962 matches
-
autenticistă, „chiar dacă i-ar lipsi perfecțiunii un deget”. Nevoia confesiunii și a regăsirii identității de sine prefigurează de pe acum motivul recurent al oglinzii, în timp ce glisarea livrescă dinspre realitate spre imaginar se realizează printr-o spectaculoasă trecere „prin flăcări”, iar sentimentalismul elegiac alternează cu cel grav, solemn, aflat sub controlul lucidității. Constituindu-se ca motiv central în Preludiu pentru trompetă și patru pereți (1992), oglinda pare a fi suprafața care degrevează ființa de o falsă interioritate și recreează imaginea exteriorului, prin definiție
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
copii rău crescuți, obraznici la culme. Dar, zice criticul, acolo este vorba nu de copii, în genere, ci de proasta educație burgheză. Altfel stau lucrurile în Păcat și în mai puțin cunoscuta schiță Tatăl nostru, unde poate fi descoperit un Caragiale elegiac și copii bruscați de oamenii maturi. De la operă, criticul revine la biografie, zicând - după alte rânduri de probe - că I. L. Caragiale a fost „un soț atent și un tată care-și iubește copiii”. Relațiile încordate cu Mateiu sunt judecate în
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
angajat pentru scurtă vreme la Editura Cartea Rusă. Duce o existență discretă, boemă și vădește inapetență pentru ocupațiile profesionale constrângătoare, incapacitatea sau lipsa de interes pentru o carieră ordonată, preferând expedientele, provizoratul. Geode se situează în descendența unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vădind un lirism reticent față de evoluțiile moderniste și desuet față de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzlețe accente argheziene, ecouri ale sonorităților din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica
COSMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
talent remarcabil și o particulară forță de absorbție a tehnicilor poeziei beatnicilor americani. Mircea Cărtărescu definește poemele lui C. ca pe niște „scenarii elaborate, spirale strălucitoare construite cu ajutorul laitmotivelor și al imaginilor recurente, într-un registru indecidabil între ludic și elegiac. Stări de spirit efemere sunt evocate printr-o comedie arcimboldescă a obiectelor care tind să se organizeze compunând lumi absurde și tandre, ca de desen animat sau videoclip. Peste puritatea sentimentului inițial e suprapus un colaj de «citate» din real
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
vor să surprindă forța germinativă primordială. C. se relevă acum ca un poet al tragicului, transpunând teme eterne, precum nașterea, viața, moartea, scurgerea ireversibilă a timpului și relativitatea consecințelor lui, într-o meditație sceptică (Timpul). Problematica existențială are accente grave, elegiace (Elegie). Viziunile cosmice sunt îmbrăcate într-o melopee de esență mioritică (Sus). Romanul Singurătatea din urmă (1986), de sorginte autobiografică, pune accente speciale pe o copilărie și o adolescență trăite într-un mediu familial bântuit de neliniști și vicisitudini, pe
CRAMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
versurile cu accente sociale, și în lirica erotică, prezente în volumul Aliquid (1933), B. eminescianizează. Pe alocuri, câte o notă bacoviană. Serenada, romanța nu formează registrul liric cel mai potrivit pentru acest spirit zbuciumat, captiv al unor stări de anxietate. Elegiacul alternează cu grotescul, litania alunecă în umor negru. Lui B. îi place, evident, să filosofeze. Dar cugetările lui, amare, nu evită ponciful și viziunile nebuloase, versul nervos fiind răsucit și frânt, într-o violentă mișcare prozodică, tentată de ritualul abscons
BATOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
a fost citit ca „jurnalul despărțirii de o lume arhaică, mitologică și, nu în ultimul rând, bucolică” (Mircea Mihăieș). Alcătuite din versuri lungi, adevărate lanțuri metaforice solemn intonate, poemele sunt, în cea mai mare parte, confesiuni fixate pe o dicțiune elegiacă și reflexivă. În formula rememorării, în reprezentări nu o dată de un patetism hieratic, poetul propune o viziune a unei arhaități stranii, ca în poemul Colaci de pământ: „Când naște femeia/oamenii își împart unii altora/ primeniți, la cimitir/ colaci din
BARSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
1964 la „Ateneu”. A colaborat la numeroase reviste literare și de cultură. Primul volum de versuri, Mirele pâinii (1976), evidențiază rafinamentul metaforic specific promoției ’70, chemat, parcă, de splendoarea peisajului bucovinean. Idilismului calofil i se asociază sentimentalismul discret și incantația elegiacă. În Bună seara, frumoasă poveste (1981), aceeași tehnică a „acuarelei” combină abil nuanțele, lirismul confesiv fiind marcat de o „cuminte melancolie”. În Armura solară (1983), peisajul e mirific, lumina îl face strălucitor sau îi relevă transparența. Se regăsește aici „eșarfa
BELDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
care învăluie elegia subtil ticluită. Totodată, un segment important al scrisului lui B. este poezia erotică. În Lecția de melancolie (1987), elegia nu mai este menționată în titluri, însă rezonanța ei persistă, căpătând accente bacoviene. În Semințe eterne (1990), evocării elegiace a ținutului bucovinean și a neamului din care se trage poetul i se adaugă oda „ostașilor căzuți la datorie” și „lauda cuvântului” în care „susură cântecul”. Sesizând riscul de a se bloca într-un lirism minor, al efectelor, poetul își
BELDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
Versurile lui B., adunate în mai multe culegeri (Cugetările singurătăței, 1847, Nopturnele, 1853, Danubianele, 1859, Zânele Carpaților, 1860, Satire, 1867, Fabule alese, 1868, Legende și balade, 1876 ș.a.), sunt mărturii ale unui temperament poetic cu multe disponibilități. A scris poezie elegiacă, erotică, patriotică, satire, fabule, balade, legende, fiind tributar în bună parte lui Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu, C. Bolliac. Epigonismul lui apare evident în poemul epic, larg, grandilocvent și artificios. Resuscitând mai vechile teme romantice pașoptiste, prelungindu-le ecoul
BARONZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285654_a_286983]
-
inedite. Poetul încearcă o sistematizare a creației sale din perspectiva lirismului începuturilor, vizând recuperarea universului poetic propriu, a viziunii care îl individualizează și a categoriei de sensibilitate care îl identifică. Acestea se concretizează, mai ales, în revenirea decisivă la tonalitatea elegiacă fundamentală. De asemenea, B. reface cadențele unor poeme din Cabane albe și Brume, îndepărtează parte din stridențele lexicale care i-au fost reproșate la debut, iar poemele alese din Arcul aurorii și Ceas de umbră indică și îmbogățirea registrului său
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
a știut să asimileze sugestiile celor mai importante direcții poetice contemporane. Deși marcate de ecouri din ermetismul și cromatismul barbian sau de topica și cadențele blagiene, primele culegeri de versuri arată în „cel dintâi poet moț” (Emil Giurgiuca) un peisagist elegiac, discret caligraf de reverii alpine, de nostalgii „brumate” și de feerii glaciale. Pasteluri, cântece sau balade, poemele sale sunt proiecții ale sensibilității în peisaje spiritualizate sau incantații melancolice. Stilizate în sensul abstractizării, geografia natală, atmosfera și amintirile transilvane sunt invocate
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
lirică rămâne aceea enunțată de poetul însuși, „stampe lirice”, în care muntele, turnurile, bruma sunt simboluri ale înaltului și purității glaciale, ale verticalității și solitudinii. După „fractura” (Ilie Constantin) proletcultistă, se revine la registrul contemplativ, solemnitatea rituală a rostirii, tonul elegiac, alături de notația meditativă, alegoria ironică, viziunile grotești. Poezia lui B. își adaugă un registru reflexiv, care se arată dominant, chiar și în incantațiile elegiace. Tema lirică principală este timpul, ca biografie și ca istorie. Locul reveriilor îl iau interogațiile fără
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
solitudinii. După „fractura” (Ilie Constantin) proletcultistă, se revine la registrul contemplativ, solemnitatea rituală a rostirii, tonul elegiac, alături de notația meditativă, alegoria ironică, viziunile grotești. Poezia lui B. își adaugă un registru reflexiv, care se arată dominant, chiar și în incantațiile elegiace. Tema lirică principală este timpul, ca biografie și ca istorie. Locul reveriilor îl iau interogațiile fără răspuns, neliniștea discretă, sentimentul trecerii inevitabile, presimțirea unui sfârșit al tuturor lucrurilor. Trecutul (biografic, istoric) este pretextul unor „popasuri durute”. Poetul rămâne același artizan
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
înfățișează, astfel, ca o autocontemplare a Operei, în efortul unei documentări specioase, favorizând inventivitatea lexicală. Și Ianus (1993), o carte neîncheiată, dezarticulată (apărută postum), dovedește aceeași fascinație picturală față de lumile crepusculare, combinând alchimia cuvintelor cu exotismul facil, clișeistic, și registrul elegiac cu cel violent-sarcastic. Răzbat în această narațiune la persoana întâi - mai degrabă jurnal al unui eu măcinat de incertitudini, privind dezabuzat-cinic spectacolul unei epoci dure, cuprinse de marasm (e vorba de anii ’50-’60) - ecourile romanului existențialist. Sedus de plăcerea
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
preponderent substantival, înnădește, printr-o urzeală de ecouri și sugestii, o povestire de grad secund. Prin exilarea personajului, obiectele devin „voci” ale narațiunii, fiecare detaliu întregind o compoziție statică în aparență, cutreierată însă de un duh când șăgalnic și când elegiac (Cât ține liturghia, Acasă). Paradoxal sau nu, unui autor cu plăcerea confesiunii, cum este B., îi reușesc de minune asemenea scrieri care, construind un spațiu al tăcerii, se privează de eul narator. SCRIERI: Nuvele, București, 1903; Vulturii, București, 1907; Norocul
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
atâtea afinități. Toposul pillatian este și al poetei. Spațiul rural al copilăriei este rememorat cu emoție și sensibilitate (Copilărie, Toamna). Poezia Pe Argeș aduce în plus cadențele poeziei latine, pe care poeta o deprinsese traducând și comentând elegiile lui Properțiu. Elegiacul îi infuzează întreaga lirică, îndeosebi creațiile vizând drama exilului (Tristia, Peisaj) sau tematica existențială (Timp, Biografie). Poemele sunt localizate la Madrid sau Toledo. Ardențele spațiului hispanic din versurile erotice (Nunta, Felină) sunt cenzurate cu discreție și delicatețe feminină. Ritmurile interioare
BODISCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285776_a_287105]
-
decorul Munților Apuseni, regiune cu o mitologie stranie („vâlva băii”) și cu o lume de El Dorado, în care chiar cei apropiați (bunicul, popa Moldovan, Gherasim, dascălul Cojoc) iau dimensiuni fabuloase. Interesante sunt și evocările anilor de școală, în care elegiacul spontan se împletește cu teza dezrădăcinării, și ale câtorva episoade din viața studențească (Promoție, În străini, Bătrânul), ce ilustrează cazuri contrastante de succes și eșec universitar. Cu o implicație autobiografică redusă, alte texte (Ghiță, Mitru, Homunculus) vor să demonstreze efectele
CIURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
niște dușmani ai lui Dumnezeu. Departe de universitate, poezia acestor studenți săraci, veseli, libertini, bufoni, jongleri, strașnici băutori, artiști rătăcitori, ironiști și polemiști subtili, condamnați uneori de consiliile locale evocă posibilitățile epicurismului pe un ton mai degrabă horațian, în maniera elegiacilor romani care s-ar fi întâlnit undeva într-un han cu autori ai cântecelor de petrecere... Cunoscători ai lui Catul, Tibullus sau Properțiu, epicurieni după moda campaniană, ei îi cinstesc pe Bachus și pe Venus dar detestă nu atât religia
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îunii susțin că în acea vreme, în comunitatea pedagogică a colegiului se practicau iubirile socratice, dar nu există nici o dovadă în acest sens). Acesta îl întreține în ficțiunea lui și îi recomandă lecturi din Vergiliu, Ovidiu, Horațiu și din poeții elegiaci, din Terențiu și Plaut iar mai apoi comedii italiene - câtuși de puțin pioase pentru un copil între șase și treisprezece ani! Regim sever, orar riguros, vacanțe rare; s-a terminat cu anii binecuvântați și cu orele petrecute sub semnul lui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a evita suferința, o moarte mai rea ori dezonoarea, acest expedient păgân oferă un adevărat întăritor. Chiar aceasta este ideea avansată de epicurieni. Epicur primul, Lucrețiu mai târziu. Iar Montaigne îi cunoaște bine pe ambii autori, ca și pe poeții elegiaci din perioada celui de-al doilea epicurism, roman, mai puțin auster decât cel al originilor. Cu mult înaintea lui Gassendi, dar cu un secol după Lorenzo Valla, și apoi Erasmus, el reabilitează memoria lui Epicur evocându-i morala austeră, principiile
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al III-lea î.Hr. Filosofia materialistă și hedonistă găsește adepți și la vârful ierarhiei statale: anturajul lui Cicero, Cezar însuși, precum și unii ofițeri din garda lui - dar și Cassius, unul dintre asasinii săi; la o anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând, neînsemnați. Epicurismul a pătruns în toate mediile. -4- Elogiul vieții filosofice. Nimic din ceea ce intră în alcătuirea acestei case filosofice nu se sustrage proiectului unei exprimări și întrupări a epicurismului. Forma arhitectuală obligă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
celuilalt. Dacă sirianul acționează în consecință, poemele lui pot aduce informații și mărturii de bună credință. Biblioteca acestei vile funcționează ca un creier, o inimă și o inteligență a locului. în ea se găsesc textele canonice și fondatoare, gândirile esențiale. Elegiacii, retorii, filosofii se odihnesc aici, așteptând o consultare, o lectură. Oaspeții intră, citesc, meditează, iau notițe, reflectă, își confruntă punctele de vedere, își compară propriile viziuni asupra lumii cu cele ale marilor gânditori ai Antichității. Teoria epicuriană este decorticată aici
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
interior, să-ți reduci nevoile la elementar, să frecventezi o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este presărată cu locuri comune epicuriene ale momentului. Filosofia iese din cadrul ei, invadează poezia elegiacă și contaminează viața cotidiană. Epicurismul ascetic al Magistrului atenian cunoaște o nouă viață sub trăsăturile unui epicurism hedonist roman. Philodemos, sirianul educat la Atena și stabilit în Italia, devine autorul și actorul acestei transformări. Vila Papirusurilor funcționează în geografia acestei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. în schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodemos, care scrie pentru protectorul său Piso un text politic în versuri, Despre foloasele pe care le poți obține de pe urma regelui după Homer, precum și Epigrame, sau Lucrețiu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]