427 matches
-
anterior, prin fervoarea speculației. Confesiune și dialog: acestea sunt formele specifice de existență ale literaturii lui Octavian Paler, eseist și prozator al cărui scris impecabil cadențat are mereu solemna gravitate impersonală a unui discurs întocmit în respectul deplin al regulilor elocinței clasice, deși este încărcat de toate neliniștile sufletului modern și acuză o subiectivitate violentă și pătimașă, recunoscută de altfel. [...] Jurnalist de mare vocație, pasionat, mobil, inventiv, Octavian Paler are înfățișarea austeră și anacronică a unui consul roman în acțiune, ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
de învățătură ortodoxă. Vrednicul ierarh Teotim I, „episcop al Tomisului Scythiei”, taumaturg, probabil localnic, denumit de către hunii de la Istru „zeul romanilor”, (probabil misionar printre acești huni), scria, pe la anul 392, dialoguri și diverse tratate scurte, după moda vechii elocințe. Din aceste lucrări, Sfântul Ioan Damaschin ne-a transmis câteva fragmente în Sfintele paralele. Din cuprinsul acestora, (care erau, se pare, omilii cu caracter duhovnicesc) aflăm că autorul a teologhisit despre curățenie, ferirea de păcat și desăvârșirea duhovnicească. Liniștea sufletească
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
roage împreună cu noi, ca să putem fi ajutați acum prin meritele lui, cu rugăciunea căruia am fost întăriți aici, pe pământ.” Acesta fiind rugat de Ștefan, Episcopul orașului Salona (azi Split, în Dalmația, n.n.), a strâns laolaltă cu marea lumină a elocinței sale, căci era simplu și înțelept, din exemplarele grecești, „canoanele bisericești, potrivite cu obiceiurile sale, pe care Biserica Romană și le-a însușit astăzi printr-o folosire frecventă”. Pe acestea este necesar „să le citiți și voi permanent, ca nu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Factorul personal este unul deosebit de important în ecuația politică a evenimentelor consumate în 1956 în lumea comunistă. Imre Nagy avea, în comparație cu Gomułka, un instinct politic mult mai estompat, fiind în schimb mai bine pregătit din punct de vedere teoretic. Dar elocința argumentativă, chiar dacă în spiritul marxism-leninismului, nu îi va fi de nici un folos lui Nagy în acele momente. Dimpotrivă, se poate conchide că "bucherismul" (orientare bazată pe teoretizarea excesivă a problemelor revoluționare, "ruptă" deci de "viață") l-a dezavantajat. Apoi, prezența
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și negociat între ministere în funcție de specificul activităților economice luate în calcul. Întreprinderile, aparținând toate statului, sunt înființate nu ca în lumea "burgheză", în funcție de raportul cerere-ofertă, ci ținându-se cont cât de bine răspund necesităților politice ale momentului și cu câtă elocință este negociată existența lor cu atotputernica birocrație (Kornai: 1992, 115). În cazul leninismului romantic, de exemplu, economia avea în primul rând rolul de a dinamiza populația și de a îi inocula principiul eroic al "mărețelor realizări" obsesiv repetate de către regim
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
reziduurilor comunismului. Înlocuite cu grupuri statuare avînd ca model stilistic cele cîteva, de bun simț, rămase pe vechea arhitravă. Ce mixaj inspirat în filmul lui Liiceanu, din '91, unde îl vedeam filmat, pentru prima oară, pe Petre Țuțea, contrapunctînd, cu elocința lui halucinantă, venită dintr-o Românie veșnică, imaginea grotescă a statuii lui Lenin, uitată undeva, între bălăriile unui maidan sordid! Două exemplare umane, unul al gîndirii libere, casante, pentru care a înfundat pușcăriile comuniste, celălalt, părintele însuși al gîndirii inchizitoriale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fost istoria, nu?, s-o lăsăm așa, învățăm de la ea... Invitatul cu pensula, pe cît de verbios, pe atît de succint în chestiune istorică, lasă pe cei doi moderatori, umeziți de plăcere (dar și pe noi, recunoaștem), să înțelegem că elocința domniei-sale e una cu mantinelă: capodopera vieții proprii este pînza în care "odioșii", ținîndu-se de mînă Făt Frumos și Ileana Cosînzeana -, coboară de undeva, dintr-un eden potopit de flori, spre noi, aducîndu-ne, adicătelea, și nouă, ceva din paradisul acela
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sa de a acționa într-o lume în plină mutație. Omului politic modern i se cerea familiaritatea cu cifrele, familiaritate care permitea înțelegerea stărilor de lucruri în urma examinării diferitelor serii statistice prin care trecea schimbarea, nu să dea dovadă de elocință. Prin noul raport cu timpul pe care îl promova, prospectiva legitima inserția științei în luarea deciziilor politice. Oportunitatea pe care o oferea prospectiva, de a apropia știința de putere, este explicit indicată în articolul întemeietor al lui Gaston Berger: Spunem
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
asociau cu Muzele, cele nouă fiice ale lui Zeus și ale zeiței memoriei, Mnemosyne: Clio (istoria), Euterpe (poezia lirică), Thalia (comedia), Melpomene (tragedia), Terpsihore (cântecul și dansul), Erato (poezia erotică, elegia), Polymnia (poezia religioasă), Urania (astronomia), Calliope (poezia epică și elocința). Zeități romane Anna Furrina / Anna Perenna este o zeiță etruscă arhaică, adorată în festivaluri de invocare a fertilității naturii și a fecundității oamenilor, fiica lui Belus (întemeietorul mitic al Babilonului) și a Didonei (întemeietoarea mitică a Cartaginei și regina ei
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
lui Platon, mintea enciclopedică a antichității, creatorul Liceului, au marcat civilizația și cultura greacă, temelia civilizației și culturii europene, și au contribuit la modelarea concepției despre educație în societatea greacă. Sofiștii Protagoras, Gorgias, Hippias (sec. V î.H.), profesorul de elocință Isocrates (sec. V-IV î.H.) au creat din oratorie un mod curent de existență publică, un instrument de cultivare intelectuală. Educația tinerilor aristocrați presupunea, neapărat, învățarea matematicii și a filosofiei. Modelele educaționale spartan și atenian s-au prelungit în
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
generozitatea hetairei, corintenii i-au ridicat, ca amintire, o statuie. Neera (sec. IV î.H.) Celebrul orator Demostene (384-322 î.H.) a fost atras de farmecele Neerei și s-a delectat în compania ei. Înainte de a se fi remarcat prin elocință și de a ajunge cel mai mare orator al Antichității, Demostene, cu o voință ieșită din comun, și-a corectat pronunția și bâlbîiala de care suferea cu exerciții dure. Și-a construit un atelier subteran unde își exersa vocea, și-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
propria voință de defectele de vorbire, omul politic și oratorul atenian a combătut aspru politica regilor macedoneni, a lui Filip al II-lea și a fiului său, Alexandru cel Mare. Discursurile sale, în special Filipicele, au rămas modele perfecte de elocință. Virulența discursurilor a generat acțiunea autorităților de a-l intimida prin amendă și închisoare. A evadat, dar a sfârșit, luându-și viața prin otrăvire. Convingerea lui legată de poziția diferențiată a femeilor a străbătut timpul: Ne însurăm pentru a avea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
studiat multe cărți, Biblioteca Imperială oferindu-i ocazia să-și creeze și să-și extindă orizontul de cunoaștere, să evolueze intelectual încât să scrie versuri și proză. Devenise erudita epocii. Cei de la Curtea Imperială au supranumit-o maestru al poeziei, elocinței și istoriei. Apreciată și respectată, a fost inclusă în suita doamnelor de onoare ale împărătesei. Ca toate femeile din harem, și Ban Zhao era la dispoziția sentimentală și erotică a împăratului. Theodora (n. 497, domnie 527-548) Cu prilejul inaugurării noului
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
actori/ spectatori specifice. Filosofii, Platon și Aristotel, au vorbit cei dintâi despre teatru. În Antichitate, ei fac referire la toate ariile științei (matematică, fizică, gramatică, retorică etc.) și la toate fenomenele societății, politică, instituții (religioase, juridice). Teatrul, în calitate de loc al elocinței și ca fapt social, se înscrie în prima linie a preocupărilor lor. De aceea își plasează ei analizele când la nivelul textului, când la nivelul receptării. Chiar dacă ulterior continuă să se interogheze cu privire la acest subiect, își pierd poziția în fața autorilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Les Belles Lettres, 1977). Această asimilare a statutului de comediant cu cel de orator, încă foarte vie în epoca clasică 6, va dura în Europa până în secolul al XIX-lea. Marmontel, în Elemente de literatură (Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât elocință în întreaga ei forță și cu toate farmecele ei (...). Dacă sunt acuzat de a confunda aici genurile, să mi se spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu cel de orator, încă foarte vie în epoca clasică 6, va dura în Europa până în secolul al XIX-lea. Marmontel, în Elemente de literatură (Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât elocință în întreaga ei forță și cu toate farmecele ei (...). Dacă sunt acuzat de a confunda aici genurile, să mi se spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât elocință în întreaga ei forță și cu toate farmecele ei (...). Dacă sunt acuzat de a confunda aici genurile, să mi se spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a confunda aici genurile, să mi se spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante, fecunde, sublime; și diversele genuri de elocință pe care retorii le-au evidențiat, deliberativul, demonstrativul, judiciarul, sunt de resortul artei poetice, ca și arta oratorică; dar poeții au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mi se spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante, fecunde, sublime; și diversele genuri de elocință pe care retorii le-au evidențiat, deliberativul, demonstrativul, judiciarul, sunt de resortul artei poetice, ca și arta oratorică; dar poeții au grijă să aleagă pentru discuție mari
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante, fecunde, sublime; și diversele genuri de elocință pe care retorii le-au evidențiat, deliberativul, demonstrativul, judiciarul, sunt de resortul artei poetice, ca și arta oratorică; dar poeții au grijă să aleagă pentru discuție mari cauze, pentru a dezbate mari interese. Augustus trebuie să abdice sau să-și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trăsături care ar risca să îndepărteze prea mult personajul de spectator. Eroul tragic trebuie să fie "potrivit cu firea", adică conform, în plan etic, tipurilor tradiționale. "Astfel, spune Aristotel, nu este potrivit ca o femeie să fie virilă și plină de elocință". El trebuie să fie "asemănător", adică asemănător nouă, nici prea bun, nici prea rău, pentru ca să se opereze fenomenul de identificare. În sfârșit, el trebuie să fie "statornic", adică dotat cu o coerență internă. Un personaj al cărui comportament s-ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
raportul fidel al ochilor și percepute fără intermediar de către spectator. Există uneori acte, bune ca să se petreacă în spatele scenei și care nu vor fi deloc reprezentate acolo; există lucruri ce vor fi îndepărtate din fața ochilor pentru ca apoi să încredințăm povestirea elocinței unui martor. Nu trebuie ca Medeea să-și ucidă copiii în fața publicului, ca abominabilul Atreu să frigă în fața tuturor carne de om, să-l vedem pe Procneu transformându-se în pasăre sau pe Cadmus în șarpe. Tot ceea ce mi se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci asupra universalității lui. De aceea actorul, perceput ca o ființă excepțional de singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități. Anterior, în tratatele de elocință care se prezintă ca niște culegeri în care sunt repertoriate un număr oarecare de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi și muți în folosința celor care aud și care vorbesc (Lettre sur les sourds et muets à l'usage de ceux qui entendent et qui parlent), în 1751
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui Iustinian din 529 d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei vechi incluzând și istoriografia, geografia, elocința, filosofia ș.a., afirmate pe întinsul teritoriu locuit (sau influențat) de greci. Autoarele vehiculează și sistematizează o vastă informație, de la apariția scrisului până la constituirea și impunerea formelor de expresie ce stau la baza literaturii europene, punând totodată în evidență răspândirea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]