4,078 matches
-
gros; cămașa albă, de in răcoros, fără guler, părea că se aprinde de atîta trudă. Ardea pe el. Eram o copilă prea slabă, cu umeri osoși, neîmpliniți. Timidă, nesigură, fără stil. Sprîncenele mi le pensam așa fel ca să fie mult depărtate de rădăcina nasului. Mălăiață, eram o mălăiață. Mă urcam în nuc și-l pîndeam, mestecînd clei de cireș. Cel de vișin era mai bun. Sînt copil de război, făcut sub potop de ordine de mobilizare, născut pe timp de bombardament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pașnic. Iau, Doamnă, cum să nu iau. Da' dacă nu mă lași să-l flocăiesc, o să-mi iau cîmpii. Să fii umilit chiar de Doamna ta, în fața lu' Mișu Negrițoiu, asta nu prea miroase a nas de om. Și se depărtează de gard, țîfnos. M-am întors la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac, sub cerul ca un lac. Lac albastru. Odată, am încercat să ațipesc în inima iazului, plutind pe spate și ascultînd broscoii orăcăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un progres al regresului, să recunoaștem, Iordana. Sîc psihanalizei!" Asta, în teorie. Practic, i s-au înecat corăbiile, cu bricul Mircea cu tot. O simt de cum se scuză c-a întîrziat: Văd din ce în ce mai prost. Nu disting numărul tramvaiului, dacă se depărtează sau se apropie. A luat unul greșit, acela pe care l-a făcut și personaj: de Baza 3, "cel mai democratic tramvai", cum a declarat critica. Tano sare cu labele pe ea. Apăi află matali, cucoană dragă, că nouă ni-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de varză? Am să-ți cumpăr zgardă Select Club și gata, efect garantat. Mă bagatelizezi și te bagatelizezi. Dacă nu înțelegi asta, ești pierdută. Da, e ridicol, sînt ridicol, dar cred într-o legătură mistică între stăpînă și cîine. Se depărtează de castronul de legume fierte, șchiopătînd. Bunica Leonora era convinsă că "oamenii îmbătrînesc numai iernurile". Eu cred că la asta contribuie mai mult verile care n-au fost veri. Ultima vară cu Iordan, cea din '79, n-a fost vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
veri. Ultima vară cu Iordan, cea din '79, n-a fost vară. Nu era în apele lui. Nici eu n-am reacționat decît după logica șubredă, strîmbă a femeii neiubite. Ecoul iubirii în Beethoven al meu suna fals. M-a depărtat și nu cu diplomație. M-a jignit, m-a vexat cu bună știință. Mozart am aflat avea o înclinare spre cuvîntul crud, spre limbajul vulgar; sunetele pure compensau sunetele impure ale muzicii. "Tare ești previzibilă în toate gesturile. Dragostea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Mai profan la șurubărit ca Rusalin doar Tano mai este. N-a putut face altceva decît să urce-n șaretă cu Șichy și să plece după un mecanic. Urmăresc sunetul potcoavelor lui Franz Marc, zgomotul pietrișului aruncat de copite. Se depărtează, calul nu se mai aude, dar inima se zbate, saltă ca el, în galop. De ce m-oi gîndi la Styx și la credința grecilor că fluviul infernal dizolvă orice navă, în afară de cele făcute din copite de cal? Plecarea lui Russ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că filozofia elaborată a Zmeului întrece posibilitățile răbdării mele. Gândurile îmi zboară aiurea, nu pot sta locului, nu mă pot aduna, crâmpeie de amintiri mă atacă din toate părțile, neclare, incomplete: ea venind pe o alee în direcția mea, sau depărtându-se cu pași repezi spre ieșire, noi doi cu genunchii lipiți pe prispa Aspidei, sau pe ghizdul fântânii ielelor. Mintea mea e un album vechi în care clișeele nu cunosc ordinea timpului. Îl răsfoiesc febril, în devălmășie. Ea este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
timpului. Îl răsfoiesc febril, în devălmășie. Ea este în fiecare fotografie, dar chipul nu i se poate distinge clar, chipul ei fără de vârstă, alura ei de copil. Doar genunchii se văd proeminenți, picioarele sprintene și suave în prim-plan, sau depărtându-se. Nu mă observă. Zmeul Zmeilor e la o partidă de șah cu Priculiciul. I se spune Zmeul Zmeilor, pentru că e singurul zmeu care a mai rămas. E slab și pipernicit, totuși, în micimea lui, simți că este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
proiectată și răsfrântă peste muntele din fața mea. Am alergat ca un nebun în întâmpinarea ei, în speranța că-mi voi regăsi jumătatea. Dar pe măsură ce mă apropiam, umbra se plia tot mai mult peste munte și se lungea, după cum eu mă depărtam de soare. Un sentiment tot mai acut de disperare a pus stăpânire pe mine. În timp ce umblam toată ziua fără nicio noimă, am remarcat că mersul meu a devenit dintr-o dată mult mai eficient și mai elegant. Ajuns pe malul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
plajă într-o plimbare eliberatoare, după o cină copioasă cu mult pește, mămăligă și mujdei de usturoi. Prietenele mamei duhnesc toate a usturoi, mai ales când se angajează în acel râs molipsitor, sunând fantastic și cristalin în liniștea nopții. Mă depărtez de răsuflarea lor ghiftuită și pestilențială. Mă îndrept cu pas alert către cușca cu pereții de plasă, puternic luminată, ce se ivește în toată enormitatea ei în depărtare, spre capătul de sud al plajei. Mama a rămas în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
exact lumina stătea ca un cheag irizată în jurul lor, creând acea senzație de imponderabilitate, cu toate că poziția lor relativă era aparent neschimbată. Și camera ei i se dezvăluia dintr-o dată ca un fel de puzzle spațial în care lucrurile s-au depărtat ușor unele de altele, ca și cum o mână nevăzută le-ar fi atins, încercând să le împrăștie pentru ca jocul să poată fi reluat de la început. Știa de-acum că era deja în lumea ei de dincolo și se bucura că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
obicei. E un fel de joc al meu cu mine însămi sau cu acea parte din mine ce-și schimbă mereu înfățișarea în oglindă. Continui să penetrez întunericul, mi se pare că văd conturul vag al oglinzii apropiindu-se sau depărtându-se, după cum ochii încearcă să se adapteze întunericului; în dreptul ei, deslușesc o formă amorfă ce urcă în sus și în jos... E posibil să nu ne recunoaștem chipul în oglindă? Sau e ceva ce ține de condiția mea de gestantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de câteva ore, nemișcați în aceeași poziție. Când plecau, toți deodată, cu încetinitorul, întorceau spre tine spatele lor aduse, cocoșate, pașii mici și temători de păpuși mecanice, mersul legănat, indecis. Așa cum se depărtau, deosebit de încet, profilurile lor încă mai sălășluiau un timp în spațiul terasei, ca niște spectre, ca și cum aerul politicos mai zăbovea o vreme ajustându-se la ritmurile lor, înainte să le uzurpe spațiile eliberate. Doamna de la mijloc Doi bărbați și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prin mesajul lor copilăria e veșnică, toate parcurse cu povara întrebării de ce nu mai sunt, dar vor veni, fu răspunsul unei arătări, de fapt o pelerină cu glugă, chipul nu-l putea desluși, era acoperit de faldurile timpului, o evita, depărtându-se, nu-i vedea încălțările pentru că nu avea, purtătorul strângea poalele mantalei, pentru a nu atinge obiectele din jur și figurinele la puterea 100 ale propriei sale ființe și, dintr-o dată, zidul: Infinitul avea sfârșit? Sau era unul dintre universurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trenului alungă, de fapt, pe ființa dragă, alungă trenul, alungă însăși amintirea, după care, pe terenul gol, întorși la viața reală, se uită la ceas, timpul le va rezerva în ziua aceea alte întâmplări care nu includ ființa ce se depărtează cu viteză spre trecut, uitată deja de la prima curbă a trenului la orizont. Vreau amintiri ca să am ce să uit. Toate le strânse cu grijă. Chiar și uitarea. Dar așa cum stau săracă în camera mea, eu însămi sunt o amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ronțăind prezentul. Dar el deja fusese imortalizat pe placa fotografică a eternului, pe care Nevăzutul îl sorta în infinitul mic sau mare. Dar toate aveau importanță pentru ca rezultatul esențializat, înscris în compendiu, să ajungă la El, precum și proscrișii și înțelepții depărtați în nemurire. Mama râdea de Mioara care își găsise ocupație: croitoria. Și fiecare bărbat care îi lumina ziua și îi foșnea noaptea cu bancnote privea prin vizetă la animalul curios, moșmondind răbdător la o mașină de cusut, cu tipare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
alb, mă cuprinde de mijloc, arătându-mi în stație mașina Salvării, Mitică, ce să fac! El ridică din umeri, ocolindu-mi privirea, îi ocolește privirea, se uită la ea ca la cineva străin, își desprinde brațul cu delicatețe și se depărtează, în timp ce doctorul o cuprinde pe Mioara prin spate cu tentaculele brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care o așteaptă cu brațele deschise. Mitică se pierde în direcția ceasului istoric, al cărui cadran luminat era parcurs de limbile uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
plutind, parcă alunecând, două fecioare, una cu trupul de grâu, cealaltă de miere, doua zâne galbene ca Luna plină, cu obrajii arzând ca Luna nouă. Iubitul fetei de miere apăru în fugă și, luându-și frumoasa în brațe, s-a depărtat în grabă. Am fugit mi-a șoptit fata grâului m-a sufocat infinitul! Două ființe strâns lipite mergeau acum încet pe malul Dunării către câmpiile de la marginea orașului. Adăpostiți de noapte, acoperiți de liniște, mânați de bucuria atingerii. Nemoartă, nevie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să urcăm la parterul acestei noi situații. Orașul îmi apărea în toată splendoarea lui asemenea unei machete văzută de pe tăblia de sticlă a mesei, întoarsă cu picioarele în sus. Ori noi ne distanțam cu cerul de sub noi, ori orașul se depărta încet, apărând privirilor ca o imagine vie privită dintr-un balon pentru ca, în cele din urmă, orașul să devină cât un timbru pe care îl puteai admira în detaliu cu o lupă uriașă. Timbrul porni să se rotească încet în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o bucurie și o ușurință pe care nu o înțelegea, toate frazele matematice de pe tablă, plutea pe deasupra tezelor, pe jumătate rezolvate sau deloc, le corectă greșelile, inventă soluții ce aveau să fie descoperite peste o mie de ani, ca apoi, depărtându-se încet de locul căpcăunic, chemat de tremolo-uri de clavecin și torsul gros al unui contrabas, să se transforme în țipete de trâmbiță care se divizară în progresie geometrică până deveniră tornadă, explozie, supernovă de sunete vesele și NIMIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
simfonizau uluitor de rapid trecerea. O tânără goală cu nuferi în păr se ghemui la picioarele lui nea Costică, udând podeaua cu apă verde. Se undui spre pieptul bărbatului și-i atârnă de piept un nufăr lung în loc de cravată. Se depărtă încet fără să atingă podeaua și șopti (fără să miște buzele i se păru): Vii când vrei! După trei zile, nea Costică își reveni din împietrire și muțenie. Luă o sticlă de rachiu făcut de el, o ținea pentru Căpcăunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un feribot clătinat de apele de dedesubt. Legănați de tangaj, cei 14, acum maturi, dar tot în costum de elev, furnicau pe străzile feribotului, intrau în clădiri sau urcau în trenuri și dispăreau o clipă. Apăreau iar pe punte, din ce în ce mai depărtați unii de alții, ceea ce însemna fie că orașul crescuse, fie că ei începuseră să-și limiteze drumurile. Unii s-au fixat ici și colo, de unde nu aveau să mai plece până la moarte. Aceștia au fost Stoian și Teodor. Alții au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
moarte, Profesorul văzu, în timp ce era dus în brațele iubitei spre Pământ, cum Ulise întors cu spatele, pictat pe armură cu un Soare strălucitor, se prosternează în fața zeiței cu ochii albaștri ca cerul. Și cum apoi pleacă încet sau el se depărtează încet de zarea străvezie, pentru a coborî pe celălalt cer întunecat al Pământului. Lucrătoarele sute de mii ieșiră în întâmpinarea Reginei înconjurată de mii de Elfi suavi, iar goana plină de farmec din această nuntă de basm luă sfârșit. * * * S
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lumina zilei, zice. Cu spatele la Baricadă, Roja începe să viseze cu ochii deschiși, și atras ca de un magnet din partea opusă, se hotărăște brusc s-o ia din loc de unul singur. Tîrnăcop rămîne cu privirea lipită de silueta care se depărtează greoi, fiind luminată aproape la fiecare pas de cîte un fulger, pînă în secunda în care dispare brusc intrînd parcă în pămînt. — Se vede treaba că numai de dumneavoastră au vrut să scape, dom’ Roja, zice Gulie privind în gol
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
în afara santinelei de la poartă nu mai zări nici un foișor pe toată lungimea zidului, așa că putea încerca să treacă în partea cealaltă escaladînd împrejmuirea pe oriunde, cu condiția ca punctul pe care și l-ar fi ales să fie îndeajuns de depărtat în întuneric pentru a nu putea fi observat cu ochiul liber din locul în care se afla garda. Te furișezi ca un viezure printre tot felul de tufe și bălării, ajungi la baza zidului, te asiguri că nu te-a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]