725 matches
-
politice dictatoriale, practic, au susținut posibilitatea crimelor comise de acele regimuri și a diverselor abuzuri de putere. Cele mai sinistre efecte ale ideii de elită din secolul XX sunt Holocaustul și crimele regimurilor comuniste postbelice. De exemplu, Heidegger, pe lângă filosoful existențialist de reputație mondială, reprezintă și un simbol al elitei ticăloase, fiind un membru marcant al aparatului de propagandă nazist, pe care l-a susținut prin discursuri și scrieri. Nu întâmplător K.R. Popper spunea: "Eu sunt un adversar al tuturor elitelor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
drept scopuri instrumentalizarea și dominația. Gândirea și cunoașterea foucauldiană sunt marcate de discontinuități, disparități, tehnici clar-obscure de figurare a spusului său. De ce această discontinuitate în analizele foucauldiene? Pentru că filosoful francez gândea în secvențe, în imediaturi, dintr-o perspectivă istorică și existențialistă, iar pe de altă parte, considera importantă analiza discontinuităților. În viziunea sa semiologică, "analiza discontinuităților caută să scoată în evidență mai curând coerența internă a diferitelor sisteme semnificante, specificitatea ansamblurilor de reguli și caracterul decisiv pe care acestea îl dobândesc
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
personală, pentru scepticul Cioran un modus vivendi, pentru Eliade exilul înseamnă asceză, găsirea drumului spre centru, spre propria ființă, spre înțelepciune sau spre libertate. Spre deosebire de Cioran, Eliade nu și-a renegat niciodată convingerile politice din tinerețe, consonante cu cele ale "existențialistului" Nae Ionescu, al cărui asistent la Universitatea București a fost între 1933 și 1939. Prin urmare, exilul a fost nu numai benefic pentru Eliade, ca de alfel și pentru moralistul Cioran; el a reprezentat mai mult decât atât: șansa culturii
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
paternă față de Otilia. Autorul încearcă să-i fixeze Otiliei Mărculescu identitatea: "Otilia este eroina mea lirică, proiecția mea în afară, o imagine lunară și feminină". Ea întruchipează eternul feminin, un amestec de copilărie și maturitate, aducând în prim-plan problema existențialistă. Stănică Rațiu se înscrie în galeria ariviștilor Dinu Păturică, Lică Trubadurul și Gore Pirgu. Viclean, grosolan, el este "un Cațavencu al ideii de paternitate" (Ov.S. Crohmălniceanu); tipul parvenitului de tip nou, impostor, ipocrit și fanfaron. Sima Felix este "martor și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Manifestările cotidiene ale protagonistului sunt subordonate instinctelor, în primul rând instinctului de posesiune. Caracterizarea Otiliei Mărculescu Otilia impresionează prin complexiatea sufletului, prin imprevizibil, farmec și delicatețe, prin dinamism, încât evoluția sa aduce note de modernitate în roman și o problematică existențialistă. E o fată vioaie, admirată, iubită de moș Costache, de Felix, de Leonida Pascalopol, curtată de Stănică, agresată de Titi, invidiată de femeile din anturaj, și care rămâne pentru toți "o enigmă". În relație cu Felix, ea este ocrotitoare, îl
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lui Bacovia își află izvoarele și în pesimismul metafizic eminescian, manifestarea violentă din Nopțile macedonskiene amintesc de Scrisorile lui Eminescu. Expresionismul lui L. Blaga și I. Barbu a fost anticipat de opera eminesciană. De asemeni în Psalmii arghezieni, în întrebările existențialiste sunt unele ecouri din opera lui Eminescu, iar peste ani identificăm rezonanțe eminesciene în opera lui N. Stănescu. De reținut că "Poezia lui Eminescu răspunde unei neliniști mereu mai actuale, pentru că este de natură metafizică" (Rosa del Conte). DIMENSIUNI ALE
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să se mântuiască prin apropierea de Dumnezeu, insă religia să nu numai că nu-l convinge, ba chiar o defaimează, o sfidează, o face vinovată de imposibilitatea de a-si defini individualitatea. În acest sens, nu se îndepărtează de gândirea existențialista a lui Heidegger, Sartre sau Jaspers , pentru care conștiința de sine nu este altceva decât conștiința propriei limitări, a neputinței de a-și depăși condiția. Pentru Cioran, individualitatea este o problemă tragică, un punct vulnerabil în istoricul ființei, o dovadă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o totală deziluzie asupra valorilor vieții, deoarece acestea "ar rămâne ipso facto anihilate de moarte, care sosește, mai devreme sau mai tarziu. Totul e egal atunci când ai pierdut iluzia de a fi etern"25. Pentru Kierkegaard, iar mai tarziu pentru existențialiști, constiinta de sine este conștiința propriei limitări. Pentru Cioran, "propria limitare", contra căreia se revoltă, rezidă în neputința de a se apropia de o Divinitate care se dezinteresează de operă să, ceea ce îi creează senzația precisă că nu mai ai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
bazează pe absurd, de aceea și este inatacabila. Să gândești cu logică în religie..."57. Toate manifestările speranței înseamnă pentru Sábato credință în Dumnezeu, care nu este pentru el o ființă abstractă, ci Dumnezeu este în om: Dacă, așa cum spun existențialiștii, neliniștea este dovada "Neantului", speranța este pentru mine dovadă că există "Ceva". Și, pentru că speranța este de neînvins la ființă umană (dacă nu ar fi așa, am fi cu toții niște sinucigași), ea ieșind mereu învingătoare în lupta cu deznădejdea, și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
retoric: "Îți mai aduci aminte, frate, / de vremurile alea?"170, sau, cu acreala, da sentințe: Se duce viața, se duce și nu se mai întoarce; / mai bine să profiți cât poți și să arunci / necazurile din tine"171. În textele existențialiste ale tangourilor lui, Discépolo, în stil horațian, își vede iubita, altădată frumoasă , acum bătrână și trecută: "Când o să vezi că astea, lângă tine, / îți probează rochiile pe care le lași / o să-ți amintești de prostul ăla / Care, frânt fiind, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mai profunde, fiecare din cititori va simți că eu, de fapt, ating problemele lui. Intrând în profunzime în eu-l meu, și numai așa pot să intru în realitatea celorlalți"66. În plan universal, triunghiul poate fi format din autori existențialiști și ai filosofiei absurdului direct indicați de Sábato însuși: Dostoievski, Kafka, Sartre, Camus. Cu Kafka are în comun coșmarul și metamorfozarea monstruoasa, dar Sábato trece dincolo de scriitorul din Praga, ducând oroarea până la o viziune generală, apocaliptica, buclă absurdului fiind compensata
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
teroarea absolută,71 sunt și ale lui Sábato, doar că la Camus sunt abordate rezonabil, măsurat, ca și cum nu ar fi implicat afectiv în "viață" personajelor, ci ar povești "cu grație", așa cum spune Sontag, "ceea ce îl desparte cu totul de ceilalți existențialiști"72, iar de Sábato, într-un mod radical. Tonul liniștit al lui Camus trezește sentimente de afecțiune în cititor, în timp ce Kafka trezește spaimă și milă. Pe Sábato l-a fascinat la Camus bunătatea acestuia că persoana, frumusețea să morală. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ar reprezenta doar un aspect particular al propriei sale personalități. Cu toate acestea, Castel joacă rolul copilului, iar María, pe cel al mamei, sau, oricum, pe cel al femeii mature. Sábato îl citește cu interes și face comentarii asupra filosofiei existențialiste a lui Sartre de care se lasă influențat 79, mai ales de românul L'Être et le néant, operă de ficțiune, unde personajul este obsedat de "privirea celorlalți" (conceptul de privire) care, fixându-se în noi, ne domină, ne observa
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
crede Sábato. Este posibil că sentimentul de vinovăție pe care il trezește în omul-Sartre această credință să îl facă să pledeze pentru comunicarea dintre oameni, pe care nu o întâlnim în convingerile sale politice sau în doctrina să filosofica. Influențele existențialiste asupra operei lui Sábato sunt evidente mai ales in celebrul Raport despre orbi, în care centrală este figură personajului Fernando sau Sábato, cu o călătorie de-a lungul traumelor sale personale, în căutarea lumii tenebrelor și a stăpânilor acestora, orbii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o călătorie de-a lungul traumelor sale personale, în căutarea lumii tenebrelor și a stăpânilor acestora, orbii trimitere la Sartre și conceptul de privire -, dar apare și o perspectivă universală și subversiva, care ar fi ca un rechizitoriu, în maniera existențialista, la adresa societății, a condiției umane în general. Raportul are pretenția să fie didactic, să servească de învățătură. Instrumentul va fi de data asta nebunia, sau, mai bine spus, nevroza, paranoia lui Fernando. Mesajul este următorul: dacă vrei să cunoști realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Anton Holban și Mihail Sebastian, adică dintr-o generație care aduce în proza română dintre 1930 și 1939 un spirit confesiv fără nici un fel de false pudori, izbitor deopotrivă prin coordonata unei lucidități dilatate de exces de o adevărată febră existențialistă, M. Blecher exemplifică la noi, cu o intensitate fără precedent, literatura autenticității subiective, în înțelesul cel mai evoluat modern 53. Mai târziu, I. Negoițescu, Al. Protopopescu și Nicolae Balotă încadrează scrierile autorului român în proza de tip existețialist. Dintre criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai este doar o manifestare accidentală a nefericirii lor esențiale, ci manifestarea însăși a existenței în ființa lor. Aceste personaje constituie o demonstrație a faptului că, ca și cum suferința lui ar fi suferința existenței însăși: astfel, personajele blecheriene corespund întocmai filosofiei existențialiste 54. Analizând cu foarte mare atenție opera lui Blecher, Negoițescu va evidenția acele forme ale suferinței pe care le va numi în cartea sa ,,constante formale". În Volumul și esența, Al. Protopopescu apropia existențialismul lui Blecher de cel al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cotidiene: un anumit vis este cifrul prin care apare o anumită dorință secretă, care-mi orientează tot comportamentul; descifrând visul acesta, dezvălui "realitatea" dorinței și "adevăratul" sens al comportamentului meu."16 Sunt aici suficiente date pentru o psihanaliză de tip existențialist care, în accepția noastră, nu poate fi aplicată în opera camilpetresciană decât dinspre textele cu tentă autobiografică (jurnalul, fragmente disparate din Doctrina substanței, ca și confesiunile din câteva interviuri și conferințe) spre lumea ficțiunii. Notele zilnice ne apar de o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de caractere, Doamna cu licornul performează prin versatilitate stilistică, prin adevăr uman și psihologic. Păianjenul solitar și studenta de la belle-arte John Fowles (n. 1926, Essex) se specializează în literaturile franceză și germană la Oxford, prilej cu care îi descoperă pe existențialiștii francezi și pe promotorii Noului roman. Va preda literatură franceză la New College, Oxford; va fi profesor de limba și literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios din insula grecească Spetsai, experiență descrisă în "Magicianul". Revine la
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
engleză din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Întâlnim nenumărate mărturii în acest sens în vaste teritorii ale literaturii filozofice. Aprecieri critice standard la adresa Tractatus-ului, care pot fi găsite în scrierile unor filozofi de orientare speculativă, existențialistă, marxistă sau neomarxistă din a doua jumătate a secolului trecut, pornesc de la presupunerea că lucrarea de tinerețe a lui Wittgenstein ar fi constituit punctul de plecare și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există deosebiri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de la Viena, care emigraseră în Statele Unite. Este o asociere care a fost larg acceptată, atât de filozofii de orientare analitică, de cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Cartea apare ca o serie nesfîrșită de "epifanii spirituale" (creionate estetic, pesemne, după același model joyceian). În interiorul lor, myst-ul (eroul care se inițiază: Miller însuși) descoperă sensul vital al libertății individuale. "Plecarea" devine, ca atare, o nevoie existențială și, totodată, existențialistă. Primăvara neagră ilustrează (chiar și la nivelul unei ideologii implicite!) principiul asumării acestei libertăți. Parisul este fundalul (mai degrabă liric decît epic!) al entuziasmului inițiatic auctorial. Personajele care interacționează cu naratorul-autor descind dintr-un fel de realism magic sud-american, adaptat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dacă s-ar afirma despre Primăvara ... că inaugurează o tradiție în Europa (iată, alături de T.S. Eliot, Henry James și Ezra Pound, Henry Miller ar putea fi considerat al patrulea scriitor american "deschizător de drumuri" în literatura bătrînului continent) tradiția romanului "existențialist", care, ulterior, măcar prin Jean Paul Sartre, va cunoaște dezvoltări exemplare. "Existenția lismul" lui Miller se rezumă totuși spre deosebire de cel al ilustrului său continuator la trăirea libertății și mai puțin la teoretizarea ei. Dacă Sartre încearcă "să înțeleagă" și "să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a definit omul ca „mamifer rațional”. Pascal insistă asupra condiției tragice a omului În lume „judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme Peripatethice de pământ, depozitar al adevărurilor, mărire și lepădătură a universului.” (Cugetăriă Meditațiile lui Pascal alimentează de altfel gândirea existențialistă, care ridică paradoxul (Camusă la rang definitoriu pentru condiția umană. În acest raport dintre „Împrejurări și oameni”, În mod real omul poate fi și „mărire” și „lepădătură”, poate rămâne „imbecil vierme de pământ” sau „judecător al tuturor lucrurilor”. Astfel, se
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
al lumii la care aderă, cum a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la o sinteză ce garantează bogăția interacțiunii culturilor. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]