451 matches
-
CC) ; sau, "C.N. a mai spus că de la mine nu poți învăța, ci dezînvăța" (C). Culmea autoficțiunii cioraniene este probabil atinsă în momentele în care se preface că se îndoiește de propria judecată de sine, volută paradoxală care antrezează în deriziunea sa și pune cititorul în gardă împotriva oricărei hermeneutici abuzive: "Sunt oare un sceptic? Sunt oare un penitent? Nu o voi ști niciodată și e cu atît mai bine." (S) În același timp, este insidios mobilizat de un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în maxima lui Alain Croix: "'A nu face nimic' e unul din cele patru țeluri ale omului. Le-am uitat pe celelalte trei" (Les lettres d'or de la paresse)... Aura funebră ce-i înconjoară imaginea e adeseori dezmințită de simțul deriziunii universale și de plăcerea jocului pur, de umorul său tandru și insolent, de apologia inutilității și de știința lenii, practicată cu rîvnă și încîntare: "Dacă e propriu înțeleptului să nu facă nimic inutil, nimeni nu mă va întrece în înțelepciune
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și Origen la psihanaliza freudiană și „mecanica vie” a lui Bergson -, B. își focalizează instrumentarul analitic asupra scrierilor patristice răsăritene, reconstruind, pe fondul confluenței spirituale dintre elenism și tradiția vetero- și neotestamentară, atitudinile culturale și mentale ale Bisericii Ortodoxe în privința deriziunii. Râsul are o funcție fundamental religioasă, afirmă autorul: în economia raportului dintre sacru și profan, hohotul de râs, indiferent că este vorba de parodie, imitație sau chiar blasfemie, denotă prezența presantă a sacrului, a cărui energie numinoasă, generatoare a unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
și, mai ales, binomul Orient/Occident, așa cum apare acesta din perspectiva relației dintre ortodoxie și catolicism. SCRIERI: Le Rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, pref. Michel Meslin, Paris, 1996; ed. (Râsul patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană), pref. Andrei Pleșu, București, 1996; Iacob și îngerul. 45 de ipostaze ale faptului religios, București, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, București, 1999; Puterea schismei. Un portret al creștinismului răsăritean, București, 2001; Roma caput mundi. Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
din urmă pot fi extrapolate la alte scrieri sadoveniene, precum Baltagul; este vorba, în rezumat, de o strategie coerentă și abil manevrată de deturnare/subminare ironică a intrigii mitologice, care există doar ca pistă falsă și superficial, supusă din interior deriziunii: „nicăieri aproape spiritul «demistificator» nu este mai acid, mai dur decât în această așa-numită alegorie”. Trecerea criticului la „Scânteia” (prin excelență un spațiu rigid, ideologizat și controlat) nu rămâne fără urmări. Seria Jurnal de lectură marchează pe ansamblu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
ne mănâncă, să punem p-alții". Clopote urlă, sunet de glasuri, Pe uliți, poduri, certuri și harțuri... "Să cază neamul (zicea țiganul), Toți suntem una, nu mai e banul." C. BĂLĂCESCU C. Bălăcescu (c. 1809-1880) e un antibonjurist integral, luîndîn deriziune totul, instituțiile regulamentare, profesorii de la Colegiul național, ideea de progres însăși (uneori în maniera șansonieră a lui Béranger): Azi ucigașul e dregător, Furul de frunte judecător, Azi criminalul e virtuos, Și virtuosul om vițios; Tot veneticul proprietar Și răspopitul funcționar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Nicicând scopul secund, adevăratul scop n-a fost mai Învăluit și mai ascuns În principii ca În acești ani; și nicicând, adevărul mai străveziu. Nu numai pentru că orice principiu Îndelung repetat duce cel mai adesea nu la certitudine ci la deriziune ci și pentru că, mai evident decât efectul oricărei demonstrații e calea spre el: manevra. Manipulările și stratagemele conduc la izbânzi, e adevărat, dar acestea sunt vremelnice, izolate; le lipsește catalizatorul care să le adune temeinic și sigur Într-un șir
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
un astfel de delir al maculării mai există doar la Mateiu I. Caragiale) - „uciderea sufletului” ca față a disperării. Cealaltă este axa burlescă: bagatelizate, aceleași impulsuri se prezintă într-o poză comică, țipătoare, de scamatorie de bâlci, pe măsura universalei deriziuni ce domnește asupra „grămezii”. B. este un cinic, el susține negativul cu o stăruință în care se ghicește, nostalgic, reversul lui. Despuiată de măștile cvasifantastice care o ascund, de gesticulația absurdă ori simbolică, drama povestită e una a singurătății și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
întregește transcrierea sensibilității ciudatului personaj. Eșecul în căsnicie, o sexualitate „cravașantă”, simțită ca grea povară moștenită, îl împing în vârtejul autodistrugerii: bestialele acuplări de care sunt burdușite romanele, decorul sordid, impregnat de moarte, paralelismul om-animal, țicneala generală exprimă exasperarea în fața deriziunii existenței. Intenția se vede clar doar prin întreg. Izolate, secvențele, în ciuda suculenței lor plastice, nu pot decât să șocheze. Metoda narativă e aceea de a prinde pe un fir, care exprimă eul psihologic și meandrele intuiției, amintiri din copilărie sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
străjuit de o pânză imensă pe care se prelungesc cruci și morminte, unde își dorm somnul de veci speranțe, vise și cadavre, montare denunță eșecul idealului pervertit de acțiunea socială ideologie degradată în concretul vieții. Decăzută în cea mai sinistră deriziune, speranța redresării existențiale devine un bâlci grotesc, un circ pestriț, mortificat și agitat, o debandadă deșucheată în care țopăie principiile egalității, fraternității, dreptății și justiției, în bâlbâielile aberante ale unor găinari mărunți, puși obsesiv și iremediabil pe furtișaguri, trândâvie, escrocherie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
minunea a fost posibilă. "Încercăm", mi-a spus Chiriac... Și astfel, cu doi actori de excepție, Ilie Gheorghe și Marian Râlea, și cu închipuiri tinere Veronica și Ioana calea destăinuirilor râsul plânsului s-a iluminat. Un spectacol despre magia și deriziunea ce sălășluiesc în arta actorului, despre dragostea neliniștitoare a publicului pentru arta întrupării ființei în semn... Noaptea bufonilor ne trece prin vrajă, prin înălțare, prin poezie, neuitând niciodată dublul însoțitor: degradarea, ridicolul, bătrânețea, singurătatea... Cred că spectatorii talentați se vor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ca să mai intereseze spectatorul nostru? Opera lui Mihail Sebastian este încă o operă necunoscută. Marile spectacole realizate, în special de Teatrul Național, au ridicat la un rang înalt lirismul lui, închizând drumul spre umorul burlesc și spre cunoașterea climatului de deriziune care străbate această operă. Ce mă interesează pe mine este alerta unei lumi somnabule, excitată de un eveniment erotic, lume ce își subordonează reacțiile într-o mascaradă ce permite dezvăluirea. Găsiți similitudini semnificative cu lumea noastră? Cred că epoca mă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sfârșitul unei reprezentații". M-a privit, a zâmbit și a zis: "Încercăm". Există un mare risc în spectacolul meu, pentru că vizualitatea reprezentației se naște și se întreține doar prin jocul actorilor, prin acea partitură de interpretare care cuprinde universul teatrului...deriziunea și magia lui, burlescul și tragicul, dureros de vital, în dezinvoltura neliniștitoare. Spectacolul nostru trebuie să caute fațetele multiple, plurifocale ale celor doi mari dramaturgi, Cehov și Shakespeare. Teatrul nu are doar un singur chip. El depinde de epocă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lucru, dar din ce în ce mai mulți artiști autentici, de înclinație dovedită, își pun talentul în serviciul unui mesianism incontinent, producînd stupoare și derută. Simpla recurgere la simboluri creștine, sumara lor citare duc, vrînd nevrînd, la impostura formelor fără fond, la gratuitate și deriziune. Nu e de blamat, se înțelege, propensiunea în sine către aceste sintaxe, e necesară însă, obligatorie chiar, condiția predestinată a celor ce și le asumă. Rămîne cel puțin neconvingătoare moral lucrarea mistică a celui ce nu cu mulți ani în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
transferul aceluiași complex resentimentar, antimonarhic, antinobiliar, către o zonă ignobilă, contîndu-se pe un calcul pe cît de compromițător, pe atît de ineficace? Se înșală maeștrii diversiunii dacă își închipuie că românul de bun simț va crede în această forțare a deriziunii atît de stîngaci înscenate. Prin anii șaptezeci, peste curtea Socolei domnea împăratul Stelică. Se credea Napoleon și i se acordau, de alienați și alieniști, deopotrivă, onorurile de rigoare. Stelică deținea, într-adevăr, grandoarea discursului napoleonian, dar se îmbrăca în stilul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
regilor onești ai României, ci castelul în care s-au lăfăit țoapele impostoare și invitații lor, alde Gadafi și compania. O circumstanță atenuantă: oare imperialul Versailles nu-i bîntuit și el, zi-noapte, de papugiii globului? Totuși, un bemol la cheia deriziunii regizate: n-am mai auzit, anul ăsta, ca-n ceilalți, cu atîta ignară obstinație, întrebîndu-se de traiul celor doi dictatori aici, în castelul regal. În schimb, multă lume străină. Venind, probabil, și din regatele veșnice ale lumii. Să vadă, oare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fost (și sînt) practicate de marea formațiune democrată din țară, necedînd, deși cu riscuri electorale, din capitalul preluat de la cei ce s-au confruntat direct cu sistemul terorii de inspirație bolșevică. În fond, ce reprezintă cei doi protagoniști ai recentei deriziuni propuse de glumeața Academie (care, de altfel, stă ca un junghi în coasta reumatică a regimului), mai exact ce forțe stau în spatele discursului lor politic? Ca să înțelegem stilul ce-i desparte atît de tranșant pe "premiați". Dacă Iliescu ar fi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aceeași reacție, timpul începînd să lucreze, să liniștească, să clarifice, să claseze. Iată de ce, cu încă o trimitere la maleficul personaj, psihicul nostru nu mai cunoaște repulsia de-acum cîțiva ani, privind-o mai degrabă cu un fel de îngăduitoare deriziune, o deriziune totuși placată pe tragicul nostru destin istoric. Cea mai nouă istorioară: scorniceșteanul ar fi vrut să împartă Muzeul Satului în două: juma' Zoe, juma' Nicu. Nicu să locuiască în Palatul Elisabeta, pentru Zoe urma să se amenajeze actualul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
timpul începînd să lucreze, să liniștească, să clarifice, să claseze. Iată de ce, cu încă o trimitere la maleficul personaj, psihicul nostru nu mai cunoaște repulsia de-acum cîțiva ani, privind-o mai degrabă cu un fel de îngăduitoare deriziune, o deriziune totuși placată pe tragicul nostru destin istoric. Cea mai nouă istorioară: scorniceșteanul ar fi vrut să împartă Muzeul Satului în două: juma' Zoe, juma' Nicu. Nicu să locuiască în Palatul Elisabeta, pentru Zoe urma să se amenajeze actualul restaurant Miorița
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Nicu. Nicu să locuiască în Palatul Elisabeta, pentru Zoe urma să se amenajeze actualul restaurant Miorița. Insula Trandafirilor urma să fie transformată în helioport. Lacul Morilor în pistă pentru hidroavioane. Proiectul mai prevedea herghelie, terenuri de tenis, piscine. Grotesc și deriziune. Ca și cum ipochimenul nu s-ar fi născut la sat. Ca și cum cartea lui de căpătîi (marxistă) n-ar fi fost alianța frățească, vezi bine, dintre muncitor și țăran. Memoria milenară a acestuia din urmă, materializată de oameni luminați în perimetrul bucureștean
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de intenții obscure la un creator, moral prin excelență, Pintilie, dar peliculele ne pun, vrînd-nevrînd, în fața unui ecran înșelător, în ultimă instanță fals. N-o fi fost regatul României cel mai perfect dintre regate, dar nici stînd, generalizator-simbolic, sub stigmatul deriziunii și abjecției. Da, performanța stilistică a celor două filme e colosală, dar sub horbota ei stă pitit, de data asta sigur involuntar, dar nu mai puțin dăunător, blestematul reflex național-comunist. Dacă aș citi acum, întîrziat, romanul lui Petru Dumitriu, dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ca și-altdat', paharul plin e cel cu vodcă, cel pe jumătate, cu apă: pentru păcălirea curioșilor. Soarbe și trage din țigara fără filtru, soarbe, soarbe... Trăim într-o lume a văicărelilor. Ziarele și televiziunile întrețin permanentă frăsuială agresă, mizeria și deriziunea fac deliciul condeierilor de toată mîna. Dacă reușești să te sustragi măcar și pentru o clipă acestei infestări programate, lumea, chiar și lumea noastră ți se pare întrucîtva respirabilă. În Gara de Nord, totul e pus la punct, în locul tarabelor sordide, localurile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
recent expoziția Palatele cu turle. Un documentar fotografic despre arhitectura nouă a unor comunități de rromi. Proiect finanțat prin Ministerul Culturii de Euroart, Fondul Cultural European pentru România al Uniunii Europene. Subiectul sîntem avertizați e tratat cu ironie, descris în deriziune și taxat drept subcultural ca arhitectură. Organizatorii își destăinuie un prim impact cu situația ce tinde să se extindă, evaluînd-o ca "vitală, gălăgioasă, penetrantă și prolifică". Fotografiile cu "palate" sînt acompaniate de cele în care apar promotorii, proprietarii și meșterii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ofensive ale modernismelor europene. Treptat însă, după război, se stinsese. Lumea se schimbase, dispăruseră clasele suprapuse, dar și emblematicul "mic burghez", țintă predilectă a nebuniilor avangardiste. Calul lor de bătaie. Cel care trebuia, o dată pentru totdeauna, anulat prin agresivitate și deriziune. Altele deveniseră armele orgoliului. Se produsese, în fond, o nivelare a societății postbelice, artiștii nu mai percepeau propria marginalizare ca efect al coalizării micilor burghezi, prosperi și suficienți, împotriva originalității lor oricum stridente. "Democratizarea" după care tînjiseră aproape un secol
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de anecdotă după care se topește monstrul academic Ravelstein, apelînd pentru asta la nesecata mină a prietenului său, naratorul din recentul roman omonim, alias Saul Bellow (Nobel, 1976). Asta, așa, ca să mai schimbe un pic ștaiful de campus cu relaxata deriziune. Istoria picturii românești e o perpetuă schimbare. Schimbare de canon, schimbare de optică personală. Dacă nu avem în vedere canonul pre-Aman, oricum nestructurat, apoi cel postmodern, la fel de precar aglutinat, atunci putem numi două mari orientări: 1. cea inaugurată de însuși
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]