501 matches
-
cel mai bun cârmuitor, Philodem schițează un portret și stabilește o listă de calități ale Regelui ideal - dar și ale sfetnicului său, sub ale cărui trăsături îl recunoaștem pe... Cicero! Cea mai bună politică trebuie să permită practicarea unei etici epicuriene: Regele va încerca așadar să realizeze un fel de ataraxie statală. Nici tulburări sau războaie, nici nedreptăți, despotism, tiranie și arbitrar, nici foamete sau mizerie, nici violențe, ci o atmosferă senină în cetate, care să facă posibilă o existență personală
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu (cca 99 - cca 55 î.Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni nu pare să mai respecte ca el litera principiului epicurian care îndeamnă să-ți ascunzi viața privată. Astfel încât biografia sa nu cuprinde aproape nimic sigur: nici datele exacte ale nașterii și decesului, nici originea lui geografică, nici rangul social, nici înfățișarea fizică, nici caracterul, nici temperamentul, nici relațiile, nici aventurile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
înainte de a se sinucide la vârsta de patruzeci și patru de ani. Cine se mai interesează de gândirea unui bolnav mintal care sfârșește prin a-și pune capăt zilelor în floarea vârstei? Care-i imbecilul în stare să crediteze poemul epicurian cu o fărâmă de interes, știind că este produsul unei individualități deranjate? Dificilă agape la adepții Răstignitului... Ca să calomniezi cu folos, trebuie să transformi o ipoteză plauzibilă în realitate confirmată. Nimic nu pare mai ușor de prezentat ca adevărat decât
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu semenii, făurirea unui suflet și a unui trup voios; chiar și în absența practicării acestei virtuți, cunoștințele existente sunt de-ajuns pentru a procura plăcere, pentru că simpla ei potențialitate radiază; practicarea ei permite întruparea bunăvoinței, calitate majoră a filosofului epicurian; existența ei cimentează viața filosofică și comunitară. Epicur îi considera pe discipolii săi prieteni și invers. Pythocles, Herodot, Menoiceus, acești responsabili ai unor Grădini împrăștiate în lume, întrețineau cu Magistrul o relație de acest tip. Metrodoros, prietenul cu deosebire îndrăgit
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
șteargă orice urmă a Magistrului pasionatului poet! Deși Epicur manifestă unele reticențe în privința poeziei, suspectată că ar vehicula povești și că ar servi fabulațiilor mitului, Lucrețiu scrie aceste mii de versuri pentru a-l converti pe Memmius la conversația filosofică epicuriană. Doctrina pare amară, seamănă cu o băutură de leac austeră, e ca un medicament cu gust puternic, cam ca absintul, dar asta n-are importanță: poezia va acționa precum mierea, acest excipient dulce care îi permite poțiunii să fie eficace
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă un impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a pieptului. În schimb, sufletul este răspândit în tot trupul. Spiritul gândește, el experimentează sentimentele; în ceea ce-l privește
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu, care permite nașterea oamenilor și a puterii asupra destinului lor. A
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
asista de pe uscat la tribulațiile unui echipaj luptându-se cu o mare dezlănțuită, a fost interpretat ca un semn al egocentrismului feroce al filosofului. Ce individ e și omul ăsta care se bucură de nenorocirea altuia! Alt avatar defăimător al epicurianului care reduce totul la mărunta lui persoană... Or, textul nu ne îndeamnă să ne bucurăm de suferințele altuia, ci doar să știm să profităm de situația fericită în care se află cel care nu a fost lovit de nenorocire. Scena
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri: locul bătut de vântul tăios al lucidității nu suportă aglomerația și, din înaltul acestei fortărețe intelectuale, poți vedea jos, asemenea unui zeu epicurian, ceea ce-i preocupă pe oamenii împotmoliți în eroare: polemicile verbale, revendicarea nobleții, căutarea cu orice preț a onorurilor, patima înavuțirii, tot atâtea rătăciri vinovate deoarece te îndepărtează de adevărata plăcere. Ce rost au interioarele burgheze pline de obiecte inutile și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a lipsei de teamă. Nimic altceva. Plăcerile de a bea și a mânca pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera alienări - bucătăria de lux și vinurile fine -, dar și fără a te limita la pâinea și apa epicurienilor ortodocși; plăcerile conversației fără un plan anume, purtată în mijlocul naturii, între prieteni... Hedonismul tragic al lui Lucrețiu se sprijină pe această simplitate virtuoasă, romană. Moartea îi terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine însuși. Neantul îi paralizează pe cei mai mulți? Înțeleptul știe să se sprijine pe acest vid sideral pentru a bascula într-o voluptate confecționată de el însuși. Negativitatea câștigă până la urmă? Epicurianul cunoaște regulile ce permit, până una alta, generarea plăcerii de a exista. Nu vom mai fi decât niște cadavre? Trupul, câtă vreme dăinuie, să fie atunci măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
una alta, generarea plăcerii de a exista. Nu vom mai fi decât niște cadavre? Trupul, câtă vreme dăinuie, să fie atunci măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori dimensiunea hedonistă a lui Lucrețiu. Epicurian, desigur, deci trebuie clasat printre filosofii plăcerii, atâta doar că exegeții se lasă greu: zadarnic am căuta analize ale voluptății epicuriene care integrează, de exemplu, considerațiile finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori dimensiunea hedonistă a lui Lucrețiu. Epicurian, desigur, deci trebuie clasat printre filosofii plăcerii, atâta doar că exegeții se lasă greu: zadarnic am căuta analize ale voluptății epicuriene care integrează, de exemplu, considerațiile finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui Lucrețiu poate figura cu demnitate pe lista filosofiilor hedoniste. Este cazul ultimelor versuri ale cărții a V-a, unde Lucrețiu exaltă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pentru râs - dar trebuie să conchidem oare și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind acum ce știm despre fizica atomistă epicuriană: plăcerea este atomică. Durerea, de asemenea. Hedonismul presupune o viteză, niște fluxuri, circulații libere. Într-un trup, agitația dezordonată a particulelor generează suferință. De îndată ce tulburarea încetează, seninătatea revine, iar plăcerea o însoțește. Haosul atomic este semn al durerii; regăsirea armoniei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
comandate de bunul-plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei care caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude ipoteza unei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
coloane. Conținutul, contextul, aluziile istorice și mai ales datarea stilistică a epigrafiei atestă ca dată a construcției anul 120 al erei noastre. Ansamblul este plasat pe un Portic, lângă teatru, pe locul vechii agore, din câte se pare. 2 Peripateticianul epicurian. Conform tradiției, Aristotel se plimba cu discipolii săi în timp ce le dădea lecții, de unde și numele școlii peripateticiene. Preocupate mai degrabă de reputația lor decât atrase de disertația asupra marilor virtuți, femeile din grup vor fi denumite elevele Stagiritului, din cauza preferinței
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
elevele Stagiritului, din cauza preferinței lor de a bate trotuarele. Ne imaginăm acel zid ca pe o ocazie de a reactiva gustul pentru mersul pe jos al adepților Liceului, dar și de a-i instrui pe amatorii de diplome cu ajutorul inscripțiilor epicuriene. Căci, de la începutul și până la sfârșitul fiecărei plimbări, Diogene propune o inițiere a individului care se convertește la doctrina lui Epicur. Primele porțiuni ale zidului sunt consacrate fizicii. Propilee ale sistemului, și îndeosebi ale eticii la Epicur, ele constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sufletului și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de medicina stoică, logica epicuriană exaltă meritele stării în care se află omul în vârstă: s-a sfârșit cu tirania dorințelor, au dispărut inconvenientele asociate căutării plăcerii, s-a terminat cu chinurile pasiunii, afectele s-au dus, trupul trăiește „la ralanti”, desigur, dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai suferi că trăiești într-un trup părăsit de ceea ce-l tulbura. În mod evident, Diogene face din necesitate o virtute, dar stingerea puțin câte puțin a instinctului vieții seamănă până la confuzie cu realizarea definitivă și naturală a ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce latinii numesc otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea sinelui ca singularitate liberă. Preocuparea de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dar nicio idee tranșantă sau care să merite semnătura lui Diogene. În afară de... În afară de un text de vreo cincisprezece rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republică platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită ca putându-se extinde la totalitatea teritoriilor locuite
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Ne amintim doctrina: impasibili, fericiți, scutiți de tulburări, eterni, nemuritori, compuși dintr-o materie subtilă, veseli, locatari ai unor interlumi, zeii sunt un model etic, desigur, dar, de data aceasta - prima, mi se pare -, și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană (Epicur și Grădina sa) la practica comunitară campaniană (Philodem și Vila lui) sau chiar la posibila întovărășire romană cu puterea (Lucrețiu și dorința lui de a-l converti pe Memmius), epicurismul a cunoscut metamorfoze, evoluții. Dar această revoluție pare
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și dorința lui de a-l converti pe Memmius), epicurismul a cunoscut metamorfoze, evoluții. Dar această revoluție pare inaugurală: a gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii care-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui Scurt tratat asupra afecțiunilor și acțiunilor, Diogene face un tablou idilic al timpurilor viitoare: dreptatea domnește în mod absolut, iubirea reciprocă triumfă, fortificațiile cetăților nu mai au nicio utilitate, nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
stocuri, de superfluu, fiecare muncește ca să producă necesarul pentru propria-i subzistență, consacrându-și tot restul timpului filosofiei... Un vis... 5 Întunecarea lumii. Diogene din Oenoanda moare, nu știm când. Fortificațiile nu dispar ca urmare a convertirii oamenilor la bucuria epicuriană pentru că, ironie a sorții, zidul său filosofic dărâmat servește drept carieră de piatră pentru fortificarea cetății în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenoanda. Dacă tot
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Rodis-Lewis, Epicure et son école, Idées Gallimard, Paris, 1975 (prima mea întâlnire cu Epicur...), și Jean-François Duvernoy, L’Epicurisme et sa tradition antique, Bordas, Paris, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L’Elégie érotique romaine. L’amour, la poésie et l’Occident, Seuil, Paris, 1983. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca pretext al textului... Foarte puține lucruri despre Philodem din Gadara! Nimic despre
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
erudit - acesta e stilul celui care a fost inițiatorul meu în filosofia antică, așadar în filosofie pur și simplu... De același autor, Histoire de la Rome antique. Les armes et les mots, Tallandier, Paris. Despre Cicero, Lucrețiu - dar și despre mediile epicuriene din Campania -, precum și despre Seneca: Jean-Marie André, La Philosophie à Rome, PUF, Paris, 1977. Devenind latină, gândirea pierde din talentele idealiste în ceea ce privește ontologia, metafizica și ficțiunile, dar câștigă în forță în ceea ce privește morala utilitaristă și pragmatică - în sensurile nobile și filosofice
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]