718 matches
-
se mai Întîmpla cîndva. Kant era mort! Nietzsche era mort! Dumnezeu era mort! după cum decretase, Înflăcărat, ultimul. Iar Thomas era bolnav. Avea să scape. Uneori Îi revenea o nesățioasă poftă de viață, chiar dacă nu la fel ca altădată; o oarecare cumpătare se făcea simțită. Încăleca iarăși pe motocicletă, fără Ingrid, dar nici nu sălta În șaua din spate prima tîrfă Întîlnită În drum - erau, venite din Est, o mulțime, acum să fi fost el Thomas cel din prima tinerețe! Urca spre
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fier, născut să-și folosească din plin trupul dat, nu să-l omoare prin biblioteci și săli de curs, Îngropîndu-l, apoi, Într-un pat conjugal? Fără trup, nici cealaltă minte, de pe urmă - nepotrivită, se pare, lui -, care Îl Îndemna la cumpătare și curățenie, nu ar fi avut sălaș; din carnea aceea păcătoasă, din sîngele acela stricat se hrănea și aceasta. Drumurile interioare, Între un Thomas și alt Thomas, erau obositoare, Întortocheate, tensiunea unui orgasm, le obtura, lua creierului aerul; nu era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mai aminteau, uneori, bătrînii? Credința, Speranța, Milostenia. Trei, potrivite sfinților. Li se zicea teologice; Thomas le vorbea, uneori, studenților despre acestea. Mai erau patru, cardinale, cum erau numite. Thomas le zicea pragmatice, așa le socotea față de primele trei. Prudența, Dreptatea, Cumpătarea, Tăria; urmate, ar fi schimbat fața lumii. Șapte norme! Cam multe pentru oricine. Speranța, una dintre virtuți, ajunsese, tot mai des, să moară prima. Totul curgea la vale Într-o veselie, viața era mai suportabilă așa, moartea devenea mai ușoară
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și cu un aer de indignare adoptat mai târziu de unii moraliști creștini. Împreună cu Soranus din Efes (sec. al II-lea d.Hr.), Aretaeus din Capadocia (sec. al II-lea d.Hr.), de pildă, este un entuziast apologet al virtuților cumpătării (enkrateia)2. Cel puțin în privința bărbatului, efectele abstinenței sunt întărirea voinței, determinare și curaj în acțiuni și o superioritate generală față de cei înrobiți pasiunilor. Dacă nu reușește nimic mai mult, înfrânarea întărește măcar autonomia politică a individului. Prin urmare, moderația
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
parenetice ale autorului catolic Francisc din Sales (1567-1622), care invocă exemplul discreției unor mamifere cu totul respectabile (e.g. elefantul)2 par să împrumute teme direct din Pliniu cel Bătrân 3. Respectul și modestia (verecundia et pudore) față de soție, îndemnul la cumpătare și echilibru, alături de încurajarea fățișă a procreației sunt prezente cu egală statornicie în scrierile păgâne sau creștine. Calitățile terapeutice ale postului au fost relevate mai întâi de școala pitagoreică, de cea stoică și de cea epicureică. Într-adevăr, moraliștii creștini
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
valoare) publică. Pentru Aristotel „sclavii, femeile, copii, meșterii, cei săraci, cei urâți, cei schimonosiți sunt toți lipsiți de fericirea deplină și de exercițiul virtuții complete”2. Milbank ilustrează contrastul dintre etica aristotelică și etosul creștin 1 comparând conceptul de phronesis („cumpătare”, prudentia - lat.) cu cel de agape („iubire”, caritas - lat.). Inspirat de gândirea lui Augustin, profesorul britanic articulează limbajul iubirii prin apelul la gramatica donației (iar „actul dăruirii este el însuși conținutul a ceea ce este dat”2). Pentru că iubirea integrează toate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la acest capitol cadrului didactic. Ascendentul de cultură constituie un factor de asimetrie normală a relației amintite. Profesorul însă nu trebuie să exacerbeze rolul acestei eventuale discrepanțe, făcând tot posibilul ca dezechilibrul de cultură să se transforme, printr-o chibzuită cumpătare, într-un raport echitabil. Toate fenomenele anterior amintite trebuie să reprezinte, la nivelul pregătirii inițiale a cadrului didactic, elemente de formare și dezvoltare profesională pentru un bun management al clasei de elevi, din perspectiva relațiilor cu colectivul de părinți. 4
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
În puținii ani pe care-i am, am crezut întotdeauna în cărți ca în niște daruri venite din rai, plouate direct din mâinile Domnului pentru a-i mângâia pe oameni. Cine era băiatul ăla? Și cuvintele-alea rostite cu atâta cumpătare, în pofida mâniei lui, erau oare rodul ingenuității sau cu totul altceva? Gândul despre cărți ca dar dumnezeiesc era totuși fascinant, poate că fiul cismarului nu se prefăcea. Starețul redeveni calm, mânia i se potoli: De azi înainte orice carte vei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
haină, spuse, o să înțeleg. Maca se descheie, omul își strecură palma printre nasturii cămășii și i-o apăsă pe piept. — Zi acuma. Rar, să nu interfereze. Maca se forță să nu cadă pe spate sub apăsarea palmei care avea aceeași cumpătare ca și răcnetul de adineaori. — Unde e preotul ? întrebă. — Dar ce treabă ai cu el ? se interesă clopotarul, care acum auzea din prima. — Vreau să mă spovedesc... — Ai nimerit bine, spuse omul, trăgându-și palma înapoi. Dimineața e nemilos, te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pentru suflet, ne rămăne să căutăm ce este cetatea dreaptă. Iar cum dreptatea e de căutat printre virtuți, și cum virtuțile sunt corespunzătoare claselor, dreptății îi rămăne să fie, cum spune autorul deja menționat, condiția suficientă a înțelepciunii, vitejiei și cumpătării. Ajungem la concluzia că omul drept este omul în care fiecare parte a sufletului (rațională, pasională și dezirabilă) își face funcția proprie. Dreptatea este deci o armonie sufletească. Cu toate că s-a ajuns prin multe șlefuiri și decantări la această definiție
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
a oferi un răspuns conciliator; • a ne abține de la a-l insulta pe cel aflat în greșeală, chiar dacă sentimentul negativ pare justificat; • să abandonăm iluzia că putem controla opțiunile celui care greșește; • să acordăm prioritate unor trăsături, precum: bunătatea, calmul, cumpătarea, spiritul analitic; • să renunțăm să ne (mai) întrebăm obsesiv de ce persoana care a greșit a procedat astfel; • să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie judecătorul suprem al păcatelor altora (Carter, 2007). Iertarea și acordarea iertării are ca premisă înțelegerea faptului
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
că această legătură va transcede capriciile destinului și că acela care suferă va rămâne obiectul aceleiași solicitudini sociale ca și în trecut" (p. 258). Toate demonstrațiile de atașament, de compasiune, de ascultare activă/ empatică/necondiționată, de înțelegere și de răbdare/cumpătare au sensul prezentării integrării sociale a celui care suferă (idem, p. 260). Rușinea este o emoție ce ține în mare măsură de educație și de respectul de sine. De aceea, poate, întâlnim oameni care se rușinează extrem de repede, iar alții
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
lui Cervantes. Dacă am încerca să căutăm ceea ce ar fi putut îndrepta interesul lui Caragiale către cele două Istorii extraordinare, traduse din Poe după Baudelaire, am afla înclinarea spre gestul și situația excesivă, lucruri care se manifestă adesea, împotriva esteticii cumpătării și a autocontrolului. Înclinarea aceasta a fost remarcată de Zarifopol, care i a acordat poate o pondere disproporționată în aceeași introducere la vol. al III-lea din Opere, Zarifopol citează afirmația din Grand Hôtel ,,Victoria Română’’: ,,Simt enorm și văd
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fiind, în acest caz, un factor descalificant, dar poate dobândi și o valoare simbolică inițiatică. Abu Hasan fusese tentat întotdeauna să experimenteze viața sub semnul aventurii nelimitate, ca alternativă și totodată ca revoltă față de autoritatea paternă care îl silise la cumpătare. Se produce astfel o deplasare a problematicii oedipiene în planul unui alt tip de poezie (,,Banii zgârcitului în mâna risipitorului’’). Rezultă aici un fel de joacă de-a regalitatea la scară mică, căci pentru un an el este ,,califul’’ anturajului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
nevoile noastre, să prevină toate dorințele noastre, să satisfacă toate curiozitățile noastre, care să redreseze toate erorile noastre, toate greșelile noastre, și să ne dispenseze de acum înainte de prevedere, de prudență, de sagacitate, de experiență, de ordine, de economie, de cumpătare și de activitate. Și de ce nu aș dori-o și eu? Dumnezeu să mă ierte, cu cât reflectez mai mult la ea, cu atât găsesc că lucrul e comod, și sunt nerăbdător, și eu, să am la îndemână această sursă
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Pe drum, în prelungirea articolului lui Andrei, Noica ne vorbește despre discuția purtată în generația lor privitor la opoziția Eliade Rădulescu - Maiorescu. "Ne-am întrebat cine are dreptate: Eliade Rădulescu, cu "Scrieți, băieți, scrieți!", sau Maiorescu cu circumspecția critică și cumpătarea pe care le punea în joc teoria formelor fără fond. Și am recunoscut cu toții că formele au propriul lor dinamism și că sânt capabile să-și dea, prin simplă funcționare, un conținut. Însă Maiorescu nu a greșit numai atunci când a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că pentru crearea unui om mare trebuiește conlucrarea a doi factori; unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul și inteligența persoanei istorice. Aceasta a doua condiție Grigorie Ghica Voievod a îndeplinit - o cu desăvârșire. Urmărind cu înțelepciune și cumpătare binele și integritatea patriei sale, le-au menținut cu rară energie personală Pîn' la cea din urmă clipă a vieții sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme în Constantinopoli s-a văzut silit a încredința pe cancelarul Kaunitz că
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
femeile pot întruchipa fie carnalul (târgoveața din Bath), fie pot deveni prototipuri ale celor patru virtuți cardinale: tăria de caracter, curajul și forța morală a Constanței, eroina din Povestea notarului, virtutea eponimă a Prudenției din Povestirea lui Melibeus, abstinența și cumpătarea Virginiei din Povestirea doftorului și obediența Grizildei, care oferă celorlalți un exemplu de răbdare în suferințe, în Povestirea diacului. „Într-adevăr, scriitorii Evului Mediu se pare că preferau reprezentarea feminității ca un simbol al sfiiciunii și al umilinței. Iar personajele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de aici s-a trasat portretul femeii ideale: una tăcută.69 Preotul din Povestirile lui Chaucer oferă o imagine a idealității feminine după concepția epocii 70: femeile ar trebui să evite tot ceea ce însemna viciu, să-și încânte soții prin cumpătare și cinste, să fie discrete în cuvintele pe care le rostesc (Povestirile din Canterbury, X, 929-936). Povestirea preotului, prin poziția autoritară pe care o deține la sfârșitul istorisirilor, vine să accentueze rolul mariajului, considerat „atât de nobil și de demn
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nobil sentiment uman. Plasează gratitudinea la rang de virtute supremă: „Cu toate acestea, departe de a fi una dintre cele trei virtuți teologice (credința, nădejdea și dragostea), recunoștința nu este nici măcar una dintre cele patru virtuți cardinale cunoscute de către antici (cumpătarea, curajul, dreptatea și înțelepciunea). Recunoștința, de fapt, nu este deloc o virtute, ci o compensație socială, 114 Giovanni Boccaccio, Decameron, Edizione di riferimento: a cura di Vittore Branca, Utet, Torino, 1956, p. 1. („Omenesc lucru este să-ți fie milă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
îi 607 Ibidem. (trad. n.) 167 bucură spiritul mai mult decât vederea.”608 Istorisirile ascultate sunt mai mult decât edificatoare, didactice chiar, atunci când, în final, cele șapte nimfe se dovedesc a fi virtuțile capitale: Mopsa este înțelepciunea; Emilia, justiția; Adiona, cumpătarea; Acrimonia, curajul; Agapes, bunătatea; Fiammetta, speranța și Lia, credința. Mai mult chiar, iubiții pentru care își trădează soții reprezintă viciile umane pe care ele, în calitate de virtuți, le vor corecta. Astfel, Adiona sau Cumpătarea se îndrăgostește de Dioneo sau Dezintegrarea, Fiammetta
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
capitale: Mopsa este înțelepciunea; Emilia, justiția; Adiona, cumpătarea; Acrimonia, curajul; Agapes, bunătatea; Fiammetta, speranța și Lia, credința. Mai mult chiar, iubiții pentru care își trădează soții reprezintă viciile umane pe care ele, în calitate de virtuți, le vor corecta. Astfel, Adiona sau Cumpătarea se îndrăgostește de Dioneo sau Dezintegrarea, Fiammetta sau Speranța de Caleone sau Pesimismul, Disperarea. Fiecare nimfă va fi ajutată de către o zeiță: Mopsa sau Înțelepciunea este călăuzită de Pallas, Agape sau Caritatea de către Venus. În Comedia delle ninfe fiorentine regăsim
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și mai avea, spun sus și tare,/ O minte a-tot cuprinzătoare”661. Cununa însușirilor este reprezentată de un spirit al dreptății („Era nsetată de dreptate,/ Nicicând făcând vreo strâmbătate”662), de o bunătate nemărginită, de o modestie și o cumpătare demne de o adevărată sfântă. Întruchipare a binelui, personajul feminin nu poate accepta și nici nu este influențat de nimic negativ, chiar dacă cunoaște ce este răul, nu poate decât să rămână străină de el. Este un spirit evlavios: „Încât Credința
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
209 o alternativă a împăcării mult mai nobilă și mai creștină în același timp. Prudenția apare în ipostază de factor unificator, înălțător, prin tot ceea ce militează, transformă o societate a urii și a intoleranței într-una a blândeții și a cumpătării. Slăbiciunile umane vor fi doborâte de bunătate, intoleranța de iubire. Donna angelicata are cu siguranță un rol nu doar misionar, ci și activ politic, într-o societate care a uitat să mai facă apel și la sentimente, nu doar la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
astfel mult mai complexă, pentru că nu dezbate doar răul exterior, ci mai ales pornirile malefice intrinseci, care trebuie înlăturate.769 Prudenția și Sofia devin victime ale violenței masculine, patriarhale. Prudenția ilustrează un exemplu creștin de iertare, bunătate, răbdare, înțelepciune și cumpătare. Încercând să-l schimbe pe Melibeus, să-l facă să conștientizeze decăderea morală la care s-ar supune acceptând violența, personajul feminin sfârșește prin a se oferi pe sine drept exemplu, este așadar conștientă de virtutea proprie. Pacea va aduce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]