881 matches
-
lui Ambrozie și Ieronim: o nouă și tulbure realitate politică și socială, consecință a rapidei destrămări a imperiului după relativa pace de care se bucurase sub Theodosius, apare în ultimele opere ale lui Augustin, unde sînt prezente și puternice instanțe eshatologice sau, oricum, perspectiva unei noi societăți creștine, care nu mai era aceea din Imperiul Roman - caracterizat de o anumită ordine - în care se trăise pînă atunci; lupta purtată de el împotriva donatiștilor schismatici a căpătat dimensiuni și aspecte ce prevestesc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și concupiscența, afirmă Augustin, în acord cu polemica antipelagiană contemporană; Biserica este formată din oameni, prin urmare, în mersul său, poartă cu sine și pe cei buni, și pe cei răi, pentru că Biserica de acum nu e identică cu cea eshatologică. Și ultimele două cărți ale operei, în care se abordează chestiunea mîntuirii celor drepți și în care Augustin se întreabă cine sînt drepții care se vor mîntui și ce funcție poate avea Biserica pe pămînt ca să ajute la mîntuirea lor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Cezar i-a fost atribuită o operă care figura printre cele ale lui Augustin, dar care nu i-a aparținut - Explicarea Apocalipsei (Expositio in Apocalypsim), formată dintr-un ansamblu de omilii. Acestea sînt menite mai ales să atenueze accentele eshatologice ale textului sacru și să elimine din el polemicile antiromane care, de altfel, în vremea lui Cezar din Arles nu mai interesau pe nimeni. b) Opere ascetice și epistole Cezar s-a orientat și spre problemele clerului, scriind o Admonițiune
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scris de Iustus de Urgel, participant la sinoadele de la Lerida și Valencia din 546; un Comentariu la Apocalipsă, datorat lui Apringius, episcop de Pace (Beia, în Portugalia), contemporan cu Iustus; Apringius folosește metoda alegorizantă și e înclinat să reducă semnificațiile eshatologice ale textului. Bibliografie. Ediții: PL 67. 4. Cronicari Au existat și autori de cronici: de exemplu, Ioan din Biclarus, episcop de Gerona din 592 pînă în 621. Ioan era un got de religie catolică, educat la Constantinopol; întors în Spania
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintr-o dată un text literar”. Adjectivul „creștină” aplicat titlului Topografiei e o dovadă că autorul nostru nu vrea să compună o operă cu conținut geografic în sensul științific al cuvîntului, ci să prezinte o descriere a lumii bazată pe concepțiile eshatologice ale creștinilor - sau, mai precis, ale unui grup de creștini (cei de orientare nestoriană și antiohiană) - pentru a le combate pe acelea ale falșilor creștini care sînt întemeiate pe doctrinele învățaților greci, adică, în esență, pe teoriile lui Ptolemeu. Sub
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Terapeutic alcătuit din cel puțin două cărți, al cărui titlu ne trimite la opera analoagă a lui Teodoret al Cyrului (p. 000); din această scriere s-au păstrat cîteva fragmente tot cu un conținut antiorigenist, ce abordează probleme cu caracter eshatologic. Andrei ar fi și autorul unor Explicații la viziunile profetului Daniel. Bibliografie. Ediții: PG 106, 216-457; J. Schmid, Münchner Theol. Studien, München, 1995. Studii: Fr. Diekamp, „Das Zeitalter des Erzbischofs Andreas von Cäsarea”, în Hist. Jarbuch 18 (1897), pp. 1-36
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintâi confirmare a datei). La originea mitului creștin nu se află o singură tradiție rămasă ascunsă, așa cum presupunea Bousset, ci patru tradiții precreștine care, în anumite împrejurări, devin convergente. Acestea sunt: 1. mitul confruntării cosmologice, Chaoskampf‑ul deplasat în spațiul eshatologic; 2. mitul adversarului: - Satan: Psalmii pseudodavidici 19, 15; 1 Enoh 40, 7 (la plural „Satane”: ei sunt defăimători ai „celor ce viețuiesc în pustie”, apropiați ai lui Dumnezeu); 53, 3; 54, 6; Cartea Jubileelor 10, 11; 23, 29; 40, 9
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se spune că îngerii căzuți se află la originea civilizației omenești. 3. tradiția profetului mincinos, existentă deja în Vechiul Testament (de exemplu, Deut. 13,1‑6; 18,18‑22) și analizată în context anticristologic, de W.A. Meeks; 4. tradiția tiranului eshatologic. Primul personaj stigmatizat ca tiran eshatologic, în Vechiul Testament (Is. 14,4‑21), este Nabucodonosor (sec. al VI‑lea î.Cr.). Acestor patru tradiții le sunt conferite valori diferite, în funcție de fiecare autor. Jenks notează: „Importanța pe care fiecare dintre aceste curente a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
află la originea civilizației omenești. 3. tradiția profetului mincinos, existentă deja în Vechiul Testament (de exemplu, Deut. 13,1‑6; 18,18‑22) și analizată în context anticristologic, de W.A. Meeks; 4. tradiția tiranului eshatologic. Primul personaj stigmatizat ca tiran eshatologic, în Vechiul Testament (Is. 14,4‑21), este Nabucodonosor (sec. al VI‑lea î.Cr.). Acestor patru tradiții le sunt conferite valori diferite, în funcție de fiecare autor. Jenks notează: „Importanța pe care fiecare dintre aceste curente a avut‑o pentru dezvoltarea tradiției Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiecare autor. Jenks notează: „Importanța pe care fiecare dintre aceste curente a avut‑o pentru dezvoltarea tradiției Anticristului pare să fi fost determinată de situația concretă în care se afla autorul. În unele împrejurări, au fost importante elementele motivului tiranului eshatologic, și tocmai aceste aspecte apar în scrierile noastre. În altele, nevoia de a lupta împotriva falșilor învățători a adus în centrul atenției tradiția prorocului mincinos. În alte împrejurări, vechile tradiții mitologice ale forțelor haosului care se opun planurilor lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adoptă o viziune în principal analitică. El caută să „pună în lumină deopotrivă unitatea și diversitatea noțiunilor asociate adversarului lui Cristos, în literatura anterioară lui Irineu”, încercând să răspundă acestor trei întrebări esențiale: „1) Care sunt credințele legate de adversarii eshatologici prezenți în această literatură; 2) În ce scop autorii creștini din vechime au reluat în scrierile lor tradiții referitoare la adversarii eshatologici; 3) care este fundalul istoric al așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
literatura anterioară lui Irineu”, încercând să răspundă acestor trei întrebări esențiale: „1) Care sunt credințele legate de adversarii eshatologici prezenți în această literatură; 2) În ce scop autorii creștini din vechime au reluat în scrierile lor tradiții referitoare la adversarii eshatologici; 3) care este fundalul istoric al așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
esențiale: „1) Care sunt credințele legate de adversarii eshatologici prezenți în această literatură; 2) În ce scop autorii creștini din vechime au reluat în scrierile lor tradiții referitoare la adversarii eshatologici; 3) care este fundalul istoric al așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiții referitoare la adversarii eshatologici; 3) care este fundalul istoric al așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul olandez, este altceva decât „Omul nelegiuirii” din 2 Tesaloniceni, altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
așteptării acestor adversari eshatologici” (p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul olandez, este altceva decât „Omul nelegiuirii” din 2 Tesaloniceni, altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât „Beliar” din Urcarea la cer a lui Isaia. Aceste fragmente „nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât „Beliar” din Urcarea la cer a lui Isaia. Aceste fragmente „nu pot fi privite ca versiuni diferite ale aceleiași tradiții iudaice, în speță, cea a lui Anticrist” (p. 17). Atmosfera eshatologică din jurul acestor personaje ar fi singurul punct comun. Toate personajele precedă parusia lui Cristos, dar fiecare se încadrează într‑un registru teologic diferit. Tradiția Anticristului reprezintă, pentru cercetătorul olandez, o revalorizare, pe coordonate creștine, a tradiției lui Beliar. În prima
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
personajele precedă parusia lui Cristos, dar fiecare se încadrează într‑un registru teologic diferit. Tradiția Anticristului reprezintă, pentru cercetătorul olandez, o revalorizare, pe coordonate creștine, a tradiției lui Beliar. În prima secțiune a cărții, Peerbolte analizează fragmentele referitoare la adversarul eshatologic, existente între anii 70 și 175 d.Cr. (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, până la Iustin), răspunzând astfel primelor două întrebări problematice. Ca și Jenks, el identifică patru tradiții precreștine: 1. „apogeul răului”; starea de haos la nivel social și cosmic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
social și cosmic; 2. profetul mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri - Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri - Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri - Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și 110), Urcarea la cer a lui Isaia - figura adversarului eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și 110), Urcarea la cer a lui Isaia - figura adversarului eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat după revolta condusă de Bar Kokhba, constituie o excepție a acestui proces de dogmatizare. Peerbolte analizează, așadar, metamorfozele tradiției adversarului eshatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat după revolta condusă de Bar Kokhba, constituie o excepție a acestui proces de dogmatizare. Peerbolte analizează, așadar, metamorfozele tradiției adversarului eshatologic în cadrul mai larg al eshatologiei creștine. Într‑o primă perioadă, așteptarea eshatologică reprezintă însăși rațiunea de a fi a tuturor comunităților creștine. Dumnezeu nu va întârzia să intervină, decisiv, în istorie și să își adjudece victoria finală. Întâia venire a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat după revolta condusă de Bar Kokhba, constituie o excepție a acestui proces de dogmatizare. Peerbolte analizează, așadar, metamorfozele tradiției adversarului eshatologic în cadrul mai larg al eshatologiei creștine. Într‑o primă perioadă, așteptarea eshatologică reprezintă însăși rațiunea de a fi a tuturor comunităților creștine. Dumnezeu nu va întârzia să intervină, decisiv, în istorie și să își adjudece victoria finală. Întâia venire a lui Cristos trebuie să fie completată, desăvârșită, plinită, printr‑o a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a doua. Balanța între iam și nondum înclină către nondum. Cum însă așteptarea nu primește confirmarea scontată, creștinii inversează termenii acestui raport insistând asupra victoriei deja (iam) obținute. În cea de‑a doua perioadă apar textele în care figura „adversarului eshatologic” are un evident rol existențial. Cea de‑a treia începe „atunci când așteptarea eshatologică se transformă, puțin câte puțin, într‑o bază de date în depozitul dogmatic al Bisericii”. Aceasta nu înseamnă - așa cum vom vedea pe parcursul lucrării noastre - că așteptarea existențială
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu primește confirmarea scontată, creștinii inversează termenii acestui raport insistând asupra victoriei deja (iam) obținute. În cea de‑a doua perioadă apar textele în care figura „adversarului eshatologic” are un evident rol existențial. Cea de‑a treia începe „atunci când așteptarea eshatologică se transformă, puțin câte puțin, într‑o bază de date în depozitul dogmatic al Bisericii”. Aceasta nu înseamnă - așa cum vom vedea pe parcursul lucrării noastre - că așteptarea existențială dispare complet. Ea trece pur și simplu de pe o poziție centrală la una
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]