940 matches
-
o largă răspîndire în secolele următoare. A fost scris în jurul anului 428 la cererea lui Quodvultdeus, pe atunci diacon de Cartagina (despre el cf. pp. 000); primele 57 de erezii au fost luate din rezumatul anonim (Anacephaleosis) al Panarion-ului lui Epifanie, iar numerele 58-80 probabil din opera analoagă a lui Filastriu din Brescia, la care se adaugă, în sfîrșit, informații despre ereziile din spațiul latin. O funcție practică similară are Oglinda (Speculum), o compilație de precepte extrase din Vechiul și din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și să evite devierile doctrinale; această cerere este repetată în scrisoarea 223, după ce Augustin, în epistola 222, îi explicase dificultatea (și poate chiar inutilitatea compendiului), dat fiind că repertorii analoage fuseseră alcătuite în latină, de Filastriu, și în greacă, de Epifanie: poate era mai bine să se traducă în latină opera acestuia din urmă decît să se compună una nouă. în scrisoarea următoare, Augustin acceptă cererea prietenului său și încheie cu o glumă: „voi face ceea ce vrea Dumnezeu”, adică Quodvultdeus. Cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Liberatus e simplă și sobră; el povestește pe scurt faptele, fără să treacă sub tăcere propria participare la evenimente. Informația lui se bazează pe surse demne de încredere, precum Historia ecclesiastica tripartita, tradusă de puțină vreme de Cassiodor și Epifanie (cf. p. 000), sau documentele conciliului de la Calcedon ori provenite de la alte episcopate din Orient. Bibliografie. Ediție: PL 68, 969-1052. 6. Victor de Tununa Tununa era un mic oraș din Africa proconsulară. Aici era episcop Victor, un alt adversar al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al VI-lea; oricum, în lumea culturală a Italiei din acea epocă, pe primul loc s-a situat Boetius, și nu Ennodius. Născut în jurul anului 474 într-o familie aristocratică, probabil din Arles, a fost hirotonit diacon în 494 de către Epifanie, episcop de Pavia, și s-a mutat întîi la Pavia, apoi, în 496, la Milano, la curtea episcopului Laurențiu. Cînd Symmachus a fost ales episcop al Romei, în urma unor certuri aprinse, Ennodius l-a sprijinit foarte mult, chiar dacă numai ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că abordează teme mai profunde, cum se întîmplă atunci cînd îi consolează (dacă se poate spune așa) pe africanii care suferă din cauza reluării persecuțiilor din ordinul regelui Trasamundus. între operele în proză figurează și două vieți de sfinți: Viața Sfîntului Epifanie, episcop de Pavia (Vita Sancti Epiphanii episcopi Ticinensis), scrisă în 502-503, și Viața Sfîntului Antonie, călugăr la Lerin (Vita Sancti Antonii monachi Lerinensis), în care tonul retoric (cu numeroase și lungi discursuri ținute de personaje) este predominant. Epifanie îl ajutase
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Viața Sfîntului Epifanie, episcop de Pavia (Vita Sancti Epiphanii episcopi Ticinensis), scrisă în 502-503, și Viața Sfîntului Antonie, călugăr la Lerin (Vita Sancti Antonii monachi Lerinensis), în care tonul retoric (cu numeroase și lungi discursuri ținute de personaje) este predominant. Epifanie îl ajutase pe Ennodius să ajungă diacon și fusese o figură de prim-plan în politica regatelor romano-barbare în secolele V-VI; Antonie, în schimb, îl urmase pe Sfîntul Severin la Noricum și se refugiase la sfîrșitul vieții sale la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
difuzarea scrierilor lui Origen, care în parte fuseseră traduse cu două secole înainte de Rufin, ale lui Ioan Gură de Aur, ale lui Flavius Iosephus și ale altor scriitori, care, astfel, au putut fi citite în Evul Mediu. Totodată, împreună cu călugărul Epifanie, Cassiodor a compus Istoria Bisericii, divizată în trei părți (Historia ecclesiastica tripartita), bazată pe Istoria Bisericii a lui Socrate, Sozomen și Teodoret (cf. pp. 000 și urm.), ca și cea scrisă de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și cea scrisă de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor a modificat planul lucrării în curs de elaborare: la început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza materialului pus la dispoziție de Epifanie. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și a pasajelor redactate în grabă, a avut o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza materialului pus la dispoziție de Epifanie. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și a pasajelor redactate în grabă, a avut o importanță fundamentală pentru cultura medievală. Alte scrieri ale lui Cassiodor compuse la Vivarium sînt opere originale, chiar dacă și ele sînt dovada
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi fost făcute cu bună-credință. în epistolarul lui Ieronim s-au păstrat în latină și alte scrisori ale lui Teofil, referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat împotriva călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim este o versiune a epistolei sinodale emise în 400 și trimise episopilor din Palestina și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
minora I, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1976, nr. 3). II. AUTORII 1. Acaciu de Bereea S-a născut prin 322, s-a călugărit devreme într-una din mănăstirile din regiunea Antiohiei și a devenit foarte cunoscut. Se pare că Epifanie din Salamina a scris Panarion-ul la îndemnul său (Pan. I, 2). Hirotonit episcop de Bereea (Alep, în Siria) în 378, a ajuns celebru pentru știința și ospitalitatea sa. Melețiu de Antiohia l-a trimis la Roma, la papa Damasus, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Fac. 3,21; paralela cu Iov 10,11 îi permite lui Macarie să afirme că e vorba de corpul omenesc actual, în opoziție cu cel luminos dinainte de păcat. E un tip de exegeză care vine de la Filon și care, potrivit lui Epifanie, fusese ilustrată de Origen. Fragmentele ottoboniene conțin în schimb o interpretare diferită a aceluiași pasaj și provin din secțiunea centrală a unei „istorii a creației” care se găsește la începutul compilațiilor lui Teodosie din Melitene și ale altor cronografi bizantini
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la al doilea conciliu de la Niceea, din 787, a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Theodosius al II-lea de la care și-a luat numele Istoria Lausiacă); scrierea s-a pierdut în întregime. A fost găsită
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Marcu împotriva celor care îl identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20; Psalmi 110, 4; Evr. 5, 10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp cu atacurile contra melchisedecienilor din Egipt lansate de Epifanie din Salamina (Panarion 4, 9) prin 375 și de Chiril al Alexandriei în Glaphyra la Facerea 2, 3-11; însă nici acest argument nu este decisiv, întrucît aceeași doctrină este atestată în alte epoci și în alte locuri. Astfel, dacă J.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rezultată a fost intitulată Istoria bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. în epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. 000), a cunoscut o largă răspîndire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești, în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cf. PG 86, 1, 165-228; traducere latină în CSEL 71, 1952 (W. Jacob, R. Hanslik). Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 117-118. 9. Evagrie Scolasticul Evagrie a fost o personalitate mai importantă. S-a născut între 532 și 537 la Epifania, în Siria, și, după ce a studiat la Constantinopol, îl găsim la Antiohia în perioada în care era patriarh Atanasie; a exercitat profesia de avocat, așa cum rezultă din titulatura sa, care indică un anumit nivel de cultură și e întîlnită frecvent
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
supranaturale: în primul rând, așa cum am văzut, „foc iese din gura lor și mistuiește” pe dușmanii lor. Această imagine este specifică, în general, profeților Vechiului Testament. Cuvintele lor, discursurile lor au „firea focului” deoarece vin direct de la Dumnezeu; sunt cuvinte‑epifanii. În al doilea rând, ei „au putere să închidă cerul” așa încât „ploaia să nu plouă în zilele prorocirii lor” (11,6). Această însușire este asociată profetului Ilie, care se bucura de o mare popularitate în primul secol după Cristos. Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apare o singură dată cu referire la Cristos (Evr. 6,20). Hipolit este primul care îl atribuie lui Ioan Botezătorul. „Înaintemergătorii” celei de‑a doua parusii, a slavei, sunt Enoh și Ilie (46, 2): „Prin urmare, aceștia vor vesti apropiata epifanie a lui Cristos, din ceruri. Vor face semne și minuni, doar‑doar îi vor întoarce pe oameni la pocăință, din pricina uriașei lor răutăți și necredințe”. Hipolit aduce în sprijinul său mărturia lui Maleahi (3, 23‑24): „Iată, eu vă voi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist nu este un eveniment iminent. Capitolele 64‑66 abordează problema ƒ6ΒβΔΤΦ4Η‑ului și a Judecății de Apoi. Nu există perioada de o mie de ani între acestea două, așa cum există la Irineu. Lumea se va sfârși fulgerător, în momentul epifaniei lui Cristos (64, 1). Rezumat și concluzie parțială Înainte de a începe analiza Comentariului la Cartea lui Daniel, să reluăm în rezumat ceea ce am expus de‑a lungul acestui capitol. De Christo... este prima monografie consacrată de un autor creștin temei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semnele premergătoare parusiei, cel mai important dintre ele fiind instalarea „urâciunii pustiirii” în templu. Și „cum urâciunea pustiiri nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
interes pentru el, l‑ar fi numit, fără îndoială, de vreme ce versetul referitor la „mutarea” patriarhului se află în Biblia canonică, și nu în apocrife. După cum am văzut, Victorin insistă însă asupra calităților taumaturgice ale celor doi martori. Aceștia convertesc prin epifanii violente, prin adevărate „cratofanii”: „Ei lovesc lumea cu nenumărate plăgi” (11, 4). Enoh însă nu se bucură de o reputație similară (cf. Gen. 5,21‑24). Singurul element valorificat de tradiția apocrifă ulterioară constă în „mutarea” sa prin mila lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
85, Paris, 1962. (Pseudo-) Didim cel Orb, De trinitate (lib. 2.8-27), vol. 39, pp. 605 ; 732 ; 765 : éd. J. Honscheid, Didymus der Blinde. De trinitate, Buch 1 [Beitrage zur klassischen Philologie 44. Meisenheim am Glan : Hain, 1975], pp. 14-238. Epifanie, Panarion, vol. 1, p. 266 ; 295 ; vol. 2, p. 5 ; 221 ; 251 ; vol. 3, p. 305 : éd. K. Holl, Epiphanius, Bande 1-3: Ancoratus und Panarion [Die griechischen christlichen Schriftsteller 25, 31, 37. Leipzig, vol. 1, 1915 ; vol. 2, 1922 ; vol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evidență structura morfologică a scenariilor mitologice. . Controversa, la Iustin, Dialogul cu Trifon, cap. 43‑44. . Deșertul ca loc de refugiu: Deut. 8,2‑3; 3Rg. 17,1‑7; 19,3‑9; 1Mac. 2,19. . Aripile de vultur ca semn al epifaniei lui Iahve: Ex. 19,4; Deut. 32,11‑12; Is. 40,31; 46,4; 63,9. . V, 6: „Dumnezeu va veni cu mânie mare asupra îngerilor săi, cei pe care i‑a trimis pe pământ. Va da poruncă să se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
schemă cronologică: Imperiul Roman, ultimul mare imperiu înainte de domnia Anticristului; dezintegrarea Imperiului în zece regate; venirea Anticristului și supunerea celor zece regate. Interpretarea celei de‑a patra fiare ca simbol al Imperiului Roman va fi întâlnită și la Hipolit. . Cf. Epifanie, Panarion 51. . Cf. Eusebiu, Istoria bisericească III, 28, 2. . Cf. excelenta expunere a lui P. de Labriolle, în La crise montaniste, pp. 190‑203. . Potrivit interpretării lui M. Simonetti, „L’Apocalissi e l’origine del millennio”, în Vetera Christianorum, 26
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iași, îngr. trad., Iași, 1998 (în colaborare); Daniela Crăsnaru, Sea-Level Zero, New York, 1999; Day After Night. Twenty Romanian Poets for the Twenty-First Century, îngr. Gabriel Stănescu și trad., introd. Gabriel Stănescu, Norcross (SUA), 1999 (în colaborare); Virgil Mihaiu, Recensământ de epifanii - Census of Epiphanies, ed. bilingva, Pitești, 1999 (în colaborare cu autorul, Liviu Bleoca și Sergiu Celac); Mircea Cărtărescu, Bebop Baby, New York, 1999 (în colaborare); Magda Cârneci, Poeme - Poems, ed. bilingva, Pitești, 1999 (în colaborare cu autoarea); Ioana Ieronim, The Triumph
SORKIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289802_a_291131]