785 matches
-
proză scurtă și romane, bine primite în epocă. Multă obsesie sexuală, dialog fragmentar, laconic, sugerând stări și pulsiuni ale inconștientului, mai mult decât structuri epice. Se simte tehnica lui Ernest Hemingway, modelul unor tineri prozatori ai momentului. Narațiunile decupează momente crepusculare din legăturile, de regulă incidentale, ale unor cupluri. Există propensiunea spre parabolă, tributară existențialismului, după cum intervin elemente precum absurdul, acceptarea întâmplării, sexul ca blestem și vocație fatală. Stăpânirea stilului este remarcabilă. De altfel, ediția definitivă a romanului Portul pustiu (1997
PETRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288775_a_290104]
-
de stângăciile și naivitățile începutului.Totuși, multe fragmente, mai ales cele cu valoare concluzivă într-un poem, anunțau un autor capabil să se individualizeze printr-un timbru aparte. La el expresionismul exaltării, al cântecului de izbândă coexistă cu simbolismul stărilor crepusculare. Poezia e plină de vitalitate, iar bucuria de a trăi în armonie cu toate elementele ce compun lumea pare imposibil de zdruncinat. Titlul primei cărți, Tălmăciri din mine, vorbește despre sinceritatea absolută, despre fervoarea celui care vrea să ia viața
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
învolburat, celebrând iubirea că moarte extatica. Lirismul târziu al poetei reorchestrează marile ei teme - la care se adaugă carnagiul războiului -, oficiind solemn, cu zvâcniri revoltate, „onoarea de a suferi”, într-o splendoare a dezolării spiritualizate amar, cu resemnare de astru crepuscular, absorbit în „forțele eterne”. Blamat că un sacrilegiu moral, dar entuziasmându-i pe Proust și pe Barrès, românul Le Visage émerveillé adopta formulă notației de jurnal, expunând, într-o proza cu tușa diafana, impresionista, candid, dar ardent senzitiva, erosul reprimat
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
de vinovăție și cea de adevăr având mereu conotații duble, întrucât sensul social al adevărului nu coincide cu sensul moral. Dacă tema se va menține, ca și tehnica schimbării perspectivelor narative (modelul este cel al romanului-mozaic, cum mărturisește autorul), atmosfera crepusculară, hipnotică, încărcată de o „poezie a decadenței umane” (I. Negoițescu), specifică acestui roman al „ultimilor” descendenți ai lumii vechi („burghezo-moșierești”) este unică în proza lui N. Trilogia Somnul vameșului (1981), care cuprinde romane publicate anterior - Fără vâsle (1972), Noaptea (1974
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
Barbu, de idee. Ceea ce definește „pohemul” este îndeosebi aspectul său ludic, care favorizează amestecul vârstelor și proliferarea neîngrădită a fanteziei: „eu îmi declamam pohemele pe un teren de rugby/ gâfâind la grămadă/ mă credeam în concepții mâncam în spasmele lor crepusculare atât de pă/ rintești/ la masă îmi scoteam firește bascul meu de lemn/ mâncam frumos în imensa lor tristețe/ eram voios de felul lor aveam motive serioase”. Poetul visează „în colaborare cu Isaac Newton”, dovezile științei astfel descoperite fiind pălăriile
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
de fulgurații și nedezvoltate - care, reordonate, compun o perspectivă nouă asupra liricii barbiene: poetul face parte din aceeași familie spirituală cu Mihai Eminescu și Lucian Blaga, viziunea balcanismului purificat prin răsfrângerea în oglindă din ciclul Isarlâk ar fi opusă celei crepusculare a lui Mateiu I. Caragiale, consubstanțialitatea artei cu știința este demonstrată, in extremis, odată cu interpretarea poeziei Grup prin prisma simbolurilor matematice ș.a. Un punct de plecare al ideii care tutelează lucrarea Théorèmes poétiques poate fi găsit tot în studiul despre
NICOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]
-
iar după 1990, „Clujul liber”, „Nu”). Va publica volumele Țărâna serilor (1967), Reminiscențe (1969), Trecerea pragurilor (1972), Elegii (1975; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca), Nimburi (1977), Pâinile punerii nainte (1979), În lumina înserării (1982), Înstelatele oglinzi (1984), Orfica tăcere (1988), Crepuscularele vitralii (1993), Chemări spre nicăieri și niciodată. Poezii 1985-1995 (1996). Se dedică în același timp prozei - Tărâmul izvoarelor (1968) - și memorialisticii, concepută sub formă de roman autobiografic: Frumoasa risipă (1980), Steaua câinelui (1991), Pinii de pe Golna (1993), Străinul de la miezul
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
punerii nainte, Iași, 1979; Frumoasa risipă, Cluj-Napoca, 1980; În lumina înserării, București, 1982; Înstelatele oglinzi, Cluj-Napoca, 1984; Înaltele acele vremi, Cluj-Napoca, 1987; Orfica tăcere, Cluj-Napoca, 1988; Pe muntele Ebal, Cluj-Napoca, 1990; Steaua câinelui, Cluj-Napoca, 1991; Pinii de pe Golna, Cluj-Napoca, 1993; Crepuscularele vitralii, Cluj-Napoca, 1993; Chemări spre nicăieri și niciodată. Poezii 1985-1995, București, 1996; Străinul de la miezul nopții, Cluj-Napoca, 1996; Catrene, Cluj-Napoca, 1999; În colț lângă fereastră, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Ion Oarcăsu, „Țărâna serilor”, TR, 1967, 24; D. Țepeneag, „Țărâna serilor
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
eleniști” sau romani, ci tensiunea dintre universul urban (e.g., Alexandria) și legile pustiei. Instrumentalizarea ideologică a monahismului este un fenomen care nu poate fi atribuit pentru întâia oară decât episcopului Teofil, papă al Alexandriei (385-412), la un moment mai degrabă crepuscular din istoria Părinților deșertului 2. Pe scurt, cel puțin în ceea ce îl privește pe Evagrie Ponticul, atât „lupta de clasă”, cât și „ipoteza naționalistă” sunt constructe sociologice sărace, aplicate unui univers spiritual mai puțin afectat de problemele ideologice ale lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să cînte și, în vreme ce unul dintre palancuri cojește și ridică al doilea strat de grăsime, celălalt palanc e slăbit cu încetul, astfel încît primul strat coboară prin bocaportul principal într-o încăpere pustie, numită „cămara de grăsime“. în acest apartament crepuscular, mîinile dibace ale cîtorva marinari înfășoară lunga „pătură“, care aduce cu un ghem uriaș de șerpi vii. Treaba continuă așa multă vreme: cele două palancuri se ridică și coboară simultan, cașalotul și cabestanul se învîrtesc, marinarii cîntă, domnii din „cămara
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pentru Raymond Chandler Los Angeles-ul: epitomul civilizației moderne, punctul de maximă luxurianță și bogăție, dar și sediul supremei corupții. Deși scăldat în soare ca puține alte orașe ale lumii, Los Angeles-ul străbătut de Philip Marlowe e mai degrabă un metropolis crepuscular, expresionist, populat de fantomele unei civilizații violente, hrăpărețe, imorale, total subjugată de domnia banului. Marlowe atrage atenția asupra acestei realități încă din primul paragraf al romanului The Big Sleep: el face o vizită nu unor oameni în carne și oase
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
unde lucrau amândoi, i-a sărit în brațe în public. De altfel, în clinica psihiatrică, traducerea în act este asimilabilă unei impulsii, cu caracterul său de violență autosau heteroagresivă; actul este scurt și se realizează într-o stare calificată drept crepusculară și adesea delictuoasă. Activismul ca modalitate defensivă este deci cu totul altceva (DSM-IV, 1994/1996): o strategie pusă la punct pentru a servi drept derivativ și care este menită să lupte împotriva angoasei. O regăsim frecvent în viața cotidiană, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și 1910, semnând mai întâi N. Budu, traduceri din Paul Verlaine, Théophile Gautier, dar și câteva poezii care, asemenea celor apărute tot atunci în „Junimea” din Râmnicu Vâlcea, nu vor fi selectate în unicul lui volum, Poema navelor plecate, subintitulat Crepusculare - Poema toamnei (1912). Poate invitat, poate recomandat de prietenul Tudor Vianu, ia contact cu cenaclul lui Al. Macedonski, mult mai semnificativă vădindu-se apropierea de gruparea simbolistă de la „Vieața nouă”, revistă unde a publicat, între 1910 și 1913 și între
BUDURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
B. află o fericită coincidență cu sine însuși. Romanul Fuga lui Șefki rămâne astfel o scriere-efigie. Dintr-o intuiție fundamentală, situată sub aripa unei originale meditații simbolice, decurge contemplarea fascinată a unui mozaic omenesc, etnic, unde transpar intens, ireversibil, semne crepusculare. O parte a acestei lumi sud-dunărene, cea care declină, alcătuită din descendenți ai glorioșilor osmanlâi, concentrează interesul epic și simbolic al autorului, în vreme ce altă parte, comunitatea românească, e în carte doar o paradigmă morală și o ipoteză sociologică. În Dii
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
prea bine de ce, împins ca de o spaimă. Spaimă de sacrilegiu, regret după castitatea copilăriei, îndârjire de a se arunca în viață, de a se sustrage întemnițării, morții. Moarte a cărei chemare se numește Umurli, ființă purtând în ea taina crepusculară a neamului. Dar Șefki se întoarce, nu ca să fie însoțit cu Umurli, ci să răscumpere cu viața proprie o altă viață, pe care o curmase fără să vrea. Întoarcere între ai săi și în moarte, închizând cercul. Cu această tramă
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
Literatura română și spiritul sud-est european, București, 1976, 199-209, passim; Vartic, Spectacol, 75-91; Micu, Scriitori, 149-165; Piru, Ist. lit., 384-385; George Sbârcea, Cafeneaua cu poeți și amintiri, Cluj-Napoca, 1989, 64-66, 68-71; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 118-119; Gabriela Drăgoi, Un Orient crepuscular, ECD, 1994, 3; Dicț. scriit. rom., I, 390-393; Marian Barbu, În căutarea romancierului Emanoil Bucuța, CC, 1996, 9-10; Mircea Muthu, Călcâiul lui Delacroix, București, 1996, 70-75, 153; Dicț. analitic, II, 96-98, III, 12-13. G.D.
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
al povestirilor, punând încă o dată în lumină opoziția. Elogiul femeii fascinante, stăpânite de eros, ce deține parcă o putere de seducție vrăjitorească, este însuși elogiul feminității. A. se înfățișează, de asemeni, ca un excelent pictor de medii, al unei lumi crepusculare, ca și Mateiu I. Caragiale, al cărui urmaș se dovedește a fi și prin viziune, și prin stil. Este un pictor al Bucureștiului, oraș pe care-l iubește cu frenezie, al anotimpurilor și topografiei urbei, marcată de somptuoase restaurante și
ALBALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
SECOLUL LUMINILOR La început a fost lumina mediterană și Europa a fost pe jumătate... Apoi statuile Greciei s-au dus să se piardă în ceața nordului și s-a născut filosofia. Și lumina Mediteranei s-a strămutat prin vitralii în crepusculara ambianță a catedralelor. Și a fost universul gotic. Și lumina picturii mediteraneene a fecundat umbrele interioarelor și s-a făcut Rembrandt și Vermeer. Apoi Europa a plecat să-și încerce miracolul în toate peisajele pământului. Dar nicăieri n-a mai
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
1998; Cartea albă a lui Arpagic, București, 1998; Geniul de a fi, București, 1998; Soarele de apoi, București, 2000; Ghicitul în mulțimi, București, 2000; Cine sunt eu? (Un sfert de secol de întrebări), Cluj-Napoca, 2001. Traduceri: Michel de Ghelderode, Povestiri crepusculare, București, 1973. Repere bibliografice: Călinescu, Aspecte, 319-323; Regman, Cărți, 30-34; Martin, Poeți, I, 232-238; Constantin, Despre poeți, 137-141; Felea, Poezie, 31-36; Stănescu, Poeți și critici, 40-43; Sasu, Progresii, 146-150; Ciobanu, Panoramic, 60-72; Grigurcu, Teritoriu, 184-188; Pop, Poezia, 245-262; Poantă, Modalități
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
30; Vladimir Simon, Anca Balaci, „Urechile lui Midas”, RL, 1980, 30; Emil Manu, Anca Balaci, „Vacanță în Olimp”, RL, 1981, 36; Emil Manu, Anca Balaci, „Clelia”, evocări din istoria legendară a Romei, RL, 1984, 35; Andreea Vlădescu Lupu, Romanul iubirilor crepusculare, RL, 1987, 25. Il.C.
BALACI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
turn de observație dintr-un oraș străin, de unde scrutează lumea cu o lunetă. Ca și în romanele mai vechi, B. plasează criza individuală a omului modern, incapabil să-și depășească statutul de demon mărunt, pe fundalul crizei colective a lumii crepusculare postbelice, aflată în pierdere de identitate și tradiții. În Noaptea strigoilor (Martorul) (1996), cadrul este al unui oraș de provincie în care participanții la un simpozion de istorie se trezesc izolați din pricina viscolului. Constrânși la imobilitate, ei profită de acest
BANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285600_a_286929]
-
la răspântii, asemenea unor menhire, fac relieful acestei lirici, în care orașul, „bătrân”, se animă de o continuă, subtilă aproape, împresurare a satului, absorbind însetat jertfa de roade, aromele, „susurul”, ca un „plămân”. Aspecte disonante în târgul-relicvariu, vegheat de soarele crepuscular, vara, exuberanța coacerii, „pârga” scapă mereu undeva în afară de cadru, în prim-planul poemelor invadează substituții solari, produsele ardelenilor - fânul, grâul sau vinul -, esențele, filtrul; regăsite în alt anotimp, al penumbrei, al ploilor dezolante, provinciale, cu unda abia perceptibilă de melancolie
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
acesteia, contactul cu realitatea fizică externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al conștiinței sale. Aceste trăiri au un caracter paradoxal și sunt adesea destul de greu de separat de stările patologice de tip crepuscular, cele din timpul aurelor epileptice sau cele produse de administrarea de substanțe psihodisleptice. De o mare forță ilustrativă este, În sensul acesta, relatarea pe care o face Kirilov, În romanul lui F. Dostoievski Demonii, când Își descrie stările de extaz
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o „experiență”, o stare paradoxală a conștiinței mele, care nu mai permite ca Eul meu să trăiască, să-și reprezinte propriile sale experiențe sufletești și trupești interioare Într-o manieră lucidă. Stările paradoxale ale conștiinței (confuzia, stupoarea, stările secunde sau crepusculare, coma etc.Ă produc schimbări ale persoanei, În cursul cărora Eul se reflectă pe sine schimbat, proiectat Într-o altă realitate, pe care nu o cunoaște și, prin urmare, nici nu o poate Înțelege. În aceste condiții, Eul se gândește
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a reprezentat în istorie o moștenire intelectuală care a reușit să se perpetueze printr-o descendență prelungită și eclectică - a formei imperiale romane, apoi a celei creștine - devenindu-și sieși copie și succesor. Nicolae Iorga este de părere că ipostaza crepusculară a bizantinismului se află exact în spațiul dunărean (care îl obsedează pe B.), mai precis, în renașterea elino-bizantină din timpul lui Nicolae Mavrocordat. Relația dintre un tipar originar și o serie de ipostaze ulterioare modelează în roman gesticulația existențială, ca
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]