532 matches
-
an ieși dă ne udă Cu găleata, lată Peste toată gloata Bumburel d-argint Vărsat pă pământ Ploaie, Doamne, ploaie Locuri să să moaie.” Rusalda toarnă apa peste Izaura care se bucură. — Ah! Ce bine e! Ce răcoare! Prințesa este descumpănită că nu știa cântecul. Izaura îl cântă împreună cu ea până îl învață și-l învață repede fiindcă îi place. Țigăncile toarnă și peste ea apă ca s-o răcărească. — Hi! hi! hi! Îmi place! Hi! Hi! Hi!râde fericită Prințesa
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
asta fericită a voastră e pe terminate, oricâte proptele i-ați pune! Că nu-i puteți băga la ocnă chiar pe toți. Mai bine întemnițați în regim de urgență minciuna care face legea în țara asta. Măi-măi! a repetat cam descumpănit tovarășul Geană!.. Și vezi, mă Timpan, pe unde găsești ceva mei și niște biscuiți ca să scăpăm odată de pacostea asta de zburătoare că ne ține în loc cu acțiunea de la Universitate, unde trebe să intrăm în forță! Meiul și biscuiții lipsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
adus în această stare? Pentru un moment, Ina păru că își revenise, dar când încercă să-i mărturisească cauza suferinței sale, izbucni din nou într-un plâns hohotit. Reuși totuși, într-un târziu, să rostească câteva cuvinte disparate, care îl descumpăniră pe Alex. - Știi... Alex, Olga mi-a spus... mi-a spus că... și izbucni din nou într un plâns clocotitor. - Ce ți-a spus, draga mea?, explică-mi...te rog...! - Mi-a zis că Mihăiță nu este copilul nostru!... Și-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ce ți s-a întâmplat? Îl întreb tăios. Mă privește, mă privește, dar într-un mod curios pe care nu-l mai văzusem niciodată la el. - Hai, spune-mi carei beleaua, care-i dracu’?... Pufnește în râs, de m-a descumpănit - Ce belea?... N-am dat nici de dracu’!... - Păi, tu mi-ai spus, când m-am așezat la masa ta și ai repetat mereu. - Da!... Și ia o mină de mă lasă perplex. Se pune pe un râs zgomotos de
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Îl ții În palmă și nici nu-l simți. Ai impresia că nici nu are greutate, dar, dacă ar fi așa, de ce am simți atâta apăsare În piept!? Uneori sentimentele cântăresc mai greu decât materia din jur. Cuvintele Extraterestrului o descumpăniră și mai mult pe Mașa. Oaspetele știa să răstălmăcească În așa fel vorbele, Încât, orice ai fi spus, tot tu ieșeai prost. - Cu moartea nu se tocmește nimeni, repetă cu neliniște-n glas femeia. Ți-a venit ceasul să mori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pătrunde în intimitatea unui război mondial care nu seamănă cu versiunea parodică și simplificată pe care propaganda o pregătește spre liniștirea compatrioților de pe frontul intern. În lumea lui Pike, o lume care se dezvăluie la firul ierbii, solidaritatea dintre inamici descumpănește și lasă în urma ei gustul amar al ambiguității morale. Războiul submarin, atât de implacabil și de invizibil în cruzimea lui, capătă un chip atunci când submersibilul german alege să salveze pe cei scufundați de el. Paradoxul face parte din absurdul războiului
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
50, proza grafică lui Pratt și Oesterheld se constituie ca un omagiu polemic închinat ilustrei tradiții a benzii desenate western americane. Arta ficțională dezvoltată aici evocă, mutatis mutandis, regândirea europeană a tiparului cinematografic american. Perspectiva se schimbă, unghiurile de abordare descumpănesc, iar personajele nu mai sunt distribuite în acord cu o gramatică simplistă. Ca și în westernurile italiene de un deceniu mai târziu, geneza Vestului american nu se mai reduce la o succesiune de acte eroice realizate de intemeietorii albi. Ambiguitatea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
bune. {i stau și mă întreb mereu Cum de-i atâta lume ... Cărarea mea nepietruită Mă poartă undeva {i nu mă ntreb nelămurită Dacă-i mai bine-așa ...! Eu știu și simt necontenit O energie nouă {i nu mai sunt descumpănit În astă, lume nouă ... De ură neagră și nevoi Nu mă mai leagă simțul, {i vreau ca timpul de apoi Să nu-mi mai cânte imnul. Aș vrea ca eu, să-mpărtășesc Cu voi această stare, Să știți și voi
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
prietenul lui, Iijima, la un restaurant mic pe nume Otafuku, unde, în clipa aceea, beau bere și înfulecau cu alune. Domnule, vi s-au cam adunat datoriile. V-aș ruga să plătiți astăzi. Dar tonul dur al chelneriței nu-l descumpăni câtuși de puțin. Era obișnuit. Tomoe îl muștruluia și-l bombănea tot timpul. Takamori se gândea tot timpul la Gaston. Roțile trenurilor huruiau deasupra capului lui Gaston. De câte ori trecea câte unul, cădeau câteva picături de lichid negru. Napoleon adulmeca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
În momentul În care a pronunțat a-ha, era Învăluită Într-un aer de lubricitate, ca și cum Întregul ei corp n-ar fi fost alcătuit decât din membrane. Nepăsarea care se degaja din acest unic cuvânt rostit de Reiko m-a descumpănit, făcându-mă să-mi pierd din elanul de a-i povesti mai departe. Așadar, am sărit peste povestea interminabilă despre Keiko Kataoka și i-am transmis mesajul de la Yazaki. — Am un singur mesaj din partea domnului Yazaki: „Spune-i să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
asupra fricii de moarte. Ei pătrundeau liberi în metafizică după ce fuseseră umiliți de viață. Dar, cunoscîndu-l pe insul care se spânzurase, nu puteam asocia metafizica de mutra lui buhăită de băutură, oricâtă imaginație aș fi avut. Povestea asta m-a descumpănit. Datorită ei, ideea de sinucidere mi-a devenit, brusc, respingătoare. Nu mai puteam s-o despart de obrazul învinețit și năpădit de muște al insului ce se spânzurase în parc. Ceea ce m-a ajutat, probabil, să nu fac o prostie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din pricina viscolului. Dădeam în fiecare zi telefon și le spuneam că nu vreau să plec, că mă simt bine. Nici nu pomeneam de viscol. ― Bine, du-te, dar să nu întîrzii, i-am zis din nou. Cel mai mult o descumpănea, îmi dădeam seama, tonul meu liniștit, în care nu izbutea să surprindă nici o urmă de ironie. Mai făcu o încercare ca să mă silească să mă dau de gol. ― Cunoscuții mei n-au unde să mă caute. Și e normal să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în afară de gândurile mele, de amintirile mele? Nu, și nici să nu vă așteptați s-o fac. Nu pot altfel, deoarece simt nevoia să mă explic. Și pe măsură ce mă explic mai mult, am impresia că mă încurc mai mult. Ceea ce mă descumpănește și mă împinge să ridic tonul și să reiau totul de la capăt. Poate n-am fost destul de limpede. Poate am vorbit prea încet. Se pare că, pentru destui inși, înțelepciunea este arta de a te iubi numai pe tine fără ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dar nimic nu stătea în calea valului redus, dar regulat, al celor care soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva mai funcționau încă Din când în când, se oprea pentru a privi pe inginerii venusieni, răzleți sau în echipe, pentru a examina instrumente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi face? - Nu e nimic. Nimic. Era rândul lui Gosseyn să fie descumpănit. De fapt, dacă ea nu putea să-i prezică faptele, nici Discipolul nu era capabil. Dar sperase măcar într-o imagine care să-i îngăduie să se hotărască. Ce va face afară? Să fugă? Să exploreze refugiul și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
uită la el, așteptă un moment și împinse încet casca de pe urechea stângă. — Poftim? întrebă ea cu ochii mari. Ai spus ceva? Mă întrebam dacă ascultai ceva amuzant. Râdeai... Adriana așteptă câteva secunde mai mult decât era necesar ca să-l descumpănească detot, apoi se decise să-l salveze. — Oh, da? Nu, doar mi-am amintit ceva foarte amuzant. Vag. Sugestiv. Misterios. Toate specialitatea Adrianei. El zâmbi. Isuse! Chiar era drăguț. — Ei, mi-ar plăcea să-mi spui și mie. Avem destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
lor de luntre, a culorii lor nedefinite, a murdăriei lor obișnuite și termină aceste considerații printr-un "e remarcabil" care nu explică nimic. Iată în orice caz indicațiile date de Tarrou asupra istoriei cu șobolanii: "Astăzi bătrânelul de vizavi este descumpănit. Nu mai sunt pisici. Au dispărut, într-adevăr, excitate de șobolanii morți care sunt găsiți în număr mare pe străzi. După părerea mea, nu poate fi vorba ca pisicile să mănânce șobolani morți, îmi amintesc că ale mele detestau așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și celălalt, cu moartea. Atunci când se află În drum spre locul de execuție, Malik Șah Își Întreabă „părintele”: — Cât timp crezi că mai ai de trăit? Nizam răspunde fără nici o umbră de șovăială: — Multă vreme, foarte multă vreme. Sultanul e descumpănit: — Că te arăți Înfumurat cu mine, treacă-meargă, dar cu Dumnezeu! Cum poți să rostești un asemenea lucru, spune mai degrabă „Facă-se voia Lui!”, El e stăpânul veacurilor! — Dacă am răspuns astfel este pentru că am avut un vis, noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ascultă pe când observau peisajul mohorât și neliniștitor. Încă nu puteau să vadă ce anume le zbura printre ghete foarte repede, în ceața portocalie-brună. Ce locuri deprimante! se gândi Lambert. Nu tocmai înspăimântătoare, deși neputința de a vedea prea departe o descumpănea și o neliniștea. Atmosfera sufocantă care impregna această lume o făcu să se gândească la o baie la miezul nopții în niște ape infestate de rechini. Nu știi ce poate să apară brusc din străfundurile nevăzute. Părerea negativă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de fapt, cu tot mai iritată nerăbdare. Vorbea, privind doar în ochii acestui serv protector, încolăcit la picioarele Venerei. Tavi asculta calm, fără reacții, noutăți, urmărind sceptic malaxorul de nimicuri. Poate tocmai scepticismul mut al acestui martor să-l fi descumpănit pe agitatul intrus. Continua încăsă peroreze, să gesticuleze, să pompeze vorbe, neobosit, dar plictisul vizibil pe mutra lucidului canin îl deprima, simțea că va ceda curând, decis să cedeze. Mâine, gata! Nu, mâine e vineri, mâine ne odihnim. Poimâine, sâmbătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Profesorii! Profesorii! striga el. Profesorii și Gardienii! Ce-i cu ei? Pe cine cauți? De ce zbieri așa? S-a oprit în dreptul meu. L-am prins de umeri, zicându-i să-și tragă sufletul. Și-a revenit imediat, m-a privit descumpănit în ochi, de parcă ar fi văzut cadavre aduse la viață și a zis: Profesorii! Și Gardienii! Au dispărut! Capitolul 2 Dacă mă așez mai bine pe scaunul bibliotecarei și cuget mai mult scărpinându-mă în cap, ajung la concluzia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
oarece delicatețe botul câinelui, la strâns ușor și apoi a mângâiat capul lui Vizanti, era un ordin extrem și de maximă urgență prin care câinele olarului Înțelegea că nu are voie nici să miște din urechi. Jandarmul din el era descumpănit, nu putea răspunde la o serie din Întrebările care Îl apăsau. Se aștepta la ce era mai rău iar mintea lui nu găsea o altă soluție decât aceea de a aștepta. Numai prudența și experiența Îi dictau În acele momente
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
încrengături de la Cloisters, mi-am dat seama că, de fapt, nici nu era așa de uimitor. Chaquie încerca cu disperare să-și ascundă defectele rușinoase pretinzând că era o persoană bine-crescută și respectabilă. Omul care-și dorea să fie. Eram descumpănită de tot ceea ce aflasem. Vineri seara am sesizat că tristețea îngrozitoare ce pusese stăpânire pe mine la începutul săptămânii se risipise. Asta pentru că sentimentul revenise. — Măseaua nu te-a ținut ocupată prea mult timp, nu-i așa? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
orice indiciu. Ochii lui Cristi își reveniseră de acum și vedea acum mai bine. Numai un punct luminos mai stăruia în centrul câmpului vizual. E foarte plauzibilă presupunerea ta, se uită el către tânărul agent care era totuși un pic descumpănit din cauza faptului că nu luase în calcul și aversa din noaptea trecută, -și eu cred că așa s-au petrecut lucrurile. În concluzie, am aflat cum s-a oprit camionul. Nu și de ce. O să încercăm mai încolo să-l repornim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Și aici sunt oameni! Nu asta am vrut să spun. Sigur că da, sunteți oameni de ispravă, dar nu am nici un gând cu fata lui Pop, abia am cunoscut-o, până alaltăieri nici nu știam că există. Maricel era ușor descumpănit dar se vedea pe fața lui că nu credea nici o iotă din ce îi spunea Toma. Hai, gata! spuse Cristian. Am plecat. Mai poftiți pe la noi! spuse iarăși Maricel zâmbind complice. Și, fiți fără teamă, sunt mut. Nu scot o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]