1,176 matches
-
esențială a "adresei publice", și anume faptul că este "(con)centrată pe agent"747. Atâta timp cât retorica critică nu va încerca o orientare radical diferită înspre obiectul său de interes, observă criticul, ea va fi condamnată la "perpetuarea modelului tradițional de criticism"748 retoric. Astfel, propune McKerrow, trebuie să efectuăm o inversiune a sintagmei "adresă publică", astfel încât întreprinderea critică să dobândească noul profil non-tradițional care să o scutească de neajunsurile abordărilor critice prealabile. "Adresa publică" devine "simbolism ce adresează un public" sau
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de tipul - adăugirea mea) "orator-public", atunci când se angajează în întreprinderea critică"756. Vestea bună, notează McKerrow, este că, atâta timp cât ne asumăm caracterul mediat al comunicării contemporane, o serie de fenomene culturale de interes academic major pot fi "recuperate", din perspectiva criticismului (retoric). În acest sens, întreaga "cultură populară"/pop cultura (popular culture, în limba engleză) dobândește un loc central în întreprinderea critică, de unde putea fi etichetată, pur și simplu, drept "oportunitate pierdută"757 până la momentul respectiv. McKerrow remarcă pericolul unei "extensiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
poate avea în ce privește influențarea viziunii despre lume a adolescenților din ziua de azi, al căror "gust" pentru "marile discursuri ale unor oratori de multă vreme plecați dintre noi"761 a devenit cvasi-nul. Dacă dorim să împiedicăm proliferarea "formelor sterile de criticism"762, zice McKerrow, devine urgentă orientarea retoricii critice înspre simboluri, în detrimentul agenților, în conceperea procesului de adresare a variatelor tipuri de public. Ray McKerrow își continuă raționamentul, precizând că principiile retoricii critice, grație modificărilor pe care le execută în ce privește natura
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
explicitezi un astfel de principiu, totuși, din princina dominării criticilor moderniste, potrivit cărora "comunicarea mediată [...] promovează declinul criteriilor culturale"800, o astfel de întreprindere merită atenție reînnoită. Criticul apreciază că demersului critic modernist, privind (produsul) media din perspectivă monosemică, limitează criticismul ideologic la simpla "rezistență" pe care agentul cultural o dobândește față de impoziția unor înțelesuri culturale care nu se potrivesc, neapărat, identității sale. Chiar dacă această achiziție nu este lipsită de valoare, consemnează McKerrow, este vorba, mai degrabă, de o valoare negativă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
polisemică, în schimb, "dezvăluie o lectură subordonată sau secundară, ce conține semințele subversiunii sau ale respingerii autorității, chiar în timp ce lectura principală pare să confirme puterea normelor culturale dominante"801. Ultimul și cel mai interesant principiu al retoricii critice sună, simplu: "Criticismul este un act performativ (a performance, în limba engleză)"802. McKerrow adună sensul principiilor anterioare într-o interpretare a retoricii critice drept practică a acțiunii și a criticului (retoric) drept inventator care "argumentează sau susține o interpretare a fragmentelor colecționate
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
într-o interpretare a retoricii critice drept practică a acțiunii și a criticului (retoric) drept inventator care "argumentează sau susține o interpretare a fragmentelor colecționate"803 de text care se adresează unui public. Actul performa-tiv, prin urmare, "mută accentul dinspre criticismul ca metodă înspre critica înțeleasă ca practică (socială - adăugirea mea)"804. Acest principiu, adaugă Ray McKerrow, vine în sprijinul intervenției profesorului Philip Wander, a cărei contribuție la dezvoltarea criticismului retoric McKerrow o mai anunțase într-un moment anterior al studiului
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
se adresează unui public. Actul performa-tiv, prin urmare, "mută accentul dinspre criticismul ca metodă înspre critica înțeleasă ca practică (socială - adăugirea mea)"804. Acest principiu, adaugă Ray McKerrow, vine în sprijinul intervenției profesorului Philip Wander, a cărei contribuție la dezvoltarea criticismului retoric McKerrow o mai anunțase într-un moment anterior al studiului său. Iată că, în finalul analizei sale a retoricii critice, McKerrow se întoarce la Wander și la "cotitura ideologică" în criticism pe care acesta din urmă o considera necesară
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
profesorului Philip Wander, a cărei contribuție la dezvoltarea criticismului retoric McKerrow o mai anunțase într-un moment anterior al studiului său. Iată că, în finalul analizei sale a retoricii critice, McKerrow se întoarce la Wander și la "cotitura ideologică" în criticism pe care acesta din urmă o considera necesară. Însă criticul consideră că viziunea lui Wander, potrivit căreia "criticismul întreprinde o cotitură ideologică atunci când recunoaște existența unor interese legitime puternice de care beneficiază și care susțin constant politici și tehnologii care
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
al studiului său. Iată că, în finalul analizei sale a retoricii critice, McKerrow se întoarce la Wander și la "cotitura ideologică" în criticism pe care acesta din urmă o considera necesară. Însă criticul consideră că viziunea lui Wander, potrivit căreia "criticismul întreprinde o cotitură ideologică atunci când recunoaște existența unor interese legitime puternice de care beneficiază și care susțin constant politici și tehnologii care amenință viața de pe planetă"805, semnalează un pericol al cărui sens este mai larg decât cel întrevăzut de
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
află și în termenii propriei sale expertize, în termenii inerenți propriei sale funcționalități ca atare"807. O astfel de viziune, încheie McKerrow, conferă sens înseși teoriei critice, subsumând-o practicii critice; teoria devine "actul performativ al (criticului) retoric care susține criticismul în termeni de lectură inteligentă a discursului puterii"808. În final, criticul subliniază caracterul de-sine-stătător al practicii critice, care, eliberată de orice legitimare care se revendică de la anumite criterii universaliste ale rațiunii, "celebrează propria dependență de contingență, de doxa ca
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
practicii critice, care, eliberată de orice legitimare care se revendică de la anumite criterii universaliste ale rațiunii, "celebrează propria dependență de contingență, de doxa ca temei al cunoașterii, de nominalism, care consideră că însuși temeiul înțelesului limbajului este doxastic și de criticism, privit ca act performativ"809. McKerrow declară că intenția retoricii critice nu este, nicidecum, cea de a delegitima alte tipuri de criticism, însă consideră absolut necesară apariția unei orientări generale, a unei căi înspre o conceptualizare postmodernă a relației dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
doxa ca temei al cunoașterii, de nominalism, care consideră că însuși temeiul înțelesului limbajului este doxastic și de criticism, privit ca act performativ"809. McKerrow declară că intenția retoricii critice nu este, nicidecum, cea de a delegitima alte tipuri de criticism, însă consideră absolut necesară apariția unei orientări generale, a unei căi înspre o conceptualizare postmodernă a relației dintre discurs și putere. Profilul pe care ni l-a oferit McKerrow al unei astfel de orientări îl determină pe critic să intuiască
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
necesare pentru a îl aduce în ființă. Cum spuneam, la începutul acestei ultime lecturi, pe care am parcurs-o împreună, de dragul familiarizării noastre comune cu o anumită "porțiune" din cercetarea academică pe domeniul Științelor comunicării din Statele Unite, realizată din perspectiva criticismului retoric, iată-ne ajunși la sfârșitul aventurii. Studiul lui Ray McKerrow a constituit, cu siguranță, o lectură dificilă, pe care, iată, am reușit în acest moment să o încheiem. Pe măsură ce am înaintat în raționamentul lui McKerrow, am sesizat, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
sesizat, cu siguranță, "locurile" deja familiare nouă, grație lecturilor și analizelor precedente în care ne-am angajat. Însă, în finalul acestei analize particulare, cea pe care atât criticul McKerrow, cât și editorul Carl R. Burgchardt, o consemnează sub numele de criticism postmodern, se impun câteva observații cu caracter rezumativ. Încheiam secțiunea precedentă a capitolului de față atrăgând atenția, pe urmele lui William Lewis, asupra importanței asumării caracterului mereu particular al demersului critico-retoric. Ray McKerrow vine să sprijine concluzia exprimată și trăită
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
mai toți criticii retorici pe care i-am inclus în această istorie alternativă a abordărilor critice și calitative pe scena cercetării în științele comunicării. Mai mult, studiul lui McKerrow este unul meta-teoretic, ceea ce înseamnă că abordarea sa recuperează, din perspectiva criticismului, însuși demersul critico-retoric ca atare, chestionându-i premisele și legitimitatea. Pe parcursul acestei ultime lecturi, l-am aflat pe Ray McKerrow angajân-du-se într-o întreprindere critico-retorică aparte, având ca obiect de interes însuși demersul criticismului retoric prealabil și ca scop crearea
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
că abordarea sa recuperează, din perspectiva criticismului, însuși demersul critico-retoric ca atare, chestionându-i premisele și legitimitatea. Pe parcursul acestei ultime lecturi, l-am aflat pe Ray McKerrow angajân-du-se într-o întreprindere critico-retorică aparte, având ca obiect de interes însuși demersul criticismului retoric prealabil și ca scop crearea posibilității criticismului retoric viitor. În 1989, data la care eseul lui McKerrow a fost publicat, orientările critice generate de revoluția inițiată, în 1965, de Edwin Black, abordaseră, deja, cum am constatat în scurta noastră
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
demersul critico-retoric ca atare, chestionându-i premisele și legitimitatea. Pe parcursul acestei ultime lecturi, l-am aflat pe Ray McKerrow angajân-du-se într-o întreprindere critico-retorică aparte, având ca obiect de interes însuși demersul criticismului retoric prealabil și ca scop crearea posibilității criticismului retoric viitor. În 1989, data la care eseul lui McKerrow a fost publicat, orientările critice generate de revoluția inițiată, în 1965, de Edwin Black, abordaseră, deja, cum am constatat în scurta noastră incursiune pe teritoriul american al criticismului retoric, fenomenul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
crearea posibilității criticismului retoric viitor. În 1989, data la care eseul lui McKerrow a fost publicat, orientările critice generate de revoluția inițiată, în 1965, de Edwin Black, abordaseră, deja, cum am constatat în scurta noastră incursiune pe teritoriul american al criticismului retoric, fenomenul discursului din mai toate unghiurile sau perspectivele imaginabile. La momentul respectiv, McKerrow se afla în postura, cât se poate de legitimă, de a aprecia valoarea euristică a abordărilor critice de până la el și a estima, așa cum e firesc
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
recunoscând, cât se poate de explicit, caracterul constrângător al propriei ideologii implicite, însă limitându-se la această recunoaștere. Retorica critică, pe de altă parte, își propune nici mai mult, nici mai puțin decât depășirea limitelor respective, un proiect consonant cu criticismul permanent foucauldian și care se angajează, atât în teorie, cât și în practică, în procesul de eliberare a demersului retoric de orice constrângere ideologică cunoscută sau imaginabilă. Am văzut că, în teorie, retorica critică are în vedere un dublu scop
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
orice constrângere ideologică cunoscută sau imaginabilă. Am văzut că, în teorie, retorica critică are în vedere un dublu scop, orientându-se critic atât asupra condițiilor dominării, cât și a condițiilor libertății umane și identificând, în discursul puterii, locus-ul privilegiat al criticismului, orientat, în mod nobil, înspre demistificarea sau dezvăluirea condițiilor eficienței acestuia din urmă în demersul de construcție a unor relații de putere cu caracter particular. În practică, tot discursul puterii constituie, cum am constatat, condiția de posibilitate pentru menținerea, într-
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
bineînțeles, al celor mai nobile scopuri. Retorica critică, deci, înainte sau, mai bine zis, în loc de a se propune drept metodă de cercetare a fenomenului discursiv, își asumă, dimpotrivă, numai mandatul de a schița, în linii mari, o orientare generală a criticismului, care, ținând cont de neajunsurile demersurilor critice prealabile, să creeze noi posibilități de reprezentare pe scena cercetării academice. În acest sens, am văzut că McKerrow este primul care se întoarce, cu intenție recuperatoare, înspre pop cultura americană, legitimând-o ca
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
larg efectele acestui raționament particular al lui Ray McKerrow, în timp ce analiza de față îi datorează, cum precizam într-un moment anterior, posibilitatea mânuirii cheii de lectură. Însă mai ales, fără studiul din 1989 al lui McKerrow, contribuțiile multor "eroi" ai criticismului retoric american la înaintarea proiectului cercetării academice înspre noi posibilități de articulare și reprezentare a diferenței (culturale) nu ar fi fost, până în ziua de astăzi, posibile. Ce trebuie să reținem din această lectură? Care este moștenirea simbolică a lui Ray
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
un ne-răspuns sau o tăcere, este sugerat tot de către McKerrow în studiul său. Dacă, așa cum am constatat, orice "răgaz" pe care ni-l îngăduim pe teritoriul unei forme particulare de existență, cunoaștere și putere -, iar repausul legitimat de exersarea criticismului retoric dintr-o singură perspectivă la un moment dat nu face excepție în acest sens - nu înseamnă altceva decât că am obosit să mai gândim, cum spunea Karl Marx, va trebui să ne reamintim de retorica critică pentru a învăța
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
care ne luăm rămas bun, un mister. Bibliografie Aristotel, Retorica, Editura Iri, București, 2004. David K. Berlo, The Process of Communication, Holt, Rinehart, & Winston, New York, 1960. Bitzer, Lloyd, "The rhetorical situation", 1968, în Carl R. Burgchardt (ed.), Readings in rhetorical criticism, Strata Publishing Company, State College, PA, 1995, pp. 60-68. Black, Edwin, "Excerpts from "Rhetorical criticism: A study in method"", 1965, în Carl R. Burgchardt (ed.), Readings in rhetorical criticism, Strata Publishing Company, State College, PA, 1995, pp. 47-59. Black, Edwin
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
K. Berlo, The Process of Communication, Holt, Rinehart, & Winston, New York, 1960. Bitzer, Lloyd, "The rhetorical situation", 1968, în Carl R. Burgchardt (ed.), Readings in rhetorical criticism, Strata Publishing Company, State College, PA, 1995, pp. 60-68. Black, Edwin, "Excerpts from "Rhetorical criticism: A study in method"", 1965, în Carl R. Burgchardt (ed.), Readings in rhetorical criticism, Strata Publishing Company, State College, PA, 1995, pp. 47-59. Black, Edwin, "The second persona", 1970, în Carl R. Burgchardt (ed.), Readings in rhetorical criticism, Strata Publishing
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]