779 matches
-
cinstea mea, cum de nu m-am gândit la asta până acum? — Genul acesta de conversație mă deprimă mai mult decât îți poți imagina, îi spuse tânărul. Ai început să-mi aduci aminte de tata și ce poate fi mai deprimant decât asta? Mă tem că va trebui să mă grăbesc. E timpul să ne costumăm. — Nu! Ignatius îl prinse de reverul sacoului. — Doamne Sfinte, șopti tânărul, punându-și o mână pe gât. Acum voi fi silit să iau tranchilizante toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
legătura cu Reilly. — Da, domnule. Făcu o plecăciune adâncă și ieși ca din pușcă din birou. Domnul Levy ținea ușa deschisă. — Ajunge să te apropii de Levy Pants și ești pe dată asaltat de tot felul de plictiseli și aspecte deprimante. Locul ăsta nu poate fi lăsat fără supraveghere nici o clipă. Dacă cineva vrea s-o ia mai încet și să nu-i pese, e mai bine să se lipsească de o companie ca Levy Pants. Gonzalez nu știe nici măcar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lună. În schimb trebuie să le garantez că n-am să apar niciodată prin Nebraska. Am plecat de acolo învăluit într-un fel de nor, înțelegi? Tot grâul ăla și câmpurile nesfârșite... Nu pot să-ți spun cât erau de deprimante! Grant Wood găsea că sunt romantice. Ce idee! Am plecat în est, la universitate și pe urmă am venit aici. O, la New Orleans e atâta libertate! — De, cel puțin avem un loc de întâlnire pentru lovitura pe care vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aici în seara aceasta, prieteni, ca să vă arăt cum ați putea salva lumea și aduce pace. „E nebun de-a binelea.“ „Dorian, ce glumă proastă mai e și asta?“ „De unde naiba a apărut?“ „Nu-i câtuși de puțin atrăgător.“ „Murdar.“ „Deprimant.“ „Să pună cineva din nou discul ăla delicios.“ — Posibilitatea, continuă Ignatius cu volumul dat la maximum, vă este la îndemână. Vreți să vă puneți talentele în slujba salvării omenirii sau să vă puneți doar dosurile în fața amicilor voștri? „Ce groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-l să tacă din gură. Ne distram atât de bine! Era o petrecere formidabilă. Nici măcar nu-i amuzant. — E foarte adevărat, întări un oaspete extrem de elegant, a cărui față îngrijită era bronzată cu ajutorul fardului. E într-adevăr insuportabil. Teribil de deprimant. — De ce trebuie să ascultăm toate prostiile astea? întrebă alt oaspete, fluturându-și țigara de parcă ar fi fost o baghetă magică cu care-l putea face pe Ignatius să dispară. E vreun truc, Dorian? Știi bine că ne plac petrecerile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o citiți pentru a înțelege impactul revoluționar asupra businessului și dincolo de el.” Toby Redshaw, vicepreședinte de corporație, I.D.E.A.S., Motorola „Rețeta optimistă a lui Canton pentru un viitor global încărcat de succes vine ca o schimbare proaspătă în urma rapoartelor deseori deprimante care circulă prin lume. Inteligența, agerimea și pasiunea lui Canton, ușor de depistat în numeroasele discursuri ținute în lumea întreagă se degajă acum și din proza sa.” Barbara A.Prope, președinte, World Affairs Councils of America „Canon face o treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
pe care le-am identificat mai sus vor solicita organizațiilor modificarea strategiei modului în care acestea atrag, păstrează și administrează cea mai importantă resursă - oamenii. Studiile de prognoză pe care le-am întreprins în cadrul Institute for Global Futures indică lipsa deprimantă de pregătire pentru provocările pe care ni le rezervă viitorul din partea multor companii, în abilitatea lor de a se pregăti în privința forței de muncă. Acestea sunt fie mult prea preocupate de ce se întâmplă acum și aici, o miopie pe termen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
premii literare - și În mijlocul acestei vieți agitate a uitat până la urmă de această văgăună sordidă din Istanbul de a cărei existență era singurul răspunzător. De atunci, clienții și chelnerii de la Café Kundera se luptaseră cu sentimentul de vid, dezgropând scenarii deprimante, futuriste strâmbându-se la vederea cafelei turcești servită În cești de espressso, așteptând așteptând un sens În viață de la cine știe ce dramă intelectuală În care ei ar juca rolul principal. Printre toate teoriile privind geneza numelui cafenelei, această ultimă explicație era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
e bine pentru tine, a insistat Asya. — Ei bine, de obicei astea două sunt strâns legate. Însă Asya a ignorat vorbele lui. — Știi, astăzi Petite-Ma a deschis pianul după mulți ani; am auzit-o cântând niște note false. E deprimant. Femeia asta obișnuia să cânte Rachmaninov, iar acum nu mai poate cânta nici măcar un cântec stupid pentru copii. S-a oprit o clipă, gândindu-se la ceea ce spusese. Uneori mai Întâi vorbea și abia apoi gândea. — Însă ce vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
chipul ei era palid și nemișcat. Încercase Întotdeauna să detașeze pe cât de mult posibil trecutul ei de viitorul la care spera să ajungă. În speranța că, indiferent ce atrăgeau după ele amintirile timpurilor trecute, indiferent cât de Întunecate sau de deprimante erau, trecutul nu o va distruge. Adevărul e că, oricât de mult i-ar fi displăcut să recunoască asta, știa că trecutul trăia Într-adevăr În prezent. Toată viața mi-am dorit să fiu o persoană fără trecut. Faptul de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la treizeci de ani de la apariția acestei lucrări - bestsellerul lui, s-ar putea zice - și la douăzeci de ani de la moartea autorului, pe cale să-mi pierd sîngele rece În fața unor pagini despre care aș spune totuși că sînt mai curînd deprimante. CÎnd a publicat Copilăria copiilor mei - două sute de mii de exemplare vîndute, fără a mai pune la socoteală vreo zece traduceri - tata era departe de a-și imagina că voi scrie la rîndul meu cărți. În 1964, eram un realizator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui Delphine, care avea să-mi zică: „O femeie se mai poate amoreza de un tip atît de nervos ca tine, dar nu și armata!“. În seara de 7 februarie 1968, mi-am Început primul jurnal intim. Acest jurnal, foarte deprimant de recitit, se oprește din fericire În luna decembrie a aceluiași an. Am avut de altfel bunul gust de a nu scrie În fiecare zi. Îmi place Îndeosebi ultimul rînd: „22 decembrie. Delphine e gravidă“. Mi-e ciudă că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cînd ești lipsit de scrupule - ca și ei , cînd ești la fel ca și ei?... Ce rost mai are răspunsul la această întrebare?... Ce rost mai are orice în fața voinței majorității, care înseamnă lipsa iubirii?... Ce rost mai are orice? Deprimant, nu ești de acord? E chiar exasperant... adeseori... De ce îmi pasă mie de cineva care nu prețuiește sentimentele mele, de ce îmi pasă de cineva care e prea departe în inaccesibilitate, de ce îmi pasă de cineva care nu răspunde la ceea ce
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
lui de expert - tablourile erau minunate, deși exista pericolul vag ca acestea să devină prea decorative. Kitty se Întoarse spre Desert Rose și Îi șopti, astfel Încât Charlie să n-o audă: — Nu aș agăța un tablou În culori Închise și deprimante pe perete, unde l-aș vedea toată ziua, doar pentru că e profund. — Nici eu, se declară de acord Desert Rose, pentru că adesea Îl contrazicea pe Charlie, fără știrea lui. Huan Lee se apropie de Kitty și Îi zâmbi cald: — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vom spune. Ca să uite gândurile de rău augur care nu vroiau să-i dea pace, Cipriano Algor încercă să se concentreze asupra peisajului, o făcea în disperare de cauză pentru că știa că nimic liniștitor nu-i putea fi oferit de deprimantul spectacol al serelor de plastic întinse cât vezi cu ochii, de o parte și de alta, până la orizont, cum mai bine se distingea din vârful povârnișului pe care furgoneta îl urca în acest moment. Și asta se numește Centură Verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prin ștergerea lumii materiale. Imaginați-vă un gol În care totul se poate și totul este egal. Fără emoții, fără pasiuni, fără crimă, fără ecstasy, fără suferință, fără vinovăție, fără nici un rost de a face mare caz de nimic. Prea deprimant. Chiar mai scandaloasă este atracția, din ce În ce mai puternică, pe care o exercită Buddhismul În draga lui lume occidentală, centrul opulenței, gura fîntînii prin care se scurg obiecte și imagini. În urmă cu cîțiva ani, un om care și-ar fi abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
avea dreptul la puțină excentricitate. Probabil că maică-sa exagera. Totuși fu cuprinsă de o ușoară neliniște. Capitolul 4 Secția pentru tratarea infertilității din Woodbury nu era deloc cum se așteptase Fran. Fără să vrea, își închipuise un loc sumbru, deprimant, cu un aer oficial, ușor amenințător. Poate chiar cu o umbră din acel sentiment de vinovăție dintr-o clinică de boli venerice, unde nimeni nu prea vrea să recunoască motivul pentru care se află acolo. Muzica pop care o întâmpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
grațioase sub ea, pe canapeaua acoperită cu creton, și scoase la iveală, de undeva din adâncurile acesteia, o agendă. — Vreau să spun că suntem deja în iunie și bănuiesc că nu vreți să faceți nunta la iarnă? E cumva prea deprimant. Fran fu șocată dându-și seama că nu se gândise niciodată la procesul propriu-zis de a se căsători. La nunțile altora, fusese de obicei genul de invitat care, în loc să suspine în spate, se întreba cât avea să dureze până ce mirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ce întrebare! Sigur că îl iubesc. Sunt doar prea ocupată ca să plutesc pe norișori roz și, sincer, cred că ne e mai bine amândurora așa. Apreciem faptul că și celălalt e dedicat profesiei sale. Stevie reflectă asupra implicațiilor acestui fapt deprimant. Asta însemna, din câte înțelegea ea, că munca lor era o scuză ca să se vadă cât mai rar cu putință. Dar oare ea și Ralph ar fi fost altfel? Cu siguranță, amândoi erau dedicați profesiei lor, dar fiindcă lucrau împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu impermeabilul stătea rezemată de un stâlp galben din stația de autobuz și din când În când Îi arunca priviri Îngrijorate. Stâlpul acela galben era singura pată de culoare Într-o lume Încețoșată, cenușie, de o tristețe și o paloare deprimantă. Antonio se așeză pe portbagajul mașinii și Își dezveli o bomboană. Voia să-i dea impresia că așteaptă pe cineva, sau ceva, dar nu aștepta nimic. Totul se sfârșise. Își pipăi instinctiv pistolul din teaca prinsă la subraț și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de ce, Îi spusese. Blonda soție a lui Buonocore Îi zâmbise malițios - iar el știu că Înțelesese. Acum, privindu-și Îngerul păzitor, se rușină de acea carte de vizită și de acea propunere. Se liniști doar la gândul - chiar și acesta deprimant - că soția nu-l sunase niciodată. Buonocore Își aranja auricularul În pavilionul urechii, Își rupea cu dinții pielițele de la unghii, fixând cu o privire absentă o pasăre care ciugulea niște fărâme de pe măsuța de alături. Cu câtva timp Înainte Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o astfel de zi nici măcar nu mergem În pat, ce fel de viață mai e și asta? Nu Își făcură noi prieteni, și-i pierdură și pe cei pe care-i mai aveau. Ei Îi păreau morocănoși colegii lui și deprimante nevestele lor, al căror unic subiect de conversație erau copiii. Pe de altă parte, ei o considerau prea ambițioasă, războinică și dezinhibată pentru gusturile lor. Antonio Îi considera pe prietenii ei prea studenți, iar ei Îl considerau gelos și posesiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
epocii lor, la care de altfel aderă, indivizii simptomatici au În general o existență simplă și fericită; povestea unei vieți poate atunci, de regulă, să Încapă Într-o pagină sau două. În ce-o privește pe Janine Ceccaldi, ea aparținea deprimantei categorii a precursorilor. Perfect adaptați, pe de o parte, modului de viață majoritar al epocii lor, preocupați, pe de altă parte, să-l depășească „ridicându-se deasupra lui”, propovăduind comportamente noi sau popularizând unele Încă puțin practicate, precursorii au nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
părul lung, buclat și negru, eșuată În dormitoarele sinistre ale internatului de fete din Meaux În urma unor complicații familiale fără ieșire, Caroline Yessayan, chiar și singură, constituia un motiv de a spera În umanitate. Dacă totul căzuse Într-un vid deprimant, era din cauza unui detaliu minor și aproape grotesc. Treizeci de ani mai târziu, Bruno era convins: acordând elementelor anecdotice importanța lor reală, situația putea fi rezumată În aceste cuvinte: de vină era doar minijupa Carolinei Yessayan. Pentru Bruno, a pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mine. Nu mai voiam să am de-a face cu tine. Michel se gândi iar la momentul acela: chiar, ce-l făcuse să se ducă la ceremonia aceea sinistră? Revedea templul protestant din Neuilly, sala aproape despuiată, de o austeritate deprimantă, pe jumătate plină cu o asistență ce se ferea să-și etaleze bogăția; tatăl miresei lucra În finanțe. — Erau de stânga, spuse Bruno, de altfel toți erau de stânga atunci. Li se părea absolut normal să trăiesc cu fata lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]