1,411 matches
-
Acerenza) și Rudolf au plecat în pelerinaj la moaștele Sfântului Arhanghel Mihail, la Monte Sant'Angelo sul Gargano, localizate în Catepanatul de Italia, stăpânit de bizantini. Ei au adus cu ei o trupă de 250 de războinici, formată din alți exilați, deposedați de pământuri. În 1017, ei au ajuns în Italia de sud, care se afla la acea vreme într-o stare de anarhie. Odată stabilit un cap de pod la Muntele Gargano din Apulia, ei și-au unit forțele cu
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
la Canne, o fostă "villa" din Apulia; bătălia a constituit un dezastru pentru normanzi. Aceștia au fost decimați, iar comandantul lor, fratele mai mare al lui Rainulf, Gilbert, a căzut în luptă. Rainulf, care devenea acum conducătorul de necontestat al exilaților, s-a retras cu resturile trupei din Apulia către Campania, unde, potrivit cronicarului Amato de Montecassino, deși înconjurat de inamici, a putut să profite de disensiunile existente între seniorii longobarzi din regiune. Ei au început să protejeze, contra cost, cetele
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
puteau cel puțin să-și slăbească vecinul. Papalitatea considera ca Falsul Dimitrie putea fi folosit pentru trecerea ortodocșilor ruși sub influența Bisericii Catolice. Câteva luni după „apariția” impostorului în Polonia, o mică forță armată de 4.000 de polonezi, lituanieni, exilați ruși, mercenari germani și cazaci de pe Nipru și Don au traversat granița într-o acțiune care a marcat începutul intervenției Rzeczpospolitei în Rusia, cunoscută și ca „Războaiele Dimitriade”. Deși polonezii nu au declarat în mod oficial război Rusiei, (regele polonez
Timpurile tulburi () [Corola-website/Science/317809_a_319138]
-
era vânzător pe piața neagră din Medellín și aducea camioane pline de bunuri ilegale (alcool, țigări și obiecte de uz casnic) în Columbia într-o perioadă când acest lucru era strict interzis, cu ajutorul lui Mateo "Gândacul de bucătărie" Moreno, un exilat chilian și chimist, care i-a propus ideea ca el să producă un drog foarte profitabil—cocaina, iar Escobar să-l distribuie. Ei s-au extins prin construirea de laboratoare adiționale în pădurile tropicale, folosindu-se și de experiența lui
Narcos () [Corola-website/Science/336770_a_338099]
-
lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paște și exilat după Rusalii, la 20 iunie 404. După o oprire scurtă la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în "Armenia Mică". Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol și Antiohia, autoritățile au primit
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
parte a trupelor britanice staționate în Irak la Mosul s-au deplasat spre Kilis. Orașul a fost ocupat pe 6 decembrie de o divizie de cavalerie britanci și un batalion de infaterie indiană. Ocuparea Kilisului de către britanci a permis armenilor exilați să se reîntoarcă la casele lor, în condițiile în care populația locală musulmană privea cu ostilitate revenirea lor în localitate. Nu toți armenii s-au reîntors însă în oraș - unii pieriseră în timpul genocidului orchestrat de autoritățile otomane, alții au preferat
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
toată țara s-au răspândit zvonuri că ar fi fost ucisă pentru ca Richard să se poată căsători cu nepoata lui, Elizabeth. Bârfele au făcut ca Richard să-și piardă și unii din susținătorii din nord, și l-au întristat pe exilatul Henric. Pierderea mâinii lui Elizabeth putea să ducă la destrămarea alianței dintre susținătorii lancastrieni ai lui Henric și yorkiștii loiali lui Edward al IV-lea. Dornic să-și asigure căsătoria, Henric a strâns aproximativ 2.000 de oameni și a
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
prin a fi exilați de pe teritoriul spaniol de către Inchiziție. Populațiile de origine evreiască au preferat migrația către America de Sud, instalându-se în special în Brazilia, în vreme ce membrii fostelor comunități arabo-musulmane s-au îndreptat spre nordul Africii, alăturându-se valurilor anterioare de exilați. Arta muzicală arabo-andaluză Deși există încă din sec. X d.Hr., muzica arabo-andaluză nu a fost întotdeauna definită prin această sintagmă. Astăzi, muzica arabo- andaluză desemnează un repertoriu de piese muzicale și poeme, originare din Al-Andalus. Înțelegem aici prin Al-Andalus
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
spaniole și populația musulmană se exilează în diferite regiuni din sudul Mediteranei. Așa după cum am arătat mai sus, acest exil s-a produs în valuri, pe măsură ce orașele au fost recucerite de coaliția creștină. Intervalele de timp între diferitele valuri de exilați au fost foarte mari - de ordinul câtorva decenii sau chiar secole. Spre exemplu, căderea Saragozei a avut loc în anul 1118, cea a orașului Cordoba în 1236, ultimul oraș recuperat fiind Granada, în 1492. Exista o oarecare varietate și diversitate
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
mult înainte din Palestina prin sudul Mediteranei - precum și cu populația de origine arabă. Muzica adusă din Al-Andalus începe să sufere influențele diverselor culturi, adaptându-se treptat noilor cerințe impuse de condițiile acestei societăți diferite. Astfel, când un nou val de exilați spanioli debarcă pe teritoriul african, aceștia nu mai aduc cu ei muzica andaluză pe care exilații anteriori o cunoșteau - dat fiind faptul că dezvoltarea și transformarea genului muzical arabo-andaluz a continuat pe teritoriul spaniol. În plus, muzica comunităților deja instalate
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
Al-Andalus începe să sufere influențele diverselor culturi, adaptându-se treptat noilor cerințe impuse de condițiile acestei societăți diferite. Astfel, când un nou val de exilați spanioli debarcă pe teritoriul african, aceștia nu mai aduc cu ei muzica andaluză pe care exilații anteriori o cunoșteau - dat fiind faptul că dezvoltarea și transformarea genului muzical arabo-andaluz a continuat pe teritoriul spaniol. În plus, muzica comunităților deja instalate în Africa are de asemenea un alt aspect, diferit de cel din momentul exilului. S-a
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
muzicale au fost Granada, Sevilla și Cordoba, la care se adaugă Saragoza și Murcia. Cele mai multe exemple de continuitate ale artei muzicale arabo-andaluze în Africa de Nord le găsim pe teritoriul Marocului și Algeriei. Aici s-a refugiat marea masă a comunităților de exilați, formând o adevărată diasporă a culturii andaluze. Până în ziua de astăzi există enclave și comunități relativ închise, ce și-au păstrat tradițiile și muzica, putându-se chiar vorbi despre o oarecare nostalgie a trecutului. Problematica transmiterii și a notației muzicii
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
de radio franceze ( Radio France Internațional- RFI, serviciul român) și engleze (BBC, serviciul român), sau neretribuită - la Radio Solidarnosc (un post parizian al rezistenței anticomuniste poloneze, al cărui studio era langa Place du Tertre, în Montmartre, unde se întîlnește cu exilații mai vechi Dinu Zamfirescu, Antonia Constantinescu și Radu Portocala. ”Revoluția” română și prăbușirea statelor socialiste îi dau de lucru în mod neașteptat. Lucrează oficial că traducător pentru o agenție de subtitraje video (Videoadapt), colaborează în perioada "revoluției" din România (decembrie
Dan Culcer () [Corola-website/Science/300140_a_301469]
-
literatura ezoterică dar și gnosticii alexandrini, decadentismul sfîrșitului de veac trecut dar și cel al Romei antice. Pessoa dă, adesea, impresia că se lasă acaparat de futurism, deși el este mult mai puțin curios decît prietenul său Mário de Sá-Carneiro, exilatul benevol în cosmopolitismul parizian. Pessoa preferă să inventeze și să abandoneze curente, școli, doctrine și chiar sisteme filozofice. Acest autor, "multiplu precum universul", este, de fapt, inclasabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ
Fernando Pessoa () [Corola-website/Science/309706_a_311035]
-
Histoire de France" („Filozofia Istoriei Franței”). Deoarece între Franța și Belgia se semnase o convenție de extrădare, la 1 noiembrie 1858 soții Quinet se stabilesc la Veytaux, în Cantonul Vaud din Elveția. Republică federală promovând principii liberale, Elveția putea oferi exilatului acea libertate de mișcare și de exprimare indispensabile spiritului său. În acei ani de exil, pentru Edgar Quinet era esențial ca prin scrieri sale și prin fermitatea atitudinii sale să lupte împotriva puterilor care înăbușiseră în Europa mișcarea democratică de la
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]
-
care înăbușiseră în Europa mișcarea democratică de la 1848. În acest context el publică la 30 august 1859 articolul "Protestation contre l'Amnistie" („Protest împotriva amnistiei”) în care el refuză (ca și Victor Hugo) amnistia acordată de Napoleon al III-lea exilaților politici. El scria: „"Nu sunt nici acuzat, nici condamnat, sunt un exilat. Nu recunosc nimănui dreptul să mă exileze și să mă cheme înapoi după bunul lui plac. [...] Nu mă pot preta la acest joc în care se năruie și
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]
-
publică la 30 august 1859 articolul "Protestation contre l'Amnistie" („Protest împotriva amnistiei”) în care el refuză (ca și Victor Hugo) amnistia acordată de Napoleon al III-lea exilaților politici. El scria: „"Nu sunt nici acuzat, nici condamnat, sunt un exilat. Nu recunosc nimănui dreptul să mă exileze și să mă cheme înapoi după bunul lui plac. [...] Nu mă pot preta la acest joc în care se năruie și se înjosește natura umană"”. În cei doisprezece ani de exil în Elveția
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]
-
1907) al lui Joseph Conrad. Deși cele două opere literare sunt foarte diferite una de alta, ele au același fundal, extrem de relevant pentru acele vremuri - lupta între Țarul Rusiei și revoluționarii care-l vor răsturna curând de la putere, adusă de exilați pe teritoriul britanic. La începutul povestirii, Watson menționează șase anchete inedite ale lui Holmes din cursul anului 1894: Watson face de asemenea și o referire la ancheta din "Semnul celor patru" când vede Tamisa și scrie: « Am văzut soarele rece
Ochelarii de aur () [Corola-website/Science/324447_a_325776]
-
ar fi deținut în Iran. În acel an a luat ființă în Israel asociația „Născut pentru a fi liber”, care și-a propus drept obiectiv eliberarea lui Ron Arad și a altor militari israelieni dați dispăruți. În februarie 1995 un exilat iranian, Manusher Mukaber, a susținut într-un interviu la radio la Los Angeles,că Arad trăia și că ar fi fost deținut în închisoarea serviciilor secrete iraniene din Isfahan, de asemenea, că în urma unei tentative de evadare, ar fi fost
Ron Arad (pilot) () [Corola-website/Science/336455_a_337784]
-
plan intern, ci de crize politice externe. După asasinarea acestuia, Johnson a continuat reformele sale pe plan intern, dar a intervenit cu forțe armate în Vietnam. Construcția Zidului Berlinului de către sovietici, respectiv invazia nereușită în Cuba comunistă în 1961 a exilaților cubanezi sprijiniți de forțele americane, au dus la creșterea tensiunilor intre Est și Vest. După descoperirea rachetelor sovietice în Cuba în anul 1962, lumea aștepta îngrozită declanșarea unui război nuclear. După acest incident, Kennedy a încercat să reducă tensiunile dintre
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
-lea, nu a avut rezultat, din cauza sprijinului acordat fiului lui Mieszko al III-lea, Arnold al II-lea, Episcop de Poznań. Reacția surprinzătoarea asupra acestor evenimente a lui Henric I cel Bărbos, care nu numai că i-a acceptat pe exilați, ci i-a donat Ducatul Kalisz lui Vladislav Odonic, cu condiția să se întoarcă la el după ce își va recăpăta moștenirea. În același timp, Arhiepiscopul Kietlicz s-a dus la Roma, unde a avut o întâlnire persoanală cu Papa Inocențiu
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Northumbrians, Malcolm nu a fost direct implicat în invazia împotriva Angliei de către Harald și Tostig în 1066, care s-a încheiat cu înfrângerea și moartea lor în bătălia de la Stamford Bridge. În 1068, el a acordat azil unui grup de exilați englezi care fugeau de William de Normandia, printre care se aflau Agatha, văduva lui Eduard Confesorul, nepotul său Eduard Exilatul și copii lui, Edgar Ætheling și surorile lui, Margareta și Cristina. În 1069 exilații s-au întors în Anglia pentru
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
încheiat cu înfrângerea și moartea lor în bătălia de la Stamford Bridge. În 1068, el a acordat azil unui grup de exilați englezi care fugeau de William de Normandia, printre care se aflau Agatha, văduva lui Eduard Confesorul, nepotul său Eduard Exilatul și copii lui, Edgar Ætheling și surorile lui, Margareta și Cristina. În 1069 exilații s-au întors în Anglia pentru a se alătura unei revolte răspândite în nord. La sfârșitul anului 1070, Malcolm s-a căsătorit cu sora lui Edgar
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
a acordat azil unui grup de exilați englezi care fugeau de William de Normandia, printre care se aflau Agatha, văduva lui Eduard Confesorul, nepotul său Eduard Exilatul și copii lui, Edgar Ætheling și surorile lui, Margareta și Cristina. În 1069 exilații s-au întors în Anglia pentru a se alătura unei revolte răspândite în nord. La sfârșitul anului 1070, Malcolm s-a căsătorit cu sora lui Edgar, Margareta de Wessex, viitoarea Sfântă Margareta a Scoției. John de Fordun raportează că Donald
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
capacul poate fi scobit în așa fel încât să reproducă forma lui exterioară, de acoperiș în două ape. Sarcofagul devine astfel un templu în miniatură. Cel mai cunoscut sarcofag descoperit pe teritoriul României este al poetului roman Publius Ovidius Naso, exilat Tomis (azi Constanța), unde a fost găsit și sarcofagul său. Lapidariul din Turda conține o colecție impresionantă de vestigii din perioada romană, găsite în perimetrul orașului Turda, mai ales în castrul roman Potaissa, între care și sarcofage. La "Muzeul de
Sarcofag () [Corola-website/Science/327464_a_328793]