754 matches
-
un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălțate. Lângă ea, se opri, întinse capul, o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți de toate părțile de românii care săltau în juru-le și-i ajungeau. —Îs de la Ciohorăni! strigă cineva. Îi cunosc. Cel lung a fost și la ocnă! Țiganii voiau să se năpustească peste mort, pe lângă răchită, spre huceagurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare, undeva, cine știe unde, apoi se pierdea pe o muche de deal, unde, singuratică, se zugrăvea pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pintenii și s-a dus prin lumina lui august, până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fundul ființii mele spre Măriuca, căci eram în floare pe atunci și mă ademenea într-acolo și năcazul ei pe care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
murit așa, de moarte năprasnică... Eu tăcui. Pădurea era foarte tristă și foarte pustie în jalea ei de toamnă. Și eu simțeam, poate din pricina asta, o greutate mare în suflet, o amărăciune nedeslușită, ca în fața morții. Și când ieșeam din desișuri, se dezvăluiră deodată negurile depărtării, și rămase codrul uriaș în urmă, cu adâncurile și cu taina lui, codrul ca o ființă cu dureri, cu mânii, cu plângeri. Toamna plutea în juru-i ca un vis al morții. Măriuca, nevasta pădurarului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numai c-un ochi și pe paznic. A privit pieziș; nu părea, însă, tulburat. Parcă venise acolo să-și ia un bun al lui. La dreptul vorbind, carnea aceea pentru dânsul fusese pregătită. —Hurun-burun! s-a auzit din râpă, dincolo de desișuri. —Vra să zică, după ce-mi furi carnea, mă și înjuri? a întrebat cătră partea aceea paznicul. Uitându-se mai aproape, își văzu în mâna dreaptă pălăria. Și-o tufli în cap cu ciudă. O gaiță începu să cârâie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unui avion. Arăta foarte asemănător cu cel al lui Wendell. Probabil că era exact același și descărcaseră imaginea de pe același site cu avioane personale pentru călătoriile de afaceri. —După ce aterizăm în junglă - ni s-a aruncat dinainte o fotografie cu desișul junglei -, vom face apoi o drumeție de o jumătate de zi. Redactorii pot vedea pe viu plantele care intră în compoziția produsului. Ni s-a dat să examinăm fotografia unei plante. —O drumeție în junglă? a zis Ariella. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Desenă alții fugind spre o piață înțesată de lucruri pentru care merita să te târguiești. Unii postați deasupra oalelor aburinde cu polonice în mâini sau măcinând mirodenii în râșnițe. Desenă plante agățătoare și vreji care intrau pe ferestre și revărsau desișuri de frunze pe pereți. Începu să deseneze fructe pe care nu le cunoștea, mirodenii ce trebuiau descoperite în păstăi sau cuibărite în inima florilor necunoscute. Desenă mâncăruri pe care nu le mâncase vreodată: o ciută suspendată deasupra unui foc împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
neatins, cu grămezile de gunoi și încrengătura de străzi. Încetul cu încetul, văzu rețeaua de fire pornind din stâlpul de curent electric și pereții murdari, pătați, ai caselor care se înălțau mult în jurul său, și acoperișurile complicate și verandele lor; desișul lor de antene de televiziune, sârme întinse pentru pus rufele la uscat și curți pline de biciclete și plante zdrențuite și tot calabalâcul familiilor numeroase și zgomotoase. Rețeaua municipală de apă era pornită. Dinspre fiecare bucătărie și baie din Shahkot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
întindeau aproape pe toată coasta dealului, până sus, mărginind pădurea de cercetare a universității. Hotărâți și cu un scop bine stabilit, membrii familiei Chawla trăncăneau și țipau în sus spre frunziș. Într-un târziu, în capătul cel mai îndepărtat al desișului de guave, chiar lângă peretele dărăpănat ce mărginea pădurea, îl descoperiră pe Sampath în copacul lui, stând și mâncând o guavă, cu picioarele atârnând în gol sub el. Le urmărise eforturile oarecum alarmat. Ce naiba era să le spună? Se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
verdeții și a spațiului o entuziasmau peste măsură. Și, în ciuda faptului că îi redusese fiul la o stare de fericire stupefiată, stârnise în ea o frenezie a explorării. Croindu-și drum către partea cea mai întunecată a pădurii, pierdută printre desișurile de bambus, prin pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele ce se încumetau spre cele mai abrupte pante, abia suficient de late pentru picioarele ei micuțe. — Ai grijă la pisicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
tigru și urs, gâscă siberiană și antilopă neagră. Trimitea după broaște țestoase, țestoase-de-apă-dulce, vipere și foci. După tatu, antilope, zebre și balene. Cerea elefanți, hipopotami, iaci și cocori, macaci și... maimuțe! Maimuțe! Ah, să gătească o maimuță! Printre bambuși, prin desișul verde și galben de banane, printre urzici, până sus pe vârful dealului. Epuizat și murdar, spionul renunță să mai încerce să se țină după ea și se cățără într-un copac de unde spera să își poată continua urmărirea. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo. Oare urechile îi jucau feste? Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se gândea la el? își lovi tâmpla cu palma, exasperat. Preț de o secundă avu impresia că pădurea era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ignori semnele. Asta-i diferența dintre un căutător de doi bani și unul iscusit. Totuși nu l-ai prins niciodată, interveni Puștiul De-Două-Ori. — L-am văzut de două ori, spuse distant Peckenpaw. Matahala aia mare cât un munte trecea prin desișurile pădurii de parcă nici n-ar fi existat. Când am ajuns în locul ăla, parcă trecuse tancu’ p-acolo. Te umpli de respect când vezi așa ceva. Rămase tăcut un moment. — A doua oară, continuă omul, a vrut să mă viziteze el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e prea denivelat. Ea a nimerit. — Trebuie doar să știi cum să ții seama de pantă, i-a spus Irina. Eu sunt avantajată și nu-i ceva tocmai corect: cunosc fiecare centimetru al terenului. Și Irina îi trimise mingea în desiș. — O, Doamne! spuse ea cu o ipocrizie vădită. Am lovit și ți-am pierdut-o. El a plecat s-o găsească și tocmai căuta de zor în tufișurile dese care mărgineau capătul grădinii lui Cerkasov, când a auzit un foșnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
apropiau, se mărgini să ridice din umeri, cu fața stropită de picături de sînge, parcă ciupită de vărsat. Luîndu-se după sughițurile de plîns, gardienii Îl găsită pe Ramón Un-singur-coi ghemuit lîngă un copac, la treizeci de metri mai Încolo, În desiș. Tremura ca un copil și nu era capabil să se facă Înțeles. Locotenentul de la Garda Civilă, după multă bătaie de cap, aprecie că avusese loc un tragic accident și așa Îl trecu Îl procesul-verbal, dacă nu și În propria-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ochi și am alergat Într-acolo, traversînd bulevardul pustiu. Portița de grilaj se bălăbănea În bătaia vîntului. Mai Încolo, se deschidea o potecă unduitoare care urca pînă la casă. M-am strecurat pe portiță și am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără milă. Apropiindu-mă de casă, am băgat de seamă cum una dintre statui, efigia unui Înger purificator, fusese abandonată În interiorul unei fîntîni ce Împodobea grădina. Silueta de marmură Înnegrită strălucea ca un spectru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
paladin făcuse pentru ea, iar prințul s-a aruncat la picioarele lui Roland și i-a mulțumit spunând că, nu o dată ci de două ori, îi scăpase viața. În timpul acestui schimb de amabilități și mulțumiri, un zgomot a țâșnit din desiș le-a atras atenția, făcându-i pe cei doi cavaleri să-și lase vizerele și să se pună în gardă. Care era cauza acestrei întreruperi o vom afla într-un alt capitol. virtuți le cunoștea prea bine, căci era tocmai
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
paladin făcuse pentru ea, iar prințul s-a aruncat la picioarele lui Roland și i-a mulțumit spunând că, nu o dată ci de două ori, îi scăpase viața. În timpul acestui schimb de amabilități și mulțumiri, un zgomot a țâșnit din desiș le-a atras atenția, făcându-i pe cei doi cavaleri să-și lase vizerele și să se pună în gardă. Care era cauza acestrei întreruperi o vom afla într-un alt capitol. M E D O R Franța era în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
povara singur, cum putea, în vreme ce Cloridan fugea. În apropiere se afla o margine de pădure deasă de parcă niciodată n-ar fi trecut picior de om pe acolo. Nefericitul tânăr cu povara stăpânului mort în spinare, s-a afundat în acest desiș. Cloridan, când s-a văzut în siguranță, a băgat de seamă că Medor nu era cu el.” O dragul meu Medor! exclamă el, cum de am putut oare să mă gândesc numai la scăparea mea fără să iau seama la
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
DORINȚĂ Frunzar m-aș vrea tăcutului desiș, Ca rătăcitul pas pierdut de tine S-alunece-n fricos păienjeniș, Din pragul visului ce în treziri rămâne; Oricând aș vrea, în unde să-ți cuprind Întreaga-ntruchipare-atât de dragă, Cum drag e muntelui, când hohotind, Ecoul trece, mirosind a fragă
DORIN?? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83787_a_85112]