1,246 matches
-
Nici un semn de așezare populată în jur. La Chichen-Itza, după câte țin minte din ceea ce am citit, a fost odinioară centrul noului imperiu maya. Ruinele, ignorate multă vreme, au fost descoperite într-o noapte de un arheolog foarte controversat azi; elogiat de unii și acuzat de alții că ar fi fost un aventurier: E. H. Thompson. El a ajuns la Chichen-Itza însoțit doar de un indigen, amândoi extenuați de drumul prin junglă. La lumina lunei a descoperit piramida și templele năpădite
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
la lucru, văzînd că tata tot nu vrea să semneze, am rupt-o cu el. Era la modă să-ți renegi obîrșia, să-ți schimbi numele... Hm! surîde Săteanu parcă-l și văd pe Haralamb la ședința următoare cum a elogiat roadele muncii sale: "N-a reușit să-l lămurească pe tatăl său, un țăran avar, înrăit, dușman declarat al e-t-c și atunci a rupt-o cu el. Ba mai mult, tovarăși! Într-o perioadă cînd toți tremurau în fața familiei Bujoreanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lutului mustos și gras, ce căptușea din gros podeaua și pereții orbi ai vizuinii. Assalam alaikum! Admirabil! Lăudabil! Sublim...! Observ că nu te-a părăsit curajul, în vremuri de restriște, bunule prieten! se grăbește să-l firitisescă și să-l elogieze, ironic, Bursucul. Dar timpul trece. Fuge! Zboară...! Orice minut este vital! Așa că, mai lasă rădăcinile alea, fir-ar mama lor, nu te umfla-n burtă, onorabile, auzi tu, că te strici la stomac când nu trebuie și ne ia mama
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
al îndoielii, fidel indolenței sale filosofice și indiferenței sale existențiale, l-ar fi lăsat pe Anaxarh cu necazul lui, continuându-și drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat... în loc să se supere, să se simtă jignit ori măcar contrariat, Preafericitul elogiază impasibilitatea, flegma și marea înțelepciune a lui Pyrrhon, care a plecat de acolo - să-și spele purcelușii, așa cum făcea de obicei... Să convenim deci că hedonismul lui Anaxarh, ca și al multor eudemonisme grecești - cele ale lui Apollodor din Cyzicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laerțiu - îndepărtat fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unui analfabet sălbatic; prin analize ale capcanelor economiei capitaliste și ale riscurilor condiției de a-ți dori să fii egal cu Rockefeller; prin sfaturi despre alimentația sănătoasă și rolul ei În menținerea unui trup și a unei minți sănătoase - sînt elogiate virtuțile vitaminelor legumicole; dar mai ales printre foarte multe poze cu Ceaușescu umblînd țanțoș Într-un decor făcut din baloturi de paie sau din betoniere, prin locuri de interes economic unde minciuna oficială strălucește hîd. Nu-mi ia un sfert
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se spune în aceeași lucrare. Este semnificativ pentru chestiunea supusă atenției și faptul că în stihurile sale la domnii Moldovei, publicate prima dată la începutul Molitvănicului de-nțăles la celălalt capăt al intervalului de timp asupra căruia insistăm, (Iași, 1681), Dosoftei elogiază pe domni mai ales pentru contribuția lor la păstrarea „necorcită“ a credinței și pentru construirea de biserici. Începe astfel: „Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință / De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, / Pravoslavnica lege ferind necorcită, / Și-n ceri Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
invitați, dar ignoram pe toată lumea, violând regulile politeții mai multe ceasuri pentru a-l asculta pe botanistul meu. S-a făcut miezul nopții. Mi-am luat rămas-bun și m-am retras. Atunci (am aflat-o mai târziu), savantul m-a elogiat față de gazdă, spunând că tovărășia mea era foarte «stimulatoare» și că sunt un minunat vorbitor. Un minunat vorbitor, eu, care nu spusesem nimic? (...) omul mă calificase drept un strălucit vorbitor, când în realitate nu fusesem decât un excelent ascultător, încurajându
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
inginer absolvent MIT, în vremurile în care se învăța multă carte în universitățile americane. Era fericit că va avea ocazia să apară alături de familia sa. Se vor înmâna medalii, diplome și chiar premii în bani. Oamenii sunt fericiți când îi elogiezi și asta duce la formarea unei culturi a organizației, o cultură solidă și pozitivă care permite obținerea de performanțe. Azi, firma personajului nostru are peste 300000 de angajați care muncesc pe toate meridianele lumii. Aproape nu există țară pe planeta
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
științele profane și după aceea Sfântă Scriptură{\cîte 92}. În general, Sfinții Părinți nu condamnă filosofia antică în ansamblul ei, ci doar ceea ce contrazice dogmă și morală creștină. Ei au fost, totuși, moderați în a aprecia cultură și filosofia antică, neelogiindu-le pe acestea în mod exagerat, pentru că pentru dânșii adevărată filosofie ce duce la viață veșnică este Evanghelia, căci ea conține adevărul deplin, revelat în mod supranatural de Însuși Hristos Domnul. Biserică Ortodoxă și-a arătat aprecierea față de unii înțelepți
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
Ca argument, să invocăm aici eseul Invitație la ridicol al lui Mircea Eliade 270. În accepția tânărului (pe atunci) istoric al religiilor, orice operă bine scrisă, temeinic argumentată, durează în conștiința contemporanilor o scurtă perioadă de timp. Aceasta va fi elogiată, comentată, preluată de către alții, după care va fi, inevitabil, predestinată uitării. Tot ce este rațional, întemeiat pe uzul comun, devine caduc. Celebritatea unei asemenea lucrări se constituie în propria piatră de mormânt. Singurul concept care mustește de viață, crede Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
al societății, piesele originale sau traduse ce urmau să fie reprezentate, cronici dramatice și articole despre teatru. Din repertoriul teatral (prezentat și comentat la rubrica „Teatrul Bucureștilor”) au apărut fragmente din Saul de Vittorio Alfieri, în traducerea lui C. Aristia, elogiată de C. Negruzzi într-o scrisoare către redactor. Partea de beletristică mai cuprinde traduceri semnate de Heliade (Ultimele zile ale Pompeii de E. Bulwer-Lytton) și de C. Filipescu (Ahasverus de C. F. D. Schubart). Câteva poezii a publicat C. Negruzzi, dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287207_a_288536]
-
dictonul lui Spinoza „Să nu ridiculizezi, să nu deplângi și nici să nu disprețuiești, ci să te străduiești neîncetat să înțelegi acțiunile umane”. Examinez „dosarul de cadre” al tatălui meu nu pentru a arăta personalitatea lui Ion Chelcea, pentru a elogia - eventual - verticalitatea lui morală sau pentru a-i justifica obediența - atâta cât a fost -, ci pentru a atrage atenția asupra unui tip de document social a cărui valoare pentru reconstituirea istoriei recente, a perioadei comuniste din România nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Festivalul Național „Lucian Blaga” (1993). Evoluția poetică a lui Ț. înregistreză două etape: una rebelă, suprarealistă, nonconformistă, avându-l ca model pe François Villon, ilustrată de plachetele Bal ca-n iad (1993) și Roși de lună (1997); alta sobră, tradiționalistă, elogiind personalități istorice, ca în volumele De izvoare (1999) și Suflet dac (2000). Exersând inițial în umbra poeziei avangardiste sau folosind un discurs frust și direct, tânărul poet deplânge moartea omului la oraș, singurătatea, pustiul citadin: „În parcul central la sute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290134_a_291463]
-
versul are un aspect frust, sugerând duritatea și greutatea materiei în cumpănă cu efortul uman. Imaginile sunt nutrite de voluptatea senzorială a unui eu liric ce aspiră deopotrivă ,,fum de polen”, prospețimi matinale și ,,parfumul de gudron”. Poet citadin, F. elogiază materia antropomorfizată, cuprinsă de elanurile vitale proprii, dar nu e lipsit de gustul imensității mării, unde ,,un cer e totul”. În lirica erotică, sentimentul are densitatea materiei: iubita cântă la clavir ,,între maldăre de flori”, trupul ei condensează toate florile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
târgușorului de provincie, încercarea de a-și păstra identitatea și în același timp dorința de a se adapta și a se integra. Și aici autorul evocă, utilizând informații din presa vremii, diverse momente ale toleranței și intoleranței față de evrei. Sunt elogiate nume importante ale culturii și vieții publice românești (M. Kogălniceanu, I.L. Caragiale, Al. Macedonski, C. Rădulescu-Motru, Tudor Arghezi, Gala Galaction, N. Tonitza, G. Călinescu ș.a.), care s-au aflat de partea celor prigoniți. Atracția pentru senzațional sau pentru întâmplări care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
târg unde se moare”. E îndrăgostit de Uruma, a cărei făptură îi deșteaptă în sânge vuietul pădurii nebune de altădată și tot clocotul sălbăticiei magnifice din alte timpuri. Sănătoasa primitivitate, lumea arhaică, datinile și rânduielile proprii umanității necorupte, originare, sunt elogiate și în Șatra, roman ce urmărește odiseea tragică a unei comunități de țigani în timpul războiului. Rădăcinile sunt amare (I-V, 1958-1959) nu este decât un reportaj patetic, propagandistic, dilatat (redus, în 1969, sub titlul Vântul și ploaia), o frescă superficială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
Lorenzo Valla nu este nici măcar disimulată. începând din 1511, în Elogiul nebuniei, Erasmus precizează care sunt modalitățile creștinismului său epicurian. Afirmând că un creștinism autentic ține de o nebunie cuminte, filosoful recurge la ironie, la umor și la paradox. Filosoful elogiază nebunia: ea este cea care asigură perpetuarea speciei umane și fericirea vieții, prelungește copilăria și întârzie venirea bătrâneții, saturează de dorință relația dintre bărbați și femei, este indispensabilă prieteniei, susține căsătoria, inspiră faptele vitejești, dă naștere artelor, face viața suportabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
consideră că, din punct de vedere sexual au tot atâta drept la plăcere ca și partenerii lor; mai crede că situația de încornorat nu trebuie să rămână privilegiul bărbaților, ar fi suficient ca soțiile să fie discrete; în sfârșit, el elogiază tandrețea în intersubiectivitatea sexuală... Ce s-ar putea spune mai mult? Mai ales în acea epocă în care creștinismul trimitea femeile la rug sub pretextul ipocrit al conlucrării cu diavolul... Lucrul de care Montaigne se teme, din partea femeilor - dar el
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o liniște atât de greu obținută de dragul unei fuste. Montaigne preferă o sexualitate bazată pe afecțiune, desigur, dar nimic nu se opune dorințelor pentru femeia venală întâlnită cu plăcere în calea sa. Discipol al lui Lucrețiu, el rămâne și atunci când elogiază ceea ce am numit cuplul ataraxic: la antipozii căsătoriei din dragoste îun oximoron la fel de nefast pentru căsătorie ca și pentru amor), el preamărește meritele căsătoriei fondate pe rațiune. Care-i filosoful care ar putea să-i reproșeze această opinie? A asocia
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ea se ocupă de teologie, este preocupată de convertirea a noi credincioși, întreține - am menționat-o deja - o corespondență cu Francisc de Sales care va fi sanctificat, face elogiul confesiunii auriculare, militează pentru castitatea și abstinența preoților. Mai mult ea elogiază meritele colonialismului creștin și ale misiunii civilizatoare a conchistadorilor: cu siguranță, Montaigne n-ar fi apreciat prea mult această opinie situată la antipozii propriilor sale concepții - vezi capitolul intitulat Despre ștafete, dat fiind că mesajul în care susține această idee
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al îndoielii, fidel indolenței sale filosofice și indiferenței sale existențiale, l-ar fi lăsat pe Anaxarh cu necazul lui, continuându-și drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat... în loc să se supere, să se simtă jignit ori măcar contrariat, Preafericitul elogiază impasibilitatea, flegma și marea înțelepciune a lui Pyrrhon, care a plecat de acolo - să-și spele purcelușii, așa cum făcea de obicei... Să convenim deci că hedonismul lui Anaxarh, ca și al multor eudemonisme grecești - cele ale lui Apollodor din Cyzicos
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laerțiu - îndepărtat fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o cutie de rezonanță” sau „ca unda dintr-un izvor,” invocând deseori instrumente muzicale (fluierul, vioara, lira). El adoptă atitudinea unui cântăreț spontan („Eu cânt așa cum cântă vântul/... Eu cânt ca un plugar ce ară”) care prețuiește frumusețea bucolică și elogiază miracolele lumii („Gust mărul și aud livada/ sărbătorind o naltă împlinire/ a roadelor, întru slăvirea vieții,/ de pe pământ, cu tainică iubire” - Mărul) ori plânge implacabila lor trecere („A căzut bruma.../ Sfâșietoare/ e agonia plantelor// De-aș putea,/ le-aș acoperi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
433 Romanele sau povestirile de dragoste cavalerești constituie o literatură „profeministă” 434 . Așadar alegerea pe care o face Alison nu este întâmplătoare, ci dimpotrivă, strategică, combătând părerile misogine medievale, ale lui Teofrast sau Ieronim spre exemplu, cu un gen care elogiază suveranitaea femeii în plan emoțional. Sensul povestirii târgoveței este unul didactic, moralizator: violul a transformat-o pe tânără într-o bătrână, a urâțit-o, a pervertit-o, inocența a fost pierdută, însă va fi în final recâștigată, atunci când femeia va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]