602 matches
-
la Alcibiade și Socrate. știți cine a fost Alcibiade? Liputin dădu din cap ambiguu. Putea fi o aprobare, o negare sau un simplu tic nervos. ă Marele și, după cum spun unii, nemuritorul general atenian, continuă Porfiri. Era la fel de cunoscut pentru dezmățul și sacrilegiile sale cât și pentru iscusința sa militară. Referința este la Banchetul lui Platon. În traducerea lui Goriancikov pasajul sună astfel: „Oare nu a dormit Alcibiade cu Socrate sub același cort și oare nu a îmbrățișat cu brațele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
corelative beția și excitația senzorială, dezechilibrul psihologic, vidul spiritual și anarhia morală: „Lectura unui volum sau a unei reviste de extremă, stînga are același efect ca spectacolul unui local monden de noapte, ele provoacă aceeași tensiune a nervilor și același dezmăț spiritual. Beția lirică este, adesea, un efect al beției albe sau al beției coregrafice” (v. și E. Lovinescu: „libertate saturnalică de sclav beat”...). În altă parte, autorul afirmă explicit existența unui determinism cauzal între artă și politic: „revoluționarii în artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evreilor, pe care o pun în Tefillin 1 când se roagă, este bună, căci ea își îndreaptă brațele și capul către cer; dar, dacă vezi pe cineva folosind-o cu brațele întoarse spre stânga, ferește-te de el, fiindcă provoacă dezmăț și nelegiuire: este o cheie precum Svasti, secretul celor din tagma lui Andras, precum Abrasax, numele ocult pe care ei pretind că Dumnezeu l-ar avea. El este reprezentat precum litera Shin, în chip de figură umană sau monstru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Ce să-ți spun, sud-americancele se gândesc doar al dans, observă răutăcioasă femeia care nu era baby-sitter, dar care avea o față copilăroasă și aerul unei suferințe Îndelungate, provocată de abilitatea de dansatoare a sud-americanelor. Samba, rumba, merenga, tot acel dezmăț, dar când e vorba de muncă nici nu le mai vezi. Cele mai bune sunt filipinezele, avem una la noi de zece ani și e deosebită, nu știu ce m-aș face dacă ne-ar părăsi, acum și-a chemat și copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
adresa nepotului. Da, i se păruse cam bizar că Michel venise Înaintea celorlalți; bizar i se păruse și faptul că pleca să-și ia camera cu o lună Înainte de deschiderea anului universitar; Însă Michel era un băiat bizar. În mijlocul marelui dezmăț natural, ființele umane au putut câteodată (rareori) să creeze mici spații calde iluminate de iubire. Mici spații Închise, personale, În care domnea intersubiectivitatea și iubirea. În cele două săptămâni care urmară, Annabelle Îi scrise lui Michel. Îi venea greu, trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cine este ispita?... Diavolul este ispita de care cerem să fim mântuiți. Diavolul este ispita omenească și ispita e diavolul. Pe diavol îl creăm noi, nu l-a zămislit Dumnezeu Tatăl. E păcatul. Toate păcatele noastre; crime, lăcomia de putere, dezmățul... toate alcătuiesc pe diavolul din noi, un monstru zămislit de fiecare dintre noi și de toți la un loc. De aceea ne rugăm în numele tuturor pentru izbăvirea de cel rău. ”Tatăl nostru carele ești în Ceruri... ” Continuă să se roage bătrânul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să nu ardă, odată, Domnul pămîntul ăsta? Și iar se pornea, mai Înverșunată, asupra tuturor relelor lumii, prezente și viitoare, totuna. Prea multe erau păca tele și se tot adăugau, Cerul nu avea să lase lucrurile așa! Și mai era dezmățul; cel din vremea Sodomei fusese un fleac; nu se cununau, atunci, Între ei bărbați cu bărbați și nici femei cu femei, cum se Întîmpla acum! Asta o Înfuria cel mai rău pe Antonia. Biserica era și ea cuprinsă de păcat
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
lui, făceau sex protejat; erau, de fapt, niște oameni liberi În răstimpul În care nu se vedeau, nu erau excluse cine știe ce legături ocazionale, bolile rușinoase bîntuiau mai mult ca niciodată: una, trimisă, poate, chiar de Dumnezeu, pentru a mai potoli dezmățul, Însemna moarte. După ce, la facerea lumii, orice Împreunare dintre bărbat și femeie aducea viață, numai viață; nicăieri, la Începuturi, nu s-a vorbit despre plăcere, aceasta probabil că fusese mai tîrziu sădită În om, de către vreun demon neștiut. Perversiunile răscoleau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
edenic vreodată, de vreme ce tot Antonia zicea că totul se dovedise, de la Început, mai mult stricăciune. Păcatul, spre disperarea ei, răspîndea un parfum ademenitor; și Rusoaica respira, uneori, noaptea, otrava lui, cînd, fie și pentru a vedea pînă unde a ajuns dezmățul, se uita la filme nepotrivite. Sodoma fusese un fleac. Pe ecranul televizorului, Dumnezeule, ce era! Și mai avea bunica, pentru a și dovedi sieși pînă unde ajunsese desfrîul, tot felul de Înregistrări video, nemaipomenit de scîrboase, cumpărate dintr-un magazin
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Bine că nu o asculta Dumnezeu, PÎnă la Cer te omoară sfinții, era o vorbă prin Balcani. Eeei, Balcani, Balcani! Thomas sperase, În urmă cu vreo zece ani, să ajungă odată și pe acolo, auzise că după căderea comunismului era dezmăț mare prin cîteva țărișoare, prin România mai ales. Dar unde nu era ? De la o vreme, se dăduse liber la sodomie, iar legalizarea pedofiliei, așa stînd lucrurile, s-ar fi putut să nu fie decît o problemă de timp, dacă o
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
În care trăiau, un fel de parc de distracții. Plata pe urmă! le-ar fi putut spune bunica. Degeaba mergea aceasta zilnic la biserică, nu mai folosea la nimic, și-a dat seama; toate duceau din rău În mai rău: dezmățul era aproape un mod de viață: vedea asta mai ales noaptea, tîrziu, cînd se uita la filmele cele deocheate, Doamne, ce stricată sînt și eu! Thomas se Întîlnea tot mai rar cu foștii camarazi de escapade motorizate. Revenirile printre aceștia
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nimic de făcut, se apropia sfîrșitul! Astronomii dădeau asigurări că Pămîntul nu s-a abătut deloc de la traseu. Iar gazele de eșapament, smogul ce acoperea orașele, Încălzirea planetei erau doar povești; așa vroiau unii, inventîndu-le, să abată atenția lumii de la dezmățul ce măcina vlaga ultimelor generații, moleșindu-le pînă aveau să piară de tot. Antonia putea să dovedească oricui asta. Niște criminali suceau mințile oamenilor, fie ei copii, tineri sau moșnegi. Doar dacă dădeai drumul la televizor și erai aproape c-
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cu seamă Nietzsche - par niște reporteri ai eternității. Când te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii și le-ai despuiat de bogății în ochiri subterane, te pomenești mândru și înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăț metafizic să te oprești deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistențele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoașterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Când voi aprinde focuri în idei? - Este atâta jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea până la capăt? Voi umili pe Dumnezeu, cu supranaturalul meu dezmăț? Cu cât urc spre cer, cu atât scobor mai tare spre pământ. Spiritul, dezlipit de toate, se-ndreaptă cu aceeași tărie în direcții opuse. Nu poți adera la ceva fără să faci o rezervă egală. Orice pasiune trezește simultan antipodul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne fi mânat oare golul nostru înspre complexitatea sufletului slav, cu toate atracțiile unei compensații, sau oare capriciul nostru să fie flatat, în analogiile lui exterioare cu iraționalul psihologiei rusești? Cineva spunea că românii iubesc romanele lui Dostoievski numai pentru dezmățul din ele. Într-adevăr, capriciul exterior și complexitatea de suprafață, atât de specifice sufletului românesc, sânt furate numai de teatrul dramei rusești, numai de aparențele tragediei interioare. Românii au desigur mai puține luminișuri decât francezii, dar ascunzișurile lor sânt departe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
suprafață, atât de specifice sufletului românesc, sânt furate numai de teatrul dramei rusești, numai de aparențele tragediei interioare. Românii au desigur mai puține luminișuri decât francezii, dar ascunzișurile lor sânt departe de a-i apropia de firea turmentată a rușilor. Dezmățul este climatul natural al României. Inima noastră ia contur prin linii frânte. N-avem continuitatea pulsației și, neavând o linie, ce soartă am putea să opunem altora pentru a genera conflicte? Noi nu sîntem prin conflicte, nici măcar în ele. Un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rău. Răul are această disponibilitate de a parazita binele. Sursa binelui trebuie descoperită și infestată. Apoi binele va fi contaminat de rău și... părăsit. De brațele democrației se prind cu ușurință multe larve ale răului. Libertatea este adesea confundată cu dezmățul, libera inițiativă cu ingenioase înșelătorii, dorul de proprietate cu arivismul. Uneori instituțiile democrației sunt înhățate de sisteme de tip mafiot. Televiziunea, această prezență în casele tuturor, înlesnește manipularea în masă. Doar s-a spus răspicat: Cu televizorul ați prostit poporul
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
pe tema căutării identității. ,, Cine sunt eu ?’’ este întrebarea dominantă a califului de o zi și ea susceptibilă de pluralizare: cine suntem noi toți, actori sau doar dubluri, pe scena marii lumi-teatru. Trecând prin diverse stadii inițiatice (un an de dezmăț, o zi de regalitate, o lună de nebunie) el își pune mereu aceeași întrebare, căci aceste momente nu sunt decât expresia căutării unei ordini în fluidizarea durat, o tentativă de luare în stăpânire a timpului prin spațializare. Asistăm astfel la
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
cu propria lor soartă, care nu le-ar putea oferi nimic în plus: unul este însuși ,,stăpânitorul credincioșilor, care ține pe pământ locul stăpânului lumii’’, lansat în căutarea uni cunoașteri de alt tip, celălalt a avut înțelepciunea să experimenteze atât dezmățul cât și temperanța. Dar, fiecare are dorința obscură de-a deveni ceea ce nu este, de a trăi simultan în registre diferite, o viață îngăduită exclusiv actorilor. Califul este cel care se privește în Abu Hasan ca într-o oglindă, ieșind
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
îl vedem și pe cele pe care trebuie să le prevedem. Cât privește restul, la fel stau lucrurile în igienă, în morală. Adesea, cu cât primul fruct al unui obicei este mai dulce, cu atât celelalte sunt mai amare. Martori: dezmățul, lenea, risipa. Ca urmare, atunci când un om, lovit de efectul care se vede, nu a învățat să le discearnă pe cele care nu se văd, acesta se abandonează unor obiceiuri funeste, nu numai din înclinație, ci prin calcul. Acest lucru
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
aproape douăzeci de veri și, cu gândul la locul acesta și la nu știu ce iubire trăită la Gura Râului, a scris poezia Bocca-del-Rio ("Bocca-del-Rio, / rană în spațiu"). Coborâm, cu Cibinul în dreapta noastră; locurile sânt pustii și otrăvitor de frumoase. Pretutindeni e dezmăț de primăvară și sânt tentat să mă opresc la tot pasul. "De ce aici și nu dincolo?", mă sâcâie Noica. "Nu ești în stare să alegi decât locuri generice, pe când eu te duc într-un loc anume." Trecem pe lângă o casă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
salvată în felul acesta. Trăiam, de fapt, în plină apostazie culturală și nu mai puteam jertfi nici o părticică din mine pe altarele vechilor zei. Adevărul era că lumea în care trăiam "după revoluție" evacuase panteonul clasic și pusese în locul lui dezmățul unui elenism obosit. Preoții vulgari ai ziaristicii și televiziunii ocupaseră piața publică și din vechile temple ale culturii zeii fugiseră. Nu mai știam prea bine cine ne sânt credincioșii. S-ar fi cuvenit, în răspărul acestei alte lumi, să intrăm
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mulțumim cu a observa coerența extremă și simplitatea grosolană a analizelor. Violența școlară are o cauză, decadența pedagogică legată de laxismul spontaneist al noilor pedagogii, dar și de părinți, acei părinți care au fost copiii lui mai '68 și ai dezmățului său nestăvilit care se împotrivea ascetismului necesar pentru transmiterea cunoștințelor, provocând o "înfrângere a gândirii", cum o numea, într-un pamflet celebru, cel mai cunoscut reprezentant al acestui curent, un alt filosof mediatic, Alain Finkelkraut (1987). Discursul despre decadență pornește
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
decide în ce mod urma să fie abordată „problema” scăderii natalității în România, accentul se pune pe argumentele „morale”. Se susține că decretul prin care li se acorda femeilor libertatea de a cere un avort (463/ 1957) a provocat „un dezmăț în rândul tinerilor” (Iosif Banc), a „încurajat descompunerea în rândul tineretului” (Alexandru Drăghici), „a legalizat prostituția prin avorturi și prin îngăduința la divorțuri” (Nicolae Ceaușescu). Însuși cadrul în care se discută problema scăderii natalității este unul moral. Interzicerea avorturilor este
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
morții care Îl așteaptă la capătul tunelului Întunecos, pe care Îl sapă el Însuși, cu o benedictină nevoie de a se autodistruge. Nu are nici un regret să se despartă de această lume, din moment ce e un univers decăzut, prăbușit Într-un dezmăț axiologic ce nu poate, În cele din urmă, să nu fie pedepsit. Notațiile vor fi, din acest motiv, scrise la timpul trecut, anunțând despărțirea iremediabilă de o lume care s-a autodistrus: Am trăit Într-o lume infamă a normaliștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]