469 matches
-
cu privire la sursa ei de inspirație : Cine-ți dezvăluie aceste/ nenorociri copleșitoare,/ venite de la zei grămadă,/ și te stârnește să ne cânți/ oracole ce înfioară ? Oamenii obișnuiți nu sunt în stare să descifreze corect cuvintele inspirate de o putere supranaturală : Un daimon plin de ură/ s-a năpustit asupra ta/ și te silește însuși el să-ți cânți printre suspine/ durerile de moarte. Iar noi nu deslușim sfârșitul. Inițial, Casandra se supără din cauză că i se pune la îndoială competența : Cumva sunt doar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
escapistă. Filmul realizat de Chris Weitz evită problematica religioasă mizând pe fantasy. Povestea e coerentă, ca și abordarea regizorală, care preferă bulimiei din Lord of the Rings o structurare a fantasticului. Asta te face să savurezi mai abitir, de pildă, daimonul fiecărui personaj, zborul vrăjitoarelor sau prietenia eroinei Lyra cu ursul. Intruziunile realului sunt pe cât de pline de bun-simț pe atât de elegante. Scoresby e catapultat dintr-un western, în vreme ce, la polul opus, „nava“ pe care o conduce te trimite la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
și Ifigenia în Taurida) sunt urmate de invocații către Pământ, către Hermes și către cel ce domnește peste împărăția morților, pentru ca aceștia să-i înlesnească sufletului regelui (psyche) ascensiunea spre lumină. Cel chemat să vină din întunecatele adâncuri este regele daimon, tatăl binefăcător, protector și totodată posesor al unei cunoașteri inaccesibile celor vii. Regele mort sau atotștiutorul. Umbra lui Darius va răspunde chemărilor în clipa evocării înfrângerii dezastruoase a oștilor ce invadaseră Elada și a naufragiului corăbiilor persane 1; atunci, ascultând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
odinioară, acest threnos 2 cu care va fi întâmpinat Xerxes, eroul care continuă să viețuiască sau, mai degrabă, să supraviețuiască, nesăbuitul care regretă amarnic faptul că nu a murit, că a ajuns să fie dovada vie a eșecului, imaginea sfârșitului. Daimon-ul tatălui mort, care îi fusese alături în vis, îl lasă acum, în finalul tragediei, singur pe scenă. Există și un alt tată mort, un alt rege mort al cărui eidolon nu se va arăta, nu va răspunde chemărilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
va interveni în numele acestuia. Astfel, Elena lui Euripide se situează la intersecția tuturor ambivalențelor proprii eidolon-ului - amăgire sau prezență reală, malefică ori benefică, instrument al nenorocirilor, al răzbunării divine și al răzbunării celor morți, dar și umbră protectoare, erinie sau daimon al stirpei. Oedip și mormântul invizibiltc "Oedip și mormântul invizibil" Ambivalența aceasta ne amintește fără îndoială de figura lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle, un Oedip care nu este, desigur, o fantomă ce se întoarce, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ne amintește fără îndoială de figura lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle, un Oedip care nu este, desigur, o fantomă ce se întoarce, dar care are, în pragul morții, toate atributele unui eidolon ambivalent: erinie, dar și daimon, funest și protector totodată. Oedip, orbul cel veșnic pe drumuri, figură rătăcitoare cu ochii stinși, cu orbitele goale, căutându-și mereu un loc unde să se statornicească, se oprește la marginea unei păduri, se așază pe o piatră necioplită, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Ismena va putea spune, pe bună dreptate, că tatăl ei nu a fost îngropat, că el e ataphos. Nimeni nu are voie, reamintește Tezeu, să-i arate mormântul. I-a jurat asta lui Oedip și se va ține de cuvânt. Daimon răzbunător, erou protector sau prezicător al morții și al răzbunării, Oedip mort nu mai rătăcește, dar nici nu poate fi localizat. Are un mormânt, dar e unul invizibil, ascuns nu departe de statuia - vizibilă însă - a eponimului locului, eroul Colonos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
această perspectivă. Dacă vreau să refac istoria unei astfel de mentalități la pre- și protoromâni, trebuie să mă refer în primul rând la practici atestate în Antichitate la geto-daci și romani. Mențiunea lui Herodot (Istorii, IV, 94) privind săgetarea norilor (daimonilor) furtunii de către geți, în timp ce zeul lor făcea același lucru mânuind fulgerul, este o primă atestare documentară (secolul al V-lea î.e.n.) a acestei mentalități și practici magice. Mult citata informație a lui Herodot pare a fi întărită de date arheologice
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la mână în timp ce încearcă să doboare un copac din pădure. La fel pățește și fratele mijlociu, rănindu-se la picior. Cauza rănirii este explicită de această dată. Amândoi au refuzat să ofere de mâncare (ofrandă alimentară) „moșneagului din pădure” (un daimon silvestru). „Și lăsându-l în plata domnului pe omuleț [= moșneagul din pădure], nici că se mai sinchisi de el și-și văzu de drum mai departe. Dar pedeapsa nu întârzie să vină, după ce izbi de câteva ori cu securea în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mână și la picior) este „Moșneagul din pădure”. Față de Prâslea însă, acesta este binevoitor. Dacă îmi este permis să generalizez, provocatorul rănirii meș- te rilor (legendari sau reali) care încalcă anumite practici magico- -rituale trebuie să fie un dendro-daimon, un daimon silvestru, un fel de „vâlvă a pădurii”. Ipoteza mea e confirmată de unele credințe bănățene, referi- toare la „Muma pădurii”, culese în jurul anului 1900 : „în pădure există o ființă supranaturală care supraveghează pădurile, le îngrijește, le crește, [le] apără de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
au fost traduși de Vasile Pârvan și de alți specialiști prin „întemeietori” și, respectiv, „întemeietori de orașe” (70, p. 95). Putem să ne imaginăm că preoții geto-daci nu-și trimiteau săgețile numai în nori, pentru a răpune/alunga pe cale magică daimonul uranian (cf. Herodot), ci și în pământ sau în copac, pentru a răpune/alunga daimonul htonian sau dendronian, în vederea unei întemeieri. în spațiul indian, înainte ca o singură piatră a unei case noi să fie așezată, magul-astrolog arăta ce punct
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de orașe” (70, p. 95). Putem să ne imaginăm că preoții geto-daci nu-și trimiteau săgețile numai în nori, pentru a răpune/alunga pe cale magică daimonul uranian (cf. Herodot), ci și în pământ sau în copac, pentru a răpune/alunga daimonul htonian sau dendronian, în vederea unei întemeieri. în spațiul indian, înainte ca o singură piatră a unei case noi să fie așezată, magul-astrolog arăta ce punct din temelie se afla exact deasupra capului șarpelui care susține lumea. Meșterul zidar își făcea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
se făcea pe viu ; li se tăia numai coroana, li se ciopleau trunchiurile în patru muchii și li se punea un scurt acoperământ din propria lor coajă...” (47, p. 171). Când copacul sacru trebuia totuși să fie doborât, erau invocați daimonii pădurii, pentru ca arborele și energiile sale magice să nu fie siluite : „Voi zânelor,/ voi măestrelor,/ irodeselor,/ ajutați-mă/ să-l dobor,/ fără să-l omor,/ să-l cioplesc,/ fără să-l ciuntesc,/ să-l vrăjesc,/ fără să-l silesc...” (47
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de aur. Dacă în această privință lipsesc informațiile istorice în spațiul carpato-dunărean, în schimb, cele folclorice au supraviețuit. Într-un basm bucovinean, un meșter „sărac lipit pământului” vrea să taie „un paltin frumos, înalt și drept ca lumina”, dar copacul (daimon-ul care-l locuia) îi cere să-l cruțe. Meșterul nu-l taie și, datorită paltinului, e ales pe rând jude, judecător, sfetnic al împăratului și împărat (67, II, p. 159). Într-o altă variantă, copacul face ca eroul să
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
călătorii străini (xenodochiu, în tradiția bizantină) și bolniță unde erau expuși bolnavii incurabili. Când ierburile de leac și descântecele doftoroaielor nu mai aveau efect, bolnavul fără speranță era expus la poalele copacului consacrat, fiind dat în grija zeului (sau a daimonului) care se credea că sălășluiește în copac. Sau zeului care se credea că folosește copacul drept „canal de comunicare” cu lumea profană. Altfel spus, muribundul este dat „în plata/grija Domnului”. Un astfel de bolnav expus la poalele copacului consacrat
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
moldovan ; Ci să fim numai români într-un gând, într-o unire Să ne dăm mâni cu mâni Pentru a țărei fericire (134). 4. Paltinul magico-apotropaic Am văzut deja câteva dintre atributele simbolice acordate paltinului : arbore sacru, lăcaș al zeului/daimonului, arbore cosmic (Axis et Imago Mundi), arbore consacrat, arbore de judecată, de jurământ și de învestire etc. Este în logica mentalității tradiționale ca un copac cu astfel de valențe să fie încărcat și cu atribute magico-apotropaice. Într- adevăr, așa cum se
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mitico-funerare : „Ca animalele și arborii sunt psychopompi, căci orientează sufletele spre lumea cealaltă, sunt locuri de trecere sau țin de acel arbor vitae - pom al vieții, adică simbol de renaștere și viață eternă” (17, p. 40). Fiind lăcașuri ale zeilor/ daimonilor vegetației, copacii sunt câteodată înlocuiți de aceștia : Du-te [Ioane], du-te, tot pe drum-nainte. Sama bine s-ai la mâna dreaptă, Dumnezeu ti-așteaptă, drumul ți-l arată... (7, p. 574). în alte variante, copacul nu e înlocuit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
copacul nu e înlocuit, ci doar dublat de Maica bătrână (Sf. Maria, în formă creștină) care, stând la poalele copacului (măr, paltin), îndrumă sufletele pe calea cea bună : „Călători câți mai trecea [...] Drumurile le-arăta” (33). Statutul arhaic, precreștin, de daimon al vegetației al acestui personaj rezultă și din unele subtile ambiguități de reprezentare teo/ fitomorfă : Sama să mi-ț iei, Iestă o buruiană Șî nu-i buruiană, îi Maica Precestă D’e iea să tse ro’i, Tot să mi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Hiperboreeana” (= Bendis ?) (Diodor Siculus, Biblioteca istorică, IV, 51) și Ceres - zeița recoltelor și patroana agriculturii. Într-o legendă relatată de Ovidiu, Ceres își împrumută vehiculul aerian unei nimfe, pentru ca aceasta să ajungă într-o „țară vecină cu sciții”, la lăcașul daimonului foamei : ...iar ca depărtarea să nu te-nspăimânte, Ia carul meu, ia balaurii mei și cu frâiele-acestea, Mână-i prin aer (Metamorfoze, VIII, 794-796). Omoloagă a zeiței Ceres, Demeter posedă și ea un car aerian tras de balauri pe care îl
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cf. 69, p. 8). De asemenea, imnurile orfice au păstrat invocații adresate 1. norilor, pentru a trimite „puzderia de stropi fecunzi” (Imn, XXI) ; 2. mării, pentru a se arăta „binevoitoare” și pentru a trimite „un vânt prielnic” (Imn, XXII) ; 3. daimonului Nereus, pentru a cruța de furtună (Imn, XXIII) ; și 4. lui Zeus, a cărui invocare magică este dublată de libații, pentru ca acesta să-și descarce mânia („Potop, vântoasă vijelie și tunete asurzitoare”) pe meleaguri pustii, nelocuite (așa cum se spune că
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
speței umane. Ei nu urmăresc și nu pedepsesc decât pe cei răi” (5, p. 19). Fenomenul este mult prea răspândit și notoriu în istoria religiilor pentru a-l detalia. Sub presiunea unei doctrine teologice, vechea religie devine magie, vechii zei (daimoni) devin demoni, vechii preoți devin vrăjitori vânduți diavolului etc. Schițate fiind aceste fenomene psihosociale, sunt în măsură să elimin elementele străine și parazitare care s-au suprapus, bruindu-le, semnificațiilor, dacă nu originare, cel puțin arhaice ale celor două ființe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
furtună, dar și de un gest magic al suveranului persan Xerxes I care, fiind surprins de o furtună pe mare în anul 480 î.e.n., a pus să fie biciuite vânturile și aruncate în mare lanțuri pentru a-l încătușa pe daimonul marin care provocase furtuna (vezi Herodot, Istorii, VII, 35 ; Juvenal, Satire ; și Eschil, Perșii - cf. 154). Nu numai armele solomonarului sunt consacrate (bâtă de alun cu care a fost omorât un șarpe, topor de fier descântat etc.), dar și săgețile
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
toate evenimentele cosmice. De aceea, ploaia din descântecul infantil nu este amenințată numai cu autoritatea divină : „Domnul” (Dumnezeu), „Sfântul Soare”, (Arhanghelul) „Mihai” (sfânt creștin care se luptă cu balaurul sau diavolul), ci și cu autoritatea umană : „vrăjitoarea”, „mama”, „omul”. Săgetarea daimonului furtunii de către geți, în timp ce zeul lor făcea același lucru mânuind fulgerul, face parte din același tip de mentalitate mitică și practică rituală : „Când tună și fulgeră, tracii despre care este vorba [= geții] trag cu săgețile în sus, spre cer...” (Herodot
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
scaun”, Dumnezeu i-a uscat o mână și/sau un picior. Dacă Sf. Ilie ar fi fost întreg, „de mult ar fi prăpădit lumea” (14, p. 296). „Tăierea picioarelor” furtunii din descântecul infantil românesc, uscarea piciorului (și mâinii) Sfântului Ilie - daimonul furtunii, tăierea aripilor Satanei care „întunecă” Soarele, „ruperea aripii” vântului devastator din legenda asiro-babiloniană și, respectiv, din cea românească sunt toate imagini alegorice similare, având aceeași semnificație mito-simbolică : „mutilarea” stihiei, cu scopul de a zăgăzui sau de a diminua forțele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sunt în contradicție cu cele ale altor comentatori, care consideră (eronat, după părerea mea) că pasajul citat din Herodot, ca și alte atestări documentare sau folclorice ar trebui înțelese diferit : și anume că oamenii încercau să-l „mutileze” nu pe daimonul furtunii, ci pe „însuși acela [pe] care-l socotesc zeul lor” (18). 6. Demonologie populară Ultimele versuri din recitativul infantil transcris și comentat mai sus par a fi bogate în semnificații nedeslușite încă până acum. Fără îndoială, nu este vorba
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]