433 matches
-
Revizorul. Curente și orientări în literatura rusă din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Epoca de apogeu a romanului realist rus. F.M. Dostoievski - creator al romanului psihologic, psihanalitic, polifonic: Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov. Rezonanța universală a operei dostoievskiene. L.N. Tolstoi - Romanul Război și pace (structură, compoziție, gen). Romanul Anna Karenina (structură, compoziție, stil). Tipologia personajelor în romanele lui L.N. Tolstoi. Rezonanța universală a operei lui L.N. Tolstoi. A.P. Cehov - Proza scurtă: Profesorul de literatură, Salonul numărul șase, Casa
ORDIN nr. 5.620 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţăm��ntul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
Revizorul. Curente și orientări în literatura rusă din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Epoca de apogeu a romanului realist rus. F.M. Dostoievski - creator al romanului psihologic, psihanalitic, polifonic: Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov. Rezonanța universală a operei dostoievskiene. L.N. Tolstoi - Romanul Război și pace (structură, compoziție, gen). Romanul Anna Karenina (structură, compoziție, stil). Tipologia personajelor în romanele lui L.N. Tolstoi. Rezonanța universală a operei lui L.N. Tolstoi. A.P. Cehov - Proza scurtă: Profesorul de literatură, Salonul numărul șase, Casa
ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
atunci, de public și de lumea literară, chiar dacă, în ziua de astăzi, s-a ajuns la consensul că cel puțin "Nopți albe" e admirabil realizată stilistic, iar Nastenka, eroina povestirii, este unul din cele mai fascinante personaje feminine din universul dostoievskian. Pentru a-și ameliora reputația, aflată în scădere după repetate eșecuri, Dostoievski începe în 1848 primul său roman lung, plănuit încă din 1846, "Netoșka Nezvanova", pe care nu reușește să-l termine până la momentul arestării. Părți din roman apar în
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
relațiile se răcesc complet. Deși, în plan personal, un an deosebit de greu pentru Dostoievski, 1864 este și anul scrierii nuvelei "Însemnări din subterană", considerată aproape unanim de critici o capodoperă. Se apreciază că lucrarea este o prefață excelentă pentru romanele dostoievskiene ce i-au urmat, deoarece pune în discuție teme ce vor ocupa o poziție centrală în opera ulterioară a scriitorului. Aflat într-o situație financiară disperată, Dostoievski i se adresează editorului Feodor Stellovski, cunoscut pentru contractele nefavorabile pe care le
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Serghei Neceaev îl determină pe Dostoievski să înceapă un nou roman: "Demonii". Inițial conceput ca o lucrare polemică care să dezbată temele politice ale momentului și să expună consecințele distructive ale nihilismului, "Demonii" devine unul din cele mai importante romane dostoievskiene. La 8 iulie 1871, soții Dostoievski se întorc în Sankt Petersburg după o absență de patru ani. La Sankt Petersburg, Dostoievski reia legătura cu poetul Apollon Maikov, care îl introduce în cercul literar-politic al prințului Vladimir Meșerski. Prințul patronează un
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
însă arta lui Dostoievski de literatura fantastică, de romantism și de romanul gotic este capacitatea lui de a situa personaje și evenimente excepționale într-un context contemporan și de a le da credibilitate și o dimensiune spirituală și psihologică. Romanele dostoievskiene nu lasă niciodată impresia că ar păși în afara realității apăsătoare. Din acest motiv, se spune că opera lui Dostoievski se înscrie în "realismul fantastic". În volumul "Aspecte ale romanului", E.M. Forster îl așează pe Dostoievski alături de Melville, D. H. Lawrence
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
desfășoară minuțios pe spații largi și perioade temporale îndelungate, Dostoievski este poetul tragic prin excelență. Făcând aluzie la lucrarea "Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril al prozei dostoievskiene, accentul pus pe individualitate, abundența dialogului și a monologului - toate acestea sunt caracteristici inconfundabile ale artei dramatice. În eseul "Dostoievski și romanul-tragedie", Viaceslav Ivanov remarcă: Opera lui Dostoievski este adesea asociată cu orașul Sankt Petersburg, un simbol al peisajelor urbane
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Dostoievski polemizează cu tipuri umane distincte, cu viziune proprie și gândire independentă. E ca și cum operele sale nu ar avea un singur autor, ci ar fi scrise de oameni cu sisteme filozofice diferite: Raskolnikov, Mîșkin, Stavroghin, Ivan Karamazov, Marele Inchizitor. Romanul dostoievskian este, din acest motiv, un roman de idei, în care puncte de vedere conflictuale, întrupate de personaje inedite, se dezvoltă în contrapunct într-un crescendo insuportabil. Conform lui Bahtin, diversitatea eroilor lui Dostoievski amintește de o « viziune carnavalescă asupra lumii
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
copil alte mijloace de a dobândi cunoștințe, mijloace nu numai necunoscute de noi, dar și pe care, conform principiilor pedagogice, ar fi trebuit chiar să le respingem. » afirmă Dostoievski în "Jurnalul unui scriitor". Cele două modele de virtute din proza dostoievskiană, prințul Mîșkin și Alioșa Karamazov, se apropie, în consecință, mai mult de lumea copiilor decât de fauna personajelor dominate de vicii și idei materialiste. De o puritate pre-adamică, tânărul Alioșa își îndeplinește ucenicia la o mănăstire, sub îndrumarea starețului Zosima
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
este chiar drama omului sărac, pentru care libertatea interioară, individualitatea și respectul de sine se surpă sub imperiul condiționărilor sociale. "Oameni sărmani" este un exemplu foarte bun al realismului social de inspirație gogoliană (mai ales prin nuvela "Mantaua") caracteristic operei dostoievskiene din perioada de debut. Începând cu "Însemnări din subterană" însă, scriitorul va aborda teme psihologice și spirituale mai complexe. Nuvela "Însemnări din subterană" este împărțită stilistic și structural în două părți. Prima parte este un monolog, ale cărui idei, aparent
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
el este adesea batjocorit și desconsiderat de ceilalți. „Idioția” lui, în realitate un diagnostic impus de cei care nu îl înțeleg, reflectă modul prin care vulgul percepe expresia creștină „sărac cu duhul”. Romanul "Demonii" se deosebește de celelalte mari creații dostoievskiene prin narațiunea de tip cronică pe care o dezvoltă. Folosind persoana întâi, naratorul intradiegetic, Anton Lavrentievici G., are un discurs oscilant și lipsit de obiectivitate, iar faptele relatate în calitate de martor direct, dar discret, al acțiunii se îmbină adesea cu episoade
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
om posedat de "Legiune" (un grup de demoni), iar demonii alungați au intrat într-o turmă de porci: "Frații Karamazov", ultimul și cel mai voluminos roman al lui Dostoievski, are statut de "magnum opus", fiind considerat cea mai importantă lucrare dostoievskiană. Acțiunea se concentrează în jurul conflictului dintre Feodor Pavlovici Karamazov, un latifundiar bătrân, avar și depravat (un „bufon” și „măscărici în carne și oase”), și cei patru fii ai săi. Fiul cel mare, din prima căsătorie, Dmitri, un militar hedonist și
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
premonitorie și devine influențat de orice semn care îi pare a proveni dinspre supranatural. În ultimii zece ani de viață, Dostoievski era de altfel convins că „Antihristul se născuse”, iar sfârșitul lumii (apocalipsa biblică) urma să aibă loc curând (obsesii dostoievskiene pe care narodnicii vremii le considerau drept „delir” și „halucinații epileptice”). Se insinuează astfel un alt factor care poate explica atașamentul ferm al lui Dostoievki pentru formele populare de religiozitate, în afară de influența importantă a educației tradiționaliste din familie si anturajul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
mod repetat atât halucinații auditive cât și vizuale, unele dintre ele luând forma unor veritabile stări de extaz; Dostoievski le va interpreta drept confirmări ale existenței Raiului, și în consecință a unei lumi supranaturale. În opinia mai multor biografi opera dostoievskiană însăși reprezintă totuși o dovadă a permanentei lupte dată între scepticism și credință în conștiința scriitorului, remarcat fiind de către aceștia și faptul că multe personaje ale marilor lui romane și nuvele deși credincioase, ele nu sunt însă și neaparat ortodoxe
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
remarcat fiind de către aceștia și faptul că multe personaje ale marilor lui romane și nuvele deși credincioase, ele nu sunt însă și neaparat ortodoxe în credințele lor, deși nu trebuie scăpată din vedere nici constatarea, deja veche, că tehnica narativă dostoievskiană (considerată înnoitoare și unică de anumiți cercetători), se pretează cu greu la analize din care să poată fi desprinsă cu precizie opinia sau poziția scriitorului: deși respinsă de marxiștii sovietici atunci când a fost emisă, în plină epocă stalinistă, teza lui
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
a influențat de asemenea pe Nietzsche, care afirmă: Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat: este una din cele mai fericite întâmplări ale vieții mele, mai mare chiar decât descoperirea lui Stendhal.». James Joyce elogiază proza dostoievskiană: « [...] el, mai mult ca oricare altul, a fost creatorul prozei moderne și a elevat-o până la intensitatea ei actuală. Forța lui este cea care a spulberat romanul victorian, cu fecioarele lui fandosite și locurie lui banale și bine îngrijite; cărți
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
tipologia personajelor), considerate efecte narative facile. Vladimir Nabokov afirmă că « Dostoievski nu este un scriitor mare, ci mai degrabă unul mediocru - cu sclipiri de umor excelente, dar, vai, cu deșerturi de platitudini literare între ele. ». Nabokov critică galeria de personaje dostoievskiene, formată « în mod exclusiv din nevrotici și lunatici », ale căror personalități nu evoluează deloc de-a lungul romanului. « Le primim pe toate gata făcute la începutul poveștii », scrie Nabokov, « și ele rămân astfel fără transformări semnificative, chiar dacă împrejurimile lor se
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
află strada Kaznaceiskaia ("Казначейская улица"), unde Dostoievski a locuit o perioadă (la diferite numere: 1,7 sau 9). Pe străzile și aleile acestei zone, în "Piața cu fân" sau de-a lungul canalului Ekaterinski, se desfășoară acțiunea unor importante lucrări dostoievskiene, ca "Idiotul" sau "Crimă și pedeapsă". În casele din « Zona Dostoievski » au fost plasate personaje precum Raskolnikov, Sonia Marmeladova, generalul Epancin, Rogojin etc. Dostoievski nu avea încredere în adaptări teatrale de orice gen, deoarece, conform lui, « fiecare artă corespunde unei
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
mai poate percepe corect. Apărut în perioada când în Europa făceau vogă romanele existențialiste, Templul de aur propune un destin apropiat de cel al eroilor unor scriitori ca Jean Paul Sartre sau Albert Camus, eroi tragici, dar și destine exemplare, dostoievskiene, din lumea celor umiliți și obidiți. Cruzimea viziunii rămâne în continuare trăsătura cea mai importantă a stilului romancierului japonez. Scena arderii Templului a fost interpretată de unii critici ca expresia cea mai înaltă a revoltei împotriva unei religii prea oficiale
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
Nicolae Breban, Splendidul travaliu al adorației, în Cultura, 21 iulie 2011; - Marian Victor Buciu, Posibila carte a vieții, în Cultura, 16 februarie 2012; - Maria-Ana Tupan, Moarte și transfigurare, în Contemporanul, nr. 2, februarie 2012; - Constantin Cubleșan, O mistică de halou dostoievskian, în Contemporanul, An.XXII, Nr. 3 (720), martie 2012; - Constantina Raveca Buleu, Nevoia de Nietzsche, în Contemporanul, nr. 4, aprilie, 2012; - Irina Petraș, „Golul de-plin” al frigului, în România literară, nr. 24, 2012 ; - Theodor Codreanu, „Polen eretic”, poezia, în
Aura Christi () [Corola-website/Science/307701_a_309030]
-
și conștiința națională de român (adică sentimentul apartenenței la națiunea română) sau, după cum l-a denumit Ov. S. Crohmălniceanu, „un caz de conștiință trăit sub presiunea fatalităților istorice”. Potrivit criticului Alexandru Piru, procesul psihologic descris de autor este „dramatic, sentențios, dostoievskian și ibsenian”. Conflictul psihologic din "Pădurea spânzuraților" este generat de război, el fiind dependent de evenimentele exterioare și de atmosfera în care trăiește eroul, adică este un conflict care evoluează de la exterior spre interior, spre deosebire de conflictul psihologic din "Ciuleandra" care
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
prins de patrula condusă de locotenentul Varga. I se oferă o încercare de scăpare, dar o respinge resemnat, considerând că o viață smulsă prin minciună nu ar mai avea nicio valoare. Finalul romanului este de o esență mistică de tip dostoievskian, acceptarea senină a morții transmițând o concepție pesimistă cu privire la destinul tragic al omului. Întreaga evoluție sufletească a lui Bologa poate fi împărțită în trei etape, așa cum își notase autorul într-un caiet de creație, fiecare dintre ele corespunzând unui principiu
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
epocii sau din scrisori scrise de fratele scriitorului, care a servit ca prototip al personajului Apostol Bologa. Destinele individuale ale oamenilor sunt integrate de autor unei viziuni plastice a existenței umane. Realismul romanului "Pădurea spânzuraților" conține asemănări cu realismul tragic dostoievskian. Analiza psihologică întreprinsă de Rebreanu descoperă trăirile sufletești ale personajului în cele mai mici detalii. „În Apostol Bologa surprindem toate fazele de îmbolnăvire ale sufletului printr'o imagine, privim mecanica independentă a psihologiei obsesiilor”, considera Vladimir Streinu. Apostol Bologa este
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
spânzuraților" a fost asemănat cu scrierile marilor romancieri ruși prin zugrăvirea fără patetism a războiului ca o „acumulare de mizerabile eroisme și lașități necunoscute, monotone” (ca în volumul „Povestiri din Sevastopol” al lui Lev Tolstoi), prin misticismul bolnăvicios de esență dostoievskiană al personajului principal, generator precipitat al unei „psihoze spre disoluție”, și prin „alternarea a două elemente etice opuse, în sufletul unui erou”. Asemănarea cea mai des vehiculată a fost cu romanul "Crimă și pedeapsă" (1866) al lui Dostoievski, în care
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
evoluția spirituală a lui Apostol Bologa este golită de orice influență religioasă, concediul ofițerului la Parva și povestea de dragoste cu Ilona sunt mult scurtate etc. Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, realizatorii au transformat, prin aceste modificări, „romanul profund religios, creștin, dostoievskian, străbătut de fiorul credinței” al lui Liviu Rebreanu într-o „operă artistic valabilă, dar laică”, despre patriotism și dragoste de oameni. Filmul a fost realizat pe o peliculă alb/negru (4531 de metri), în format cinemascop. Echipa tehnică a fost
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]