542 matches
-
Umbra mea este suficient pentru a determina o arhitectură biplană. Semnul arab și imposibila lui decriptare sunt doar constatate în variantă, în timp ce nuvela le va problematiza și le va pune în "capul unghiului", în sensul că vor aduce începutul sfârșitului edenic pentru Dionis. (H5a) El puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adâncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. [...] El își întinse mâna asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inclusiv ideea de poveste, nucleu intratextual relevant, cu atât mai mult cu cât filiația lui depășește opera și trece în biografia poetului. O regăsim în Sărmanul Dionis, ca și în varianta Umbra mea, ca un mod de petrecere a timpului edenic, semn că povestea se asociază esenței de adevăr a vieții; despre aceeași narațiune cu valoare mitică, pe care o asociem definiției formulate de Mircea Eliade pentru mit, Eminescu îi scrie Harietei Eminovici. Povestea se asociază jocului și desenează o constelație
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
circulația secvențelor și numelor, ca procedeu intertextual (Mc Hale: 2009, 13) și mai ales la apartenența arhitextuală inedită pentru Eminescu (roman). Intratextualitatea transpro-zastică generată prin filiație ar prilejui nuanțări interesante ale portretului feminin și o dezbatere productivă asupra exogenezei spațiului edenic, situate între mitologie și credința creștină din cărțile vechi românești, pe care bibliotecarul Eminescu le recomanda cu atâta ardoare. Intratextualitatea transgenerică merită un spațiu alocat publicisticii, domeniu descoperit de postmodernitatea critică, de la care avem analize pertinente și cea mai convingătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Blandiana este, adesea, asociată cu timpul, o altă constantă a liricii sale. Timpul ca întoarcere și timpul ca regăsire, care dezvoltă, pe parcurs, strigăte de neputință în obiectivele propuse. Vârsta originară a copilăriei, transpusă în poezie, adică reîntoarcerea la vremurile edenice, în care lumea întreagă este o poezie, nefiind nevoie de vreo mediere sau de vreo reconstruire a unei noi lumi, se regăsește în poemele Învingători și Mândrie. Nostalgia manifestată pentru vremurile apuse, fie ea trăită la nivel individual sau colectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Viața prin artă presupune alegere și renunțare în același timp. Legile firii sunt încălcate, însă în poet va răsuna glasul dorinței de întoarcere la datul firesc, mergând până la renunțare"71. Întoarcerea spre firesc poate fi și o întoarcere către spațiul edenic, primordial, identificarea sinelui cu elementele originare ale existenței constituind, totodată, o a doua temă a acestui volum: "Din totul e fluid în jur. Eu caut/ Și-s obosit de moarte și de mers,/ Silit să port rigid în mine punctul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei/ (...) Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna peste luciul ei/ Ulei" etc. Odată cu înaintarea în vârste, întoarcerea virtuală sau doar încercarea de reconstituire a spațiului edenic al copilăriei devine imposibilă, natura însăși suferind și contribuind la această călătorie a poetei: "De mult a dispărut orice solidaritate cu mine/ A copacilor/ Și semnul izvorului care mă prevenea/ Când era otrăvit./ Să mai aștept, când păsările învață să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
copilăriei, în interiorul poeticii Anei Blandiana, va ajuta la o ulterioară încercare de reconstrucție a sieși, în vârste, prin reasamblarea elementelor acelui timp. Totuși, reasamblarea în sine devine din ce în ce mai grea, dacă nu chiar imposibilă, deși autoarea tânjește spre o reîntoarcere. Copilăria edenică de atunci devine copilăra neînțeleasă de acum, deși poeta e de accord că "inocența devine calea întoarcerii spre esențe, spre Adevăr"107: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi,/ Definitiv întinerit prin plecare./ Câte secunde în viața mea m-am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o să plouă/ Sau c-o să plouă prea mult/.../ Războaie-ncepute de alții/ În care eroic luptăm/ Neatenți și tăcuți") reconstruiește noi realități, diferite de cele de la începuturi, singurul care este la adăpost fiind interiorul, care capătă conotațiile unei "permanențe existențiale"124, edenice ("În sufletul țării/ Totdeauna e ieri./ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat"). Fiecare metaforă este una absconsă, trimițând către un spațiu al vidului existențial: "În tine nu mi-e dor de nimeni,/ Pământ apus în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nevoit să mă omor eu!...". Richard Fusco notează, în relație cu confruntarea dintre personaj și mediul familiar acestuia din finalul nuvelei: "Peisajul distrus care constituie ultima privire fugară din viața sa este ironica reinterpretare fizică și alegorică a aceleiași grădini edenice pe care o prețuise cu patru luni mai înainte" (1994: 61). Cred că nuvela suportă cel puțin o interpretare alegorică. Ea se bazează pe insolitul darwinism metafizic al autorului: conform acestei intuiții, omul, ca apex al evoluției materiale din biosferă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
simte în această pictură care mizează pe figura femeii fatale și pe transa erotic-ucigașă. În acest fel, mitul păcatului originar este resemnificat; nu terțul demonic de aspect ofidian este cel care provoacă ruptura definitivă de divinitate și alungarea din climatul edenic, ci femeia care este asimilată agentului disolutiv, încarnare a răului originar. Femeia constituie sursa privilegiată a răului întruchipat de sexualitatea ei, de aceea șarpele din simbol, asociat păcatului, devine un element integrat corporalității feminine. Între 1891-1893 și 1906 (1912?), Franz
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
partea centrală. Lectura se organizează fie pornind de la margine către centru, centripet, fie centrifug, de la centru către periferie. Fiecărui volet îi corespunde un dublu simbolic al miresei, surprins într-o atitudine emblematică. Toate aceste personaje se mișcă într-un spațiu edenic, pe jos se află un covor de flori pe care ele pășesc cu picioarele goale. Deasupra, într-un balcon elementul arhitectonic este la rândul său prezent, oferind în oglindă locul menit spectatorului -, se află două personaje feminine. Una dintre fete
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
întreruperi și de aceea, am așezat la distanțe bine echilibrate doi copii, unul în picioare, iar altul mai mic, stând jos ghem, la poalele uneia dintre femei"529. Maternitatea este integrată preocupărilor celor mai simple, dar esențiale într-o cultură edenică a culegătorilor, redusă la rudimentele vitale. Fructele pământului se oferă cu ușurință culegătoarelor, într-o lume în care elementul animal lipsește sau este îndepărtat. Ceea ce transformă activitatea banală a culesului într-un ceremonial cu o semnificație superioară este personajul central
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cea a "Luminii" sau a "Paradisului", în care prevalează plăcerea erotică, iar a patra le armonizează pe toate celelalte, fiind recuperabila doar post mortem (1969, pp. 27-28)174. În opinia mea, Beer confundă a treia stare cu a patra, experiența edenica reprezentând atributul misticului, în timp ce a patra stare este, de fapt, o realitate perfect experimentabila ante mortem. Totuși, sunt de acord ca ultimă stare funcționează că o sinteză a precedentelor. Singură interpretare cu care sunt, în general, de acord, este cea
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
inevitabilei lipse de apărare și de întregire care este copilăria, să se încumete spre lumea adultă (să crească, într-un cuvânt), tot ce face e să inducă stagnare, chiar regresie, prin viziunea sa nostalgică și mitizantă a unei copilării considerate edenică, pură și necontaminată...". (Frabetti, 2003, p. 47) Capitolul 2 Postmodernismul și problema idealului educațional 2.1. Modernitatea mizează pe rațiune Idealul devine un concept operațional începând cu secolul al XVIII-lea, și mai ales al XIX-lea, moment care coincide
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
îndeletnicește cu politica și, luîndu-și avânt, spune și face ce se nimerește... Viața sa nu știe de ordine și de necesitate, ci, numind un atare trai plăcut, slobod și fericit, așa viețuiește, de la început și până la capăt." Acest trai hedonic, edenic, îl înspăimîntă pe Socrate în măsura în care ar duce la dispariția legii morale. Marele pericol nu este însă acesta, ci consecința politică a hedonismului democratic. Ideea egalității părintelui cu fiul, a metecului cu cetățeanul, a dascălului cu școlarii duce la anarhie. Oamenii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
adevărul care marchează "începutul" existenței omului-căzut-în-păcat; căci, pe de o parte, potrivit revelației biblice existența actuală a spiței umane este rezultatul unui reușit act de înșelare a încrederii: actul prin care cei dintîi oameni, călcînd interdicția ce le condiționa existența edenică, au încercat să fie asemenea lui Dumnezeu; iar, pe de altă parte, cuvîntul i-a fost dat omului nu numai pentru a comunica, ci și pentru a-și putea ascunde gîndurile, oprind astfel cunoașterea de către celălalt. Să recapitulăm, în termenii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
interogativ orizont, va trebui să constatăm că trei relativ distincte situații de comunicare (sau semioze, în termeni semiotici denumite), dar în același timp complementare (potrivit unei evaluări holistice), pot fi decelate în desfășurarea scenariului biblic al facerii și desfacerii lumii edenice [Popescu, Costache, 1997:128]: • semioza cosmologică, definită mai întîi la nivelul existenței perfecte, cu totul singulare, unice și unitare a lui Dumnezeu, care va da seama mai apoi de posibilitatea existenței răului întrupat în lume cosmică; • semioza teologică, instituită între
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
2:19]. Sintagma "acela-i era numele" sugerează în același timp două lucruri: "dreapta potrivire a cuvintelor-nume", așa cum argumenta Platon în dialogul Cratylos, respectiv consemnul de utiliza cu constanță am putea spune "pentru vecie" numele dat ființelor în contextul vieții edenice a omului. Aceste nume își vor pierde semnificația unică în momentul "amestecării limbilor", atunci cînd aspirînd să înalțe Turnul Babel omul va încerca să se compare din nou cu Dumnezeu. Faptul că Adam a trebuit "să vadă" viețuitoarele aduse de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
polivalentă de tip și/și (omul este și trup și spirit) poate să o explice. • Pervertirea relației de cauzalitate rezultă din modificarea unor raporturi generative care, potrivit "logicii mundane", nu ar trebui să se întîmple. Spre exemplu, în spațiul existenței edenice a omului, cunoașterea corelată în mod obișnuit cu ideea de trăire intelectuală mai bogată este cea care îi va genera moartea spirituală. Iată o relație de cauzalitate aparent lipsită de sens; căci, în realitate, ceea ce îi va determina omului căderea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu este cunoașterea ca atare (nici măcar a cunoașterii binelui amestecat cu răul), ci înșelarea de către protopărinți a încrederii, a iubirii lui Dumnezeu. • Viziunea antitetică asupra lumii este un rezultat al diferitelor "niveluri de ruptură" ontologică și gnoseologică pe care semioza edenică o presupune: aceea dintre Dumnezeu și creatură, dintre cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de omomorfism generată de facerea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de omomorfism generată de facerea lumii "după chipul proiectului divin". La nivelul existenței edenice, această relație este mult mai puternică decît aceea care se va instaura ulterior în viața mundană a omului, mult îndepărtată de arhetipurile originare. Tocmai în această "îndepărtată apropiere" se va ascunde sfîșierea omului căzut, care departe de Dumnezeu aspiră să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
omului, mult îndepărtată de arhetipurile originare. Tocmai în această "îndepărtată apropiere" se va ascunde sfîșierea omului căzut, care departe de Dumnezeu aspiră să se (re)identifice din nou cu acesta. Cîteva concluzii pot fi formulate cu privire la modul în care limbajul edenic se constituie în instrument menit să favorizeze înfăptuirea "minciunii originare": limbajul implicit sau explicit utilizat de Dumnezeu în comunicarea cu omul este prin excelență simbolic, fiind caracterizat prin toate atributele esențiale ale simbolului: motivare, conotativitate, infralogicitate; limbajul uman care a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
resimțite la nivel infralogic inclusiv) este singura în măsură să genereze efectele psiho-fizice scontate. Rezultă, în consecință, că ocultarea adevărului va fi mai ușor de realizat în cazul limbajului simbolic, conotativ, decît în situația celui convențional, denotativ. Iată de ce limbajul edenic prin excelență simbolic a fost "ales" drept cel mai adecvat instrument pentru a institui întîia oară minciuna în lume. 2.1.3. Darul ignoranței În momentul în care între Dumnezeu și Adam se instituie cea dintîi semioză ca urmare a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
răului, decelarea cunoașterii de necunoaștere, sau, în ultimă instanță, a adevărului de minciună? Să credem că, dacă acest pericol viza în exclusivitate pe om, starea de ignoranță îi era hărăzită acestuia de către Dumnezeu ca o condiție firească a existenței sale edenice? Într-o atare alternativă, așa cum dialectica acreditează, șansa omului de a evolua era practic nulă. În ce consta, de fapt, adevărul atît de "periculos" ascuns în trupul mărului interzis: faptul că omul era "gol" (situație căreia i se pot asocia
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]