KorAP: Find »[drukola/base=drăguț & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...169 >

4,224 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

nu făcuse greșeala de a le confunda cu suratele cu care avea de-a face în timpul liber. Iar asta nu făcea excepție. Situația era cum nu se poate mai delicată. Numai că vaginul lui Bull chiar era drăgălaș. O cutiuță drăguță. Uite-atât avea labiile, uite-atât. Rozaliul perlat de la interiorul vaginului se topea treptat în alb, întâlnind pielea pistruiată de pe piciorul lui Bull, uite-așa. Labiile nu erau prea încrețite, clitorisul nu era nici el prea lung... În momentul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
că ar fi implicat în traficul de droguri. Totul părea atât de departe de Hendon. Numai că, în seara aceea, până și East Finchley părea departe de Hendon. Ultima fâșie de bandaj fusese desfăcută și chestia era acolo, chiar mai drăguță decât și-o amintea Alan. De-a dreptul perfectă. Avea simetria unei mandale, numai că era vie, însuflețită, reacționa în mai multe feluri deodată. Alan îi ținu lui Bull piciorul nemișcat și se ridică. — Acum uită-te peste umăr, John

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
sentiment de optimism estetic. Pereții, după cum observase Juniper, erau acoperiți cu hessian gri metalizat, exact materialul pe care ea însăși l-ar fi ales... Nu, nu era adevărat. Nimic din cele de mai sus nu era adevărat. Ar fi fost drăguț să fie așa. De fapt, lumea întreagă ar fi fost mai drăguță. — Deci, te culci regulat cu cineva? o întrebase Razza Rob. În loc să răspundă la întrebare, Juniper descoperise că nu reușește să-și ridice ochii de pe mânecile puloverului său, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
gri metalizat, exact materialul pe care ea însăși l-ar fi ales... Nu, nu era adevărat. Nimic din cele de mai sus nu era adevărat. Ar fi fost drăguț să fie așa. De fapt, lumea întreagă ar fi fost mai drăguță. — Deci, te culci regulat cu cineva? o întrebase Razza Rob. În loc să răspundă la întrebare, Juniper descoperise că nu reușește să-și ridice ochii de pe mânecile puloverului său, care se bălăceau în marea de ketchup ce ocupa jumătate din faruria ovală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

u) ale blocului. Nu vă e milă? Mie îmi e. Mi-i cumpărase tata de pe Lipscani într-o duminică dimineața, atunci când magazinele păreau a fi deschise anume pentru șantieriști, ca să poată și ei să fie folositori familiilor, măcar arătându-se drăguți și cu bani dacă tot lipseau întreaga săptămână de-acasă. Au costat 330 de lei, vă spun precis, iar tata n-a avut rețineri din cauza prețului, ci din pricina liniei lor impetuoase, de șalupă aflată în marș, mi-a pus palma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
după el (și eram obligat s-o fac, dimineața, fiindcă altfel întârziam la școală) înăuntru mirosea tare amestecat. În aer pluteau vapori groși de deodorant, pentru că așa își imagina el că pot fi tăinuite sau reparate anumite fapte. Altfel, era drăguț. Cândva, evadând din bucătăria apartamentului 40 împreună cu mama și mergând ei doi să se bronzeze și să se bălăcească în râul Argeș, s-a scufundat în apele adânci până la șolduri și a prins cu mâna o babușcă sau un biban

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

repede și, la sfîrșitul săptămînii, am putut să-mi las iar greutatea pe el. Și, după alte cîteva zile, abia dacă mă mai durea, deși a rămas strîmb, și de-atunci merg un pic șonticăind. A șonticăi e un cuvînt drăguț. Este exact așa cum sună. N-am fost niciodată genul sportiv, și nu mă deranja prea tare faptul că am o mică infirmitate fizică. Mi se părea chiar că Îmi dă așa, un aer distins. Mi-ar fi plăcut să am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
urs. Două zile mai tîrziu, a scos iar fotoliul. Asta, zicea el, Înseamnă să te lupți cu sistemul. CÎnd mi s-a vindecat, În cele din urmă, piciorul, am pornit să explorez locul cu atenție, căutînd o ieșire. Oricît de drăguță era camera, era totuși tot un soi de Închisoare. Și, după cîteva săptămîni, a Început să-mi fie foarte dor de librăria mea, de zumzetul și forfota unei zile agitate de sîmbătă, pînă și de terifiantele mele călătorii În toiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

E doamna Fraser, da, acea doamnă Fraser. O mică licitație Între prieteni i-ar da prilejul să facă, În mod discret, o donație pentru cauză. — Față de mine, Însă, Îmi face impresia că sînteți cam indiscret. — O, sînt niște persoane foarte drăguțe. Aș vrea să le cunoști, domnule... — Nu cred că-i normal, la o tombolă, să Împiedicați oamenii să-și ia premiile pe care le-au cîștigat, replică Rowe cu Încăpățînare. — Bine, dar oamenii nu vin În asemenea locuri ca să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
de pîine și o aruncă În rîu; un pescăruș o prinse din zbor, depărtîndu-se de ceilalți, și lunecă dincolo de bărcile răzlețe și de fabrica de hîrtie, ca o pată albă În direcția coșurilor Înnegrite de pe Lots Road. — Hai veniți Încoace, drăguțelor, zise omul Întinzîndu-și o mînă, care deveni numaidecît teren de aterizare pentru vrăbii. SÎnt „Nenea“ lor, Îl ele cunosc pe „Nenea“, adăugă individul, și-și vîrÎ o bucățică de pîine Între buze, astfel Încît vrăbiile Începură să ciugulească din ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

de o parte și își trecu o mână prin părul cam murdar. Apoi merse în toaleta gării să se spele. Șeful de gară împături plapuma și o duse în ghișeu. Fata se întoarse, proaspătă, dar nu frumoasă. Avea un corp drăguț și o față ștearsă, searbădă. Trăsăturile ei păreau să nu existe. Ochii nu spuneau nimic. - Vă mulțumesc mult pentru tot, zise fata în timp ce își punea pufoaica. - N-aveți pentru ce, răspunse șeful de gară. Fata ieși pe peron. - La revedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
o geacă de jeans. - Ai un foc? întreabă. Scot un Zippo din buzunarul din față dreapta de la pantaloni și i-l întind. Își aprinde o țigară ținând o mână în dreptul brichetei. Focul o face mai frumoasă. Închide bricheta - redevenind doar drăguță - și mi-o dă înapoi. - Mersi, spune. Se uită la sticlă. - Stai jos, îi zic. Vrei? Îi întind Cabernetul. Se așază în stânga mea, ia sticla și bea o gură. - Alex, mă prezint. - Delia, zice ea. Îmi aprind și eu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
neînțeles pentru ea pe care Bogdan le schimbase cu ceilalți băieți. Pe balcon, Monica îl luă de mână și îl privi. Era frumos, incredibil de frumos, chiar dacă fuma. - Ce e? întrebase Bogdan, dar nu cu răutate, ci cumva curios, cumva drăguț. Iar Monica nu prea știa ce să zică, cum să-l ia. - Hei, spusese. Și îl mângâiase tandră pe obraz. La care Bogdan o privi trist, dădu din cap că nu, și intră în casă. Se așezase din nou lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
de exemplu: „Vlad, de ce nu înveți și tu ca Alex? De ce nu te speli pe mâini înainte de masă? De ce nu cânți la vioară?“. Iar eu le luam apărarea celor criticați prin aceste comparații: „Dar, Doamnă Crețu, Vlad este cel mai drăguț și cuminte băiat din clasă!“. Viața se prevestea ușoară și plină de plăceri și note bune. Dar, desigur... În prima zi din primul trimestru al clasei a cincea, diriginta intră în clasă însoțită de un băiat. - El este noul vostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
zilele următoare, colegii nu prea știau cum să se poarte cu mine, și eu nu știam cum să mă port cu ei. Până la urmă am descoperit un modus vivendi, conform căruia eu eram acum nu numai cel mai inteligent și drăguț băiat din clasă, dar și cel mai violent. Nu puternic, ci violent, dar de o violență pasivă, ascunsă, pe care nu o dădeam la iveală decât foarte rar, și anume atunci când ceilalți bătăuși din școală își încercau norocul cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
facem dup-aia... microfonul e stricat, nu-i nimic, rezolv la post-producție... În același timp îmi clipea în alfabetul morse un mesaj: - Iaol a f ug cân euu nîcep se filmiz ur su și suetent r u n pmom. Era drăguț din partea lui că voia să mă ajute, dar ceea ce nu știa nici el, și nici altcineva, nici măcar Maja, era că lucrasem ani buni pentru Mossad, unde învățasem să trag cu pistolul mai acătării decât John Wayne, care-mi fusese profesor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
de gândire. - Offf, zise Alin, nu înțelegi. Uite, să încercăm altceva: cum sunt percepuți urșii de societate? - Ăăă... ca niște animale fioroase, rele, criminale, care omoară oameni? răspunse ursul. - Exact. Și cum vă vedeți voi, urșii? - Suntem leneși, greoi și drăguți, iar uneori foarte jucăuși. Suntem simpatici. Dar oamenii... - Da, oamenii nu vă văd așa, din păcate. Cei care vor viziona filmul, ce părere vor avea despre voi? - Că suntem răi, nu? zise ursul trist. - Da. Și mai ce? - Ce? - Vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
companie. S-a urcat în mașină, mergea la București. Și eu. Avea 16 ani, părul blond și nu foarte lung era la fel de murdar - nu foarte - ca fusta cu flori și tricoul cu Nirvana pe care îl purta sub hanorac. Era drăguță, dar nu frumoasă, și îi plăcea albumul de la Smashing Pumpkins pe care îl aveam în casetofon. O chema Melania. Pe drum am vorbit cu ea diverse: școală, licee, facultăți, muzică, filme. Era o persoană plăcută, inteligentă, comică. Și tot ploua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
repede în oraș și eram în mașină cu o prietenă de familie care e minoră, iar polițiștii presupun că... - Vai, domnule Tocilescu, îmi cer o mie de scuze, ce nesimțire din partea subalternilor mei. - Ei, nu-i așa grav... - Sunteți foarte drăguț că ziceți asta, dar este grav! Să aresteze un geniu ca dumneavoastră, un mare creator, un reprezentant al României pe întregul mapamond... - Nu m-au arestat, i-am urmat de bună voie. - Pentru că sunteți un mare om, de-aia... - Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
zise Luca. Mi-am luat o sticlă de vin alb, dulce. Luca a cerut un pahar de coniac. Așteptându-l pe barman să desfacă sticla, să pună gheață-n coniac, Luca m-a întrebat: - Și? Cum ți se par? - Foarte drăguți, am răspuns. Voiam acasă. - Bănuiesc că vrei acasă, mi-a ghicit Luca din nou gândul. Ai puțină răbdare, te rog. Va fi amuzant. - Sper, am oftat eu. Barmanul mă anunță că a băgat dopul în sticlă, dar că mi-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Și atunci? De ce n-o inviți undeva? - Unde? - La fotbal, eventual. Shuoke mergea la meciurile lui F.C. Tokyo. - Crezi că ar merge cu mine? - De ce nu? - Fetelor nu prea le place fotbalul. - Atunci invit-o altundeva. Dacă zici că e drăguță.... - Nu știu. Poate ai dreptate, poate o s-o invit la fotbal. - Foarte bine Shuoke se căca și Vincent îl spăla cu un jet călduț. - Să fac o analiză? întrebă. - Nu, lasă. N-am mâncat mai nimic astăzi. - Atunci mănâncă ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
doi ani și ceva în urmă, nu o prea băgasem în seamă. La urma urmei, nu era decât o altă prietenă de-a lui, pe care probabil că în anul următor nu aveam s-o mai întâlnesc. Era o fată drăguță; grăsuță, dar nu grasă, cu genul de față dulce (păr blond, ochi albaștri) care mă lasă rece. Ce avea de spus nu era prea important, dar măcar asculta muzica potrivită, văzuse câteva din filmele esențiale, citise niște cărți. N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
așeză pe locul pe care stătea de obicei, în antepenultima bancă. În școală, descoperise că în primele bănci stau tocilarii, iar în ultimele, idioții. El pretindea că nu era nici una, nici alta. Pretindea. La dreapta lui stătea Gina. O puștoaică drăguță din provincie, care se făcea remarcată prin pulovăre albe și păr vopsit în mov-negru, de prost gust. Gina zâmbea aproape mereu, iar în rest râdea. Camil o plăcea, mai ales picioarele și sânii. Pieptul. - Bună, zise fata, dezvelindu-și dinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

Mma Ramotswe o să fie cu ochii pe mine, să se asigure că mă port cum se cuvine. — Aha, făcu Mma Potokwane, o să locuiți în casa ei sau a ta? — În casa ei, cred, răspunse domnul J.L.B. Matekoni. E ceva mai drăguță decât a mea. Are o casă pe Zebra Drive, știți. — Da, confirmă directoarea. I-am văzut casa. Chiar zilele trecute am trecut cu mașina prin fața ei. Arată foarte drăguț. Domnul J.L.B. Matekoni făcu ochii mari. — Ați trecut cu mașina special

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
În casa ei, cred, răspunse domnul J.L.B. Matekoni. E ceva mai drăguță decât a mea. Are o casă pe Zebra Drive, știți. — Da, confirmă directoarea. I-am văzut casa. Chiar zilele trecute am trecut cu mașina prin fața ei. Arată foarte drăguț. Domnul J.L.B. Matekoni făcu ochii mari. — Ați trecut cu mașina special ca s-o vedeți? — Păi, recunoscu Mma Potokwane cu un zâmbet abia schițat, am zis să văd și eu ce fel de casă e. E destul de mare, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]