1,319 matches
-
pământurilor Bogdaniei sale, care va primi numele de Moldova, în timp ce basarabii vor da denumirea de BASARABIA pământurilor aparținând acestei dinastii, adică Țării Românești, inclusiv între Prut și Nistru, denumiri preluate apoi de Rusia. În acest context, trebuie apreciat că moldovenii, dobrogenii (românii) au reușit să descifreze interesele și conflictele dintre marile puteri ale timpului, ceea ce i-a condus, în final, la concluzii și măsuri de întemeiere, la rândul lor, a unor state independente, Moldova și Muntenia (Țara Românească) încă din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
Hașdeu, (1920), Lucian Predescu, Marea Neagră în poezia noastră populară, (1929), M. Dragomirescu, Viața și opera lui P. Cerna (1932), În privința lui Cerna (1933). În 1928, M. Pricopie tipărește o versiune prescurtata a Țiganiadei lui Ion Budai- Deleanu. Revista publică folclor dobrogean și studii despre poetul latin Ovidiu, exilat la Tomis: Carol Blum, Cauzele relegării poetului P. Ovidius Nașo la Tomis (1928), St. Bezdechi, Din elegiile lui P. Ovidiu Nașo (Epitaful lui Ovidiu, Dor de țară, Originea numelui Tomis, Iarna la Tomis
ANALELE DOBROGEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285334_a_286663]
-
despărțit tanti Veronica, îi apare în 1922. Prozator de respirație scurtă, D. s-a remarcat prin numeroasele schițe și nuvele, adunate într-o impresionantă serie de volume. După Cum s-a despărțit tanti Veronica, au urmat Filimon Hâncul și La hotarul dobrogean, în 1924, apoi, într-o cadență spornică, Însăilări (1925), Signor Bertheloty și Socoteli greșite (1926), Examen de bacalaureat (1928), Ancheta (1930), Monumentul eroilor și Țucu (1931), Reprezentație de adio (1932), Belfer îndrăgostit (1934). Scriitor moralist, autorul apelează frecvent la satiră
DONGOROZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286826_a_288155]
-
un roman, Vâltori (1958), subminat însă de inconsistență și de falsitatea tramei epice. A tradus, în colaborare, din scriitorii ruși L. Davâdov și Boris Galin. SCRIERI: Cum s-a despărțit tanti Veronica, Craiova, 1922; Filimon Hâncul, București, 1924; La hotarul dobrogean, Craiova, 1924; Surpriză, București, f.a.; Pacostea, București, 1924; Însăilări, Craiova, 1925; Povestirile lui Conu Costaki Stupcan, Craiova, 1925; Signor Bertheloty, Arad, 1926; Socoteli greșite, Craiova, 1926; Examen de bacalaureat, Craiova, 1928; Amintiri, București, f.a.; Ancheta, Craiova, 1930; Monumentul eroilor, București
DONGOROZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286826_a_288155]
-
pieire a orașelor, iar sensul de "loc fortificat" al cetății nu indică părăsirea Daciei, ci păstrarea și apărarea ei. Dacia, după 275, nu era singură, izolată, iar Pârvan o spune direct: "cu toate năvălirile barbare, viața civilizată în centrele vechi dobrogene nu încetează a dăinui în formele ei originale"3. Pe de altă parte, lipsa elementelor germane în limba română nu este o dovadă că daco-romanii nu erau pe malul stâng (nordic) al Dunării. Exploatările inițiate de romani nu au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este de origine apostolică".13 Unii istorici, precum Zeiller, consideră "ambiguu" pasajul scriitorului bisericesc Eusebius din Caesarea, "o simplă posibilitate" de propovăduire a legii noi în provincia romană Scythia Minor (Dobrogea). Mulți teologi și istorici români echivalează Scythia cu ținutul dobrogean, cu zona coloniilor grecești vest-pontice, unde Apostolul Andrei ar fi întemeiat primele comunități creștine. Alți cercetători manifestă reținere față de eventualitatea prezenței apostolului în ținuturile românești, fără a o respinge, iar unii istorici apreciază informația lui Eusebiu ca fiind "dificil de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
români au arătat că sunt și aici martiri, însă se întâlnesc confuzii, exagerări, date false sau greșite, legende, clișee. De pildă, în calendarul liturgic de la Tomis, sunt menționați 60 de martiri. Dintre martirii cunoscuți, doar patru au pătimit pe pământ dobrogean: Attalos, Kamasis, Philippos și Zoticos, descoperiți într-o basilică din Niculițel (jud. Tulcea). Unii presupun că au pătimit în cetatea învecinată de la Noviodunum, în timpul lui Diocletian sau Liciniu, într-o zi de 4 iunie. Alții îi consideră pe cei patru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și înmormântate la Niculițel. Sub cripta bisericii din Niculițel, ce adăpostea pe cei patru, s-au descoperit resturi dintr-un mormânt mai vechi unde se aflau moaștele a doi martiri necunoscuți-se pare că aceștia sunt cei mai vechi martiri dobrogeni, probabil din timpul persecuției lui Decius (249-251). Basilica de la Niculițel cu cripta (martyrion) respectivă este însemnată pentru istoria creștinismului nostru, pentru că aici s-au păstrat singurele moaște de martiri aflate până acum pe teritoriul românesc. În prezent, moaștele celor patru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a ridicat la Beroe (Piatra Frecăței-jud. Tulcea). Alte biserici creștine s-au construit la Histria, Argamum, Dinogetia, Callatis. Creștinismul era preponderent citadin, dar, în secolul al IV-lea, el începe să pătrundă și în lumea păgână rurală. Începutul convertirii satelor dobrogene se oglindește și în construcția unei biserici în localitatea Telița-Amza, jud. Tulcea și biserica martirică de la Niculițel, jud. Tulcea. Păgânismul era mult mai tenace în mediul rural. În practicile funerare creștine, în Scythia se observă preluarea unor obiceiuri funerare păgâne-de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării, avem "arianismul cel mai pur". Creștinismul propovăduit de Ulfila și urmașii săi se adresa coreligionarilor lor goți și elenofoni, dar și celor de limbă latină, fapt important pentru istoria creștinismului, deoarece în spațiul extra-carpatic, ca și în cel scythan (dobrogean) și cel provincial al Daciei, răspândirea creștinismului a fost un factor de latinizare! Din această perspectivă, contribuția cea mai însemnată și originală a spațiului acesta la terminologia de origine latină a creștinismului românesc a fost vocabula creatio-în învățătura ariană aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
următoare (VII-X), precizare importantă pentru înțelegerea evoluției istorice din spațiul românesc.59 II. Creștinismul medieval (secolele VII-X) Decăderea creștinismului în Dobrogea Decadența politică și militară a Imperiului, la sfârșitul secolului VI și începutul secolului VII, invaziile avaro-slave (584-587), ruperea limesului dobrogean (scythan), în 614, și constituirea hanatului bulgar în sudul Dunării (680-681) au deschis o pagină întunecată în istoria Dobrogei. Timp de mai multe secole, viața în spațiul dintre Dunăre și Mare, fără a înceta, a trecut în registrul minor al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cassian și Dumbrăveni au fost întemeiate mănăstiri, în aceleași secole. În acest interval, avem centre bisericești-episcopii la Dorostolon, Tomis, Axiopolis, în secolele XI-XIII-sedii episcopale au fost și la Dinogetia (Garvăn), Noviodunum (Isaccea), la mijlocul secolului XIII, acestea ca și întreg teritoriul dobrogean au fost puse sub autoritatea mitropoliei de Vicina, subordonată patriarhiei de Constantinopol. Lipsa informațiilor istorice, a inscripțiilor, inexistența bisericilor și a obiectelor creștine nu permit aprecierea conținutului de idei, credințe și practici ale locuitorilor fostei provincii Scythia Minor, în intervalul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar se incinera după obiceiul antic, fie abandonase credința strămoșilor sub impactul slav. Dar susținerea aceasta pare puțin plauzibilă. Istoricul I. Barnea crede că, după secole de practicare susținută a înhumației, într-un cadru bisericesc ce a cuprins întregul teritoriu dobrogean, ar fi cu totul neobișnuit ca populația creștină a provinciei să fi abandonat, fie și sub presiunea slavilor păgâni, ritul creștin al înhumației. Putem concluziona că întreaga dezvoltare religioasă (creștină) din secolele anterioare în Dobrogea (teritoriul scythan) ne împiedică să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde se aflau orașele importante, în Banatul răsăritean și Oltenia, în partea de apus a Munteniei, aflată între Olt și "limes transalutanus". Teritoriul Dobrogei a cunoscut și el o intensă romanizare, cu excepția coloniilor grecești de pe litoralul pontic. Pe linia Dunării dobrogene se aflau localități rurale getice, romane sau celtice, două orașe erau municipii (Tropaeum Traiani și Troesmis), iar în orașul Durostorum se afla reședința legiunii a XI-a Claudia. Moldova sudică era supravegheată de trupele romane aflate în castrul de la Tirighina
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numeroase sunt sufixele: -ac (buiac, sărac, prostănac, zodiac), -că (săteancă, orășeancă, țărancă, țigancă, lupoaică), -aci (stângaci, cârmaci, trăgaci), -og (milog, olog, pisălog), -eală (amețeală, bârfeală, croială, umezeală), -an (bețivan, golan, lungan), -anie (grijanie, împărtășanie, pățanie), -ean (moldovean, muntean, oltean, vrâncean, dobrogean), -nic (obraznic, praznic, ibovnic, amarnic, îndoielnic, comic), -niță (botniță, clopotniță, melniță, vârtelniță), -iște (siliște, porumbiște, grădiște, pajiște), -eț (călăreț, cântăreț, drumeț), -iță (suliță, undiță, mlădiță, mioriță), -av (mârșav, trândav, scârnav), -iv (uscățiv, milostiv, guraliv), -uire (mânuire, făptuire, uluire, dăinuire, prețuire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aglomerare de așezări, distribuite de-a lungul Văii Carasu, între Cernavodă și Constanța. Apoi, grupări (aglomerări) de sate și orașe (cetăți) pe malul drept al Dunării și pe țărmul Mării, între Tomis și regiunea Cadrilaterului (sudul provinciei). În platoul (podișul) dobrogean, aflat în partea de mijloc a regiunii, așezările sunt mai rare în perioada aceasta. Pe teritoriul Munteniei, între Dunăre și Olt, situația demografică este asemănătoare cu cea din Moldova: întâlnim mari concentrări alcătuite din zeci de așezări, alături de mici nuclee
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la sfârșitul secolului al X-lea, și Banatul, la începutul secolului al XI-lea. Includerea ambelor maluri ale Dunării sub autoritatea Bizanțului este certă în perioada menționată și efectele în plan social-politic și cultural-bisericesc au fost evidente. Evenimentele din Paristrion-ul dobrogean (vezi capitolul IX) au avut influență pe malul nordic al Dunării, în străvechea lume românească. Acestă lume dunăreano-dobrogeană se situa pe axa drumurilor de negoț ce uneau teritoriile rusești din est cu cele din sudul Dunării și Bizanț. În Paristrion-ul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zona Vidinului. Dar este posibil ca thema Paristrion să se fi extins și pe malul nordic al Dunării.9 Stăpânirea bizantină la Dunărea de Jos s-a bazat și pe un întreg sistem de fortificații ce împânzeau mai ales malul dobrogean (drept), de la Dorostolon și Păcuiul lui Soare până în Deltă: Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus. La Noviodunum, se afla o importantă cetate ce controla un vad însemnat strategic, la Dinogetia, pe o insulă a fost refăcută fortificația din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bănești, a circulației monetare, indiciu al intensității comerțului. În jumătatea de răsărit a Europei, de la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea, nicăieri nu se găsește o circulație monetară atât de intensă ca în Dobrogea. Așezările dobrogene de pe malul drept al Dunării erau orașe în adevăratul înțeles al cuvântului-aspectul lor urban era atât de pregnant, încât bizantinii înșiși au numit aceste locuri "regiunea orașelor dunărene" sau paristriene. Dar și alte așezări românești din interior, precum Slon-Prahova, Fundu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
văi cu căpeteniile lor. La începutul secolului al XI-lea, thema Paristrion (Paradunavon) a avut parte, timp de un sfert de veac, de o existență pașnică și prosperă, poate cea mai înfloritoare din istoria acestei provincii. Situația privilegiată a provinciei dobrogene se datorează puternicei personalități a împăratului Vasile II, cel care conducea Imperiul la începutul secolului. Victoriile sale militare sunt urmarea măsurilor energice împotriva acaparării de către stăpânii de pământuri a micilor proprietăți ale stratioților și ale țăranilor, baza organizării themelor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acest început de secol, strateg la Dorostolon era Tzitzikios, fiul patriciului care, în 1017, într-o scrisoare către bazileu îl înștiința despre pregătirea unui atac al bulgaro-pecenegilor împotriva Imperiului, conform cronicii lui Skylitzes. Lui i-a urmat la conducerea themei dobrogene Simeon, cel care îl înștiința pe toparhul (căpetenia locală) de la Dinogetia-Garvăn. La Capidava și Dinogetia, la începutul secolului al XI-lea, erau, cf. descoperirilor arheologice, locuințe numeroase, ceramică și obiecte de podoabă, ceea ce arată că cele două orașe de frontieră
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se pare), numit și Chalis de la Dristra, Sesthlav și Satzas (Saccea), care stăpâneau Vicina (Isaccea), în nord, și celelalte orașe din sudul Dobrogei (cf. Anna Comnena, VI, 14, 1, în Fontes, III, p. 89). Iorga apreciază numele celor trei căpetenii dobrogene ca fiind etnonime arhaizante. Unul din ei deținea Dârstor, Tatos, se pare, iar ceilalți stăpâneau Vicina și alte cetăți, ceea ce înseamnă Dunărea dobrogeană întreagă și părțile învecinate. Din aceste evenimente și fapte rezultă că, în secolul al XI-lea, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cf. Anna Comnena, VI, 14, 1, în Fontes, III, p. 89). Iorga apreciază numele celor trei căpetenii dobrogene ca fiind etnonime arhaizante. Unul din ei deținea Dârstor, Tatos, se pare, iar ceilalți stăpâneau Vicina și alte cetăți, ceea ce înseamnă Dunărea dobrogeană întreagă și părțile învecinate. Din aceste evenimente și fapte rezultă că, în secolul al XI-lea, după instalarea Imperiului la Dunăre, s-a ajuns la o sinteză în această regiune. Este o imitație a ordinii, a ascultării turcești, de la pecenegi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unor state românești, în frunte cu Tatos, Sesthlav și Satza, stăpâni la Dârstor și Vicina, în Dobrogea. Dar ceea ce predomină aici este aspectul de colonii militare al acestor așezări și nu acela de "state" organizate de autohtoni". Acești conducători locali dobrogeni sunt menționați în timpul revoltei de la Dunăre împotriva Imperiului, din anii 1074-1088. În aceste împrejurări apar în istorie, pentru prima dată, românii din nord, dintre Dunăre și Haemus-împăratul Alexie Comnenul cerea, în 1091, generalului Nicephor Melissenos să adune, împotriva pecenegilor, o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a născut dinastia Terterizilor și cea a Șișmanizilor. Tot pe Dunăre, la Caracal, se afla "Turnul Negru", atribuit cumanilor. Deducem astfel că ei, cumanii, par a fi ocupat întreaga câmpie munteană, spre apus până la Vidin, iar spre răsărit până la malul dobrogean al Dunării. În concluzie, cumanii reprezintă mult mai mult decât pecenegii în evoluția lor istorică: ei au ajuns la ideea întemeierii unui stat, precum cel al hunilor și avarilor (Iorga). Analizând năvălirile turanicilor și efectele lor, Tomaschek nota: "în acea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]