450 matches
-
abține să cred că poveștile lui Platon sunt altceva decât un roman... — Sau un riman... — Cum vrei. Și întrerupând brusc voluptatea conversației, plecă. Pe stradă, se apropie de el un cerșetor, spunându-i: „Dați-mi de pomană, pentru numele Domnului, domnișorule, am șapte copii!...“ „N-aveai decât să nu-i fi făcut!“ - îi răspunse prost dispus Augusto -. „Aș vrea să vă fi văzut pe dumneavoastră în locul meu - replică cerșetorul, adăugând -: Și ce vreți să facem noi, săracii, dacă nu mai facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bine! Imediat după plecarea lui Mauricio, Augusto o strigă pe Liduvina. — Ia spune-mi, Liduvina, cine-a fost aici cu mine? — Un tânăr. — Cum arăta? — Păi e nevoie să vă spun eu? — A fost într-adevăr cineva aici cu mine? — Domnișorule! — Nu..., nu..., jură-mi că a fost aici cu mine un tânăr despre care te rog să-mi cum arăta...: înalt, blond, nu-i așa?, cu mustață, mai curând gras decât slab, cu nasul acvilin... A fost aici? Zău, don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tău!“ Mai erau trei zile până la nuntă. Augusto plecă îngândurat de la logodnica sa. Abia izbuti să doarmă în noaptea aceea. A doua zi de dimineață, când abia se trezise, Liduvina intră la el în cameră. — A venit o scrisoare pentru domnișorul, a fost adusă adineauri. Mi se pare că e de la domnișoara Eugenia... — Scrisoare? De la ea? O scrisoare de la ea? Las-o aici și du-te! Liduvina ieși. Augusto începu să tremure. O neliniște stranie îi agita inima. Își aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă, sună la poartă, iar Liduvina, care ieși să-i deschidă, se făcu albă la față când îl văzu. — Ce-i, Liduvina, de ce te sperii? — Isuse Cristoase! Domnișorul pare mai mult mort decât viu... Arătați ca o ființă de pe lumea cealaltă... De pe lumea cealaltă vin, Liduvina, și-n lumea cealaltă mă duc. Și nu sunt nici mort, nici viu. Dar ce, v-ați pierdut mințile? Domingo! Domingo! — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o ființă fictivă, ca un personaj de roman... — Ptiu, povești din cărți! Luați un întăritor, culcați-vă, înveliți-vă bine și nu mai dați atenție închipuirilor ăstora... — Dar tu ce crezi, Liduvina, eu exist oare? — Haide, haide, lăsați palavrele astea, domnișorule; la masă și la culcare! Și mâine o să răsară iar soarele! „Gândesc, deci exist - își spunea Augusto, adăugând în sinea-i -: Tot ce gândește există și tot ce există gândește. Da, tot ce există gândește. Exist, deci gândesc.“ La început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga Liduvina. — Să-mi aduci acuma..., ce știu eu..., șuncă de Paris, răcituri, foie-gras, orice ... Am o poftă de mâncare feroce! Așa-mi place să vă văd, domnișorule, așa. Mâncați, mâncați, cine are poftă de mâncare înseamnă că-i sănătos și cine-i sănătos trăiește! — Liduvina, dar eu nu trăiesc! — Ce ziceți? Evident, eu nu trăiesc. Noi, nemuritorii, nu trăim, și eu nu trăiesc, supraviețuiesc; eu sunt idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
apetit turbat. Pentru că și corpul află ce-l așteaptă. Da, e vorba de trupul meu, de trupul meu care se apără. Mănânc cu lăcomie, deci am să mor!“ — Liduvina, adu-mi brânză și paste... și fructe... Mi se pare exagerat, domnișorule, e prea mult. O să vi se facă rău! — Păi nu ziceai că cine mănâncă trăiește? — Da, dar nu așa, cum mâncați dumneavoastră acum... Știți doar vorba aia, „pe mai mulți i-a ucis cina decât a vindecat medicina“. Pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cina decât a vindecat medicina“. Pe mine cina nu mă poate ucide. — De ce? — Pentru că nu trăiesc, nu exist, ți-am mai spus-o. Liduvina se duse să-l cheme pe bărbatul ei, căruia-i zise: — Domingo, mi se pare că domnișorul a înnebunit... Spune niște lucruri foarte ciudate... chestii din cărți..., că nu există... Ce știu eu! Ce e, domnișorule? - îi spuse Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am mai spus-o. Liduvina se duse să-l cheme pe bărbatul ei, căruia-i zise: — Domingo, mi se pare că domnișorul a înnebunit... Spune niște lucruri foarte ciudate... chestii din cărți..., că nu există... Ce știu eu! Ce e, domnișorule? - îi spuse Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază nebună să mă culc!... Păi nu vă culcați. — Nu, nu, trebuie neapărat; nu mă pot ține pe picioare. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază nebună să mă culc!... Păi nu vă culcați. — Nu, nu, trebuie neapărat; nu mă pot ține pe picioare. Eu cred că domnișorul trebuie să facă o plimbare după cină. Ați mâncat mult prea mult. Augusto încercă să se ridice în picioare. — Vezi, Domingo, vezi? Nu pot sta în picioare. Sigur, după ce v-ați îndopat stomacul atâta ... — Dimpotrivă, cu lest stai mai lesne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu pot sta în picioare, vezi? — E drept. Vino să mă sprijin de tine. Vreau ca peste noapte să dormi în camera mea, pe o saltea pe care o s-o punem pentru tine, ca să mă veghezi... — Mai bine-ar fi, domnișorule, să nu mă culc, ci să stau acolo, pe un fotoliu... — Nu, nu; vreau să te culci și să dormi; vreau să te aud că dormi, să te aud sforăind, și mai bine... Cum doriți. Și-acum uite ce, adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să te aud că dormi, să te aud sforăind, și mai bine... Cum doriți. Și-acum uite ce, adu-mi o coală de hârtie. Am să scriu o telegramă, pe care o s-o trimiți la destinație de îndată ce o să mor... Păi, domnișorule!... Fă ce-ți spun! Domingo se supuse, îi aduse hârtia și călimara, și Augusto scrise: Salamanca. Unamuno. Ați avut câștig de cauză. Am murit. Augusto Pérez — De îndată ce voi muri o trimiți, da? Cum vreți dumneavoastră - răspunse valetul ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Se duseră amândoi în dormitor. Bietul Augusto tremura în așa hal pe când încerca să se dezbrace, încât nu izbutea nici să-și apuce hainele ca să și le scoată. — Dezbracă-mă tu! - îi spuse lui Domingo. Da’ ce-i cu dumneavoastră, domnișorule? Parcă l-ați fi văzut pe dracu’. Sunteți alb și rece ca gheața. Vreți să chem doctorul? — Nu, nu; e inutil. — O să vă-ncălzim patul. — La ce bun? Lasă-l. Și dezbracă-mă detot, detot; lasă-mă așa cum m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
chem doctorul? — Nu, nu; e inutil. — O să vă-ncălzim patul. — La ce bun? Lasă-l. Și dezbracă-mă detot, detot; lasă-mă așa cum m-a făcut mama, cum m-am născut... Dacă m-oi fi născut! Nu mai vorbiți așa, domnișorule! — Acum întinde-mă, întinde-mă tu în pat, că nu mă pot mișca. Bietul Domingo, îngrozit și el, îl culcă pe sărmanul său stăpân. — Și acum, Domingo, spune-mi la ureche, încetișor, Tatăl nostru, Ave Maria și Salve. Așa..., așa..., încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
irigă cu ele capul și stomacul ca să funcționeze, iar capul conduce mișcările stomacului și-ale inimii. Și ca atare, acest domn don Antonio a murit din cauza celor trei organe, din cauza întregului corp, prin sinteză. — Eu una cred - interveni Liduvina - că domnișorul meu își pusese-n cap să moară și, sigur, cine ține morțiș să moară, până la urmă moare. — Evident - zise medicul -. Dacă n-am crede că murim, nici chiar când suntem în agonie, poate n-am muri. Dar de cum ne cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
urmă moare. — Evident - zise medicul -. Dacă n-am crede că murim, nici chiar când suntem în agonie, poate n-am muri. Dar de cum ne cuprinde cea mai mică bănuială că nu se poate să nu murim, suntem pierduți. Întâmplarea cu domnișorul meu a fost sinucidere, nimic altceva decât sinucidere. Și-a făcut damblaua! — Neplăceri pesemne. Și încă mari, foarte mari! Femei! — Înțeleg, înțeleg! Dar, ce mai, situația n-are altă rezolvare decât să-i pregătiți înmormântarea. Domingo plângea. XXXIII Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
faci, ți-am mai spus că nu sunt popă, pfui, fui, să nu te mai ploconești așa, doar ți-am spus. Mai bine cântăm noi doina aceea care zici că te rupe și după aia te lipește la loc... și domnișorul Anatol ar privi lung băbuța Jeny, să nu-i uite ochii negri, mult ieșiți din orbite, obrazul palid, buhăit, mâinile butucănoase, tremurând tot timpul, ca scuturate de friguri. Hai, coană Basedow, nu râde ca proasta, hai să cântăm doina aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
madam Parkinson, nu te mai rușina când râzi, nu-i de dinți, las’ că știu eu, știrbă știrbă, da’ nu de asta te ferești, așa te-au obișnuit clasele exploatatoare. Care n-au dispărut, să știi, deloc n-au dispărut. Domnișorul Anatol s-ar așeza pe covor, tanti Jeny în fotoliu, închizând ochii. Măi bădiță Onule... Glasul subțire subțire, un copil firav, o dâră abia văzută, sub genele dese și negre. Măi Bădiță Onule Semăna-ți-aș numele Mâna aspră mângâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apare și la pieptul lui s‐aruncă. E bătrână, e beteagă, Dar cu dânsul vrea să plece: Ea se roagă, ei îl leagă Îl pornesc, și ea‐ l petrece. 212 O‐mbrâncesc și o înjură; Stă obida s‐ o doboare: ‐ Domnișorule, te‐ndură! Vreau să‐ l văd numai cum moare... CÂNTEC DE LEAGĂN Corinei Hai, odor, hai păsărică Dormi, o, dormi, fără de frică, Să te‐alinte Moș cuminte și să‐ți cânte‐ncetinel: „Mugur, mugur, mugurel...” Îngeri vin tiptil ți‐alene
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
băieț? Așa este! Dar te rog, n-o lua și dumneata strictosenso?! Acesta este adevărul și se Întâmplă deseori Între o fată și un băiat! Strico-cum? Doamni, cum mai vorghești neta, doamnî Lizî, parcî nu ești româncî! Așa, di asta domnișorii din Vaslui sânt slaghi și galghini ca frunza! Săracii oamini ci mai pățăsc din cauza fetilor celi răli! Va, cu inima cât un puricel și tremurândă, Înțelese esențialul zguduitor: fetele din ziua de azi sunt toate rele și dacă le iubești
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
tip va fi prezent și în teatrul lui Caragiale. În sfera tradițiilor caragialești, prin pitorescul uman și comedia vieții de mahala, intră comedia Badea defteriu sau Voi să fiu actor la Iași (1849). Tânărul Iorgu Șetrărescu „scriitor” (i. e. conțopist) și domnișor la modă din comedia O toaletă neisprăvită sau Obrăznicia slugilor îl anunță pe Rică Venturiano. Câteva elemente ale comediei Cuconu Zamfirache de M. Bujoreanu se vor regăsi în O noapte furtunoasă. Teodor Bogasierescu adresează o epistolă pasionată unei femei măritate
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
îndrăzneam de teamă să n-o supăr: ― Apropo, Aimée, cine te-a cerut de nevastă? ― De unde știi? făcu ea surprinsă. ― Alexa mi-a spus. ― Ce importanță are dacă nu-l cunoști? N-ai afla decât un nume. ― Nu cumva e domnișorul de la Constanța cu care te întrețineai în holul hotelului? am spus într-o doară, mai mult s-o necăjesc. (Ce tot aveam cu tânărul acela? De ce mă obseda necontenit?) Mihaela păli subit. O prinsesem, se trădase... La una ca asta
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Engelhard, în care am văzut eu prima oară ceasul de flori, pavilioanele din parc, sanatoriul și viața socială din Piața Moartă. Însă astea erau mai degrabă instantanee vesele, mai mult eroice decât credibile, cu texte frapante, ca de pildă: „Balonul domnișorului s-a spart“ sau „Curajosul salvator a readus turistul la viață“ sau „Vestitul nostru oaspete doboară ursul“. Bódog Arthúr, întemeietorul revistei și eternul ei redactor-șef, publicist de felul lui, mi-a povestit apoi de multe ori că, la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că e foarte neașteptat, dar te rog să-i informezi pe servitori și să-i pui să înceapă imediat pregătirile de plecare. Hanemon înțelegea foarte bine deznădejdea stăpânului său, iar de pe chip îi dispăru, dintr-o dată, orice culoare. — Atunci, viața Domnișorului Shojumaru este... Hanbei observă că bătrânul tremura și, ca să-l liniștească, îi spuse zâmbind: — Nu, nu va fi decapitat. Voi potoli furia Seniorului Nobunaga, fie și cu prețul propriei mele vieți. De îndată ce a fost eliberat din Itami, tatăl lui Shojumaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca ostatic. Astfel, când păzitorii săi, care cunoșteau foarte puțin adevărata situație a copilului, auziră că trebuia să se pregătească de drum, se temură pentru viața lui Shojumaru. Hanemon se strădui să-i încurajeze: — Nu aveți de ce vă teme. Dacă Domnișorul Shojumaru pleacă la Azuchi, aveți încredere în spiritul de dreptate al Seniorului Hanbei. Cred că trebuie să lăsăm totul în seama lui. Shojumaru nu știa nimic despre cele ce se întâmplau și continua să se joace încântat, bătând tamburina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]