1,413 matches
-
improprii, spiritul de aventură nelipsind în timpurile mitice și eroice. Inanna nu este sigură de izbîndă în călătoria sa. De aceea ia cu sine „cele șapte legi divine”, printre care însemnele vestimentare: Coroana Cîmpiei, Vergeaua, Pieptarul, precum și simboluri ale Vegetației, Erosului și Războiului. Totodată, își pregătește un aliat, slujbașul divin Ninșubur, pentru a interveni pe lîngă zeii cei mari, Enlil, Utu, Enki, în cazul în care situația ar deveni critică. Așa se și întîmplă. Cînd Ereșkigal primește înștiințare că sora ei
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
am zărit/ forma nocturnă a cuvântului”. Pentru S. „toate drumurile au prins rădăcini/ în păienjenișul peniței” (Fila de aer), în timp ce versul ia naștere pe „câmpia regală a cuvântului”. Citadin bântuit de nostalgii ce îi stimulează fantezia, poetul cultivă imaginea unui eros cu „trup de cerneală și schije de adjective”, iar „Cum să te-apropii/ de centrul comprimat în ochiul / unicornului” (Fila de aer) este una din întrebările care surprind alunecarea spre mitic. Versurile din Zid și neutrino (1994) reprezintă reluarea în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
de aceeași factură. Dar emblematic pentru întreaga creație a lui M. rămâne volumul de versuri Interferențe (1968). E o carte de versuri clasice, consacrate biografiei unei iubiri aparent epuizate. Suportul textelor este conflictul dintre indecizia trăirilor și limpezimea tiparului formal. Erosul parcurge o scală variată, de la melancolia blândă a iubirii pierdute la jubilația regăsirii. Căutarea esențelor dincolo de eveniment și sentimente este o constantă. Experiența războiului, cuprinsă în notațiile sincopate din placheta de poezii Însemnări pe scut (1968) ori în paginile reportericești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
și în mânia lui Moise împotriva idolatrilor "amenințarea de castrare care însoțește iubirea interzisă a mamei"24. Dar nu și să decelăm în spatele acesteia obsesia persistentă a unei recăderi virile în sânul, gineceul, matriarhatul imaginarului. Miraje ale imaginii, oglinzi ale erosului. Înțelegem atunci ce afecte îi atribuiau idolului religiile Scripturii. Ca și acel schimb continuu de la fascinație la repulsie, acea alternanță între tămâie și ruguri, de-a lungul răfuielilor creștine cu "scandaloasa". Iubirea-ură față de femeie (vrăjitoare și servitoare, credulă și credincioasă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
iar de cealaltă parte pe al lui Ioan Damaschinul și Loyola. Austeritatea cisterciană, vitraliile monocrome și straiul alb, și flamboaiantul gotic (a se vedea, în post-baroc, excesul churrigueresc). Între cele două, există o dublă și permanentă postulare. Să fie ținut erosul sub supraveghere fie și să nu se cedeze ispitei trupești. Dar nici să nu se rupă legăturile cu Economia și Praxisul. Imaginea este economică fiindcă scurtează demonstrațiile și explicațiile "un crochiu bun are mai multă valoare decât un discurs lung
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
explorarea eroticii unor C. Conachi, Anton Pann, V. Alecsandri, precum și în identificarea „spațiilor securizante”, a timpurilor și anotimpurilor amoroase („înserarea”, „noaptea”, „matinalul”) sau în evoluția deplasării de la iatac spre o natură-martor, refugiu, exil; la fel, în urmărirea unei „patologii” a erosului (singurătatea, urâtul, mâhniciunea, necazul), cu primele accente misogine (la Anton Pann), sau în semiologia „obiectelor erotice”, în „carnavalul numelor” ș.a. Se găsesc aici, pe lângă justificarea lecturii tematiste, pagini persuasive, analize de subtilă acuitate. Participând la „cearta metodologică” a anilor ’70-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
de aspectele astrale și influențele acestora asupra individului. Ficino 165 când descrie cele două Afrodite face apel și vorbește despre natura saturniană a primei Afrodite, iar cea de-a doua fiind născută din Jupiter reprezintă sufletul lumii. Unitatea lumii prin eros se realizează în întregul univers cuprinzând toate aspectele sale, pornind de la latura divină, și terminând cu cea de la nivelul materiei datorată componentei lumești și a celei de-a doua Afrodita. Descrierile astrologice, ca și omologiile sus-jos, realizate de Ficino sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
locotenentului de roșiori care trece călare spre casă, în amurg, frumos ca un luceafăr, este o metaforă simbolică; personajul apare ca un "un substitut sinonimic al cavalerului unei regalități sacre, un cavaler spiritual, eroul în spirit (Maha-vira) inițiat în soteriologia erosului, un trubadur căutător al Gralului, exaltând în arcanele unei religiozități cosmice, misterul mântuirii prin împărtășirea din tăcerea mistică a femeii"356. Numele celui care istorisește povestirea locotenentului, Onofrei, reproduce, prin intermediar slav, grecescul Onoúphrios, corespondentul latinescului Onufrius. Etimologii au apelat
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Sânziene, deși are în vedere demonstrațiile filologice care stabilesc etimonul sanctus dies Johannis, stabilește etimologia în legătură cu lat. Diana (>zâna), zeiță a fertilității, deoarece sensul cuvântului românesc este necreștin, iar Sânzienele sunt zâne al căror rol este strâns legat de mitologia erosului (p. 107); despre acest nume, ca "ipostază degradată, camuflată în profan a numelui mitic românesc Ileana", Lăcrămioara Berechet, op. cit., p.138; Sabina Fânaru, op. cit., p. 237, pune în relație numele personajului feminin din În curte la Dionis cu Iana-Sânziana sau
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
gândit în opera lui Eliade"): "Lena, ființa desfrâului și a materiei (asemenea Sophiei din complexul gnostic, descoperită de omul de lumină într-un bordel din Tyr) se "descompune" în iubirea pentru Barbu Hasnaș, pentru a "renaște" hieratic și "luminos" în erosul resimțit pentru Mavrodin" (op. cit., p. 65.). 39 Mircea Eliade, Nuntă în cer, Chișinău, Editura "Eus", 1995, p. 124. 40 Ibidem, p. 8. 41 Ibidem, pp. 7-8. 42 Ștefan Borbély, op. cit., p. 162. 43 Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Editura Humanitas, București
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
scurt câteva teme ale psihanalizei clasice, fără pretenția unei expuneri sistematice, complete sau didactice. Omul, așa cum îl concepe Freud, are o importantă latură biologică, fiind dinamizat de pulsiuni (instincteă ce urmăresc satisfacția și plăcerea. E vorba de instinctul vieții, de eros, dar - gândește Freud mai târziu - omul vizează și distrugerea, sub forma instinctului morții (Thanatosă. Pulsiunea instinctivă libidinală, mediată prin relația strânsă cu mama și ceilalți, este, la început, inconștientă, ca parte a instanței psihologice a sinelui (idă. Contactul interpersonal stimulează
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ceea ce anterior fusese verbiaj nebulos, uneori chiar balast strălucitor. Accentele expresioniste nu lipsesc, dar experiența poetului face ca stridențele să fie evitate. Cele două cicluri ale volumului - Orfice și Starea de dor - semnalează chiar prin titlu domeniile explorate: logosul și erosul. În Sonete (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din București), meditația lirică, depășind restricțiile formale, refuză din nou contemplația, fiind înviorată de evocarea unei naturi în expansiune, în care gravitația apare ca un impuls generator. Revin cele două spații complementare: exteriorul hiperbolizat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
și joc. Pentru plăcerea spiritului, Derrida zice că Platon prefera, în definitiv, jocul pederastic cu discipolii Academiei. De aici marile subtilități ale texturii din Phaidros, care au așteptat 25 de secole ca să fie descifrate de Jacques Derrida, ca pledoarie în favoarea erosului homosexual, gratuit, pur fantasmatic. Ludicul postmodernist, de o "diseminare" fără limite, își găsește, astfel, cea mai rafinată sursă prin Derrida. Se pare, așadar, că sofistica este, prin excelență, o filosofie homosexuală, prin echivocul ei hermafrodit, iar împlinirea s-a produs
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sub îndrumarea lui Moise evreii se depărtaseră mult de cea mai evoluată religie a antichității, cea egipteană. Astfel, iudaismul devenise o religie monoteistă și patriarhală, pe când isianismul era feminist și politeist, recunoscând egalitatea sexelor (ca taoismul) și fundându-se pe erosul sacru. Mitul lui Isis și Osiris era adevărata credință a lui Iisus, iar creștinismul, deloc original, n-a făcut decât să preia multe elemente păgâne, majoritatea egiptene, de la rugăciunea Tatăl nostru până la ritualul morții și al învierii după trei zile, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
alchimist și gnostic, a fost doar una dintre victimele ilustre ale confruntării. În orice caz, cu exemple de asemenea factură, comentatorii gnostici ai Bibliei produc aparențe solide în favoarea lor. Dar proba centrală la care a căzut creștinismul e atitudinea față de eros și de femeie. Religiile orientale au avut marele avantaj că au văzut în eros supremul sacrament, iar religia isiană cu atât mai mult, cu cât a avut ca temelie sacrul feminin, salvat în Occident doar de eretici, de alchimiști, de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
caz, cu exemple de asemenea factură, comentatorii gnostici ai Bibliei produc aparențe solide în favoarea lor. Dar proba centrală la care a căzut creștinismul e atitudinea față de eros și de femeie. Religiile orientale au avut marele avantaj că au văzut în eros supremul sacrament, iar religia isiană cu atât mai mult, cu cât a avut ca temelie sacrul feminin, salvat în Occident doar de eretici, de alchimiști, de unele societăți masonice. Abia în zilele noastre Occidentul redescoperă erosul, dar și acum este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că au văzut în eros supremul sacrament, iar religia isiană cu atât mai mult, cu cât a avut ca temelie sacrul feminin, salvat în Occident doar de eretici, de alchimiști, de unele societăți masonice. Abia în zilele noastre Occidentul redescoperă erosul, dar și acum este interpretat ca pornografie, sub influența Bisericii anti-feministe. Vinovată de pedofilie, de violuri și de alte vicii erotice ar fi Biserica, prin interdicțiile sale. Teologii creștini n-au înțeles că femeia este superioară bărbatului din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fundamentală a stării T este afectivitatea. Dacă se poate vorbi de o ontologie lupasciană, aceasta se desparte de raționalismul tradițional al metafizicii, trionticitatea având drept corolar în starea T afectivul. Filosoful vorbește de ecuația Dumnezeu-afectivitate, de un misterios orgasm divin, erosul uman nefiind altceva decât o "ebrietate ontologică a orgasmului"312. Interesant că și la Eminescu, semn cert al despărțirii sale de rațiunea pură kantiană, afectivitatea devine centrul ființei, de unde alt enunț fundamental eminescian: "Și eu pun destinul acestei lumi într-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ceea ce poetul argentinian Roberto Juaroz numea, în 1991, atitudine transdisciplinară. Din păcate, atitudinea postmodernistă e descurajatoare și-n atare privință. Ea a înlocuit afectivitatea (iubirea) cu sexualitatea. Iar, finalmente, cu pornografia. "Noi suntem zice Basarab Nicolescu cei care am ucis Erosul acestei lumi, favorizând dezvoltarea deșănțată a masculinității lumii noastre. Erosul a fost înlocuit cu mascarada erotică, nunta feminității și masculinității cu o eliberare sexuală ce are toate caracteristicile unei sclavii (în măsura în care ființele umane devin anexele propriului sex), iar iubirea, înlocuită
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Din păcate, atitudinea postmodernistă e descurajatoare și-n atare privință. Ea a înlocuit afectivitatea (iubirea) cu sexualitatea. Iar, finalmente, cu pornografia. "Noi suntem zice Basarab Nicolescu cei care am ucis Erosul acestei lumi, favorizând dezvoltarea deșănțată a masculinității lumii noastre. Erosul a fost înlocuit cu mascarada erotică, nunta feminității și masculinității cu o eliberare sexuală ce are toate caracteristicile unei sclavii (în măsura în care ființele umane devin anexele propriului sex), iar iubirea, înlocuită cu supravegherea atentă pentru apărarea teritoriilor"340. În arta și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prin ele, cum șuieră vântul,/ acesta e totuși cântecul nostru.” Volumul antologic, publicat postum, La capătul meu de înserare (1985), conține și un ciclu inedit de poezii, selectate de I. N. Boeriu, soțul scriitoarei. Sunt ilustrate aici stăruitoarele obsesii ale erosului și morții, dar și tema esențială a „nerostirii”, a suferinței cuvintelor. Într-o expresie profund feminină, revolta în fața fragilității omenești, dilemele existenței umane tind spre o rezolvare apolinică, de depășire în spirit a condiției de muritor. O amplă antologie postumă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
ci printr-un proces dialectic fără sfârșit, printr-o luptă de ridicare la înălțime și autocizelare. Odată cu arma, el primește posibilitatea luptei cu sine însuși, care constituie ascendentul inconfundabil al umanului asupra animalului. − Așadar, prin puterea ei de a stârni erosul, femeia dăruiește șansa civilizatoare, capabilă să ridice dobitocul de la lupta pentru supraviețuire la duelul nobil după reguli și exigențe. Și simbolul duelului ar fi estoca, dacă înțeleg bine. − Întocmai. Pentru supraviețuit, Minotaurul are deja coarne, dar sabia e-o armă
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mersul, căci trupul nu minte. Se vede ce-ți pot mâinile după cât ți-ai învățat femeia să zboare", mai scăpa el câteodată către cei apropiați, făcându-le hâtru cu ochiul. Nu punea mare preț pe distincția dintre cioplitul pietrei și eros, ci vedea în ambele probe de rafinament tactil: ghicea priceperea bărbatului după tonul pe care femeia lui vorbea de el, sau, încă și mai grăitor, după felul cum prefera să se cufunde în tăcere spre a-și înăbuși zvâcnelile tâmplelor
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
moda textualistă din anii ’80, M. scrie o proză parabolică, cu un epic redus, cu elemente fantastice și poematice, grefată pe tipare mitice și turnată într-o scriitură artizanală, uneori prolixă. Astfel, romanul În preajma legendei (1989) conjugă tema creației cu erosul și cunoașterea, descriind alienarea individuală și posibilitatea transcenderii. Susținut de o metafizică spiritualistă, provenită din simbioza dintre reverberațiile arhetipale și speculațiile paraștiințifice, textul descrie autocreația personajului-narator, care parcurge o inițiere multiplă - erotică, estetică și mistică. Punctat de introspecții abisale și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
și ale satului. Răscolit de soare și de seve, de impulsuri sălbatice sau de neliniști și dorințe nedeslușite, acesta debordează de bucuria de a trăi, de vitalitate, de setea împlinirii, extrapolându-și trăirile, într-o frenetică celebrare a forțelor telurice. Erosul, abia presimțit, abia sugerat în primele culegeri, ocupă un loc central în Cununa soarelui. Iubirea este o chemare imperioasă, năvalnică, o supunere în fața unei legi inexorabile. Protagoniștii sunt făpturi ale naturii, dar intens poetizate, ca și decorul puternic luminat, fierbinte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286287_a_287616]