2,198 matches
-
greu și ar fi înfipt până în plăsele lama la baza gâtului, acolo unde pulsează viața. Pe când era cufundat în gânduri, tânărul Helikon se apropie de el și-i șopti: — Uciderea lui Drusus a cutremurat Roma. Poporul s-a adunat în fața Curiei, a aruncat cu pietre... Tiberius se alarmase și, pentru a justifica execuția, scrisese o scrisoare de acuzare împotriva tânărului mort, pe care le-o trimisese senatorilor. — Sertorius Macro a trebuit să-și trimită pretorienii pe străzi. Au omorât mulți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ori era puternic și viclean. În ambele cazuri - se gândise împăratul în timpul nopții - băiatul reprezenta singurul instrument posibil pentru strategiile lui. Fiindcă erau absolut necesare niște strategii noi acum, când Tiberius îmbătrânea. „Cei șase sute de lupi care se adună în Curie“, senatorii, vedeau cum conducătorul haitei începea să răsufle greu. „Știu, încearcă să-mi sară la gât“, se gândea Tiberius, răsucindu-se în pat. Din obsesia lui izvorâse o idee sublimă, singura care îi putea uni pe toți populares și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce dură o clipă - că în spatele lui Tiberius stătea în picioare, asemenea unui martor, enigmaticul Sertorius Macro. Intui imediat că între luptele dure dintre senatori și căsătoria lui exista o legătură strategică. Tiberius spusese odată că să te duci în Curia Julia, printre senatorii reuniți, era mai rău decât să mergi noaptea prin pădurea din Teutoburgus; de ani de zile nu-și mai făcuse apariția acolo. Iar acum, după atâtea omoruri, el, Gajus Caesar, îi era necesar lui Tiberius, și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
multor senatori nu avea să ajungă la putere. Astfel, în timp ce armata lui se îndrepta spre Roma, s-a gândit că cel mai bun orator pe care îl putea trimite în Senatus era centurionul Cornelius - râse. Iar Cornelius, în picioare în mijlocul Curiei, când a văzut că senatorii nu se hotărau să voteze, și-a aruncat pe umăr sagum-ul. Sagum, un vechi cuvânt celtic, era mantaua grea, grosolană de lână pe care soldații din legiuni o purtau în timpul războaielor - devenise ea însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care soldații din legiuni o purtau în timpul războaielor - devenise ea însăși un simbol al războiului. — Iar senatorii au văzut gladius-ul atârnat la centură. Printr-o fereastră pătrunse soarele ultimei zile de august. Însă Gajus, neîncrezător, îl întrerupse: — Intrase în Curie înarmat? Întrebarea era deconcertantă și reducea faimoasa lovitură de stat a lui Cornelius la o chestiune de protocol. — Întocmai, răspunse Macro violent, și le-a strigat senatorilor că, dacă ei nu se hotărau, alegerile avea să le facă arma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceea, în zori, înainte ca senatorii să se trezească, așa cum am făcut data trecută. Dușmanii tatălui tău, optimates, vor ceda numai dacă vor vedea că se întâmplă ce s-a întâmplat când a căzut Sejanus. Iar când vor intra în Curie pregătiți să audă că Tiberius a murit și să hotărască ce vor face, pe cine vor alege, alegerea va fi deja făcută... Numai eu știu ce trebuie să fac, băiete, și am făcut-o deja, am demonstrat - ezită, îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cohortele pretoriene, așa cum făcuse atunci când îl distrusese pe Sejanus. Era încă întuneric când îi trezi pe consuli, îi alertă și se puse de acord cu ei înainte ca vestea acelei morți să provoace agitație în oraș. Apoi dădu fuga la Curie, către care senatorii treziți brusc se grăbeau, lovindu-se la fiecare colț de stradă și în fața fiecărui edificiu de neașteptate grupuri de pretorieni. Mulți senatori se aflau în prag când Macro, înainte ca vreunul dintre ei să apuce să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Rhegium, și pe cele ale prietenilor ei“, strigară. „Au adăugat bunurile celor condamnați de legea De majestate, bogățiile confiscate de la Agrippina și de la fiii ei uciși, deci chiar și averea lui Germanicus.“ Batjocura durea mai tare decât spolierea economică. În timp ce Curia fierbea, iar șefii grupărilor, asaltați de adepți, încercau să pună la punct strategiile, un senator - care nu fusese surprins, deoarece vorbea zilnic cu Sertorius Macro - spuse gânditor: — Tiberius a fost bolnav multă vreme. Trebuie să aflăm în ce condiții a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senatorilor“ - declară sub jurământ: — Eram prezent alături de el zi și noapte. Acest testament a fost redactat în condiții de incapacitate. Latina lui era grosolană și agramată, însă cuvintele acelea, sugerate de un jurist rafinat, erau exacte și încărcate de consecințe. Curia fu cuprinsă de agitație; Macro văzu că sosise momentul să-l introducă pe medicul acela celebru și foarte scump, care auzise cuvintele chinuite ale lui Tiberius la Capri. Acesta declară, cu autoritatea științei: — De mai multă vreme, în strălucita minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în scaune; părea ceremonia unei alegeri solemne. „În schimb, e o capcană ca să-și smulgă unul altuia prada din gheare, ca lupii marsicani.“ Așteptă dincolo de ușă, dispunându-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel al singurului său fiu supraviețuitor, tânărul Gajus Caesar. „Iar pretorienii nu intervin“, șoptiră câțiva, neliniștiți. Îngrijorarea se răspândea. „Aici se pregătește o revoltă.“ În situații asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în liniște acasă încercară să ajungă rapid la un acord. De afară, Sertorius Macro auzi glasurile potolindu-se și zâmbi în sinea lui, cu experiența sa de muntean: așa se stingea urletul lupilor obosiți când prada scăpa. Într-adevăr, în Curie se spunea că tinerețea impunătoare, dar lipsită de experiență, blândă și - o opinie larg răspândită - cam stupidă a lui Gajus Caesar putea să le convină tuturor. După o reflecție plină de neliniște, căzură cu toții de acord. Un singur senator, Lucius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fast, cenușa lui Tiberius intră în mausoleul lui Augustus, în timp ce lumea privea în liniște. „O mână de cenușă“, se gândeau, „care nu mai sperie pe nimeni“. Era cea de-a optsprezecea zi a lunii martie. Imediat, senatorii se adunară în Curie pentru a stabili titlurile și puterile noului princeps. An după an, prin legi complicate, inteligența lui Augustus modificase o serie de funcții vechi și crease altele noi, pentru a-și consolida puterea personală, însă o mascase sub blânda iluzie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
important, imperator, comandant suprem al armatei. Printr-o surprinzătoare concordie, îi acordară jus arbitriumque omnium rerum, cea mai înaltă autoritate prevăzută de legi, încredințați că rămânea în mâinile lor. Printre atâtea speranțe tainice, tânărul Împărat intră pentru prima dată în Curie. Amestecul de emoții, amintiri, răzbunare și orgoliu era copleșitor, însă în ochii senatorilor care îl scrutau părea ezitarea timidă a unui om lipsit de experiență. El ascultă nemișcat proclamația oficială, conștientiză cuvintele care așterneau pe umerii săi, ca o mantie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acelor rostra. Iar când Împăratul proaspăt ales luă cuvântul, salutându-le și numindu-le scut și apărare a Republicii, militarii și magistrații se pregătiră pentru obișnuita retorică a discursurilor celebrative; mai puțin distrați fură senatorii care îi ascultaseră discursul în Curie. Și unii, și alții observară că nu citea, că nu avea foi în mână. Și toți tresăriră când, pe neașteptate, el aminti că testamentul lui Tiberius fusese declarat nevalabil; pe oamenii aceia înarmați și nemișcați care se simțeau stăpânii Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și a surâs. Cu toții profețiră, de comun acord, că guvernarea lui avea să fie liniștită și maleabilă. Arșița apăsa colinele Romei, iar vântul venit de pe mare n-o potolea în ziua când el coborî de pe Palatinus și se îndreptă spre Curie pentru cel dintâi act public fundamental, discursul programatic. Era prima zi din iulie, nemiloasa mensis Julius. În vremurile mai simple ale Republicii, deoarece anul începea în martie, ea se numise Quintilis, luna a cincea. „Însă, odată cu Julius Caesar“, a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
odată cu Julius Caesar“, a scris ironic cineva, „divinitatea neamului Julia s-a răspândit și asupra lunilor“. (Și de-a lungul secolelor, oamenii au continuat să spună: iulie, juillet, july.) Printre senatorii care, în mici grupuri lipsite de griji, soseau la Curie discutând, se răspândi deodată teama. Pe scările aulei, un funcționar agitat le șoptea unor influenți optimates că tânărul Împărat ceruse informații despre actele proceselor instituite de Augustus împotriva Juliei și a prietenilor acesteia, precum și de Tiberius împotriva familiei lui Germanicus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Însă, pentru că nimeni nu putea răspunde, nici unul nu avea încredere în ceilalți. Primul anunț, care îi îngheță - după salutul ritualic de la început -, spunea că se descoperiseră o structură de spionaj ramificată și o neașteptată, deși dezordonată, arhivă de documente secrete. Curia îngheță într-o tăcere spasmodică. Însă tânărul Împărat declară blând: — N-am vrut să citesc nici unul dintre acele documente. Nu vreau să știu nimic de ele. Un murmur străbătu adunarea. El continuă: — Scrierile acelea aparțin trecutului. Vor fi arse. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
supuși. Anunțurile veneau unul după altul, fără să lase timp de gândire ascultătorilor. Se contura însă imaginea unei guvernări în totală opoziție cu cea trecută. Spuse că legea creată în vechime pentru apărarea Republicii, Lex de majestate - imediat ce o pomeni, Curia fu străbătută de un fior -, se transformase într-o armă care ucidea libertatea. — Din cauza ei s-au umplut temnițele de condamnați și anchetați. E o infamie. Cred că voi avea consensul vostru pentru a o anula. Acum senatorii tăceau, străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
incomodă. „Te știu de când erai copil“, îi amintea cu glas drăgăstos. Însă colegilor le pronostica: Am pornit-o la vale. Trebuie să-l oprim imediat, altminteri va fi o catastrofă. — Să fim cu băgare de seamă, răspunseră unii, fiindcă în Curie echilibrul e pe muchie de cuțit. Veniră astfel zilele tacticilor delatorii, obstrucțiile secrete, intrigile. Marele „maestru“ al acestor jocuri devenea din ce în ce mai vizibil de la o întrunire la alta. Era marele Valerius Asiaticus, pe care populares, naivi, îl respectau deoarece, datorită prezenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
impunătoare, manierelor rafinate și culturii sale, frecventase multă vreme locuința Antoniei. Interesele sale economice nu aveau însă nici o legătură cu vechile prietenii. Prin câteva cuvinte îl distruse pe veneratul și ranchiunosul Lucius Arruntius. „Îți era teamă, îi aminti în plină Curie, de lipsa de experiență a tânărului nostru candidat? Te întrebai cine i-a inspirat discursul programatic? N-ai fi putut niciodată să afli, fiindcă l-a scris singur. A izvorât din creierul lui.“ Și proroci: „Nu se va limita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Macro: — Senatorii noștri poartă în suflete o sută de ani de ură. E cu neputință să guvernezi. Scaunul senatorial era practic transmis din tată în fiu, în familiile bogate și puternice, împărțite în vechi facțiuni, nelăsând speranțe de schimbare. — Curia popularibus clausa est, Senatul este închis pentru oamenii din popor, zice lumea. Trebuie să introducem, injectare - sublinie -, sânge diferit, să se aleagă oameni noi, din provincii îndepărtate. Imperiul e imens, are mii de glasuri. La Roma trebuie să se audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în Occident nimeni nu știa să reproducă firul acela minunat. Moda se răspândea extraordinar de repede, devenind un fel de schimbare socială, o marcă ideologică - rol pe care urma să-l joace de multe ori în secolele viitoare. În plină Curie, cineva declară că tânărul Împărat corupea obiceiurile. Fu criticat până și pentru încălțările pe care le purta: după caliga - foarte tare, cu cuie, cu șuvițele de piele grosolană care învinețeau degetele și încheieturile -, nu se mai mulțumea cu încălțările romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu neputință de atins, pot să meargă până la capătul pământului“, gândi Împăratul. Macro văzu că Împăratul nu-l asculta și-l amenință disperat: Dacă vom continua așa, ne vor omorî. Știi ce a spus senatorul Asiaticus când a ieșit din Curie? Împăratul se întoarse să-l privească și se gândi că ignorantul Sertorius Macro avea o părere prea bună despre sine, dacă îndrăznea să-i vorbească astfel, fără să se controleze. Nu-i răspunse, singurul indiciu al gândurilor sale fu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-un somn profund, se trezea cu speranța că se iviseră zorii, descoperea că era încă noapte. Și înțelese că de fapt aștepta să vadă chipul unuia dintre oamenii care o trimiseseră pe mama lui la moarte. Arvilius intră în Curia solemnă, cu marmură strălucitoare, plină de senatori nemișcați, care îi intimida pe ambasadorii prieteni și îi îngrozea pe ceilalți. El se clătină însă când îl văzu pe Împărat. La rândul lui, Împăratul, după acea noapte albă, vedea un bărbat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
secole avea să se spună: de dreapta și de stânga - au pronosticat că pentru cei trei nu existau speranțe, căci se făceau vinovați de cea mai gravă crimă pedepsită de legile romane. Istoricii spun că Împăratul nu a venit în Curie pentru a asista la proces. Grupul de populares profită de ocazie și fu neîndurător; spre surpriza generală, optimates susținură acuzațiile cu aceeași înverșunare. Clarvăzătorul Callistus comentă: — Vor să ne demonstreze că nici unul dintre ei n-a fost complice. Și încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]