513 matches
-
gândească sau să acționeze normal. Se crede că Erosul provoacă întunecarea minții. „E luat de iele”; așa se spune când cineva manifestă aceste semne. În general, cine-i cade victimă, trebuie să se supună unui ritual exorcizant care cuprinde dansuri dionisiace. Numai căsătoria poate vindeca această boală. Există reguli prenupțiale precise: fata trebuie să fie fecioară și, în așteptarea zilei nunții, se îndeplinesc diverse rituri care au scopul de a facilita îndepărtarea acesteia de părinți și de rude. Fata care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
uriașă și o mare cheltuială de energie spirituală ca să ajungi să stabilești acest contact; apoi însă trebuie să te ostenești tot atât de mult ca să te desprinzi de entitățile acelea care, de multe ori, sunt maligne. Dionysos Aici se manifestă încă ardoarea dionisiacă. Nu întâmplător Decheneus interzisese cultivarea viței de vie, ca să înfrâneze pornirea orgiastică. Aia mi-a spus că această interdicție este reală. Și totuși, uneori se mai organizează bacanale. La culesul viilor, mai apar grupuri de femei care aparțin cultului lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
am acces la esența ființei. Decheneus Se spune că Decheneus a distrus vița de vie pentru a-i împiedica pe supușii săi să se îmbete. Cred că e vorba mai degrabă de o metaforă foarte grăitoare pentru starea de spirit dionisiacă a acestui popor, a cărui puritate absolută îngăduie să trăiești orice situație cu avânturi orgiastice. Dionysos e încă viu și, împreună cu el, și curtea lui de satiri și figuri grotești. Prin el este exorcizată frica de moarte a omului care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
strivească și nu reușește. Însă Medeea face totul de una singură. Acțiunile ei nu sunt câtuși de puțin influențate nici de oameni, și nici de zei. E mai puternică decât toții protagoniștii tragediilor grecești. Medeea sunt eu, închei patetic. Extaz dionisiac Am asistat la un dans magic rezervat bărbaților, care se cheamă căluș: e un mister coregrafic transmis în chip secret din tată-n fiu. Numai inițiații pot participa la el. Ar putea fi o reminiscență a ritului dionisiac încă viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
patetic. Extaz dionisiac Am asistat la un dans magic rezervat bărbaților, care se cheamă căluș: e un mister coregrafic transmis în chip secret din tată-n fiu. Numai inițiații pot participa la el. Ar putea fi o reminiscență a ritului dionisiac încă viu. În primăvară, timp de o lună încheiată (călușul durează chiar treizeci de zile), un număr de tineri dansatori, după ce și-au lăsat locuințele, se duc să trăiască în pădure și jură să rămână caști pe toată durata ritualului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se vorbește niciodată de omucidere: autoritățile sunt foarte tolerante în ce privește riturile acestea. Călușarii au până și puterea de a vindeca unele boli mintale; mai ales isteriile femeilor nubile: e un fel de absorbire a energiilor sexuale în exces. Datorită extazului dionisiac pe care izbutește să-l declanșeze, călușul le permite indivizilor, ce iau parte la el o totală integrare cosmică. Limfă Cerința de a evada din Roma s-a născut în mine atunci când am început să povestesc faptele mitologice. Simțeam nevoia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să umblu prin locul acela plin de surprize, observând încordat natura, pătruns de obscuritatea ei profundă. Pe cărarea umbroasă, am surprins o veveriță, mică și grațioasă, care de îndată ce ne-a simțit prezența a fugit speriată. Ne-am îmbibat de răcoarea dionisiacă, tresărind speriați la fiecare mișcare suspectă a desișului. Din neatenție, ne-am afundat prea adânc în pădure, astfel că, până la urmă, am rătăcit drumul de întoarcere și am continuat să ne învârtim în cerc, printre copaci, în căutarea potecii cunoscute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ori stăpânire marchează societățile cu o amprentă de neșters. În timp ce bețivul dar se poate abuza și de ceai, de cafea, ba chiar și de cartofi! oferă un spectacol trist, degustătorul avizat câștigă încredere în sine și prestigiu: mers grațios, surâs dionisiac, ochi clar și malițios, acesta este o încântare pentru sine și pentru ceilalți. Spune-mi ce fel de vin bei, cât, cum și când îl bei și îți voi spune ce fel de om ești. Vinul este o putere care
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
război punic (218-201), care aproape secătuise Roma, consulul Postumius a fost însărcinat de către Senat cu prevenirea comploturilor interne. Acesta nu a întârziat să observe că ordinea publică și morală (mos majorum) erau amenințate de manifestări religioase criminale. Sub acoperirea misterelor dionisiace, matroane respectabile, bărbați de toate rangurile și tineri de ambele sexe se dedau exceselor. Noaptea, în timpul ceremoniilor inițiatice, vinul și muzica dezlănțuiau pasiuni vinovate. Autoritățile se temeau de ravagiile produse de această pietate îndoielnică. Represiunea a fost nemiloasă. La Roma
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
Russie meridionale et Crimee par la Horgrie”. Dominanta literaturii este romantică, pentru că scriitorii și-au luat dreptul de a exprima o sensibilitate nouă printr-o formă artistică inedită.Un romantism cuminte, social și umanitar, cu o statornică tendință, prin apolonizarea dionisiacului, de supunere a patosului violent la exigențele măsurii, cu preocupare pentru limpezirea imaginii și controlului expresiei.Literatura își transformă, așadar, odată cu dezvoltarea socială, în același ritm,aproape, conținutul, formele de expresie, obiectivele, străduindu-se acum, mai mult ca oricând, să
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
mai grea, mai trepi dantă. C ine mai are timp de comunicarea și comuniunea propuse de dumnea- voastră. Cine să mai ridice sindrofia la rang de banchet, de symposion? Cine să mai caute azi perimetrul dezinhibator al cramei și fluidul dionisiac al vieții?” “Prietine, oamenii nu s au schimbat în esența lor. Ve șnica prefacere este a vieții, nu a omului. Ca să vorbesc precum un critic, reabilitarea etică și estetică a teme i erotic o-bahice, pe care am făcut-o
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
de rigoarea Evului Mediu, am putea contura tipologia personajelor din cântecele populare, fie că aparțin spiritualității galice Cântecul lui Roland, fie celei saxone Cântecul Nibelungilor. Introdus de Arhiloc în literatură, cântecul popular reprezintă un „perpetuum vestigium” al îmbinării apolinicului cu dionisiacul, oglinda muzicală a lumii a cărei melodie primordială își caută o viziune onirică paralelă pe care o exprimă în poezie. Ilustrând planul zeităților Olimpului, Apollo și Dionysos apar în prim plan. Zeul tălmăcitor de vise sau prevestitor (în concepția vechilor
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
de aparență ce înfățișează lumea apolinică a frumuseții și a tot ce ascunde sub ea. Prin noblețea atitudinilor sale, Apollo ne arată necesitatea acestei lumi a chinurilor, pentru ca, prin ea, omul să fie constrâns să făurească viziunea eliberatoare. Sub masca dionisiacă se ascunde durerea primordială și ecoul ei, renunțarea la sine din contopirea cu acesta, cu „Unicul Primordial” reproducând imaginea acestuia întocmai momentul în care omul nu mai e artist, ci a devenit operă de artă. Nașterea tragediei grecești, fenomenul dramatic
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
manuscrisului latin descoperit în 1803, lângă o mănăstire bavareză Benediktbeuern. Animat de bucuria ce transpare din textul al cărui laitmotiv este „Când suntem în tavernă, nu ne pasă de nimic”, acesta pare a fi o scenă descrisă în prezentarea serbărilor dionisiace, starea supremă identificată beției. Poate fi ironic sau satiric, în funcție de contextul istoric, dar fără îndoială cântecul constituie un reper pentru perceperea influenței burlești, în ceea ce privește cultura muzicală. Contemporaneitatea a plasat informația la același nivel cu omul modern, insinuându-se în toate
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
i-au succedat. A reevaluat filosofia Greciei antice (în studiul Nașterea tragediei) în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și în consecință decadent. În special, tragedia greacă a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital sau ca „moment dionisiac”. Nietzsche critică valorile fundamentale ale societății, ajungând la negarea oricărui principiu ce ține de cenzura transcendentă (imposibilitatea omului de a cuprinde și de a înțelege cunoștințele precedente informației sensibile bazate pe o percepție, din cauza limitării impuse de către „Marele Anonim”) și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ca destin imanent al omului despre care scrie: Apollo, zeul prevestitor al grecilor și stăpânul artelor plastice, întruchipând liniștea înțeleaptă a plăsmuitorului, este pus în antiteză cu Dionysos. Nietzsche identifică starea apolinică în visare, în starea onirică și pe cea dionisiacă în starea de beție, confirmând faptul că ambele pleacă din același punct, inițial, dar se depărtează odată cu transformarea subiectivului în uitarea totală de sine. Prin analogie cu realitatea empirică, apolinicul poate fi identificat cu starea primordială, cu echilibru edenic, în timp ce
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
pleacă din același punct, inițial, dar se depărtează odată cu transformarea subiectivului în uitarea totală de sine. Prin analogie cu realitatea empirică, apolinicul poate fi identificat cu starea primordială, cu echilibru edenic, în timp ce evoluția societății a dus către împlinirea unei stări dionisiace. În același timp, lumea contemporană pare a o depăși, pentru că aceasta presupune în primul rând doborârea tuturor barierelor ridicate între oameni, fiecare devine congener cu aproapele său; ca și cum vălul Mayei s-ar fi sfâșiat în jurul misteriosului „Unic originar”, omul pășește
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
care omul a atins acest echilibru nu putem vorbi cu certitudine, însă Evul Mediu ne oferă confirmarea acestor fapte prin serbările de Sf. Ioan și Sf. Vitus, când mulțimi tot mai mari cântă și joacă dansuri tradiționale în care farmecul dionisiacului restabilește legătura dintre oameni sau om-natura înstrăinată (dușmană ori subjugată), sărbătorindu-și împăcarea cu fiul său omul. Elenul apolinic are o părere diferită în raport cu efectele acesteia, care i se păreau titanice și barbare, dar cu toate limitele și măsura sa
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
acordat sub sancțiunea mitului și a cultului. Satirul își duce viața eternă sub masca unei civilizații, rămânând mereu același, în ciuda generațiilor succesive sau a istoriei popoarelor. De aceea, raportul dintre el și omul-produs al culturii se aseamănă celui dintre muzica dionisiacă și civilizație, adică se anulează treptat. Corul aduce consolare durerii, conține un element letargic în care sunt atenuate toate limitele și piedicile existenței obișnuite. Astfel, umanitatea de astăzi pare a fi involuat, raportându-ne la vechii greci dominați de optimismul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
venera ca pe un model-comedia antică (teatrul lui Euripide). Drama lui nu reprezintă decât un „fenomen rece și aprins totodată, la fel de apt să înghețe sau să ia foc”, ce aduce în prim-plan contemplarea apolinică, idei paradoxale și reci; extazul dionisiac tinde spre patos și nu spre acțiune. Așadar, primul pas spre depărtarea de originea divină a omului reprezintă, analizând ideile lui Nietzsche, substituirea adevăratei origini a artei neplastice adică moartea tragediei. Apropierea de natura umană a însemnat revoluția dogmatică (omul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
amuzat și cititor asiduu al lui Mircea Dinescu. De aceea, mărturisesc că am urmărit cu simpatie show-ul său de Revelion. Reîntors la timpurile mitice, când poesia ținea loc de logos, când trecerile de ev erau celebrate prin mari sărbători dionisiace, Dinescu a reinventat marile chiolhanuri orgiastice care marcau schimbarea de paradigmă istorică și culturală din preistorie. În direct, cu o audiență uriașă, a demonstrat cum ar trebui să arate frunza turismului nostru - ba chiar, spre amuzamentul general, a mai și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Hadrian, cu un freamăt stâmpărat, cu un fel de melancolie blândă. Oare de ce? Poate pentru că seara am reluat un manuscris la care lucrez și, pe ultima sută de metri, am vrut să strecor povestea unui basorelief cu amazoane și cohorte dionisiace, așa cum l-am văzut acum vreo 15 ani la Efes. Și, din aproape în aproape, pe inernet, mi-am dat seama că eram cu ochii țintă la un crâmpei de zid din templul lui Hadrian. Poate pentru că de două zile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
care Dionisos este absent din poemele homerice. Dar poate tocmai pentru aceasta, poporul grec îl îndrăgește. El era de fapt foarte popular, și grecii, simțindu-se foarte apropiați de acest zeu, îl onorau și-l cinsteau în unanimitate. "Banchetul"10 dionisiac sau adunarea băutorilor era o instituție tipic dionisiacă în care grecii își manifestau cu bucurie solidaritatea: Bea cu mine, joacă cu mine, iubește cu mine, poartă cu mine o coroană: Ca mine, când sunt nebun fii și tu nebun și
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
poate tocmai pentru aceasta, poporul grec îl îndrăgește. El era de fapt foarte popular, și grecii, simțindu-se foarte apropiați de acest zeu, îl onorau și-l cinsteau în unanimitate. "Banchetul"10 dionisiac sau adunarea băutorilor era o instituție tipic dionisiacă în care grecii își manifestau cu bucurie solidaritatea: Bea cu mine, joacă cu mine, iubește cu mine, poartă cu mine o coroană: Ca mine, când sunt nebun fii și tu nebun și fii înțelept ca mine atunci când și eu sunt
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
numele de Liberalia. Rămâne totuși adevărat că Bacanalele, de altfel ca și orgiile, au fost mult timp desconsiderate, deși acești doi termeni desemnau până atunci ceremonii religioase licite. Băutura zeilor va inspira în mare măsură arta funerară a creștinilor. Scenele dionisiace în care zeul păgân este înlocuit de Bunul Păstor au înfrumusețat primele sarcofage creștine. Folosirea temelor legate de zeul vinului arată că această băutură era în egală măsură considerată a fi un simbol al nemuririi: vinul creștinilor este în esență
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]