1,127 matches
-
și de Porfiriu din Tyr; însă Iulian, totodată, se poate referi la experiența precedentelor decenii, cînd s-au instaurat și consolidat raporturi strînse între creștinism și politica imperială (de exemplu, referirea la intoleranța creștinilor față de religia tradițională și chiar față de „ereticii” lor: VI, PG 76, 813 D). Dacă discursurile lui Grigorie de Nazianz în care îl combate pe Iulian, scrise în iarna din 363-364 (cf. vol. II, t. 1, p. 109), nu se referă la scrierea Contra galileenilor, e sigur că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rămășițele pămîntești ale lui Ioan Hrisostomul. A murit în 446, bucurîndu-se de aprecierea aproape unanimă a contemporanilor și a celor ce i-au urmat; Socrate subliniază faptul că era iubitor de pace și că a renunțat la folosirea forței împotriva ereticilor. Socrate atestă (Istoria Bisericii VII, 28.41.43) și celebritatea lui Proclus ca predicator; în aceste condiții, e firesc ca o serie de omilii care nu-i aparțin să fie transmise sub numele său (dar și unele predici ale lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradiția Părinților Bisericii. Am amintit deja enciclica promulgată de sinodul de la Constantinopol în 458 sau 459, care ne-a parvenit în două redactări. Se păstrează apoi o parte dintr-o scrisoare, adresată probabil lui Martirios de Antiohia, referitoare la primirea ereticilor în sînul Bisericii, unde Ghenadie face o distincție între cei ce nu au nevoie de botez (arieni, macedonieni, novațieni, quartodecimani, apolinariști) și cei care, asemenea păgînilor, trebuie catehizați și botezați (eunomieni, montaniști, sabelieni și alții). în sfîrșit, s-au păstrat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
orice lucru dorim, noi ceea ce îi derutează pe ascultători (IV, 117). îi critică și pe cei care se străduiesc să interpreteze tot Vechiul Testament ca o referire la Cristos: forțînd sensul simplu al enunțurilor, aceștia le fac un serviciu păgînilor și ereticilor; numai unele părți sînt profeții referitoare la Cristos (II, 195), și trebuie să știm să distingem ceea ce este profeție de ceea ce nu este (II, 63). Din punct de vedere dogmatic, Isidor se revendică de la Conciliul de la Niceea și se opune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradiții orale transmise de călugării din lavra de la Maiuma. Iată cîteva exemple. în primul capitol, autorul pretinde că relatează o amintire a lui Petru Ibericul referitoare la predica ținută de Nestorie la Constantinopol împotriva termenului Theotokos; aflat încă în amvon, ereticul ar fi avut un atac care a dovedit că era posedat de diavol. Conform unei alte anecdote, Avva Andrei ar fi avut o viziune în care o mulțime formată din episcopi arunca un copilaș într-un cuptor încins; după trei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intră în contradicție cu ceea ce spun alți istorici ai Bisericii, pentru că el îi laudă pe toți arienii și îi acuză și îi insultă pe ortodocși, astfel încît, conchide Fotie, „istoria lui nu e atît o istorie, cît o preamărire a ereticilor și o condamnare și o ofensă clară la adresa ortodocșilor” (Biblioteca, cod. 40). Judecata lui Fotie este în esență exactă, din cîte ne putem da seama din fragmentele operei lui Filostorgios. Prin urmare, nu trebuie să ne mire faptul că opera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
analogie cu concepțiile păgîne referitoare la idealul suveranului perfect, o concepție referitoare la „bunul împărat” creștin. în orice caz, atenția sa se îndreaptă mai cu seamă spre tulburările din sînul Bisericii; cu toate acestea, cînd povestește luptele dintre ortodocși și eretici, el nu aprofundează niciodată chestiunile dogmatice, de care rămîne străin. Socrate încearcă să expună faptele simplu și limpede. El spune că vrea să renunțe la orice încercare de înfrumusețare retorică și că nu dorește decît să fie înțeles fără dificultate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sau invențiile celui sedus de depărtările miticului, spune Vernant, părea să existe, cu probabil cam mai bine de jumătate de secol în urmă, o netă separație. Cartea lui Olender, pasionantă după părerea mea, se străduiește să atingă două scopuri: unul "eretic", ar spune savanții de demult de la "Journal de psychologie", adică de a sonda chestiunea originii limbajului, dar și acela de a analiza tocmai cum de a ajuns primul obiectiv să pară simplă aiureală. Cîndva trebuie să fi existat o vreme
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
ne pare a fi primul martor din acest proces, deja încheiat, de formalizare, de instituționalizare a figurii Anticristului, chiar dacă numele ca atare rămâne încă neformulat. 2. Cele două Apologii, Dialogul cu Trifon și tratatul (care nu s‑a păstrat) Împotriva ereticilor formează un vast proiect dogmatic, care acoperă mai multe domenii: teologie (diteism); cristologie (cele două parusii); eshatologie (milenarism); demonologie; ereziologie etc. Tema „adversarului eshatologic” nu se bucură de un tratament special în Dialogul cu Trifon. Apologetul, așa cum am văzut, atinge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
implicit, asupra acțiunii concrete a „omului nelegiuirii” în prezent. În schimb, alte două teme - pe care ceva mai târziu Irineu le va încorpora în mitul Anticristului - revin în toate cele trei scrieri păstrate: tema demonilor stăpâni ai istoriei și tema ereticilor, ca instrumente ale forțelor demonice. Demonologia, prezentă în numeroase scrieri intertestamentare, ajunge la apogeu în creștinism. Resorturile psiho‑sociale ale acestei campanii de stigmatizare a adversarilor au făcut obiectul mai multor cercetări, printre care și cea a savantei americane Elaine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au făcut obiectul mai multor cercetări, printre care și cea a savantei americane Elaine Pagels, The Origin of Satan, apărută în 1995. Pagels face o analiză fundamentală a procesului de demonizare a anumitor grupuri religioase - reprezentanții iudaismului tradițional, fariseii, păgânii, ereticii creștini - de către unele minorități radicaliste, aflate „în criză de identitate”. Unul din capitolele cărții sale este consacrat stigmatizării păgânilor de către Iustin. Demonologia sa vizează exclusiv păgânismul. În Dialogul cu Trifon, se vorbește de două ori de Satan (cap. 79 și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștinilor este o manifestare a puterii demonilor. Așa cum subliniază Elaine Pagels, Iustin proiectează evenimentele personale și politice într‑un cadru cosmic, conflictele între doi indivizi sau două comunități devenind astfel conflicte între două principii cosmice. În fine, demonii acționează prin intermediul ereticilor, al falșilor creștini. Dacă față de poeții și împărații păgâni apologetul manifestă o oarecare condescendență - dând de înțeles că aceștia au păcătuit nu din vina lor, ci din neștiință -, în privința ereticilor poziția sa devine tranșantă. Aceștia din urmă trebuie pedepsiți aspru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
conflicte între două principii cosmice. În fine, demonii acționează prin intermediul ereticilor, al falșilor creștini. Dacă față de poeții și împărații păgâni apologetul manifestă o oarecare condescendență - dând de înțeles că aceștia au păcătuit nu din vina lor, ci din neștiință -, în privința ereticilor poziția sa devine tranșantă. Aceștia din urmă trebuie pedepsiți aspru deoarece ei acționează în deplină cunoștință de cauză, în slujba diavolului. Ereticii denunțați ca „demonofori” sunt: Simon Magul, căruia romanii i‑au ridicat chiar o statuie; Menandru, discipolul celui dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o oarecare condescendență - dând de înțeles că aceștia au păcătuit nu din vina lor, ci din neștiință -, în privința ereticilor poziția sa devine tranșantă. Aceștia din urmă trebuie pedepsiți aspru deoarece ei acționează în deplină cunoștință de cauză, în slujba diavolului. Ereticii denunțați ca „demonofori” sunt: Simon Magul, căruia romanii i‑au ridicat chiar o statuie; Menandru, discipolul celui dintâi, mag renumit în Antiohia, și Marcion, predicator al doctrinei despre două divinități diferite: a Legii Vechi și a Legii Noi (1 Apol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
et le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme, dat fiind că preconizează în același timp o eshatologie „deja” împlinită - prin prezența ereticilor ( = „anticriștii”) în lume - și o eshatologie „nu încă” împlinită prin întârzierea lui Anticrist‑Stăpânitor al lumii. Sistematizarea acestui mit va fi realizată abia în a doua jumătate a secolului al II‑lea, prin Irineu de Lyon, primul teolog care a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
HE, V, 1, 29‑31; 5, 8). Tratatul este redactat pe etape, fiind destinat unor clerici din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În cartea I episcopul descrie câteva sisteme gnostice cu caracter ezoteric. Iată, primul punct inedit, unic chiar, într‑o vreme în care grupurile eretice nu își descopereau conținutul doctrinei lor decât unui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca oameni. Aceștia nu‑l interesează decât ca adoratori ai lui Cristos și ai Dumnezeului Creator. Îndepărtându‑i de la adevăratul cult al unsului Domnului, el obține ceea ce caută: să‑i rupă pe oameni de Creatorul lor. Ceea ce se întâmplă cu ereticii”. Pentru diavol, ca și pentru Anticrist, ființa umană nu are nici o valoare în sine, nu reprezintă decât un instrument de care cel răzvrătit se slujește pentru a „lovi” mai bine în Dumnezeu. Anticristul recapitulează istoria răului, fiind în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Daniel după versiunea lui Theodotion, care conține ƒ> ∠Δ≅ΛΗ. Prin urmare, autorul fie a uitat pur și simplu aceste două cuvinte, citând din memorie, fie le‑a omis în intenția de a evita o polemică sterilă cu anumiți eretici. Această din urmă ipoteză ne pare foarte probabilă. Așa cum ne spune Origen, gnosticul Heracleon interpretează muntele ca pe un simbol al diavolului. Dacă Irineu va fi cunoscut această interpretare - fapt aproape sigur, dat fiind interesul său pentru gnosticism -, evitarea segmentului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit și identificat ulterior cu martirul roman omonim, redacta două opere în apărarea canonicității Apocalipsei și a Evangheliei după Ioan, canonicitate pusă la îndoială de unii creștini, cel mai cunoscut dintre aceștia fiind preotul Gaius, care atribuia paternitatea corpusului ioanic ereticului Cerint. Din cauza revendicării ei de către montaniști, Apocalipsa a fost exclusă din canonul Bisericii din Asia Mică. Lectura sa publică a fost în cele din urmă acceptată cu condiția, se pare, ca ea să fie interpretată alegoric, după modelul alexandrin. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4). Singura piedică în a‑l considera pe Simon precursorul Anticristului este perioada, mult prea îndepărtată de parusie, în care acesta a trăit și și‑a răspândit învățătura. Marcu, precursor al Anticristului Acest inconvenient dispare însă în cazul unui alt eretic, Marcu, contemporan cu Irineu. El „este un adevărat precursor al Anticristului (praecursor uere Antichristi), căci, amestecând jocurile (ludicra) lui Anaxilaus cu înșelăciunile (nequitia) celor numiți magicieni, el se pretinde făcător de minuni în fața celor care nu au avut niciodată judecată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au avut niciodată judecată sau care au pierdut‑o” (I, 13, 1). Trăsătura principală a Anticristului, în opinia lui Irineu, este virtutea magică, în sensul de putere de atracție malefică. Violența se află pe locul doi. Nu întâmplător, printre toți ereticii recenzați, numai Marcu poartă stigmatul de pre‑Anticrist. Și nu întâmplător episcopul lyonez este preocupat atât de mult de priceperea și de calitățile de înșelător ale lui Marcu, încât îi consacră o treime din cartea întâi (câteva zeci de pagini
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mult de priceperea și de calitățile de înșelător ale lui Marcu, încât îi consacră o treime din cartea întâi (câteva zeci de pagini). Marcu este magicae imposturae peritissimus seducens et uiros multos et non paucas feminas (I, 13, 1). Farmecele ereticului acționează în primul rând asupra femeilor din înalta societate, „cele mai elegante și mai bogate, cele a căror rochie este împodobită cu franjuri purpurii” (I, 13, 1). Minunile pe care le săvârșește sunt legate de euharistie și de darul profeției
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în învățătură, nici în moravuri, nici în viața de zi cu zi; dar acești oameni, care trăiesc în dezmăț și profesează învățături nelegiuite, se slujesc de Nume ca de un voal cu care își acoperă răutatea (I, 25, 3). Așadar, ereticii nu numai că proclamă o doctrină falsă, fără nici o legătură cu cea transmisă de Apostoli și preoți; mai mult, prin comportamentul lor insolent, compromit Biserica în ochii păgânilor, cărora le este greu să distingă între diferitele nuanțe în sânul noii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Apostoli și preoți; mai mult, prin comportamentul lor insolent, compromit Biserica în ochii păgânilor, cărora le este greu să distingă între diferitele nuanțe în sânul noii religii, între adevărații și falșii creștini. Cu câțiva ani înainte, Iustin acuza deschis ereticii că dărâmă din interior creștinismul. Pentru el, doctrinele lui Simon, Ptolemeu sau Marcion reprezintă tot atâtea simptome evidente ale unei reactivări a păgânismului. Raționamentul său poate fi rezumat în schema următoare: erezie = păgânism; păgânism = demonism; în consecință, erezie = demonism. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu. Acesta din urmă construiește o teologie a istoriei pe principiul evoluției sau maturizării progresive, o teologie a istoriei tolerantă față de păgânism în general și față de stăpânirea romană, în special. El ramifică silogismul precursorului său, plasând sub stăpânirea diavolului numai ereticii, lăsând deoparte păgânii. Anticristul își găsește astfel un predecesor colectiv în grupările falșilor taumaturgi. Falșii taumaturgi Un alt aspect, legat de cel anterior, este săvârșirea minunilor. Evangheliile prezintă numeroase istorisiri despre minunile lui Isus și ale apostolilor, dintre care cele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]