583 matches
-
e decât simțământul disproporții între munca întrebuințată pentru și succesul câștigat prin un asemenea op, la opurile clasice, din contra, el are un razim, un punct oarecum stabil care-l susține în mijlocul unei alergări fără repaos și a grăbirii adesea deșerte de a produce tot ceva nou. Este dar o nobilă ambiție a unui actor de a îmbla după posesia figurelor clasice, cari pe baza lor de granit își bat joc de valurile timpului și cari-l stimulează totdeauna din nou
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
revine lucrurilor de sine însele, dar numai într-un conglomerat grămădit de semne și reprezentații-părticele pe cari nu le discompune nici le distrugem cu conștiință, opinia aceasta zic este o falsificare [a] conceptului sensibilității și fenomenului care face inutilă și deșartă toată doctrina lor. Deosebirea între o reprezentație explicită și una inexplicită este numai logică și nu atinge cuprinsul. Fără-ndoială că noțiunea dreptului de care se servă mintea sănătoasă este aceeași pe care ar dezvolta-o din ea și speculațiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însă de-a cugeta obiectul intuițiunei sensuale este inteligența. Nici una din aceste însușiri nu e de preferat celeilalte. Fără sensibilitate nu ne-ar fi dat nici un obiect și fără inteligență nici unul n-ar putea fi cugetat. Cugetări fără cuprins sânt deșerte, intuițiuni fără noțiuni sânt oarbe. De aceea e tot atât de trebuincios de a face noțiunile sale sensibile (adică a le adăugi obiectul lor în intuițiune ) precum și de a-și face inteligibile intuițiunile sale (adică de a le subsuma sub noțiuni). [... ] Amândouă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cît] logică a părerei. O artă sofistică de a da poleiala adevărului neștiinței sale, ba chiar înșelăciunilor sale intenționate, prin aceea că se imita metoda temeinică pe care logica o prescrie și se întrebuința topica ei pentru împodobirea oricărei pretextări deșerte. Deci ne-o putem nota ca o {EminescuOpXIV 392} prevenție sigură și trebuincioasă că, de cât ori logica e-ntrebuințată ca organon, totdeuna ea este o logică a părerei numai, adică dialectică. Căci ea, ne-nvățîndu-ni nimic asupra cuprinsului cunoștinței, ci dîndu-ni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
analogia expusă de Sch[openhauer] Iar întrebuințarea acestei cunoștințe pure se-ntemeiază pe condiția că [în] intuițiune ni se dau obiecte asupra cărora ea se poate aplica. Căci fără intuițiune tuturor cunoștințelor noastre li lipsesc obiectele și rămân cu totul deșerte. Așadar partea aceea a logicei transcendentale care propune elementele cunoștinței intelectuale pure fără cari mi se poate cugeta nicăieri un obiect este analitica transcendentală și totodată o logică a adevărului. Căci ei nu-i poate contrazice nici o cunoștință fără ca să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Apriori clar nu-i de ce fenomene trebuie să conție așa ceva (căci experiențe nu se pot cita drept probe, trebuind a se dovedi apriori valoarea obiectivă a acestei noțiuni), și este așadar apriori îndoielnic dacă o asemenea noțiune nu-i cumva deșartă, necorespunzîndu-i nici un obiect între fenomene. Este clar că obiectele intuițiunei sensibile să trebuiască a se conforma cu condițiile formale ale sensibilității imanente sufletului, căci dealmintelea n-ar fi obiecte pentru noi. Dar e mai greu de-ntrevăzut concluzia de ce, afară de asta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și să se opintească așa cum se opintiseră și zidarii ceasuri Întregi și simți că băuse bere la fel cu ei și că de aceea reușise să ajungă pînă la urmă acolo sus, era prieten la cataramă cu toți și-și deșertă găleata care din păcate nu era de prea mare folos, fiindcă nu reuși să umple decît cîțiva centimetri. Se Întoarse triumfător cu fața la cei de jos și-i văzu pe Libarcă, pe Agheasmă, pe Turturică și pe ceilalți bătîndu-se cu palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
acestei nuntiri primejdioase la întrevederea cu Io, fosta iubită a lui Zeus, prefăcută apoi în junincă : îi arată acesteia că amândoi sunt victime ale stăpânului zeilor care cu toți se poartă silnic, fără osebire, neștiind că riscă prin toanele-i deșarte să-și piardă sceptrul de tiran. În finalul tragediei, Prometeu nu acceptă, câtă vreme nu este eliberat, să-i încredințeze lui Hermes numele celui care l-ar putea răsturna pe stăpânul lumii : Nu este vătămare, nu este vicleșug, prin care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
îl face indiscret dincolo de orice margini; spune totdeauna tot ce are pe inimă. Ce-i mai rămâne atunci în ea? Un popor indiscret poate crede în Dumnezeu? Un individ, în nici un caz. Românul nu scapă nici o ocazie de a-și deșerta inima. Nu pleacă de aici un anumit pustiu al nostru? Există un mare deșert în România. Orice complexitate sufletească presupune zdrobiri interne, presiuni ascunse ale sufletului, timidități durabile și taine îngropate. Ascunzișurile sufletești se alimentează din cadavrele propriului nostru trecut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
avut efectul scontat. Decepția îl face să ezite: — Sunt... sunt poezii de dragoste... — De dragoste!? repetă cu uimire principele. Pufnește imediat în râs. — Parcă înainte ziceai că umblă după prostituate, iar acum îl acuzi că s-a îndrăgostit. Fulcinius își deșartă sacul fără să mai aibă timp să se gân dească la consecințe: — Sunt adresate copiilor lui Germanicus! Sprâncenele bătrânului se unesc într-un nod neguros. Tot chi pul i se întunecă. Cu mâinile împreunate la spate, pornește încetișor spre celălalt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prea târziu. Iar Agrippina o ține ață cu ghicitul. L-a înnebunit probabil și pe Germanicus cu istericalele ei. De asta o fi trimis-o pachet la Roma, cu copii cu tot. Că mai are trei-patru luni bune până să deșerte sacul. Lângă ea, tânăra tresare spasmodic. Mătăsurile scumpe și grele nu pot să-i ascundă frisoanele. Mânia Vipsaniei se topește pe loc. Sărmana ei surioară! De când se știu, și-au fost reazăm una alteia. Nu te mai frământa fără rost
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
găseau, pentru ca apoi, ieșind, să ia un laxativ și să devină bogați. Și s-a descoperit că multe case aveau o trecere subterană care ducea direct la hazna”. „Ça, alors...” „Într-o perioadă În care oala de noapte ți-o deșertai pe fereastră? Și de ce s-au găsit, Încă de pe atunci, haznale cu un fel de trotuar lateral și cu inele de fier zidite, ca să poți să te agăți? Aceste pasaje corespund acelor tapis francs unde vagabonzii - la pègre, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
anunțul logodnei ei cu noul nabab de Fatehpur, pe care l-a cunoscut la o petrecere pe un iaht, la Nisa. Un vapor încărcat cu infanterie pufăie în sus pe râu, încărcătura umană moțăind sau jucându-și salariul până când este deșertată pe cheul districtului, cunoscut sub numele de Short’s landing. Locul pulsează de viață, sosesc mereu oameni din provincie, atrași de luminile strălucitoare și salariile plătite de guvern. Într-un colț, un bărbier își rezolvă clienții, iar bețivii stau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mănâncă 000000 mănâncă 0000000000000000000te. Mă bucur că n-am 000000000000000000 mănâncă 00 mănâncă 0000000000000-o acasă pe Crawfor 0000000000000000000000000000000000000000 mănâncă 0000000și gogoși cu gem p000 mănâncă 0000000000000000000000000000000000000000 Trăgându-mi-00000000000000000000000000000000000000000000000000d să scap fără 00000000000000000000000000000000000000000000000 s-o mai sun. Dacă aseară mi-am deșertat sacul, În seara asta, slavă pulii, se merge la Lojă. La masoni ie singurul loc În care poți Întâlni puțoi care nus polițai. Aici ie altfel ca acolon Anglia. Binențeles căs și gomoși sau profesioniști ca acolo, În sud, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Nu mari, dar fără Îndoială că destul de tari. Iuhuhu și un butoi doldora de distracție. Se dă puțin Înapoi către tăblia patului și-și trage pilota peste piept. Însă devine din ce În ce mai palidă la față când mă Întind și Înșfac geanta, deșertându-i conținutul pe pat. Iese la iveală o punguță din plastic evident cu pastile de Ecstasy În ea. — Eu... Eu nu am... bolborosește ea. Acum s-a pierdut de tot cu firea. — D.S. Lennox! țip eu, iar Ray vine. Ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
povestească numaidecât toate câte a pățit de când n-a mai fost pe acasă, zi cu zi, mai ales suferințele din spitale. Până să vorbească însă Apostol, care devenise gânditor în odăița grea de amintirile copilăriei, doamna Bologa, întîi ca să-și deșerte inima și apoi fiindcă cu cât îmbătrînea, cu atât se făcea mai vorbăreață, prinse a-i istorisi, la nimereală, fel de fel de amănunte din viața ei și a tîrgușorului: ― Parcă-mi spunea Dumnezeu că ai să vii, dragul mamei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Tocmai când inima îi era stăpânită de mulțumire, în ogradă apăru Ilona, care venea de undeva, îmbujorată, obosită, cu ochii scăpărând de mânie. Și parcă ar fi căzut de pe o culme amețitoare, Apostol simți că din suflet i s-au deșertat brusc împăcarea și liniștea, iar în locul lor s-a ivit o îngrijorare ciudată și o dorință dârză. Dădu să sară de pe scaun, să alerge la Ilona, s-o ia în brațe și să n-o mai lase să plece de lângă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
alcătuiau tabla de șah a unui joc început în noaptea vremurilor, în care oamenii sunt pioni și există doar cei bogați, cei puternici și războinicii, în timp ce, de departe, căzând unul câte unul, îi privesc slugile și muritorii de foame. Primarul deșertă totul dintr-un foc. Fără să înfrumusețeze situația și fără să-și caute cuvintele. Vorbea, cu ochii la carourile de pe jos și la ghetrele lui Destinat, din piele de vițel, de cea mai bună calitate. Nu ascunse nimic: Marseieza scrisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Turbincă, acest remarcabil obiect fantasmatic. Suprafața exterioară a turbincii definește un spațiu ne-spațial, intensiv; avem de-a face cu un bagaj de mici dimensiuni vizibile, dar de o cuprindere infinită, în care implodează un univers întreg, pentru a fi deșertat înapoi în spațiul discret, extensiv, al ontologiei noastre. Cred că toți călătorii au momente în care și-ar dori să posede o asemenea turbincă... M.I.: Așa este. Deci știam de ce sunt acolo cuferele acelea, știam că vom pleca, dar nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Unde nu e ritm, acolo nu e poetică și o poezie va să zică ceva fără poetică? — Pricep, grăi Metodiu. Pricep și mă minunez. Să-ți dea Dumnezeu sănătate! — Lăsați... se jenă tătarul, plecând ochii. în sănătatea dumitale! — Bogdaproste! - răspunse Metodiu și deșertă cupa. Episodul 8 îN CARE SE ADUCE CURATĂ MULȚĂMIRE CETITORIULUI ȘI RĂSAR NOI CHIPURI VREDNICE DE ȚINUT MINTE îngăduie-ne, Cetitoriule, care te apleci cu sfielnică grijă asupra rândurilor aceste, a face aici o pauză. Trage-ți și tu răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al unuia dintre ele, începu să trieze plicurile mari, pline cu însemne ciudate. Degetele lui maronii erau atât de agile încât nici nu le puteai urmări. Găsi destul de repede plicul căutat, îl desfăcu și fața îi radia de satisfacție, îl deșertă pe covor la picioarele Carminei. În ele erau decupaje din ziare și reviste, unele îngălbenite de vreme, altele mai proaspete. Carmina se ridică în picioare. Citește, o îndemnă Nina, hai, hai, citește. Nu se poate, nu se poate chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vină la noi. Fata se urni, se auzea pășind, avea pantofi cu tocuri ascuțite, talpa scrâșnea prin praf. După nici un minut apa curgea în chiuvetă, fata pufăia apa, apoi se auzi cum cade capacul WC-ului și cum rezervorul se deșartă cu zgomot. Apoi se pieptănă cu peria Ninei, neagră de murdărie și cu mulți dinți lipsă, se studie în oglindă. Apa o înviorase, își frecase obrajii cu prosopul până se înroșiseră. Veni către ei pășind puțin cam nesigură, având o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că se vor revedea după un an de absență. Ca să o vadă pe Fana avea nevoie de un alt suflu, mai vioi, mai plin de acea nepăsare tinerească, trebuia să-și compună o figură surâzătoare, să fie gata să-și deșerte sacul cu noutăți, care mai de care mai frapante, asta aștepta de la ea Fana și era normal să i se înfățișeze, altfel trebuia să suporte figura triumfătoare a prietenei sale, micile ei vanități de femeie mondenă, gesticulația plină de importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apoi pe larg întâlnirea, fără să-i ascundă nimic. Spera, prostește că, apropiindu-se de Sidonia, va reuși să guste din mierea prea plinului ei sufletesc, că descoperise, în sfârșit, un om din lumea largă, în fața căruia să-și poată deșerta amărăciunile, ca să primească în schimb, vorbe de duh, bine chibzuite, trecute prin ciurul experienței de peste ani, ca să poată căpăta încredere atunci când echilibrul cu ea însăși amenința să se clatine. De când fusese alungată sau mai bine zis singură se îndepărtase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care mama ei a trebuit să i-o smulgă cu cleștele. O și văd pătându-și bluza cu sânge, rupându-și nasturi și breteaua de la sutien, plângând la comandă până i s-au înro[it ochii, zburlindu-și părul și deșertând trei vedre de minciuni. Nu am de ce să învinuiesc lumea că i-a dat crezare. Și eu aș fi crezut-o pe păpușica aceea frumoasă cu limbă de diavol. Îmi imaginez că a ajuns acasă plângând, că a refuzat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]