1,814 matches
-
Dorința lepădării de materie, a desprinderii de lut, a înălțării spre azurul spiritului constituie matca întregii sale poezii, ceea ce este sugerat, între altele, și de utilizarea insistentă a simbolurilor și metaforei zborului. Versul relevă însă, nu o dată, discursivități și o exaltare imagistică artificioasă. Călătoria la unul din leagănele civilizației îi descoperă lumi fabuloase, devenind prilej de confruntare cu sine însuși și sursă pentru o lirică a descripției reflexive, ca în Peregrin la Ninive (1988). O chemare specială către civilizațiile dispărute ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
de unde nu rezultă însă că valoarea ei de depășire e suficientă pentru a-i asigura validitatea plastică. S-ar putea atunci obiecta cu ușurință că și Capela Sixtină sau biserica Saint-Sulpice îndeplinesc funcția de "săgeți", de vectori de înălțare și exaltare. Oricine știe că, deși egale ca valoare cultuală, ele nu se echivalează, nici măcar în ochii celui mai puțin priceput creștin. Să spunem atunci că arta apare din intersectarea unei meserii cu o credință. Dintr-o superioritate tehnică și dintr-o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Michelangelo, sculptând Noaptea, "extrage forma pură din masa de piatră brută". Formă care nu se mai găsește în cerul Ideilor sau în Înțelegerea divină aceasta este revoluția -, ci în sufletul artistului. Această separare avea să se dovedească propice generalităților filosofice: exaltarea formei a dat naștere Esteticii, care-i globalizează obiectul prin inventarea unui gen Unic, Arta cu majusculă. Se știe, Estetica filosofilor acordă puțină atenție specificității artelor sau a operelor. Disociația arte/meserii legitimează formalismul reflecției despre Artă. Cu cât formele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
comună constă în a proiecta un aerosol pe placa uscată și lipsită de solvent. Alte tehnici se referă la impregnarea cu un solvent care nu trebuie să altereze cromatograma. Trebuie să menționăm că, impregnarea plăcilor cu ulei de parafină permite exaltarea semnalelor luminoase (până la de 100 ori). Derivații fluorescenți sunt obținuți prin expunerea la vapori de amoniac. Mult mai delicată este utilizarea unei soluții de eluant în care este dizolvat reactivul, de exemplu ninhidrina pentru detectarea acizilor aminați, fluorescamina pentru amine
ANALIZA MEDICAMENTELOR VOLUMUL 1 by MIHAI IOAN LAZ?R, DOINA LAZ?R, ANDREIA CORCIOV? () [Corola-publishinghouse/Science/84343_a_85668]
-
Ieronim! șopti Marina. Știam că într-o zi am să te regăsesc!"649) și moartea: "lecția era prea simplă, de aceea mi-au trebuit două luni ca s-o înțeleg. Nu mă întrerupe, te rog, adăugă precipitat, cu o bruscă exaltare în glas. Ai vrut să ne spui un lucru pe care, în ceea ce mă privește, îl știam de mult, dar nu făcusem încă legătura cu petele de igrasie de pe zid. Ai vrut să ne spui că oricând și oriunde putem
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Eliade există un anumit interes pentru această arie morfologică, folclorul cabirilor, al călușarilor și mitologia războinicului, dar el se manifestă mai ales după război 1. Iar acei topoi care ar fi putut fuziona cu elemente din recuzita interioară a războinicului, exaltarea mistică, trăsătura inițiatică a comportamentului său, investirea sacră a violenței, de regăsit în morfologia metalurgiștilor antici și făurarilor, sunt ingrediente pe care Eliade le-a dezvoltat independent de orice ideologie imperială germanică. Faptul că nu l-a întâlnit pe Wikander
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
a eshatologiei iudaice și gnostice, opțiune de multe ori practicată sub forma unui „pan-iranism” abuziv. Nu este deloc întâmplător că această critică vizează la Culianu și consecințele ideologice ale acestei poziții: alimentarea euforiei naziste a originii pure, nobile, ariene, prin exaltarea preeminenței influente a uneia dintre ramurile ariene, Iranul. Pentru o dezbatere amplă despre istorism și anistorism la Eliade, se poate consulta cu profit Douglas Allen, Myth and Religion in Mircea Eliade, Garland Publishing, New York -Londra, 1998 (20022), în special cap
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
mai puțin rapid de la una la alta și, de asemenea, în diferitele perioade. Sînt ore și zile goale, în timp ce în alte momente, fie că evenimentele se precipită, fie că se accelerează reflecția noastră sau ne aflăm într-o stare de exaltare și efervescență afective, avem impresia că în cîteva ore sau zile am trăit ani întregi. La fel stau însă lucrurile și dacă, la un anumit moment, comparăm mai multe conștiințe. Unei conștiințe treze, nerăbdătoare și tensionate îi corespund atîtea altele
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
fie apare spontan, fie se lasă așteptată îndelung de către artist, trecând ulterior printr-o succesiune de etape ce culminează cu desăvârșirea exterioară a lucrării. În tot acest timp, creatorul resimte o gamă largă de trăiri, de incertitudine, dorință, curiozitate, mulțumire, exaltare, nesiguranță, frică, disperare sau rușine, putând ajunge chiar și la impulsul cel mai puțin firesc al realizării operei, care este dorința de a distruge, ca punct culminant al nemulțumirii față de reperul ideal visat 165. Acest impuls spiritual referitor la semnificațiile
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
are inserată în codul său genetic tendința naturală de orientare către supranatural, către și dincolo de marginile cunoscute ale lumii, refăcând ritualul ciclic de reîntoarcere la originea sa divină. De aceea, sinceritatea actului creator poate fi asemănată cu un fenomen de exaltare religioasă, această constatare putând deveni un criteriu al operei de artă originale. Perspectiva mitologică asupra creației vizează un act esențial de organizare, ce marchează sfârșitul haosului primordial, a cărui imagine bine conturată poate fi regăsită încă din cele mai vechi
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
remarcând numele unor artiști ai Romantismului, precum Friedrich, Blake, Géricault sau Delacroix, ale căror creații ating pe lângă temele și problematicile obișniuite ale picturii de gen și unele aspecte ale imageriei sacrului. Între tendințele acestui nou curent, preocupat în general de exaltarea frumuseților naturii, a momentelor de seamă ale istoriei, precum și de căutarea sublimului și a misterului, reprezentarea vizuală a sacrului a ocupat un loc secundar, regăsind anumite corespondențe în creațiile unor artiști ai acestei perioade, așa cum este și cazul lui Ingres
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Expresionismul, Cubismul, Arta abstractă sau Suprarealismul. Succesiunea lor extrem de rapidă, precum și schimbarea frecventă a modelelor artistice, filosofice și științifice ale epocii au produs o reconsiderare constantă a terminologiei domeniului religios, față de care artiștii au luat diverse poziții: de la adorare și exaltare, până la ironie sau refuz. Mai mult decât atât, cele două războaie mondiale, care au cutremurat istoria acestui secol, au influențat negativ acele atitudini care dădeau formă necesității interioare de reprezentare a sacrului, fapt pentru care arta de inspirație religioasă a
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
se prezintă cel puțin asemănător, succesiunea extrem de rapidă a curentelor și mișcărilor artistice, precum și schimbarea frecventă a concepțiilor filozofice și științifice asupra epocii, produc o reconsiderare constantă a terminologiei domeniului religios, față de care artiștii iau diverse poziții: de la adorare și exaltare, până la ironie și refuz. Nu putem, așadar, să nu facem o paralelă între primele veacuri ("ilicite") ale creștinismului, când frica și lipsa unui limbaj propriu de exprimare vizuală împiedicau recunoașterea fățișă a identității și conotațiilor creștine ale imaginilor, și perioada
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
devastează cultura românească de vreo 60 de ani încoace. Deviza l’art pour l’art nu e nici belgiană, nici olandeză și nici germană, fiindcă e autentic franceză și Parisul a lansat-o în lume în numele ideologiei libertare a revoluției. Exaltarea amorului liber, divinizarea cocotei în poesie, monopolul înspăimântător al adulterului în roman și în piesele de teatru, nudul libidinos și scenele obscene în plastică, ironizarea caustică și batjocorirea perversă a tot ce e sacru în religie și în patrie, disprețul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înainte se adună spontan și se încheagă într-o sinteză uimitoare. E clipa în care artistul își vede opera întreagă în forma ideală, cum Richard Wagner și-a văzut în întregime Maeștrii Cântăreți. Într-o astfel de stare de dumnezeiască exaltare și-a scris marele mistic ortodox, Simion Noul Teolog, Dragostele imnurilor divine, după cum ne povestește biograful și ucenicul său, Nichita Stetatos. Și tot în această stare și-a scris Tereza d’ Avila poesiile. 3. Al treilea aspect al inspirației este
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
devine accesibilă. Izbucnirea unei vijelii, ce ne surprinde în mijlocul câmpului, ne violentează în primele clipe și ne dă impresia de nimicire, dar în clipa următoare, după ce ritmul nostru lăuntric s-a dedat cu suflul ei uriaș, trăim un sentiment de exaltare, de parcă noi am dezlănțui-o vâjâitoare în largul văzduhului. Comicul se comunică printr-un contrast asemănător. De aceea se și spune că de la sublim la ridicol nu e decât un pas. Dacă stavilele, pe care le interpune sublimul sunt reale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Ezechiel e într-adevăr de o cutremurătoare forță apocaliptică. Ea ne face să trăim un îndoit sentiment: de groază, pe care ne-o dă aspectul sinistru al câmpului de oase, ridicarea scheletelor, vuietul uscat pe care îl fac, și de exaltare entuziastă, pe care ne-o dă suflul duhului de viață ce trece prin ele, le încarnează și le înviază. Ideea fundamentală a credinței noastre despre învierea morților apare concretizată în plasticitatea și emoția viziunii, în prezența covârșitoare a atotputernicului Dumnezeu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pentru răul din lume, sau suntem liberi și responsabili, dar atunci Dumnezeu nu mai este atotputernic. Toate subtilitățile unor școli de gândire n-au schimbat câtuși de puțin caracterul definitiv al acestui paradox. De aceea, nu mă pot pierde în exaltarea sau în simpla definire a unei noțiuni care îmi scapă și care-și pierde înțelesul din clipa în care depășește limitele experienței mele individuale. Nu pot înțelege în ce poate consta o libertate care mi-ar fi dată de către o
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
e un risc care trebuie înfruntat și, în fața unor asemenea sfârșituri tragice, mișcarea esențială a spiritului absurd constă în a se întreba: "Și ce dovedește aceasta?" Astfel, romanele, ca și Jurnalul, pun problema absurdului. Ele instaurează logica dusă până la moarte, exaltarea, libertatea "teribilă", gloria țarilor devenită glorie omenească. Totul e bine, totul e îngăduit, nimic nu trebuie urât: iată tot atâtea judecați absurde. Dar cât e de prodigioasă această creație, în care ființe de foc și de gheață ne par atât
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
suferința unei vieți întregi. Un comentator 22 remarcă, și pe bună dreptate, că Dostoievski este mai aproape de Ivan: în timp ce capitolele afirmative din Frații Karamazov i-au cerut trei luni de strădanie, "blasfemiile", cum le numește el, au fost scrise cu exaltare în trei săptămâni. Toate personajele poartă în carnea lor acest ghimpe, pe care-l înfig și mai adânc, sau căruia îi caută un leac în senzație sau în imoralitate 23. Să rămânem, oricum, asupra acestei îndoieli. Iată o operă în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
e vorba de aceeași speranță și nici de aceeași disperare. Văd însă că însăși opera absurdă poate duce la infidelitatea pe care vreau s-o evit. O operă care nu era decât o repetiție fără urmare a unei condiții sterile, exaltare clarvăzătoare a ceea ce e menit pieirii devine aici un cuib de iluzii. Ea explică, dă o formă speranței. Creatorul nu se mai poate despărți de ea. Nu mai este, cum ar fi trebuit să fie, un joc tragic. Ea dă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
propriile lui acțiuni, care pot fi variate și diferit orientate, dar au același obiectiv: apărarea și promovarea spiritualității românești celei autentice”, consecventă cu propriul program, țintind spre literatura de bună calitate, nu întotdeauna ferită de un anume patetism și de exaltarea naționalistă, D. se înscrie în presa românească ca o Invitație la cavalerism (John Halmaghi, articol-program, 1-2/1975), slujind cu tenacitate ideii că „Numai cavalerii biruiesc în istorie, niciodată mișeii și lașii”. M.P.-C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286881_a_288210]
-
pe de altă parte, metamorfoza acestuia în anii deceniului al nouălea. Impactul cu totul neobișnuit al întregului fenomen se explică, indubitabil, prin promovarea de către regimul comunist, după 1964-1965, a unei politici de așa-zisă independență națională, care a recurs la exaltarea pompieristică și, în fond, ipocrită a sentimentului patriotic și la exploatarea abilă a unei întregi mitologii etnoculturale. A fost ceea ce s-a numit național-comunismul lui Nicolae Ceaușescu, o ideologie diversionistă care a servit de minune unei alte diversiuni, rezultată prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
atitudinea religioasă respectivă, ca un reflex al ei.92 Semnificativă pentru opoziția între viziunea lui Kant și cea a lui Ionescu asupra relației dintre morală și religie este de asemenea o însemnare a lui Mircea Vulcănescu. Acesta își amintea că „exaltărilor noastre pentru valorile sociale ale Predicii de pe Munte Nae Ionescu le opunea un creștinism asocial și exclusiv teocentric, a cărui singură maximă este iubirea lui Dumnezeu, față de care «iubirea aproapeluiă, care nouă ni se părea chiar cheia creștinismului, apărea numai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu a putut revoluționa logica lui Aristotel. Din nefericire, acest deficit ontologic se manifestă și-n filosofia și psihologia secolului al XX-lea, de la fenomenologie la psihanaliză, iar acum în filosofia diferenței, care, paradoxal, sfârșește prin a fi omogenizantă prin exaltarea potențializării. Majoritatea oamenilor, precizează Petru Ioan, invocând textele lupasciene, fug de libertatea psihică a contradicției. Asta duce, între altele, la un globalism care amenință să fie iarăși totalitar, deși se pretinde, surprinzător, o diversificare fără limite. Simulacrele se dovedesc a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]