4,964 matches
-
și nu de bunăvoie, ani de-a rândul, ca urmările unei uriașe beții cu psilocybin. Foșnetul vântului în ceea ce avea să se transforme peste câteva clipe în frunză de fag cânta Sacre, totuși auzea undeva, în muzica de primăvară a devenirii lumii, și iarna. Undeva, în gustul șampaniei, pândea angostura. - Au venit să te ia doi funcționari de la Criminalitate Externă, zise femeia. Îi puse în brațe cutia viorii. - În marile tradiții spirituale, continuă ea, învățătorul nu-și poate îndemna discipolul să
Peter Høeg - Fata tăcută by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4251_a_5576]
-
putea oricând să-i audieze pe cei care au participat la acea vânătoare", a afirmat el. Fostul premier și-a reiterat nevinovăția, arătând că "rechizitoriile procurorilor DNA se bazează pe sondaje de opinie de la nivelul anilor '99-2000, legate de eventualitatea devenirii premier". Totodată, Năstase le-a spus judecătorilor că își menține toate declarațiile date până în prezent în acest dosar. "Declarațiile martorilor au fost luate sub presiune la DNA, iar aceste aspecte au fost reliefate foarte bine de instanța de fond. Problemele
Năstase îl acuză pe Genică Boierică că i-a "fabricat" acuzaţiile () [Corola-journal/Journalistic/42569_a_43894]
-
o familie nefericită. Deși instabilitatea vine din dispariția Femeii, tot ea este percepută ca un agent al răului. În jurul misterului creat se țes, sistematic, ambiguitățile unei tensiuni întârziate. Debutând ca o proză scurtă despre așteptările și eșecul unui scriitor în devenire, romanul accelerează pe panta apocalipticului sudat în poetica așteptării, tensiunea amânării, în iritațiile inevitabilului. Sunt efectele preferate de scriitor. Verbial și melancolic, romanul lui Deleanu este o colecție de viețuiri ruginite, din care nu lipsesc temele specifice ruinelor sufletești. Foarte
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
dialog cu alteritatea maximă, cu dușmanul ireconciliabil prezentat într-o formă care face însă să treacă mesajul democratic. Dar să revenim la întrebarea inițială: cum recunoști un dictator? Larry Charles ne invită să-l recunoaștem în caricatură, forma benignă a devenirii întru abnorm a liderului maxim. În cazul filmului, caricaturalul este tradus prin gag. Cultul personalității este fundamental în economia oricărui totalitarism. În Hitler, Chaplin a văzut mustața micului burghez cu pretenții de vizonar și artist, Sacha Baron Cohen vede barba
Aventurile lui Aladeen în America by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4458_a_5783]
-
conchide că râsul eroilor videosferei e mai complex azi în literatura pentru copii, fiindcă el presupune că aceștia nu sunt doar niște simpli consumatori ai societății spectacolului, ci și cetățeni luminați ai lumii, altfel spus, ființe umane în curs de devenire.
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
tin Rădulescu-Motru, se încheie cu acest verdict categoric: „Există desigur asemănări de amănunt între Bergson și Schopenhauer, fiind spirite înrudite prin aceeași educație: cultura franceză, pe care Schopenhauer o prețuia atât de mult. Însă ce caută dușmanul evoluției alături de profetul devenirii universale, ce caută pesimismul alături de optimism? Bergson și Schopenhauer au două «intuiții» contradictorii despre lume și mai cu seamă despre viață.“ Nae Ionescu intervine de la München pentru a aminti că această ceartă prelungită își are locul mai mult în „mahalalele
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
meditație și luptă. Ambiguitate și splendoare. Masculinul își asumă jumătatea feminină, pe care o găsește în sine. Este o înțelegere în plan semiologic știința semnului care sunt eu relaționează cu știința semnului care ești tu -, dar și antropologic, cele două deveniri fiind, în fapt, una singură. De aici rezultă și o anume fatalitate a omului care se luptă cu masca. Nimeni nu pierde, nimeni nu câștigă, ci totul devine o continuitate. Omul are masca lipită de față, așa cum imaginea din oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
le-am știut. Avem aici mărturisită fără echivoc capacitatea de a deforma a oglinzii. Emil Botta este prizonierul propriului său sistem de oglinzi ("Voi fi prizonierul oglinzilor"). Dar mai mult decât atât, el devine una cu oglinda. Este iarăși o devenire circulară, care nu oferă scăpare: Revin iarăși în fața oglinzii, revin la "motivul oglinzilor". Da, da, fața mea e sclipitoare, scânteietoare ca și fața oglinzii. (Hop-la!) Acesta ar fi un salon. Oglinzi la dreapta, la stânga, oglinzi spațioase, prin care frați de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
memoria oglinzii, poetul vrea să trăiască dincolo de sine, de mască, de oglindă. Astfel are loc mișcarea din interior spre exterior. Tentativa de a trăi dincolo de memorie, exploatată de literatura romantică (v. Memoriile de dincolo de mormânt), descoperă sentimentul duratei interioare, al devenirii și al integrării trecutului în viitor. După o îndreptățită observație a lui Antonio Machado, intuițiile poetice sunt temporale prin excelență: "poetul profesează o metafizică a existenței, în care timpul capătă valoare absolută"42. În felul acesta, diformitatea oglinzii și capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sunt temporale prin excelență: "poetul profesează o metafizică a existenței, în care timpul capătă valoare absolută"42. În felul acesta, diformitatea oglinzii și capacitatea ei deformantă capătă dimensiuni suverane, existente pe întreaga axă a timpului. Emil Botta trăiește drama unei deveniri circulare, a unei metempsihoze (alt subiect romantic) exasperante. În Rondul de noapte, însuși titlul prozei indică circularitatea ei. La toate nivelele, textul se desfășoară sub forma unor cercuri concentrice, care nu oferă nici o ieșire. Personajele sunt circulare, evoluția lor este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dorit chin erotic: Vino, nu veni, iubito între toate aleasă, Vino, nu veni, dulcea mea înserare... Mișcarea spre înăuntru presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității, înseamnă devenire. Mișcarea în afară înseamnă pierdere. Devenirea semnifică mythos-ul, pierderea duce la mimesis. În afară poetul se rătăcește printre "pereți de oglinzi", ajungând să imite propriile gesturi, propriile grimase și posturi. Înăuntru se petrece o deznădăjduită căutare de sine și, specific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
iubito între toate aleasă, Vino, nu veni, dulcea mea înserare... Mișcarea spre înăuntru presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității, înseamnă devenire. Mișcarea în afară înseamnă pierdere. Devenirea semnifică mythos-ul, pierderea duce la mimesis. În afară poetul se rătăcește printre "pereți de oglinzi", ajungând să imite propriile gesturi, propriile grimase și posturi. Înăuntru se petrece o deznădăjduită căutare de sine și, specific scrierilor lui Botta, o pervertire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
poezii. În opera lui Botta, fâlfâirea de aripi, miraculoasă, deschide ochii unei noi sensibilități, care acționează din interior, cu puteri sporite, vindecătoare. Mișcarea în interior coincide cu o aventură a sunetului; în exterior este vorba de o aventură a privirii. Devenirea ființei conduce poetul spre câștigarea unui tărâm muzical, al interiorității absolute. Limbajul poetic își caută un drum spre sine în primul rând prin sonoritatea sa, care îi asigură o spiritualitate autarhică și incantatorie. Dar tocmai sunetul împinge sensul dinăuntru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu istoria, tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poți, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari și apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuiește, te prelucrează. Și dacă nu poți ieși din devenire, nu poți scăpa de tristețe; tristețea metafizică e fructul devenirii. Sunt proști istoricizanți care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizați, nu? Sau mai culți... Adică murim ca și caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
prin faptul că nu poți, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari și apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuiește, te prelucrează. Și dacă nu poți ieși din devenire, nu poți scăpa de tristețe; tristețea metafizică e fructul devenirii. Sunt proști istoricizanți care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizați, nu? Sau mai culți... Adică murim ca și caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâția mari creatori de cultură, și există
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
lucrezi la facerea ta, ci dispari și apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuiește, te prelucrează. Și dacă nu poți ieși din devenire, nu poți scăpa de tristețe; tristețea metafizică e fructul devenirii. Sunt proști istoricizanți care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizați, nu? Sau mai culți... Adică murim ca și caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâția mari creatori de cultură, și există și făuritorul de religie, Cristos — dar nu ne
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
De ce spun insuficiente pentru o viață pământească? Pentru că îngrăditura aceea de lețuri (scânduri) putrede din gardul pe care îl construise cu greu și cu fereală și cu multe goluri nu era nimic altceva decât trupușorul viitorului copil ce era în devenire și pentru care nu știuse sau nu putuse să folosească materiale bune, noi, rezistente la intemperiile vieții și ale terrei. Aici cred că trebuie să deschidem o paranteză ceva mai mare ca să explicăm, în mare, cum își formează spiritul viitorul
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
și, după mai mulți ani în care se străduie să obțină divorțul, se căsătorește în 1918 cu criticul și editorul său) John M. Murry. Căsătoria lor durează până în 1922, anul morții lui Katherine Mansfield, și are un rol esențial în devenirea ei scriitoricească. Fără îndoială, aceste evenimente ce au ținut de destinul fiecăreia au determinat tipul de scriitură pe care aveau să l abordeze - în vreme ce Katherine Mansfield duce o viață nomadă, călătorind în străinătate, încercând să își vindece boala de plămâni
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
românească. La cinci ani de la alegerile prezidențiale și parlamentare din 1990, Thomas Carothers descria situația politică din România, astfel: „România este o societate care s-a schimbat mult, având numeroase dintre caracteristicile instituționale ale unei democrații, o economie capitalistă în devenire și o cale conturată de integrare treptată în Europa. În același timp însă, se află mult în urma vecinilor săi în ceea ce privește ruptura clară cu trecutul său comunist, trebuie încă se confrunte cu cele mai serioase probleme legate de reforma economică și
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
ocazia, asupra acestei teme, împletindu-și la un loc, trecutul, prezentul și viitorul, într-o cunună de pioasă recunoștință și iubire dedicată mamei sale. Surprinde la Svetlana Iurcu seriozitatea și perseverența cu care-și programează și-și urmărește pașii în devenire - reflex al copiilor maturizați înainte de vreme, aflați instantaneu la vârste fragede în tumultul vieții, unde sunt puși în situația de a lua decizii și, de aici, poate fi explicată nevoia de a evada măcar în vis în universul copilăriei care
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
reaprinde prin imaginea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, care răsfoiește o carte de imnuri sacre, fluid imaterial "șiroind" în spațiul vibrant al poemului. Asimilarea eternului feminin muzicii înfăptuiește asocierea a două purități menite să ne înalțe, și a două mistere: al devenirii muzica și al creației principiul feminin, mistere care se interferează în acea evoluție fenomenologică în trei momente viață, moarte, renaștere. Inaudibilă fizic, muzica rămâne unica realitate, umplând atât spațiul lăuntric, cât și pe cel exterior și confundând totul în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ni se oferă. S-ar spune că lucrurile însele vin la noi doritoare de a deveni simboluri... Pe aripa fiecărui simbol tu zbori către fiecare adevăr. Pentru tine se deschid toate comorile Verbului: toată Ființa vrea să devină Verb, întreaga Devenire vrea să învețe de la tine să vorbească". Din acest motiv, Nietzsche recomandă poetului "Fii o placă de aur/ Atunci lucrurile se vor înscrie pe tine/ cu litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o totalitate "rotundă", izvorăște mereu din el însuși); la fel și în ce privește desfășurarea temporală din neînceputuri până în momentul de față. Mai mult, cosmosul este mereu în devenire, nimeni nu poate ști vreodată încotro se îndreaptă evoluția sa. Ca atare, Joseph Arthur Gobineau avea dreptate să afirme: "Ignoramus et ignorabimus". Kant formulează concepția conform căreia ceea ce noi cunoaștem este creația aparatului nostru cognitiv subiectiv sensibilitate și intelect de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai mult cu cât, așa cum s-a spus de la Marc-Aurel la Eminescu, trupul este un străin în care a fost captată conștiința, spiritul. b. Absolutul ontologic eternitatea entităților ontice, nici ea nu poate fi atinsă. Ființa se află într-o devenire continuă, o moarte de la o clipă la alta, urmând o nouă renaștere, iar pe de altă parte, entitățile individuale poartă in formula lor ființială perisabilitatea. Sunt Seine zum Tode ca să reluăm formula lui Heidegger, care nu face decât să repete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
va reuși să creeze un asemenea absolut al vieții adică fără maladii, fără suferințe, fără moarte. Dar aparent straniu, Eminescu credea că "absolutul (existenței) este frate cu moartea". Pentru că esența ființării pentru a dura, trebuie să se afle neîncetat în devenire, deoarece cosmosul nu este dat odată pentru întotdeauna, ci se recreează pe sine din mers. Oprirea ar însemna încremenire, înghețul tanatic. c. Condiția sine qua non a realizării înveșnicirii vieții omului este să se reușească totodată atingerea unui alt absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]