1,537 matches
-
altă parte, puternica supraapreciere de sine. Primele poartă fără echivoc caracteristicile delirului. Ele contrazic orice experiență rezonabilă, nu sunt câtuși de puțin stabilite de către pacient, dar el aderă la ele cu o tenacitate extremă. Pacientul și-a format o viziune delirantă asupra lumii și din această perspectivă interpretează noi experiențe. Astfel, persecuția devine tot mai fantastică. După cum am putut constata, halucinațiile adevărate nu joacă nici un rol. Această boală distinctă, în care iluzia de a fi tratat rău și exacerbarea stimei de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
iluzia de a fi tratat rău și exacerbarea stimei de sine se dezvoltă destul de încet, fără tulburări ale vieții emoționale și fără ca voința să devină proeminentă, o vom numi "paranoia", sau "tulburare mintală". Boala evoluează de obicei spre o viziune delirantă a lumii - de fapt, către un "sistem" (1912: 145-146). Boala, observă psihiatrul german, are o evoluție insidioasă și se autoalimentează; ceea ce la început păreau simple suspiciuni devin treptat convingeri de nezdruncinat, deși pacientul nu își modifică vizibil comportamentul, el păstrându
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
din aceasta nu dezvăluie vreo cauză organică subiacentă, ceea ce exclude evoluția demențială. Psihiatrul german remarcă natura episodică a halucinațiilor, dar insistă asupra frecvenței experiențelor vizionare sub formă onirică sau vigilă, și le descrie în termeni de "afecte", "reprezentări perceptive", "intuiții delirante". În ultima versiune a manualului, Kraepelin scrie că paranoia ar trebui să fie limitată tematic și logic la deliruri consistente, deliruri profetice, deliruri grandomane, dar mai ales deliruri persecutorii, pe care le leagă de dispoziția psihopatică (1920: 225-249). Paranoia este
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
că paranoia ar trebui să fie limitată tematic și logic la deliruri consistente, deliruri profetice, deliruri grandomane, dar mai ales deliruri persecutorii, pe care le leagă de dispoziția psihopatică (1920: 225-249). Paranoia este definită drept "dezvoltarea insidioasă a unui sistem delirant permanent și de nezdruncinat care rezultă din cauze interne și care este însoțită de perfecta păstrare a unei gândiri, voințe și acțiuni clare și ordonate" (1920: 212-213). În altă parte (1919: 252), psihiatrul german diferențiază tulburările paranoice de dementia præcox
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
gândiri, voințe și acțiuni clare și ordonate" (1920: 212-213). În altă parte (1919: 252), psihiatrul german diferențiază tulburările paranoice de dementia præcox, prin aceea că pacienții cu paranoia nu suferă și de o tulburare a formei gândirii, ca opusă conținutului delirant, și că principalul defect rezidă în modul de judecare. Personalitatea este bine păstrată, chiar dacă boala durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
suferă și de o tulburare a formei gândirii, ca opusă conținutului delirant, și că principalul defect rezidă în modul de judecare. Personalitatea este bine păstrată, chiar dacă boala durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia), reintrodusă în practica psihiatrică de Kraepelin, delimitează un ansamblu de dereglări psihice plasate între schizofrenia paranoidă și paranoia propriu-zisă, care, deși prezintă unele asemănări cu ,,demența precoce" (dementia præcox
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de "deliruri sistematizate" (délires systématisées), sub cel de "paranoia" (paranoïa) în străinătate, stările psihopatice - cronice, primitive sau secundare, cu sau fără slăbire intelectuală - caracterizate, într-o manieră aproximativă, prin organizarea unui ansamblu mai mult sau mai puțin coerent de concepții delirante, un fel de formă fantezistă sau absurdă care devine, pentru autorul său, expresia indiscutabilă a realității". Autorii apreciază criteriul ca fiind "superficial", argumentând împotriva stabilirii unei psihoze doar după ,,culoarea delirantă" și susținând necesitatea grupării simptomelor în funcție de evoluția completă a
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
ansamblu mai mult sau mai puțin coerent de concepții delirante, un fel de formă fantezistă sau absurdă care devine, pentru autorul său, expresia indiscutabilă a realității". Autorii apreciază criteriul ca fiind "superficial", argumentând împotriva stabilirii unei psihoze doar după ,,culoarea delirantă" și susținând necesitatea grupării simptomelor în funcție de evoluția completă a erupțiilor morbide și, în măsura posibilităților, a cauzelor și genezei lor" (pp. 1-2), pentru simplul motiv că delirurile sistematizate pot apărea fie la începutul, fie în cursul diverselor boli mintale. Cei
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cauzelor și genezei lor" (pp. 1-2), pentru simplul motiv că delirurile sistematizate pot apărea fie la începutul, fie în cursul diverselor boli mintale. Cei doi autori francezi disting între "delirurile secundare", caracterizate prin polimorfismul și lipsa de coordonare a ideilor delirante - semne ale degenerării mintale ce conduc la demență -, "delirurile sistematizate cronice" (délires systématisées chroniques), grupate în psihoze dobândite (psychoses acquises) și "psihoze constituționale" (psychoses constitutionnelles), care nu modifică personalitatea și sunt doar o exagerare a acesteia. Între acestea, ei identifică
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
chroniques), grupate în psihoze dobândite (psychoses acquises) și "psihoze constituționale" (psychoses constitutionnelles), care nu modifică personalitatea și sunt doar o exagerare a acesteia. Între acestea, ei identifică un tip nosografic pe care îl denumesc ,,psihoză cronică cu bază de interpretare delirantă" (psychose chronique à base d'interprétations délirantes) sau, mai pe scurt, "delir de interpretare" (délire d'interprétation). În timp ce primele se bazează pe tulburări senzoriale dominante și cvasi-permanente, celelalte au la bază, aproape exclusiv, ceea ce ei denumesc délire d'interprétation, fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
interprétations délirantes) sau, mai pe scurt, "delir de interpretare" (délire d'interprétation). În timp ce primele se bazează pe tulburări senzoriale dominante și cvasi-permanente, celelalte au la bază, aproape exclusiv, ceea ce ei denumesc délire d'interprétation, fenomen distinct de halucinație, iluzie, idee delirantă, interpretare falsă, un raționament "având ca punct de plecare o senzație reală, un fapt exact care, în virtutea asociației unor idei legate de porniri și de afectivitate, dobândește, cu ajutorul deducțiilor și inducțiilor eronate, o semnificație personală pentru bolnavul astfel încurajat să
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
idei legate de porniri și de afectivitate, dobândește, cu ajutorul deducțiilor și inducțiilor eronate, o semnificație personală pentru bolnavul astfel încurajat să raporteze totul la propria persoană". Delirul de interpretare este o psihoză sistematizată cronică caracterizată prin: "1) multiplicitatea organizării interpretărilor delirante; 2) absența sau prezenta puțin semnificativă a halucinațiilor, contingența lor; 3) persistența lucidității și activității psihice; 4 ) evoluția prin extindere progresivă a interpretărilor delirante; 5) incurabilitate, dar fără a conduce la demență" (pp. 3-5). Delirul de interpretare (délire d'interprétation
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
propria persoană". Delirul de interpretare este o psihoză sistematizată cronică caracterizată prin: "1) multiplicitatea organizării interpretărilor delirante; 2) absența sau prezenta puțin semnificativă a halucinațiilor, contingența lor; 3) persistența lucidității și activității psihice; 4 ) evoluția prin extindere progresivă a interpretărilor delirante; 5) incurabilitate, dar fără a conduce la demență" (pp. 3-5). Delirul de interpretare (délire d'interprétation), la rândul lui, este parte a unui grup mai mare de stări delirante cronice pe care autorii le numesc sugestiv "nebunii inteligente" (folies raisonnantes
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
lucidității și activității psihice; 4 ) evoluția prin extindere progresivă a interpretărilor delirante; 5) incurabilitate, dar fără a conduce la demență" (pp. 3-5). Delirul de interpretare (délire d'interprétation), la rândul lui, este parte a unui grup mai mare de stări delirante cronice pe care autorii le numesc sugestiv "nebunii inteligente" (folies raisonnantes) și le caracterizează astfel: Cu excepția iluziilor bine circumscrise (délire partiel), pacienții își păstrează vivacitatea intelectuală, fiind adesea foarte dispuși să-și argumenteze și să-și apere propriile convingeri. Subiecții
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
apere propriile convingeri. Subiecții nu se califică pentru epitetul "nebun" (aliénés), ei rămânând în contact cu mediul lor și părând normali; unii reușesc să trăiască în libertate până la sfârșitul vieții, cei mai mulți ajung să fie instituționalizați, dar nu din cauza ideilor lor delirante, ci datorită caracterului lor violent și impulsiv, care îi face periculoși (1909: 5). Delirul de interpretare este o malformație congenitală în care subiecții "își păstrează vivacitatea spirituală, aptitudinea de a discuta și a-și apăra convingerile; aspectul lor rămâne normal
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
vorba de creații ale unei imaginații maladive (p. 6). Delirul de interpretare - exemplificat printre altele cu cazul lui Jean-Jacques Rousseau - se caracterizează prin prezenta unor fenomene contradictorii, coordonarea lor într-un sistem variind foarte mult: pe de o parte, dereglări delirante manifeste, pe de altă parte, păstrarea activității mintale. În plus, se remarcă raritatea sau absența halucinațiilor. Simptomul principal rămâne concepția delirantă, sub forma ideilor de persecuție, de gelozie, mania grandorii, ideile mistice sau erotice, fie izolate, fie combinate sau succesive
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
caracterizează prin prezenta unor fenomene contradictorii, coordonarea lor într-un sistem variind foarte mult: pe de o parte, dereglări delirante manifeste, pe de altă parte, păstrarea activității mintale. În plus, se remarcă raritatea sau absența halucinațiilor. Simptomul principal rămâne concepția delirantă, sub forma ideilor de persecuție, de gelozie, mania grandorii, ideile mistice sau erotice, fie izolate, fie combinate sau succesive. Le apropie pe toate faptul că se mențin în domeniul posibilului și verosimilului, pacienții știu întotdeauna să-și apere ficțiunile cu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
-și apere ficțiunile cu argumente luate din realitate. Semnele bolii rămân multă vreme ascunse, pentru că pacienții disimulează - faptul este atât de frecvent, încât cei doi autori cred că "poza" aceasta ar putea fi considerată drept un simptom caracteristic maladiei. Interpretările delirante au la bază o fantezie maladivă, care denaturează, "travestește" și amplifică datele reale. Orice - un gest, o vorbă - poate deveni pretext pentru o interpretare delirantă, cu cât este mai insignifiant gestul ori vorba cu atât este mai puternică acolada, ea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
autori cred că "poza" aceasta ar putea fi considerată drept un simptom caracteristic maladiei. Interpretările delirante au la bază o fantezie maladivă, care denaturează, "travestește" și amplifică datele reale. Orice - un gest, o vorbă - poate deveni pretext pentru o interpretare delirantă, cu cât este mai insignifiant gestul ori vorba cu atât este mai puternică acolada, ea dovedind perspicacitatea lor. Câmpul interpretărilor este nelimitat, în funcție de agenții ce le declanșează (pp. 25-29). Absența unor tulburări grave ale vieții intelectuale ori afective constituie trăsătura
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
o stare mintală specială pe care o numesc "hipertrofie/ hiperestezie a eului" (p. 48). Interpretarea falsă apare exagerată, extravagantă, dar rareori absurdă; judecățile rămân în limitele sensibilului, aprecierile se păstrează juste. Vivacitatea inteligenței se manifestă mai ales întru apărarea convingerilor delirante. Relațiile afective rămân în bună măsură normale, dar subiecții devin foarte sensibili la părerile celorlalți despre ei. Sentimentele estetice, etice și religioase nu se alterează, iar tulburările senzoriale lipsesc (pp. 50-58). Sérieux și Capgras identifică trei faze în evoluția bolii
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
specială este ideea că simptomele (în special cele ale psihozei) pot fi diagnosticate mai curând prin forma, nu prin conținutul lor, punând la îndoială atât metodele, cât și criteriile curente de diagnostic. Credința fermă a cuiva nu poate fi considerată delirantă bazându-ne doar pe conținutul acesteia, ci numai prin felul în care este susținută. Filosoful german explorează fenomenul psihozei pe două axe, cea a dezvoltării personalității, în care unele reacții la experiența trăită se pot înscrie ușor, și cea a
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
nesigură. Ceva ce pacientul nu poată să înțeleagă plutește în aer, o tensiune neîncrezătoare, inconfortabilă și stranie îl învăluie. Folosirea cuvântului "atmosferă" ar putea sugera stări și sentimente psihastenice și poate fi o sursă de confuzie, dar împreună cu această atmosferă delirantă descoperim întotdeauna "ceva obiectiv", deși foarte vag, ceva care pune sămânța validității factuale și a sensului. Această atmosferă delirantă, în ciuda conținutului ei imprecis, este insuportabilă. În mod vădit, pacienții suferă îngrozitor, și pentru a ne face o idee, în cele
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Folosirea cuvântului "atmosferă" ar putea sugera stări și sentimente psihastenice și poate fi o sursă de confuzie, dar împreună cu această atmosferă delirantă descoperim întotdeauna "ceva obiectiv", deși foarte vag, ceva care pune sămânța validității factuale și a sensului. Această atmosferă delirantă, în ciuda conținutului ei imprecis, este insuportabilă. În mod vădit, pacienții suferă îngrozitor, și pentru a ne face o idee, în cele din urmă, este ca și cum am fi eliberați de o povară enormă. Pacienții se simt de parcă "au pierdut contactul cu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Beitrag zur Paranoiafrage und Paranoia (1918) Ernst Kretschmer extinde metodele lui Jaspers, insistând asupra comprehensibilității experienței personale (Erlebnis), numai printr-o îndelungă și sistematică relaționare cu pacienții, doar acest proces permițând stabilirea unei continuități interpretative între personalitatea "sensibilă" și starea delirantă. Personalitatea sensibilă este un tip de personalitate străbătută de un sentiment elevat al valorilor morale, de o înaltă stimă de sine, ce o împinge să creadă că nu este niciodată recunoscută la justa valoare; de asemenea marcată de hiperestezie relațională
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sau analiza personajului Hans Kolhlaas, dintr-o povestire a lui Kleist, ilustrează tocmai acest tip de personalitate, precum și rolul pe care interacțiunea dintre evenimentul-cheie, experiența trăită și mediul o joacă în declanșarea maladiei (cf. Ballerini & Monti 1990: 13). O stare delirantă, pe fondul unei predispoziții psihopatice (dependență, vulnerabilitate, scrupulozitate, timiditate etc.), apare progresiv, în general ca urmare a eșecurilor sau decepțiilor: printr-un mecanism specific, subiectul începe să interpreteze de o manieră delirantă lumea care îl înconjoară, el atribuindu-i un
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]