628 matches
-
fundamentelor, descentrarea, supralicitarea. De la Nietzsche și Heidegger încoace se acceptă că în filosofie s-au instituit un suflu și un stil nou, care refuză sistematizarea, gândirea categorială și consistența, apropiind astfel scriitura filosofică de cea literară. Acuzați de a fi epigonii acestora, postmodernii au continuat să aducă în scenă modalități de scriere, lectură și interpretare a textelor, erodând și mai mult falia sensului, noncontradicției sau locurilor comune. Chiar dacă unii critici afirmă că nu au apărut inovații majore în modalitatea de a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sângeros etc. Apariția revistei Literatorul în 1880 și a grupării simboliste din jurul lui Macedonski anticipează în literatură schimbarea de paradigmă estetică care va avea loc și în artele plastice cu o întârziere de aproape două decenii. Tatonările macedonskiene, de la decadentismul epigonului Rollinat la modelul prestigios Baudelaire, de la neoromantism la verslibrism și instrumentalism, descriu dinamica simbolismului românesc la finele secolului XIX. Avem o perioadă secesionistă, scizionistă a simbolismului în contextul unei mișcări europene similare, de o anvergură și intensitate fără precedent. Sciziunea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de sensibilitate atât estetica decadentă, cât și pe cea simbolistă, Verlaine, înlocuiți nu cu mult mai târziu de al doilea val simbolist pentru care emblematic rămâne Mallarmé, în cazul în care el nu este afiliat complet modernismului. Pot fi adăugați epigonul Rollinat cu Nevrosele sale, Albert Samain și Jules Laforgue pentru a da un contur ceva mai pronunțat unei dimensiuni estetice, care se lasă cu greu normată canonic. Decadentismul și simbolismul păstrează o relație foarte strânsă, încât adeseori este dificil de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
activitatea sa de cercetare studierii picturii lui Luchian și a contextului cultural în care evoluează și se formează pictorul, tinde să minimalizeze această dimensiune a creației sale, caracterizată printr-o manierizare până la Kitsch a Jugendstilului în pictura reprezentanților acestora și epigonilor lor. Jugendstilul, termenul german pentru Art-Nouveau, incorporează Kitschul ca ideal de frumusețe, accesibilizat, precum și senzualitatea unui erotism minat de delicioase ambiguități. Prin urmare, o critică lipsită de parti-pris-urile unor ierarhizări severe, urmărind atât liniile de forță și punctele de convergență
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se par niște copii! Ce pot să spun? Doar că se dovedește, și din acest punct de vedere, un adevărat Părinte Fondator al României moderne nu e nici o ironie în ce spun! și că noi ne dovedim încă odată niște epigoni! 700? Dumnezeule, e greu de egalat și dacă facem o simplă denominare și tăiem un zero!!! Dorin Popa: Culmea este că 700 apare ca cifra minimă, estimările pendulând între 700 și 900... Cred că, în acest moment, Kogălniceanu și-a
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
mai nerentabilă prestație a speciei umane este cultura. O carte poate instiga la colaborare generații întregi. Tinerețe fără bătrânețe - un deziderat pe care omul l - a cucerit deocamdată prin artă. În artă, drumul gloriei este presărat și cu numeroase cârciumi. Epigonul este puiul de cocor care nu poate pleca în țările calde. Creația înseamnă ferment generator de inedit. După acordarea premiilor literare, se dezlănțuie canonada frustraților. Sunt incinerate cărțile periculoase epocii. Niciodată - cele mediocre. Marii artiști sunt bântuiți de obsesii, nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
alții - fără talent. Singura răzbunare admisă geniilor este creația. Frigiditatea este a științei. Pilonii artei nu pot fi decât incandescenți. Câte un petic de cer a furat fiecare artă. Marea artă trăiește din răni metafizice. În artă, dacă admiri, devii epigon. Originali sunt cei care au dezgustul foarte dezvoltat. În timp ce filosoful risipește puful păpădiei, scriitorul încearcă să recompună corola. Poeții contemporani își afișează creațiile prin metrouri. Deși cele mai duioase clipe și le petrece omul la W.C. Capodoperele se sincronizează cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în perioada modernistă, poezia a promis totul: să devină o nouă filozofie, o nouă știință, chiar o nouă religie. Ne-am ales doar cu câteva experiențe halucinatorii adevărate și curajoase (înțelese, vai, de atât de puțini) și cu mii de epigoni care au mestecat și răsmestecat aventura câtorva iluminați, care au înjosit până la provincialism și boemă meditația despre poet (ah, Poetul...) și poezie (oh, Marea Doamnă...). înțeleasă ca aventură pur spirituală, ca mistică și ca simbolistică inițiatică, poezia acestui secol 82
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
apoi de Japonia, unde este cunoscută sub numele de zen. Elementele familiare din Zen cum ar fi ireverența față de ritual, învățarea nonverbală, iluminarea personală imediată (satori), ghicitorile filozofice (koan), liniștea și umorul ironic, toate acestea poartă amprenta taoismului chinez. Ca epigoni ai lui Zhuang Zi, au apărut o serie de înțelepți taoiști excentrici, cum nu a mai văzut nimeni de atunci. Aceștia erau adepții adevărați ai veritabilului Tao, nu clerici sau șarlatani și au abordat fiecare domeniu, de la alchimie și medicină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
chiar prin primul articol program, "Vers și poezie" (în care proclamă "independența" în artă drept condiția sine qua non a calității și originalității ), a cărui apariție a fost motivată de autor într-o notă de subsol ("O revistă de la Iași, Epigonii, într-al doilea număr al său, publică un articol de domnul G. Panu, care a constituit pricina celor ce urmează"), Arghezi polemizează cu G. Panu pe tema poeziei autentice. Avem de-a face cu un articol în replică, pretext totodată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
D. Brătianu. La întrunirea de la Putna, E. citește poemul Închinare lui Ștefan Vodă (Poemul Putnei), scris de altcineva, dar neîndoielnic ameliorat de pana tânărului cărturar. În tot acest timp E. trimite la „Convorbiri literare” din Iași poezii (Venere și Madonă, Epigonii, Mortua est, Înger de pază, Noaptea), povestirea Făt-Frumos din lacrimă; publică în „Familia” Repertoriul nostru teatral, în care pledează pentru un repertoriu național și recomandă ca modele dramaturgia spaniolă, pe Shakespeare, V. Hugo; în „Albina” din Pesta publică O scriere
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
imaginar. De aici pornesc atât neînțelegerea gândirii lui E., cât și izolarea lui în propria filozofie. „Rege el însuși al cugetării omenești, va spune în final Maiorescu, care alt rege ar fi putut să-l distingă”, avertizându-i astfel pe epigoni să nu încerce a pătrunde dincolo de ceea ce le este ușor perceptibil în opera gânditorului. Cert este că la douăzeci de ani Eminescu făcea în poezia Venere și Madonă, etichetată de Maiorescu drept stranie, un formidabil exercițiu de virtuozitate în sfera
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din mult invocatul 1907. Din primavară până-n toamnă și din unele 8 texte publicistice în care descătușările sarcastice desființează prin numire și învinuire directă. Foarte apropiat de indignarea care genera causticitatea Scrisorilor eminesciene și construit pe aceeași antiteză subliniată în Epigonii, între trecutul glorios al jertfei dezinteresate și prezentul decadenței și al căpătuielii nemeritorii, textul Toxin și toxice este un exemplu de virulență pamfletară caragialiană: A! generoși patrioți, care vă jertfeați și pe voi și pe copii voștri pentru viitorul neamului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cu Oliver nu începeai ceva, dacă nu intenționai să și termini. Haide, atunci. Fericirea și frica făceau ca râsul ei să pară ascuțit. Au intrat într-o catedrală care avea program non-stop, unde jurămintele lor au fost ascultate de un epigon al lui Elvis Presley și de un angajat Starbucks. Mireasa era îmbrăcată în negru. — Poți săruta mireaaaasaaaaasa. Suntem căsătoriți. Lisa era drogată, în timp ce ei se grăbeau să iasă pentru a face loc următorului cuplu. —E ireal. — Te iubesc, baby, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
încolo s-a pus, cu sculpturile lui din sârmă decorativ îndoite, în slujba spiritului vremii. Pretutindeni păreau să apară genii care nu voiau să ia act de faptul că „modernismul“, de la Arp până la Zadkine, era deja muzeificat. Fără nici o sfială, epigonii încercau să-și afirme unicitatea copleșitoare. Nu cumva mi-am luat și eu avânt pentru saltul în înălțimi suprapământene? Sau poate că foamea mea de artă era saturată deja de pe-acum, fiindcă eram sigur de o iesle care promitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nou despre Grecia, dar fără menționarea serviciului său militar pe cutare sau cutare insulă, mai curând celebra severitatea arhaică, forma ce și-a găsit liniștea și vioiciunea ei interioară care ne irită încă și astăzi. Niște întârziați, asta eram; niște epigoni, ptolemeici... Iar între etapele europene ale timpului petrecut de el ca soldat și în centrul căruia s-a aflat, după cum se părea, arta și numai arta, a citat, fără ca la îndemână să se afle pahare pline ochi, din cartea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
La Paris, Anna și cu mine am auzit de departe că în Berlinul de Vest și în cel de Est muriseră, la scurt timp unul după altul, Gottfried Benn și Bert Brecht și-i lăsaseră astfel orfani pe numeroșii lor epigoni. Am scris o poezie în amintirea ambilor. Și, în vreme ce la Paris războiul din Algeria își celebra ecoul cu bombe artizanale, iar noi vedeam în cinematografele pariziene tancurile sovietice pe străzile din Budapesta, amintindu-ne de tancurile pe care le văzuserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
decât de slăbiciunile și boalele caracterului evreiesc. Cosmopolitismul nostru [î]i ieși înainte celui evreiesc, gustul nostru de critică se bucura de discursurile asmuțătoare a presei evreiești. Un popor c-o puternică mândrie națională n-ar fi îngăduit nicicând înjurăturile epigonilor lui Boerne; un popor cu datini pe deplin formate și-ar fi păzit limba cu mai multă trezvie contra barbariei gazetelor umoristice jidovești. Înainte de toate însă destrămarea fatală a vieții noastre bisericești, gustul de batjocură și materialismul multor creștini au
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
nu i-ar fi putut da prin minte lui Kant. Să încercăm a confrunta epigonismul transmodern eminescian cu cel postmodern nietzschean, sau mai exact spus cu modul receptării lui de către filosofii diferenței. În 1870, Eminescu tipărea în "Convorbiri literare" poema Epigonii. Poetul preluase termenul tot din literatura germană, cum va face și Nietzsche, dar cei doi îl interpretează diferit, contrapunctic. E nevoie, așadar, de o nouă lectură a Epigonilor, poezie care dădea impresia facilității unei antiteze romantice, căci eminescologia n-a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui de către filosofii diferenței. În 1870, Eminescu tipărea în "Convorbiri literare" poema Epigonii. Poetul preluase termenul tot din literatura germană, cum va face și Nietzsche, dar cei doi îl interpretează diferit, contrapunctic. E nevoie, așadar, de o nouă lectură a Epigonilor, poezie care dădea impresia facilității unei antiteze romantice, căci eminescologia n-a depășit niciodată tălmăcirea școlărească de simplă artă poetică de fragedă tinerețe. Dar Epigonii nu-și dezvăluie înțelesurile fără ansamblul operei, fără modul cum conturează Eminescu "dialectica" eternei reîntoarceri
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dar cei doi îl interpretează diferit, contrapunctic. E nevoie, așadar, de o nouă lectură a Epigonilor, poezie care dădea impresia facilității unei antiteze romantice, căci eminescologia n-a depășit niciodată tălmăcirea școlărească de simplă artă poetică de fragedă tinerețe. Dar Epigonii nu-și dezvăluie înțelesurile fără ansamblul operei, fără modul cum conturează Eminescu "dialectica" eternei reîntoarceri, în istorie și în artă, cum intuițiile lui se întâlnesc cu ale lui Nietzsche și se despart, în același timp. Arsenalul de imagini eminesciene coincide
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poate, într-adevăr, să iasă din "centralitatea" lui Dumnezeu și să intre sub cea falsă a diavolului, care nu se vede, deoarece el este Nimeni. Primejdia aceasta a văzut-o, în schimb, Eminescu, chiar prin tratarea comună a temei epigonismului. Epigonii săi, spre deosebire de ai lui Nietzsche, sunt doar măști râzânde, sub care străjuiește nimicul: "Iară noi? Noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; / Dumnezeul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care nu se vede, deoarece el este Nimeni. Primejdia aceasta a văzut-o, în schimb, Eminescu, chiar prin tratarea comună a temei epigonismului. Epigonii săi, spre deosebire de ai lui Nietzsche, sunt doar măști râzânde, sub care străjuiește nimicul: "Iară noi? Noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; / Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; / În noi totul e spoială, totu-i lustru, fără bază; / Voi credeați
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în transmodernism. Prin moarte, pământul demiurg a devenit lume-lumen, care are un glas al lui, un plâns la care oamenii rămân surzi: "De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și". Acesta e un vers rătăcit prin manuscrise, rămas enigmatic. Ce sunt epigonii? Oameni care au pierdut acuitatea privirii și a auzului, oameni care nu mai aud plânsul Demiurgului. Cu viziunea sa, Eminescu recunoaște că nu vine spre Dumnezeu dinspre teologie, ci dinspre filosofie, așteptându-se să fie mustrat de preoți: "Nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
rezultat subomul sau omul recent postmodern. Atât de apropiat de Nietzsche în critica vechii antropologii și a metafizicii, Eminescu se desparte de acesta decisiv. Piatra lor de hotar poate fi și critica epigonismului. Poetul român dă credit înaintașilor iar nu epigonilor. Punctul de divergență este credința. Epigonii lui Eminescu sunt "moderniști" și, deopotrivă, "postmoderniști". Raportându-se la istorie, ei vor progresul cu orice preț, precum Cațavencu al lui Caragiale, iar în plan real-istoric precum C. A. Rosetti, calificat de Eminescu drept
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]