1,143 matches
-
sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar cicatricea accentua și mai mult râsul sarcastic și crud. Pe jos, era o crustă de noroi uscat, iar în această crustă se vedeau foarte bine urmele pașilor care după aceea dispăreau. Nu atât dispariția urmelor mă intriga, cât coincidența cu ceea ce visasem: la o parte din ele se vedea un semn. Unul din pantofii celui ce trecuse pe acolo părea să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fac cu ochiul. Ca de obicei în America, porțiile sunt enorme. Aproape mă îngrozesc văzând câtă carne poate să mănânce vecinul meu din dreapta. Ospătărița îmi aduce doi homari fierți și cleștele de care trebuie să mă folosesc pentru a sparge crusta. Nu prea mă pricep să scot carnea albă din clește și din coadă, mă lupt, dificil, cu cei doi homari, stângăcia mea devine repede vizibilă și stârnește, constat, un zâmbet pe fețele perechii din capătul mesei. Atmosfera e plăcută, are
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în pantaloni scurți, se distrează copios văzând că n-am nici o dexteritate în "disecarea" homarilor, dar n-o face cu răutate, ci cu simpatie. Ospătărița care ne servește se apropie de mine și-mi arată cum se scoate perfect din crustă carnea albă, gustoasă. A. îmi povestește că atunci când vrei să angajezi pe cineva, într-o poziție importantă, una dintre probe este asta: îl inviți la masă și îi oferi o porție de homar, ca să vezi cum se descurcă. Fără îndoială
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Învețe, dar și mai mult ar fi dorit să nu aibă o julitură enormă la cot, de la o căzătură. „Mă duce“, le spuse luîndu-și rămas-bun și o zbughi spre dormitorul ei: poate că rana se vindecase și putea să smulgă crusta, ca să se Înfățișeze curată la Întîlnirea cu Juan Lucas, dar de unde să ia o rochie adevărată, nu cămașa lui Ernestito Pedro de Altamira, „Îl vrosc!“, strigă Înotătoarea. Între timp Susan, fermecătoare și Juan Lucas, cu un aer de playboy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
furnici ai văzut p’acolo?” “Pă naiba! Dă unde furnici? Nici dă leac, mămică!” Și amândouă, mama și fiica, sau bunica și mama băiatului continuă prășitul locului de pe luncă. Într-adevăr, n-a mai rămas prea mult. Tăișul sapelor despică crusta care voise să devină, pe zi ce trece, tot mai tare. Ca-ntr-o bătălie pe viață și pe moarte, bălăriile (unele mai firave, altele destul de viguroase) cad răpuse de ascuțișul celor două unelte agricole. Eliberat parcă de lunga-i
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
bizonului după un incendiu în prerie. Un copil care, din milă, își alegea întotdeauna în echipă jucătorii cei mai slabi. Un adult care dădea telefoane numai când era beat și plângăcios. Ochii o înțepau, iar gura i se umpluse de cruste. Se uită în oglinda din baia de la etaj: buhăită și șubredă, cu claia de păr roșu ca o perdea de mărgele încurcată. Dar încă prezentabilă, în condițiile date. Avem o răsturnare de situație, explică doctorul. Îi vorbi în unde B
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
privea cum își revine, de la oră la oră, ca într-un film scandinav deprimant. Uneori se holba la ea, chibzuind dacă era comestibilă sau o amenințare. O dată, o izbucnire de sexualitate animalică, uitată într-o clipă. Alteori, ea era o crustă pe care încerca să și-o curețe de pe ochi. Se uitase la ea cu privirea aceea amuzată, lichidă, pe care i-o aruncase într-o noapte, când erau adolescenți și se târau amândoi spre casă, fiecare de la întâlnirea lui, beți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gestul stângaci. —O, Marker! Nu prea știam cum o să arăți. Dar mie mi se pare că arăți foarte bine. Avea capul ras, cu două albii mari de râu care brăzdau o cumpănă a apelor peticită. Fața lui, plină încă de cruste, arăta ca un sâmbure de piersică de douăzeci și cinci de centimetri. Foarte bine, spuse Mark. Nu prea știam, dar poate bine ar trebui să fie bine. Bonnie râse, iar fața ei Camay se înroși ca sucul de cireșe Kool-Aid. —Oau! Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
moarte, câmpurile căpătau o frumusețe stearpă, minimalistă. În aceste orizonturi pustii, nimic nu se putea furișa nevăzut. Iernile aveau să fie foarte grele, desigur. I-ar fi plăcut să vadă un februarie aici. Săptămâni în șir de zăpadă cu o crustă de gheață, de temperaturi sub zero grade, de vânturi revărsându-se nestingherite dinspre munții Dakota pe o distanță de sute de kilometri. Cercetă o culme mărginită de grâne de la o fermă veche, puțin mai acătării decât o cocioabă. Se văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de inutilitatea lor. Sludden crede că mă mulțumesc cu prea puțin. Convingerea mea este că exită orașe în care munca e o închisoare, timpul o vargă, iar iubirea o povară, iar astfel libertatea mea devine prețioasă. Singura mea grijă e crusta de pe braț. Nu o simt, dar cînd obosesc, pielea sănătoasă din jur începe să mă mănînce, iar cînd mă scarpin, crusta se întinde. Probabil că mă scarpin în somn, căci atunci cînd mă trezesc, pata aspră e întotdeauna mai lată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o închisoare, timpul o vargă, iar iubirea o povară, iar astfel libertatea mea devine prețioasă. Singura mea grijă e crusta de pe braț. Nu o simt, dar cînd obosesc, pielea sănătoasă din jur începe să mă mănînce, iar cînd mă scarpin, crusta se întinde. Probabil că mă scarpin în somn, căci atunci cînd mă trezesc, pata aspră e întotdeauna mai lată. Așa că urmez sfatul doctorului și încerc să n-o bag în seamă. CAPITOLUL 4. O petrecere Lanark a fost trezit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în armură, cînd ar trebui să se predea sau să se retragă. Astfel, o persoană poate începe prin a-și limita doar afectele, poftele sau inteligența și, pînă la urmă, inima, organele genitale, creierul și pielea se acoperă cu o crustă. Nu face decît să vorbească și să se hrănească, oferind și primind printr-un singur orificiu; apoi, gura se închide, căldura nu mai are nici un debușeu, crește în interior pînă... uită-te, o să vezi. întunericul în care stăteau era dens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
convențională a fetei, felul lor relaxat declanșară în Thaw o furie dureroasă însoțită de invidie, făcîndu-l să se sufoce aproape. Se uită scos ca din minți la stînca de granit alăturată. Avea petice de licheni de forma, culoarea și grosimea crustelor pe care și le cojise de pe șold noaptea trecută. își imagină cum rădăcinile minuscule ale lichenilor pătrund prin porii imperceptibili ai suprafeței aparent solide, lățindu-se și pătrunzînd în adîncime. „O boală a stîncii“, se gîndi el. „O boală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
insecte înaripate atît de minuscule, că îți puteau intra prin pori în piele. în mai puțin de un secol, Puripăduchele a infectat și a mîncat orice altă formă de viață de pe glob. Pămîntul a devenit o simplă stîncă sub o crustă umflată de păduchi de toate dimensiunile, de la cîțiva centimetri la un metru și jumătate. Apoi au început să se devoreze unii pe alții. La sfîrșit a rămas unul singur, un titan încolăcit în jurul ecuatorului ca o rîmă în jurul unei pietricele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gîtul cu mîinile lui de piatră. Se lupta el. „Repede, repede, repede!“ țipă cioara. „Taie-i repede gîtul.“ El își plimbă gura de piatră pe gîtul ei, aproape de ureche, și i-l tăie repede. Se trezi pe burniță, cu o crustă pe buze și ceva lîngă el, ceva ce nu dorea să vadă. încercă să zboare spre casă, dar nu mai avea suflu să parcurgă decît distanțe scurte; neavînd de ales, se tîrî pe edecul unsuros. Urcînd la etaj, tot cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și se frecă peste tot. Apoi își răsuci o pătură uscată în chip de togă, își spălă lenjeria de corp de mai multe ori în vasul de toaletă și o atîrnă pe margine pentru a se usca. Cu unghile rîcîi crusta de vomă de pe cracul pantalonului și frecă locul cu pătura udă. Materialul mototolit îl dezgusta. Deși îi era sete, nu fusese în stare să golească mai mult de o cană cu ceai rece. întinse pantalonii pe platformă și îi frecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uita că ocup actuala funcție datorită numai abilității tale de a controla jocurile Mașinii. Eu personal n-am ajuns vreodată să pricep toate non-aiurelile astea cu ajutorul creierului uman. Ce-s toate mâzgălelile astea? Eu nu văd decât ceva ca o crustă solidă de lumină. Presupun că dungile de colo sunt liniile de descărcare nervoasă și care o să se descurce cu ocazia proiecției măritoare. De data asta Thorson îl auzi. Se duse la Hardie și-i arătă ceva pe o fotografie, murmurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Sima a plâns, după cum se obișnuiește în asemenea ocazii, acolo, în viscol, lacrimile i-au înghețat peste pleoape, de aceea, când a plecat, clătinându-se în bătaia vântului și târându-și prin zăpadă pușca aia, avea ochii acoperiți de o crustă străvezie, ca orbii cei mari, ca Homer, de exemplu, iar noi, după ce ne-am îmbrățișat, am închis la loc fereastra făcută din nuiele. 10. Am scormonit intens, zile și nopți, cu mâinile noastre, eu și Zenobia, până când scorbura a devenit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
plângând, în fața ușii. „Ce faci, domnule Sima ?“, l-am întrebat, „dacă nu pleci, intră măcar înapoi, vreau să închid“. „Aștept puțin, să-mi înghețe lacrimile“, mi-a răspuns el. După un timp, când peste ochi i s-a format iar crusta aceea de gheață, a plecat bâjbâind prin zăpadă, ca marii orbi; mi s-a părut că apucă o direcție cu totul greșită dar n-aveam de ce să mă amestec și am închis bine ușa în urma lui. 11. Au trecut, după
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
obraji, nu le puteam opri, nici n-aș fi vrut... Mă țintuia fericirea unui fel de regret copleșitor și fără motiv. Îmi revedeam, desfășurată simultan, întreaga viață. Era ca și cum, lucrând cu mai multe ecuații, necunoscuta comună și-ar fi lepădat crusta circumstanțială și, renunțând la sine, s-ar fi preschimbat în altceva deplin și total, iar numerele, înfricoșător de vii, și-ar fi regăsit fiecare nedimensionalitatea, și așa mai departe... Așa se moare, cunosc asta, înecat într-o intensă și duioasă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
chiar să fie înger, iar îngerul călău, pe când partea arhiintimă aflată în miezul miezului ființei tale așteaptă într-o neputincioasă mâhnire sfârșitul timpului de trecere. Toate acestea, inevitabil obscure, apar de obicei învăluite în aparențele unei perfecte banalități, care constituie crusta însăși a desfășurării lor. Abia observabile, ele se mențin la limita unui echivoc gata oricând să-ți demonstreze că nu poate fi vorba decât de simple coincidențe... În ceea ce mă privește, un înverșunat fanatism poetic (marea capcană a vieții mele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
uita că ocup actuala funcție datorită numai abilității tale de a controla jocurile Mașinii. Eu personal n-am ajuns vreodată să pricep toate non-aiurelile astea cu ajutorul creierului uman. Ce-s toate mâzgălelile astea? Eu nu văd decât ceva ca o crustă solidă de lumină. Presupun că dungile de colo sunt liniile de descărcare nervoasă și care o să se descurce cu ocazia proiecției măritoare. De data asta Thorson îl auzi. Se duse la Hardie și-i arătă ceva pe o fotografie, murmurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fiindcă știa că nu va mai fi la fel cum fusese. Ultima lui călătorie cu maică-sa fusese un drum parcă scris în rai: totul se potrivise. Venise și ploaia să stingă deșertul, ca pe un gâtlej însetat. Praful prinsese crustă, vântul se îmblânzise. La șiiți era ziua Sisdah Bedar, când ieșeau din case și umblau ca furnicile. După ploaia de noapte, se făcuse mai cald, iar femeile tinere și copiii se-mbulzeau pe străduțele orașului vechi. Mama lui avea prietene
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o vedea pe maimuța care ținea un rozariu. Îi șopti cum îl mai auzise șoptind pe Godun, când o alinta: — Eleonor, vino aici, fată dragă, ce cauți acolo și cum ai intrat? În spatele ei, sub arcade, cerul alb, ca o crustă de sare, se lipea de platoul uscat și Omar se gândi iar la Yazd. Desprinse tabloul din cuiul în care îl mutase, mai jos, ca să-l poată vedea stând în pat, și-l ținu sub bărbie, ca pe-o oglindă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pod o după-amiază întreagă și că orfanii de la școala martirilor o strigau și o jeliseră până seara. Pentru a doua oară, în câmp, lângă labirintul de iederă apărură topometriștii. Prima dată veniseră pe zăpadă și picioroangele aparatelor lor lunecau pe crusta îngroșată a iazului înghețat ca lăboanțele unei lișițe caraghioase, ce nu știe decât mersul pe apă. Dar acum era vară, grâul îți ajungea pân’ la brâu, astfel că atunci când Omar părăsi garajul, să le iasă în întâmpinare, nu văzură decât
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]