1,899 matches
-
rînduri găsită la Efes la începutul secolului XX conține o dispoziție a lui Ipatie referitoare la îngroparea creștinilor. Cei care se ocupă de ei, spune inscripția, procedează la fel cum a făcut Iosif din Arimateea cu trupul lui Isus. Biserica episcopală din Efes, cu hramul Fecioarei Maria, organizează în acest scop un grup de bărbați (decani) și de femei (canonice) și își asumă plata cheltuielilor de înmormîntare; este etichetată drept „lăcomie iudaică” și sacrilegiu față de trupul Domnului orice tranzacție legată de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autorul, descriindu-l pe Hieroteos, a vrut să facă o aluzie chiar la Proclus, ceea ce ar fi de înțeles dacă ar fi fost într-adevăr elevul acestuia la Atena. în plus, trebuie să fi fost de origine siriacă, pentru că hirotonirea episcopală descrisă de el e apropiată de liturghia siriacă. Cunoaștem numele mai multor intelectuali de origine siriacă ce au frecventat școala filozofică de la Atena la sfîrșitul secolului al V-lea; autorul corpusului dionisian a aparținut probabil acestui cerc. Totuși, nici una din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Mică. A fost uns diacon de Ioan Hrisostomul, care a fost prieten cu el și în perioada petrecută la Constantinopol; Filip se stabilise aici poate chiar înaintea venirii lui Ioan. A fost prezbiter de Constantinopol și a candidat pentru scaunul episcopal din capitală, însă i-au fost preferați, în 426, Sisinios, în 428, Nestorie și, în 431, Maximian. El n-a scris o „istorie a Bisericii”, ci o Istorie a creștinismului și de aceea nu l-a continuat pe Eusebiu, ci
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unde va primi găzduire din partea episcopului Siluan. Aici, intră în legătură cu gruparea homeusiană: Vasile al Ancirei, Gheorghe al Laodiceii, Eustathius de Sevasta. În septembrie 359, la sinodul din Seleucia, Chiril avea să își ia revanșa în fața lui Acachie, depus din scaunul episcopal sub acuzația că este eunomian. Un an mai târziu, el însuși va fi condamnat pentru convingeri homeusiene. Va trăi în exil până în momentul în care vine la tron Iulian. Conflictul său cu Acachie se prelungește până la moartea acestuia din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe lapsi nevinovați de apostazia lor. Aceeași situație (de data aceasta, ulterior persecuției) apare în sânul Bisericii Romei, dar aici, nu excesul laxismului se află la originea schismei, ci excesul rigorismului. Novațian, conducătorul dizidenților romani, dornic, probabil, să ocupe scaunul episcopal, nu se supune unui episcop (Cornelius) care alesese să se ascundă în timpul persecuțiilor, în loc să se opună în mod deschis. De fapt, cele două mișcări dizidente, din Roma și din Cartagina, deși opuse în criticile aduse episcopatului, au același scop: să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ridicat un alt scaun, nu poate fi instituită o altă preoție în afara acestui unic altar, al acestei unice preoții” (Ep. 43, 5). - „Biserica se sprijină pe episcopi și întreaga sa conduită se supune călăuzirii acestora” (Ep. 33, 1). - Concluzie: autoritatea episcopală este însăși autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși autoritatea lui Cristos și făcând din Petru mijlocitorul privilegiat între Dumnezeu și episcopi (cei care veghează asupra Bisericii pământești și cerești), Ciprian pune bazele teoretice (sau, mai bine zis, ideologice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o altă preoție în afara acestui unic altar, al acestei unice preoții” (Ep. 43, 5). - „Biserica se sprijină pe episcopi și întreaga sa conduită se supune călăuzirii acestora” (Ep. 33, 1). - Concluzie: autoritatea episcopală este însăși autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși autoritatea lui Cristos și făcând din Petru mijlocitorul privilegiat între Dumnezeu și episcopi (cei care veghează asupra Bisericii pământești și cerești), Ciprian pune bazele teoretice (sau, mai bine zis, ideologice) ale puterii episcopale, sub pretextul unei pretinse „unități
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși autoritatea lui Cristos și făcând din Petru mijlocitorul privilegiat între Dumnezeu și episcopi (cei care veghează asupra Bisericii pământești și cerești), Ciprian pune bazele teoretice (sau, mai bine zis, ideologice) ale puterii episcopale, sub pretextul unei pretinse „unități a Bisericii”. Potrivit acestei logici, orice creștin care nu respectă regula fidei garantată de episcop devine, evident, un schismatic și implicit un Anticrist: „Novațian este și el în afara Bisericii. El lucrează împotriva păcii și a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu autoritățile locale predând exemplare de Scripturi sau alte cărți sfinte, precum și diferite obiecte de cult (de aici și numele de traditores, „dau pe mâna cuiva”). În 311, chiar după moartea episcopului catolic Mensurius, este ales, puțin precipitat, în scaunul episcopal al Cartaginei arhidiaconul Cecilian, care, în timpul persecuției nu schițează nici un gest de încurajare și de susținere la adresa martirilor - motiv pentru care își distruge definitiv reputația. Mai mult chiar, se opune în repetate rânduri ajutorului pe care creștinii rămași în libertate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întemnițați. El este depus de episcopul Secundus de Tigisis care numește în locul său pe Majorin, provocând prin aceasta nemulțumirea lui Constantin. În 10 noiembrie 316, acesta din urmă promulgă o lege aspră împotriva donatiștilor. Lui Majorin îi urmează în scaunul episcopal Donatus (cel care dă și numele mișcării), iar acestuia Parmenian, sub păstorirea căruia Biserica donatistă atinge apogeul prosperității și expansiunii sale. La scurt timp după moartea acestuia, izbucnesc conflictele. Prin edictul de Unitate din 405, donatiștii sunt declarați eretici, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de mărgăritare mari și rubine...”322. Era și imposibil să nu impresioneze, să zicem, înfățișarea împărătească a Miliței, soția lui Neagoe Basarab, o „Despină”, căci cobora din familia de despoți sârbi a Brankovicilor, așa cum apare în tabloul votiv de la biserica episcopală din Curtea de Argeș (repictat ori măcar retușat în trei rânduri între secolul al XVII-lea și secolul al XIX-lea, dar păstrându-și - zic specialiștii - caracterul autentic) și în icoana de la biserica Mănăstirii din Călimăneștii Vâlcii, purtând pe cap o coroană
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cel Bun a ridicat cu acest rost Mănăstirea Bistrița unde a fost îngropat la 1 Ianuarie 1432; fiul său, Ștefan al II-lea, mort la 13 Iulie 1447, va fi înmormântat la Mănăstirea Neamț. Ștefan cel Mare a transformat biserica episcopală din Rădăuți (a doua, cea cu hramul Sf. Nicolae; în prima biserică domnească din Rădăuți - cu un ctitor recunoscut- fusese înmormântat, înainte de 29 iunie 1368, Bogdan I) în necropolă domnească (erau înhumați acolo Lațcu [în 1375], Roman I [în 1394
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
armată, ceea ce îi atrage pentru un timp persecuțiile acestuia, și se orientează spre o carieră clericală. Între 1773 și 1775 se află în serviciul episcopului Vichentie Vidac din Timișoara. După o călătorie la Viena în 1773, împreună cu Teodor Iancovici, secretar episcopal și director școlar, ia parte în 1774 la sinodul de la Karlowitz, unde protectorul său, episcopul Vidac, este ales mitropolit. În 1777 e numit învățător și diacon în satul Cornea, iar spre sfârșitul anului este hirotonit preot. Cel mai însemnat episod
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
apelat și la sprijinul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse. Pentru a Îndepărta clerul basarabean de la credința sa profund națională și pentru a Întări dominația rusă În bisericile dintre Prut și Nistru, Sinodul de la Sankt Petersburg l-a trimis În scaunul episcopal de la Chișinău pe Serafim, fost colonel În armata rusă și nepot al amiralului Pavel Ciceagov <ref id="76"> 76 I. Nistor, op. cit., p. 236.</ref>. Serafim Ciceagov, episcopul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, considera că una dintre principalele sale obligațiuni, de Îndată ce
MIŞCAREA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR BASARABENI ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI CAROL I. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ION VARTA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1255]
-
colonel În armata rusă și nepot al amiralului Pavel Ciceagov <ref id="76"> 76 I. Nistor, op. cit., p. 236.</ref>. Serafim Ciceagov, episcopul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, considera că una dintre principalele sale obligațiuni, de Îndată ce s-a instalat În jilțul episcopal, trebuia să o reprezinte lupta cu tendințele separatiste ale românilor basarabeni: „La numirea mea În Chișinău - mărturisea el - mi s-a atras atenția asupra tendinței clerului moldovenesc spre separatism și autocefalie a Bisericii moldovenești, precum și asupra mișcării naționale din Basarabia
MIŞCAREA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR BASARABENI ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI CAROL I. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ION VARTA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1255]
-
a plecat la Milano. Și-a sfârșit cariera ca episcop de Pavia. Renumele de cărturar i l-au adus cercurile de literați din Liguria. Nu este cert dacă a întemeiat Școala din Milano, dar a fost considerat conducătorul acestei școli episcopale de către admiratorii contemporani. În acest sens, vezi: Martin Schanz, Carl Hosius, Gustav Krüger, Geschichte der römischen Literatur von den Anfängen bis zum Gesetzgebungswerk des Kaisers Justinian, vol. IV, München, 1914-1920; Riché, op. cit., p. 304. 22. Despre Deuterius se cunosc câteva
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
că educația cenobitică, oricât de riguros ar fi fost curriculumul formării monastice, nu era suficientă pentru răspândirea și consolidarea creștinismului. Școlilor „interne”, monastice, li s-au adăugat altele, „externe”: școlile parohiale, pe lângă fiecare biserică, în fiecare comunitate creștină; și școlile episcopale, de pe lângă episcopii, în marile centre urbane ale creștinilor. Li s-a impus tuturor un curriculum riguros, inflexibil chiar: septem artes liberales. Dar acest curriculum nu mai purta haina umanistă de altădată, ci hlamida care exhala miros de tămâie a creștinismului
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
al bedanului Theodor din Canterbury 8. Dar momentul apoteotic al episcopiei și școlii din York a venit în anul 732, când în scanul ecleziastic s-a instalat prințul Egbert, fratele regelui northumbrian, el însuși discipol al Venerabilului 9. Prestigiul școlii episcopale a atins apogeul odată cu înălțarea așezământului ecleziastic yorkez la rang de mitropolie. În fruntea școlii a fost numit ilustrul magistru Aelbert, care a dovedit geniu administrativ și managerial. Sub directoratul său a sosit la școală tânărul Albinus Flaccus, cunoscut mai
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ceva în schimbul ostenelii lor, aceasta să nu fie altceva decât mici daruri oferite de părinți 19. Așadar, învățământ general gratuit! Se înțelege că au apărut, în acest fel, numeroase școli parohiale, care secondau școlile bisericești deja înființate. Școlile ecleziastice și episcopale foloseau, cu strictețe, curriculumul școlii palatine impus de Alcuin. Preoții și episcopii stăpâneau cele septem artes liberales și nimic mai mult. Prin urmare, ei nu au putut înființa decât școli parohiale care, excluzând ciclul primar în care se învăța intensiv
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
îl botezaseră universitas scholarium, adică „uniunea școlarilor de tot felul”. Astfel, primele universități (Bologna, Oxford, Cambridge, Paris etc.) se prezentau ca școli de studium generale. Dar studiile nu erau deloc generale și nu se viza „formarea universală”. Derivau din școli episcopale care continuau „studiile generale” - aceleași cuprinse fie în trivium, fie în quadrivium -, astfel încât alegeau: unele universități au continuat trivium, devenind „umaniste” sau „de artă”; altele au continuat quadrivium, devenind „realiste” sau „de științe”. Peste tot și peste toate școlile europene
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
curriculumul școlii din York pornind de la poemul lui Alcuin: L’Enseignement des letters classiques d’Ausone à Alcuin. Introduction à l’histoire des écoles carolingiennes, Paris, 1905. Lucrarea lui Roger acreditează ideea că reforma curriculară a lui Albert la școala episcopală din York era inspirată de septem artes liberales și că ea a stat la baza acțiunilor pedagogice întreprinse de Alcuin în Imperiul Carolingian. O demonstrație, de altfel, nu prea greu de realizat! 11. Despre ce datora Yorkului, Alcuin a scris
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
chiar la septem artes liberales. Curricula vocaționale au adoptat cu prioritate discipline practice menite să formeze abilitățile ucenicului, calfei și meseriașului, renunțând total la discipline informative și livrești. Marile universități de dincolo de Atlantic s-au născut - cele mai multe - nu din școli episcopale, ca în Europa, ci din aceste școli vocaționale care produceau meseriași competenți, semianalfabeți, care disprețuiau idealuri educaționale precum l’uomo universale mirandolian sau homo pansophicus comenian. Dar cu Iluminismul și aceste curricula iluministe, Europa, cu școlile ei cu tot, a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
profesioniști” ai altarului: școală a convertirii la creștinism și a răspândirii moralei creștine în rândul barbarilor. Școlile ecleziastice aveau o misiune precisă, care a permis stabilirea unui plan de învățământ riguros și universal (septem artes liberales). Școlile ecleziastice deveneau școli episcopale atunci când biserica de care erau atașate era înălțată la rang de episcopie. Din rândul școlilor episcopale s-au dezvoltat, în al doilea mileniu creștin, universitățile occidentale. Învățământul ecleziastic și teologic era eminamente livresc, informativ și magistrocentric, întrucât se conforma riguros
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Școlile ecleziastice aveau o misiune precisă, care a permis stabilirea unui plan de învățământ riguros și universal (septem artes liberales). Școlile ecleziastice deveneau școli episcopale atunci când biserica de care erau atașate era înălțată la rang de episcopie. Din rândul școlilor episcopale s-au dezvoltat, în al doilea mileniu creștin, universitățile occidentale. Învățământul ecleziastic și teologic era eminamente livresc, informativ și magistrocentric, întrucât se conforma riguros misiunii, finalităților și obiectivelor educaționale urmărite. J. Dewey a constatat ca școlile americane păstrau amprente livrești
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
valorile progresului s-au construit mai ales din achiziții ale cunoașterii științifice și din aplicații tehnologice ale acestora. Până la jumătatea secolului XX, marile universități europene, înființate însă de la începutul celui de-al doilea mileniu creștin prin dezvoltări ale unor școli episcopale, se diferențiau, prin curricula puternic umaniste, de universitățile americane, apărute abia în secolul al XIX-lea, prin dezvoltări ale unor școli tehnice și practice cu curricula preponderent realist-practice. Desigur, distincțiile de mai sus nu sunt absolute, dar pot sugera sursele
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]