735 matches
-
să intre în universul lui Steinhardt, care cere o minimă pregătire literară, filosofică sau estetică, pentru a-i înțelege toate subtilitățile discursului. A.S.: Mie îmi place foarte mult, în finalul Crezului ortodox, momentul în care spune: "I-am citit pe existențialiști, deci nu-mi fac iluzii, dar nici nu mă dau bătut în fața lumii în care trăiesc". Asta e ideea. Nu am reprodus cu exactitate. Și de aici, probabil, dezinhibarea lui ca teolog, de aici și echilibrul. R.D.M.: Acest echilibru, această
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
Huet? Și ce să spunem de antiaristotelicul Gassendi? Întorcându-ne la zilele noastre, ar trebui oare să spunem că Cornelio Fabro și Gustavo Bontadini sunt catolici, pentru că sunt metafizicieni, în timp ce alții precum Luigi Pareyson și Pietro Prini nu, pentru că sunt existențialiști? Iar dintre Fabro și Bontadini cine este «mai ortodox» sau, mai bine-zis, care dintre ei este «adevăratul ortodox»? Jacques Maritain este catolic și Gabriel Marcel nu? Și care dintre acuzele aduse moderniștilor erau cu adevărat întemeiate și care, în schimb
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
Coloana infinitului”, „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Portretul lui Carol Davila”, „Cumințenia pământului”. -Proza a generat producții literare moderne : o romanul istoric și de analiză interioară: Marcel Proust - „În căutarea timpului pierdut”; James Joyce - „Portret al artistului în tinerețe”; o romanul existențialist: Franz Kafka - „Procesul”, „Metamorfoze”, „Castelul”; Albert Camus - „Ciuma”, „Străinul”, „Mitul lui Sisif”; William Faulkner „Absalom, Absalom!”. -În creația poetică s-a remarcat poezia revoluției, militant-socialistă și lirica personală -În dramaturgie modernizarea creației s-a reflectat în teatrul de idei reprezentat
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
personală, pentru scepticul Cioran un modus vivendi, pentru Eliade exilul înseamnă asceză, găsirea drumului spre centru, spre propria ființă, spre înțelepciune sau spre libertate. Spre deosebire de Cioran, Eliade nu și-a renegat niciodată convingerile politice din tinerețe, consonante cu cele ale "existențialistului" Nae Ionescu, al cărui asistent la Universitatea București a fost între 1933 și 1939. Prin urmare, exilul a fost nu numai benefic pentru Eliade, ca de alfel și pentru moralistul Cioran; el a reprezentat mai mult decât atât: șansa culturii
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
capitalist, de pe poziții filosofice, în care latura afectivă nu poate avea decât o pondere secundară. Până la data când asista la Congresul parizian "pentru apărarea culturii", modelat după concepție comunist-stalinistă, el se exersase însă serios în spațiul unei gândiri de substanță existențialistă, redevabilă în speță rusului Leon Șestov, pentru care "evidențelor" gândirii raționale, categoriilor sale, trebuiau să i se opună "categoriile vieții". În eseul dedicat maestrului său în Conștiința nefericită, ce urma să apară în 1936, din care tocmai am citat, el
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
20 susținătorii, Pârvan, bună oară, răbufnind încă o dată în deceniul al patrulea. Această răbufnire e legată de generația lui Eliade, Cioran și compania. De la Itinerariul spiritual din 1927, an și al Manifestului "Crinului Alb", la profesiunile de credință spiritualiste, vitaliste, existențialiste și autenticiste ale tinerilor de la Criterion, din școala Cuvîntului lui Nae Ionescu și de la celelalte publicații ale noii generații, lirismul răzbate prin toți porii declarațiilor și acțiunilor lor politice și culturale. Spre deosebire de pașoptiști însă, tinerii interbelici pleacă de la premisa că
Generații "lirice" și generații "critice" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15994_a_17319]
-
și realitățile dure ale lumii postbelice reclamă însă o reîntoarcere la istorie, o reînvigorare a umanismului, precipitând astfel sfârșitul modernismului și revirimentul realismului. In varianta sa europeană, reflectând scepticismul și criza spirituală din acei ani, neorealismul postbelic conține puternice nuanțe existențialiste și elemente ale absurdului. În Statele Unite, deși realismul existențialist profesat de Sartre și Camus se regăsește la unii scriitori cum ar fi Wright, Mailer, Ellison, sau chiar Bellow și Updike, el ia preponderent forma unui realism moral, îndeosebi la scriitorii
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
reîntoarcere la istorie, o reînvigorare a umanismului, precipitând astfel sfârșitul modernismului și revirimentul realismului. In varianta sa europeană, reflectând scepticismul și criza spirituală din acei ani, neorealismul postbelic conține puternice nuanțe existențialiste și elemente ale absurdului. În Statele Unite, deși realismul existențialist profesat de Sartre și Camus se regăsește la unii scriitori cum ar fi Wright, Mailer, Ellison, sau chiar Bellow și Updike, el ia preponderent forma unui realism moral, îndeosebi la scriitorii evrei, sau un realism al moravurilor și instituțiilor sociale
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
pământul, creația pe care o poate concepe. El însuși este o creatură la granița dintre cer și pământ." Tetralogia Rabbit În universul prozei lui Updike speranța grației divine nu este iremediabil pierdută. Fără a recurge până la capăt la un realism existențialist, scriitorul își plasează protagoniștii între tentațiile societății de consum și spaima sau neliniștea la gândul morții, al irosirii (waste), al sfârșitului, între satisfacțiile mediocrității universului domestic în suburbiile înstărite și dorința de evadare, de libertate. Viața e o "fugă" cum
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
vestește ziua, credința în prezența, plină de bucurie sau de amărăciune, a "tumultului tăcut" al sufletului." Faptul că această preocupare persistă în condițiile în care protagoniștii lui Updike dau toate semnele că suferă de angoasele, dilemele și alienarea pe care existențialiștii le semnalează într-un univers în care omul este iremediabil părăsit de Dumnezeu, aduce în prim plan originalitatea cărților lui Updike. În romane precum Roger's Version (Versiunea lui Roger, 1986) în confruntarea dintre știință și religie, rațiune și credință
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
se strecoară câteva strofe și versuri de Guillaume Apollinaire, absolut întâmplător. La capătul însemnărilor, în lupta ce se dă între idealul platonician și morala practică aristotelică, mi se pare turburătoare prezența acestor poezii atât de tipice ,,scării umane", ca mărturie existențialistă. Nu mai traduc; las totul la înțelegerea cititorului. Les démons du hazard selon Le chant du firmament nous menent A sons perdus des violons Font danser notre race humaine Sur la descente à reculons... (Le chant du malaime) Și, acest
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
noastre de cînd lumea. Exponent al unui dramatism ce ne îngăduie a deveni „părtași la experiențele lui grele”, poetul poate fi receptat la modul optim de un exeget aflat pe aceeași lungime de undă interioară, afin al gînditorilor de factură existențialistă mai curînd decît al celor operînd în pură abstracțiune. Aparținător al stirpei celor dintîi, Petru Ursache învăluie producția în cauză în considerații diverse, efectuînd planări ce-l depărtează și-l apropie alternativ de materia intrinsecă a acesteia. Ni-l reamintim
O critică existențială by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5404_a_6729]
-
ideal al platonicienilor, alcătuit din idei irealizabile pe pământ, Aristot îl transformă într-o virtute accesibilă omului, în limitele existenței sale terestre. Ceea ce convenea spiritului iezuit transigent, înclinat să dezvinovățească acțiunile oamenilor, judecând omul la valoarea lui reală, pământeasca (Poziție existențialista avant-la lettre). Invers decât poziția pragmatică a lui Aristotel, citatul următor, o reflecție a lui Picasso, notata, paradoxal, la capitolul iezuiți, tot la data de 13 martie 1959, zi densă, ca și cum aș fi avut de luptat contra unui inamic (ideologic
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]
-
este placat pe viața rurală, așa cum a fost ea impusă de literatura postbelică. Dacă volumul s-ar fi limitat doar la aceste mișcări inconștiente, bineînțeles că nu ar fi meritat discutat. Cu atît mai mult, dacă amintim și prima proză, �existențialistă", camusiană ar dori autoarea, care ne oferă și un motto din Mitul lui Sisif, o piesă complet ratată, preferata lui Valeriu Rîpeanu. Însă, după o sută de pagini, apare, ca prin minune, o proză excelentă numită 336. Cele cîteva zeci
Debut ratat interesant by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15854_a_17179]
-
spirit (punând accentul pe convenția literară și urmărind, de la premise până la consecințe, numeroasele aluzii culturale din text). Ambele variante sunt la fel de fertile, cu mențiunea că, limitându-ne la cea dintâi, riscăm să atribuim autorului o serie de intenții așa zicând existențialiste prea puțin adecvate structurii sale intelectuale și, în cele din urmă, amprentei sale stilistice. Căci Gabriel H. Decuble e un asianic definitiv, pentru care chiar directețea (atunci când pare s-o practice) e doar un efect printre alte efecte posibile. O
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
prin extrapolare: cum poate fi un om așa? Cogitațiile pe teme etice ale protagonistei, fin ironizate în prefața volumului, vin din asemenea repetate și brutale contacte preliminare cu o realitate umană respingătoare. Reflecțiile respective, realmente abundente, nu sunt niște teme existențialiste tratate de autor după paravanul personajului său principal; sau nu sunt doar atât. Ele sunt provocate de experiențele succesive, mai toate dezamăgitoare, ale Ioanei Olaru, pentru care nu spitalul psihiatric, ci lumea din afara lui este infernul. Rând pe rând, ea
Sectorul suflete (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8780_a_10105]
-
convenție inofensivă care cere ca, în cazul unui autor, să faci uz de un cuvînt încetățenit de trecerea vremii. Numai că Baudrillard nu ar fi spus niciodată despre sine că e sociolog, cum nu ar fi afirmat nici că e existențialist, ci mai curînd „gînditor radical”, ca să folosesc o sintagmă care apare chiar în postfața volumului de față. Oricum, din transcrierea textului pe care l-a spus în fața camerelor de televiziune a ieșit acest mic volum retrospectiv, pe care îl putem
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
cuprinde trei ipostaze: 1) spiritul autonom față de realitate, care-și elaborează propriile construcții ideale, înfăptuind o armonizare a subiectului și obiectului, o reificare a spiritului în produsele sale pe care le poate contempla (simboliști, fenomenologi, futuriști, constructiviști, ficționaliști, wittgensteinieni, analiști, existențialiști, pozitiviști); 2) subiectivitatea confiscată de propria viziune, obținută din experiența senzorială cu caracter de unicitate (decadenți, romancieri ai fluxului conștiinței, suprarealiști, expresioniști, "trăiriști", unanimiști); 3) o intersubiectivitate, o postură a eului înscris în ordinea simbolică a unei culturi (Lacan), a
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
în consonanță cu concepția dominantă a generației d-sale, aparent blazată și apatică, însă în fond pozitivă, antilirică, mai mult ironică decît emoțională, prețuind exteriorul, abordînd lumea ca o rece aventură ce nutrește cunoașterea, nedispusă a-și recunoaște limitele. Impasul existențialist nu este al său. Fericirea sa n-ar putea fi una paradoxal tragică, astfel încît o însemnare precum cea pe care o cităm, a lui Camus, nu-i poate rămîne decît străină: "a spori fericirea vieții unui om înseamnă a
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
fura ceva din ceea ce nici nu știi că este al tău: iată suportul perenității unei opere. Legitimitatea de a fora nu numai în subconștient, ci și în Care e mobilul inadaptării, ce reprezintă laitmotivul Micului manual..? E, vorbind în termeni existențialiști, absurdul. Acea conștiință a unei existențe deposedate de finalitate, care inspiră o revoltă surdă, lipsită și ea de sens. Spaima nonsensului capătă o forță macabră: "Sînt și mai singur în apele imaginii reflectate, zgomotele bulevardului mă afundă într-o imensă
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
lor mai degrabă prăpăstios, poemele lui Dinu Flămând nu eșuează într-un melodramatism ieftin. Poetul își tratează angoasele cu superioritate, rațional, cu o atitudine olimpiană. Implicit sau explicit în poemele sale apar trimiteri livrești către marii filozofi ( Platon, Heidegger, Descartes, existențialiștii), raționamentele sînt, adesea, surprinzătoare și strălucitoare, versurile au, în conturarea poemului, precizia unor incizii, aproape nici un cuvînt nu este inutil, iar complexitatea ideatică a poemelor nu poate fi demonstrată fără citarea integrală a acestora. Dinu Flămând caută și găsește de
Un olimpian al angoaselor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13707_a_15032]
-
cu fumigații opiacee, animalele postesc, visând cuminți fără să producă nici cel mai mic deranj corăbierului. De fapt, nu animalele constituie problema scenariului apocaliptic, de asta se ocupă Epoca de gheață (2002) al lui Chris Wedge, ci oamenii, sau mai existențialist spus, condiția umană, una evident păcătoasă și intratabilă. Iată încărcătura care ar putea compromite noul paradis zoologic, remake-ul edenic. În fond, aceasta este cu adevărat intriga „psihologică” a filmului, revelația asupra coruptibilei naturi umane pe care Noe o are, anticipând
Noe și noema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2658_a_3983]
-
John Fowles s-a născut în 1926, la Leigh-on-Sea, o mică localitate din comitatul Essex. După ce a urmat cursurile Universității din Edinburgh, în 1950 a obținut o diplomă în literaturile franceză și germană la Oxford, unde i-a descoperit pe existențialiștii francezi și pe promotorii Noului Roman. A predat literatură franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limba și literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetses (experiență evocată în Magicianul), pentru ca între
John Fowles – Jurnale by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/2908_a_4233]
-
rostit cu acel prilej de Marcel Breslașu: "Aceasta este baricada pe care trebuie să ne aflăm noi artiștii, noi scriitorii, noi gazetarii, și aici trebuie să ne înarmăm pentru a combate obscurantismul, pentru a demasca și lichida curentele decepționiste, suprarealiste, existențialiste, adică această întreagă gamă de manevre care împing pe oameni la deznădejde, la încrucișarea brațelor, la dezerțiune, la refugiul pe planuri ireale". De asemenea, consemnează propriul punct de vedere, atît de dezolant, al poetului mai tînăr ce renunța, după cum vedem
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
constatat că nu puțini confrați (Adrian Marino, de pildă) suferă de megalomania persecuției”; „În intervenția sa, Dan Zamfirescu a adus un pios ciomagiu memoriei lui E. Lovinescu”; „Boala poeților epici sau cu ce se alege naratorul sedentar: cu Homeroizi”!; „Evoluția existențialistului român: De la angoase la aghioase”; „Un nebun (poetul) aruncă o piatră în apă și zece hermeneuți sar după ea”; „Unii critici se pun singuri în poziție critică, iar dintre poeți mulți se dovedesc versatili”; „Ce-i lipsește culturii române? Cei
Hazul lui Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4861_a_6186]