571 matches
-
a mers strună. Așa cum atunci, pe malul Dunării, nu s-a gîndit decît la moartea soldatului, despre propria moarte nu avusese nici cea mai mică idee, ea era exclusă ca posibilitate de la începutul începutului, mai tîrziu a judecat și a cumpănit lucrurile la fel. Existau rezolvări soluții definitive, compromisuri, dar în nici una dintre aceste situații propria sa viață, propria sa moarte nu aveau vreun rol de îndeplinit. Nu erau luate în considerare, nu puteau fi amestecate cu afacerile Serviciului. Era ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
amiaza mare, arătă către hîrtia țeapănă, acoperită cu scrisul ordonat și plin de ascuțimi al maiorului, "Subscrii, domnule adjutant?" Radul Popianu s-a făcut palid. Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari. Trebuia să cumpănească rapid și să găsească o portiță de ieșire. Cel mai mult îl încurca faptul că era în uniformă. Cînd purta uniforma era întotdeauna mai crispat, chiar și mintea îi funcționa într-un "regim special" , nu putea cuprinde chiar tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a intervenit în anchetele procuro rilor. Plus că au fost mesajele de susținere publice: „Direcția Națională Anticorupție trebuie să rămână o instituție de Parchet, o instituție a magistraților, independentă, separată de influențele politice.“ — O schimbare legislativă esențială. Știu că a cumpănit mult dacă e bine ca Președintele să numească șeful DNA. Ideea era că dacă ai un Președinte de bună-credință, lucrurile pot arăta bine în final, pe când dacă ai un Președinte de rea credință, lucrurile pot arăta prost în final. Sau
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
înfocat. —Bun rachiu; are bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu înțeles. Părintele se opri înaintea necunoscutului, își puse cu grijă cârja dinainte și începu să se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea Neculai, nimenea nu-l cunoaște, nimenea nu știe de unde-i! Dacă moare aici? Poate rămâne pe urma lui nevastă cu copii... Se publică, se publică! împroșcă repede popa, cumpănindu-se. — Se poblică! Dacă nu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea Neculai, nimenea nu-l cunoaște, nimenea nu știe de unde-i! Dacă moare aici? Poate rămâne pe urma lui nevastă cu copii... Se publică, se publică! împroșcă repede popa, cumpănindu-se. — Se poblică! Dacă nu știi cine-i, poți să tot poblici. Așa-i... murmurară țăranii, clătinând din cap. Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale cărții. Deodată se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri, pe o hudiță. Era îngrijat: se oprea în mijlocul drumului, se uita cu luare-aminte în pământ, apoi, deodată, pornea spre șanțul din dreapta; acolo se oprea scurt, înălța cârja și se cumpănea cu capu-n piept. Pornea apoi domol spre șanțul din stânga, se repezea câțiva pași, înălța iar cârja și se certa supărat: De bună-samă, du-te și te culcă, bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema Dorobanțu. În amurg pornea, cu scara trecută pe umărul stâng, ca să aprindă luminile târgului, și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se suia să stângă flacăra, nasul lui mare sclipea roș în bătaia felinarului. Acasă, Dorobanțu se certa cu Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
valurile ierbii, și coasa suna ascuțit și ritmic; pe drumul lung, plin de pulbere, cine știe unde înainte, câțiva oameni însemnară pete negre, apoi se șterseră mistuiți de lumină, în depărtare. Carul mergea lin prin singurătatea aceea a drumului mare; boii își cumpăneau la dreapta și la stânga capetele, neîntrerupt, pas cu pas; gospodarii ședeau pe draghinile căruței. Dumitrache Hazu pe dreapta și Băieșu pe stânga; priveau întinderile și schimbau din vreme în vreme cuvinte puține. Hazu întrebă într-un timp, întorcându-și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngroașe. Și pe tine cum te chiamă? —Dumitru! răspunse el cu nepăsare. Și, fără să se mai uite la noi, își căută de treabă cu boii, pășind mărunt prin pulberea fierbinte. Pornirăm pe un drum îngust, plin de făgașuri. Ne cumpăneam la dreapta și la stânga, cădeam c-o lature, scurt, ca-ntr-o groapă, și ne opream o clipă, apoi caii se opinteau după glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se mai urnește de acasă... Și-n prisacă te-ai întâlnit cu dânsul? — Da, în prisacă... Păru că se gândește un timp, apoi zise cu glas scăzut: —Hm! cine știe ce avea să-mi spuie... Mă uitam la dânsul cu coada ochiului. Cumpănindu-și ușor într-o parte și-n alta trupul, pășea liniștit ca de obicei; obrazu-i ars de vânturi, cu mustața de cărbune, avea blândețea și liniștea tristă de totdeauna. Nu putea să fie nimic. Ce putea să fie? Omul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele... Pușcat eu pe dinsele... mormăi neamțul de pe pieile de oaie. Adică ai pușcat vulpile, și eu am îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile părură a pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai la deal și avu încredințarea că și-a recunoscut direcția de întoarcere. O luă încet pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ale gândirii lui Toma - care gândire de altfel era unitară și logică. A treia sticlă, prietinii au întrebuințat-o la două pasagii, devenite dificile din pricina unui alt sistem personal al lui badea Orășanu. Anume, Toma nu socotea totdeauna necesar să cumpănească un cuvânt rostit - cu o grupă armonică de semne. După cum, în sinea lui, pretindea răvașului să spuie cu mult mai mult decât scrisese el, badea Toma avea și încredințarea că nu atât raportul între sunet, literă și înțelegere va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care furnică în umbra Porții? Mișelnică e făptura omenească și mânia fără frâu îndeamnă în anume ceasuri pe domnii lumii să dea drumul izvoarelor de sânge, ca să nu mai rămâie neam omenesc trăitor sub soare! Icioglanii se retrăseseră. Sultanul se cumpănea înainte și îndărăt în locul său, clătinat de spaima singurătății. Murmura versete sfinte. O Allah! Ila Allah! singur mă aflu în valea mâhnirii... Chiamă pe rob sub lumina ta; contenește-i osânda. A lovit cu inelul gongul din dreapta sa. A poruncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un moment dat, e întrerupt: „Să știți, însă tovarășe secretar, că ultimul cuvânt în legătură cu plecarea elevilor și a cadrelor pe șantier îl avem tot noi, școala, liceul. Sigur, se pare că alegerea e bună, însă... să mai vedem, să mai cumpănim... Am înțeles că sarcina noastră este să vă dăm un lot de atâția tineri. Ne vom achita de ea așa cum trebuie, să n-aveți nici o grijă. Acum, o să vă rog să mă scuzați, trebuie să plec, sunt chemată la Inspectorat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Direcției Comerciale să se ocupe de problema dumneavoastră” “Păi, da, și el ce-o să se mai ocupe!”... “Corb la corb nu-și scoate ochii, asta știe fiecare din noi”, ripostară alte voci. Oare cum ar fi mai bine?, încearcă să cumpănească omul politic. Cu ăștia nu te poți pune, mai ales când ești singur. Dacă nu-l expedia pe Nelu și ARO-ul lui, acum ar fi fost în siguranță, nu în fața ăstora care sunt înrăiți și flămânzi. Mai bine să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
În fond, cine n-are parte, pe parcursul viețuirii sale, de atâta amărăciune și tristețe?... Dar, ar putea cineva să spună că nu i-au fost date fericire și bucurie? Cum să le pui în balanță? În care cântar să le cumpănești? tic-tac, tic-tac... ...“Miluiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta... Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte făr’ de moarte, miluiește-ne pre noi... Pre noi înșine și unul pre altul, și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm...” Ce
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de obicei la un pas înaintea mea și mă cântărea din ochi de la o înălțime, pe care atunci o socoteam amețitoare, revoltat la început și dezarmat mai apoi de seninătatea îngerească a privirilor mele. Parcă-l văd și acum, înfipt, cumpănind pe degetele ciolănoase și neobișnuit de lungi un „Rostopf” oxidat, cu locomotivă pe cadran. Tic-tacul ceasornicului se auzi deslușit până în fundul clasei. - Ce-i cu ăsta? întrebase el pereții, catedra și soba de teracotă într-o dimineață la unsprezece jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
urmei, și el un fragment, parte și el a altui întreg care tot fragment este, și așa mai departe”). Spirit dominat de moderație și calm disociativ, criticul se dovedește aici și posesorul unui scepticism raționalizant, care îi permite să-și cumpănească bine judecățile, refuzând entuziasmul de moment, ca și judecata excesiv de severă, în numele adevărului operei. Și aici G. Dimisianu este „un comentator onest si credibil, care convinge prin argumentatia riguroasă și prin probele strânse, cu răbdare, în câte un dosar consistent
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
că este și obiectivă. Eu, care cunosc foarte bine nu doar viața culturală publică din România, dar și culisele acesteia, am fost indignat. Așa ceva nu se întâmplă în lumea literară de la noi. Criticii noștri literari sunt onești, se documentează serios, cumpănesc îndelung și scriu despre cărți și autori, fără patimă și fără partipris-uri.În fine, am mai dialogat noi pe tema asta și mi-am iscodit soția de ce ține totuși atât de mult să devină critic literar. Mi-a răspuns sincer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
așezată în scaunul stăpânirii, Elena privea acum lucrurile altfel ca atunci când refuzase net intervenirea bărbatului ei în favoarea aceleiași Mika-Le. Nu vroise să primească atunci aproape de ea acel element rău. Acum însă nimic nu-1 mai putea atinge dictatura; sta numai să cumpănească argumentele. Era vorba de salvarea unei rude apropiate. Nici un element sentimental nu intra în judecata ei. Elena telefonase deci Linei Rim că a decis să ia pe Mika-Le la ea, în condiții însă pe care numai ea le va decide
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
știa că moare? -• A! ... Așa! ... se potoli Drăgănescu, dar începură ciocăneli noi subt coastă. Era acum și el îndoit. Să-i dea Elenei telegrama tocmai în ajun de concert și după înmormîntare! O luă în mână, o întoarse, o răsuci. Cumpăni sentimentele și disciplina lor. Vroia să facă ceea ce ar fi fost mai plăcut Elenei. O înapoie nedeschisă. - Du-o în salonașul doamnei. De se întoarce cu domnul Marcian are s-o găsească! In automobil, Elena ședea între Mini și Marcian, liniștită
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]