456 matches
-
în consecință, acceptă mai greu determinări adverbiale care să exprime peridiocitatea, regularitatea, repetiția. Structura morfologică Este un timp simplu cu o structură sintetică, constituită din tema secundară a perfectului simplu (derivată, prin sufixul -Ø, de la tema primară a perfectului) și dezinențele de persoană și număr. Din perspectiva temei secundare a perfectului simplu, verbele nu se deosebesc între ele; sufixul tematic este pentru toate același: -Ø. Deosebiri există, însă, la nivelul temei primare a perfectului. Sufixele specifice acestei prime teme depind de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului simplu, dezinența pentru persoana I singular -i: cânta-i, lucra-i, coborâ-i etc. Pentru persoana a II
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului simplu, dezinența pentru persoana I singular -i: cânta-i, lucra-i, coborâ-i etc. Pentru persoana a II-a singular, a III-a singular și plural, dezinențele sunt comune cu ale mai mult ca perfectului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului simplu, dezinența pentru persoana I singular -i: cânta-i, lucra-i, coborâ-i etc. Pentru persoana a II-a singular, a III-a singular și plural, dezinențele sunt comune cu ale mai mult ca perfectului: -și, -Ø: cânta-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului simplu, dezinența pentru persoana I singular -i: cânta-i, lucra-i, coborâ-i etc. Pentru persoana a II-a singular, a III-a singular și plural, dezinențele sunt comune cu ale mai mult ca perfectului: -și, -Ø: cânta-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-; vându-și, vânduetc. (la persoana a III-a singular, aceeași dezinență -Ø caracterizează și imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Pentru persoana a II-a singular, a III-a singular și plural, dezinențele sunt comune cu ale mai mult ca perfectului: -și, -Ø: cânta-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-; vându-și, vânduetc. (la persoana a III-a singular, aceeași dezinență -Ø caracterizează și imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a II-a, dezinențele de persoană sunt comune cu ale tuturor formelor temporale. La perfectul simplu, însă, și la mai mult ca perfectul, la toate trei persoanele pluralului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu ale mai mult ca perfectului: -și, -Ø: cânta-și, cântă-Ø; dormi-și, dormi-; vându-și, vânduetc. (la persoana a III-a singular, aceeași dezinență -Ø caracterizează și imperfectul: cânta-Ø, vindea-Ø etc.). La plural, persoanele I și a II-a, dezinențele de persoană sunt comune cu ale tuturor formelor temporale. La perfectul simplu, însă, și la mai mult ca perfectul, la toate trei persoanele pluralului intervine și un morfem specific: -ră-: Eu cântai, lucrai, dormii, coborâi, vândui, prinsei etc. Tu cântași
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a vrut...” sau „Eu îl sfătuisem... dar nu știam că...” Structura morfologică Este un timp simplu, cu formă sintetică. În structura sa intră tema secundară de mai mult ca perfect (formată cu sufixul -sede la tema primară a perfectului) și dezinențele pentru persoană și număr. La plural, ca și în structura perfectului simplu, apare, între dezinențele personale și rădăcină, și un morfem pentru număr: -ră-: cântase-ră-m etc. Are în comun, cu perfectul simplu, tema de perfect. Se opune perfectului simplu, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simplu, cu formă sintetică. În structura sa intră tema secundară de mai mult ca perfect (formată cu sufixul -sede la tema primară a perfectului) și dezinențele pentru persoană și număr. La plural, ca și în structura perfectului simplu, apare, între dezinențele personale și rădăcină, și un morfem pentru număr: -ră-: cântase-ră-m etc. Are în comun, cu perfectul simplu, tema de perfect. Se opune perfectului simplu, prin sufixul tematic -sefață de -Ø, specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune. Diferențele din structura temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea, unele, sunt comune tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu cântase-și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde mai mult ca perfectul prezintă dezinența -m, omonimă cu a imperfectului, dezinențele sunt omonime cu cele ale perfectului simplu: -și, -Ø, -m, -ți, -Ø (dintre acestea, unele, sunt comune tuturor timpurilor): Eu cântase-m, lucrase-m, dormise-m, coborâse-m, prinsese-m etc. Tu cântase-și etc. El, ea cântase etc. Noi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune cu a verbului liber a avea, prezentând forme diferite în funcție de număr și persoană; conjunctivul este, de asemenea, variabil, exprimând la rândul său, prin dezinențe, persoana și numărul: Eu am să cânt, lucrez, dorm, cobor, par, vând, prind etc. Tu ai să cânți, lucrezi etc. El, ea are să cânte etc. Noi avem să cântăm etc. Voi aveți să cântați etc. Ei, ele au să cânte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este aceeași pentru toate verbele. Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de viitor cunosc numeroase variante fonetice ale auxiliarului: • forma cu auxiliarul a voi; auxiliarul pierde consoana inițială: Eu oi cânta, coborî etc. Tu ei (ăi, îi) cânta etc. El,ea a (o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă/să cânt-e, merg-e/să mearg-ă; la persoana a II-a, opoziția conjunctiv/imperativ: tu să cânț-i/cânt-ă!). Opoziția conjunctiv/imperativ se răsfrânge și la nivel fonetic: imperativul este, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv/indicativ la persoana a III-a prin dezinențe, personale, face posibilă la această persoană gramaticală, absența conjuncției-morfem să: „Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei luneVântu-n trestii lin foșnească, Unduioasa apă sune!” (M. Eminescu) Timpurile conjunctivuluitc "Timpurile conjunctivului" Conjunctivul se realizează prin (sau mai exact: modalizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
călare prin munți, într-o noapte înfiorătoare... Să simt îngrozit poticnindu-se calul... Sau să fiu chemat în grabă la căpătâiul unui prieten care moare în spital..” (I.L.Caragiale) Structura morfologică Este un timp simplu, format din tema prezentului și dezinențele de persoană și număr. Forma astfel constituită, este precedată de conjuncția morfem să: să cânt, cobor, par, merg etc., care la persoana a III-a poate lipsi: „Și-acela între oameni devină cel întâi Ce mi-a răpi chiar piatra
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânt, lucrez, cobor, dorm, par, prind Tu să cânți etc. El, ea să cânte etc. Noi să cântăm etc. Voi să cântați etc. Ei, ele să cânte etc. La persoana a III-a, ca și la indicativ, verbele prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Voi să cântați etc. Ei, ele să cânte etc. La persoana a III-a, ca și la indicativ, verbele prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară, să vândă, să prindă Sintagma conjunctivului prezent este disociabilă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară, să vândă, să prindă Sintagma conjunctivului prezent este disociabilă prin adverbe modale-regim (mai, tot, și etc.): „Să mai salut o dată colibele din vale.” (M. Eminescu), prin adverbul de negație nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se manifestă în felul în care se desfășoară în plan sintagmatic relațiile sintactice dintre imperativul unui verb-predicat și termenii realizând diferite funcții sintactice. Relația cu subiectul gramatical La imperativ, subiectul sintactic rămâne neexprimat; este „realizat numai ca” subiect inclus (în dezinența verbului); „reprezentat” în text printr-un vocativ, interlocutorul aparține de regulă câmpului semantic uman. La indicativ, posibilitatea de selecție a subiectului gramatical este condiționată doar de înțelesul lexical al substantivului (mediat, al pronumelui): Vine Mihai., Vine autobuzul. etc., dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tras atâta, încât...”(I.L. Caragiale) sau chiar persoana I: „Cartea se deschise la foaia 80; și eu trage-i tare și deslușit:” (B.Șt. Delavrancea) Structura morfologică Este un timp simplu construit pe baza temei de prezent, la care se adaugă dezinențele de persoană și număr. Are forme numai pentru persoana a II-a, singular și plural. La singular, prezintă alte dezinențe decât indicativul, la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și deslușit:” (B.Șt. Delavrancea) Structura morfologică Este un timp simplu construit pe baza temei de prezent, la care se adaugă dezinențele de persoană și număr. Are forme numai pentru persoana a II-a, singular și plural. La singular, prezintă alte dezinențe decât indicativul, la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simplu construit pe baza temei de prezent, la care se adaugă dezinențele de persoană și număr. Are forme numai pentru persoana a II-a, singular și plural. La singular, prezintă alte dezinențe decât indicativul, la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc. Pers. II indicativ: -i: cânți, lucrezi, cobori, sosești, scazi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adaugă dezinențele de persoană și număr. Are forme numai pentru persoana a II-a, singular și plural. La singular, prezintă alte dezinențe decât indicativul, la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc. Pers. II indicativ: -i: cânți, lucrezi, cobori, sosești, scazi, petreci, strângi etc. Pers. III indicativ: -ă: cântă, lucrează, coboară
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]