablă arab. Un con heterociclic, hesperidian, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dragoste perenă neuitată și dureros cuprinsă în sertarele și miile de evidențe ale unei cărămizi, pietre ponce și absconse încastrate de o mână pricepută în albele și alambicatele sipete ale unei împărătese de la începutul lumii, albastru de turquoise și malachit, craniu de jad din care bem purtați de o istorie care se tot repetă, cam așa arăta Lumea de Deasupra în dimineața aceea. Vântul purta cu varii viteze nori războinici și cotropitori, care de care mai avântat și mai plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scrie despre scumpul de Charlie și a venit să mă întrebe dacă-l pot ajuta. Dl Van Busche Taylor era un bărbat foarte slab, cu un cap mare și chel, cu oasele proeminente și strălucitoare; iar sub cupola imensă a craniului său fața, cu zbârciturile adânci, părea tare mică. Era un om liniștit și excesiv de politicos. Vorbea cu accentul din Noua Anglie și în comportarea lui era un fel de frigiditate de reptilă care mă făcea să mă întreb de ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
moartea dăduse târcoale la bord asemenea unui oaspete tăcut, trecându-și Îndelung ghearele pe deasupra prăzii, Înainte să lovească. Își ridică privirea, atras de scârțâitul steagului de pe vergă. Înainte ca drapelul să cadă moale la loc, apucă să zărească imaginea unui craniu, peste două oase În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând o cange, o Înfășură iute Într-o cârpă gudronată care zăcea pe jos. Din câteva mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bronzul rece. Mai Întâi păru să desprindă o cataramă care probabil că asigura baza bustului. Apoi, acționând peste niște Închizători invizibile, deschide o porțiune deasupra capului, făcând să se rotească o parte din chipul sculptat. În cavitate luci o albeață. Craniul vreunui sfânt sau al vreunui martir, se gândi Dante, plictisit. Nu prețuise niciodată acea obișnuință de a li se mărunți trupurile, În loc să fie lăsați să aștepte, În integritatea lor, trâmbița celei de a doua judecăți. Dar poate că era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]