424 matches
-
context al enunțului ca produs, pe când contextul extralingvistic, de care vom vorbi mai jos, este, mai degrabă, un context al enunțării ca proces productiv. Contextul extralingvistic mai este cunoscut și drept context situațional sau situația enunțării. El constituie ansamblul factorilor extralingvistici ce exercită o influență asupra sensului și referinței unei unități lingvistice, cu alte cuvinte „trăsăturile mediate și specifice ale unei situații sociale sau ale unui mediu care înconjoară o anumită interacțiune sau un schimb de comunicare.” (Tim O’Sullivan, 2001
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
perlocuționar, care este compus din latinescul per “prin, prin intermediul” și locuțio “vorbire”. Rezultă, așadar, că limbajul, în cazul actului perlocuționar, nu este altceva decât un mijloc, scopul fiind acela de a determina anumite efecte, rezultate care sunt de cele mai multe ori extralingvistice. În acest sens, Ducrot va afirma că, în ce privește actul perlocutoriu, “enunțarea servește unor scopuri mai îndepărtate, pe care interlocutorul poate să nu le sesizeze chiar cunoscând perfect limba” (1996:504). Iar Ricoeur va spune că efectele “fac din discurs un
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
despre mișcarea nazistă, “noi nu vorbim pentru a spune ceva, ci pentru a obține un anume efect”. (apud Thom, 1993:118). Semnificația, punctul forte al limbajului, este cea mai afectată dimensiune a acestuia, discursul de lemn netrimițând spre o realitate extralingvistică, ci doar spre el însuși, adevărul fiind astfel avortat, semnele, cuvintele devin simple semnale, stimuli pentru serii de acte ilegitime. Astfel, limba de lemn este, mai curând, un fenomen discursiv patologic, iar dimensiunea ei perlocuționară este una ilegitimă deoarece influența
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
activitate de comunicare. Cele trei accepțiuni circumscriu de altfel dimensiunile semiozei, sugerându-se astfel statutul privilegiat al limbajului între obiectele de studiu ale semioticii. Pentru Algirdas-Julien Greimas 19, ambiguitatea termenului este cauzată, în bună parte, de utilizarea acestuia în aria extralingvistică, în special pentru desemnarea științei ca limbaj. Greimas consideră că "știința nu este limbaj decât în măsura în care acesta este înțeles ca loc de mediere, ca un ecran pe care se desemnează formele inteligibile ale lumii"20. Afirmația evidențiază dihotomia limbaj obiect
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cu precizarea că nu se referă la "limbaje speciale", nici la "schimbări" în limbă, ci la moduri de a folosi limbajul, la modalități ale vorbirii, nu ale limbilor, și anume, la modalități subiective și, în același timp, orientate spre faptele extralingvistice, adică la modalități determinate de atitudinile adoptate de către vorbitori, prin intermediul cuvintelor, față de lucrurile desemnate"). * utilizarea limbajului în "discursuri"/"texte" politice, urmărindu-se eventualele trăsături lingvistice specifice unui astfel de text. În opinia lui Eugen Coșeriu, textele politice pot fi studiate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prin trăsături specifice, atât la nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la nivelul expresiei și al efectelor urmărite. Discriminarea și descrierea tipurilor de limbaj nu se limitează la ansamblul particularităților lingvistice (fonetice, morfologice, sintactice, lexicale), trebuind să facă apel la date extralingvistice ale domeniului de cunoaștere în care sunt vehiculate. Atât factorii lingvistici, cât și cei extralingvistici concură la configurarea unor profiluri distincte, caracterizarea fiecărui tip de limbaj realizându-se, de regulă, prin raportare la trei elemente de referință: criteriul contextului, criteriul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
efectelor urmărite. Discriminarea și descrierea tipurilor de limbaj nu se limitează la ansamblul particularităților lingvistice (fonetice, morfologice, sintactice, lexicale), trebuind să facă apel la date extralingvistice ale domeniului de cunoaștere în care sunt vehiculate. Atât factorii lingvistici, cât și cei extralingvistici concură la configurarea unor profiluri distincte, caracterizarea fiecărui tip de limbaj realizându-se, de regulă, prin raportare la trei elemente de referință: criteriul contextului, criteriul emitentului și cel al conținuturilor. Înțelegând limbajul ca logos semantikos, concepție care postulează primordialitatea funcției
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Instrument al cunoașterii și comunicării de esență religioasă, limbajul religios se întemeiază pe recunoașterea unei lumi a sacralității, prin raportare la care se definește dimensiunea religioasă a ființei umane. Din perspectivă semantică, limbajul religios își află originea într-un "referent extralingvistic preexistent"99, un referent care eludează categoriile spațio-temporale de tip istoric, în încercarea de a construi o lume de esență transcedentală și de a institui o relație între om și sacru. În această viziune, cuvântul joacă rolul unui mediator între
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Limbajul juridic este terenul propice al proliferării enunțurilor performative, pentru că emitentul unui astfel de limbaj are autoritatea care face operaționale astfel de enunțuri. În domeniul comunicării juridice, "limba devine, dintr-un instrument pasiv de reflectare (sau de interpretare) a realității extralingvistice și, eventual, de influențare a interlocutorului, un instrument "activ" de transformare a realității (...). Prin acest stil (stilul juridic-administrativ, s.n.), limba provoacă transformări substanțiale în chiar planul ontologic al lumii obiective, în dimensiunile ei social-umane"101. Luc Silance concepe limbajul juridic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
natura specializată a procesului de cunoaștere și comunicare a cunoașterii, iar pe de altă parte, de finalitățile discursive, care impun o configurație particulară funcțiilor pe care le îndeplinește limbajul în actul comunicării. Constituirea limbajelor specializate este guvernată atât de factori extralingvistici (circumscriși istoriei politice și culturale a societății), cât și de factori lingvistici, vizând raportul limbaj comun-limbaj specializat. Istoricitatea limbajului determină mutații consistente, atât la nivelul variantelor înregistrate, cât și la nivelul trăsăturilor fiecărei variante în parte. Identitatea limbajului politic, ca
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ecourilor ideologice înregistrate la nivelul grupului și al indivizilor 425, deoarece natura limbajului mediatic impune luarea în calcul atât a emițătorului, cât și a receptorului. Competența pragmatică a emitentului, definind capacitatea acestuia de a-și adecva discursul la datele contextului extralingvistic și la finalitățile manifestării discursive, determină selecția mijloacelor de exprimare și organizarea individuală a limbajului jurnalistic. În cazul publicisticii, conținutul informațional al mesajului este dublat de o accentuată componentă pragmatică care urmărește persuadarea publicului cititor, câștigarea adeziunii acestuia față de opiniile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
elementele de interdiscurs etc.). Un concept cheie în abordarea pragmatică a limbajului politic eminescian este contextul comunicativ care înglobează, într-o accepție amplă, atât datele de natură lingvistică (vecinătăți lingvistice, strategii discursive, dimensiune intertextuală), cât și pe cele de natură extralingvistică (politica editorială a publicațiilor la care scrie Eminescu, specificul publicului țintă, finalitățile scrisului jurnalistic, referențialul politic reprezentat ș.a.). Investigarea publicisticii lui Mihai Eminescu nu poate face abstracție de mediul germinativ al textelor, de contextul istoric și socio-cultural al epocii și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
face abstracție de mediul germinativ al textelor, de contextul istoric și socio-cultural al epocii și nici de rolul și specificul presei în această perioadă. Majoritatea pragmaticienilor atribuie conceptului de context accepțiuni largi, care înglobează atât componenta lingvistică, cât și cea extralingvistică. Potrivit lui Hermann Parret 427, contextul integrează cinci componente: contextul verbal sau co-textul, contextul existențial al referințelor, contextul situațional, contextul acțional al fragmentelor discursive ca acte lingvistice și contextul psihologic al intențiilor, dorințelor și credințelor interlocutorilor. În analiza publicisticii eminesciene, avem
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Școala francofonă Paris, Geneva care s-a afirmat major în domeniul pe care, în Europa, îl numim analiza discursului. Însăși definiția discursului elimină unele oscilații, unele criterii de definire, cel cantitativ, de pildă, prin transfrastic înțelegând transgresarea verbalului, manifestarea în extralingvistic, potrivit afirmației lui Benveniste: lingvisticul se sfârșește cu fraza. O manifestare lingvistică devine discursivă tocmai atunci când este purtătoare a mărcilor exteriorității, ale socialului, ceea ce este în spirit cert postmodern, contextul favorizând și faimoasele "jocuri de limbaj" de sorginte wittgensteiniană, îndrăgite
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
11.12.2003 Clasa: a VII-a F Aria curriculara: Limba și comunicare Obiect: F.A.C. (formarea abilităților de comunicare) Subiect: Joc de comunicare orală „Plicul cu surprize”; joc „Mim” Scop: Exersarea capacității de comunicare orală și nonverbală (utilizând mijloace extralingvistice: mimica, gesturi) Tipul lecției: fixare/sistematizare de cunoștințe Operaționalizarea obiectivelor Domeniul cognitiv O1: să citească corect și conștient scurte mesaje înscrise pe litere; O2: să folosească formule de adresare corecte, într-un dialog oral; O3: să comunice fluent enunțuri verbale
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
din simbolismul orfismului și din cel al religiilor de mistere. Deosebit de interesante sunt și paginile despre preluarea unor motive orfice în creștinism, cum ar fi credința într-o divinitate care promitea nemurirea. Adrian Poruciuc propune în mod argumentat (lingvistic și extralingvistic) interesante analogii între Demeter, Dionysos și Pământul-Mamă. Mai mult, zeii preistorici care l-au precedat pe Dionysos "ar fi fost dependenți de o zeiță de tip Proto-Demeter" (p. 121). Dionysos apare mai curând ca "Mire al Pământului" respectiv "Mire al
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
tema utilit]ții s-ar putea s] nu fie benefic] societ]ții. Mai mult, chiar și în condițiile accept]rii unui anumit conținut lingvistic, dup] cum sublinia Confucius, problema interpret]rii r]mane valabil]. O orientare lingvistic] necesit] o coordonare extralingvistic]. Este necesar] intuiția moral] pentru a face posibil] interpretarea termenilor care compun un model de conduit], întrucat codul propriu-zis nu poate furniza cu certitudine niște tipologii comportamentale constante. Scrierea Daode-jing ofer] un argument de ordin lingvistic explicit, care vine în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în cadrul general al abordării generativ semantice, un declarat caracter eclectic. Claude Germain observa că majoritatea studiilor ce abordează câmpurile semantice fie își delimitează obiectul în mod subiectiv și arbitrar, potrivit intuiției cercetătorului, fie fac apel la criterii obiective de natură extralingvistica 14. Și aici, pentru stabilirea corpusului de investigat s-a recurs la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
majoritatea studiilor ce abordează câmpurile semantice fie își delimitează obiectul în mod subiectiv și arbitrar, potrivit intuiției cercetătorului, fie fac apel la criterii obiective de natură extralingvistica 14. Și aici, pentru stabilirea corpusului de investigat s-a recurs la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a lui Daniel Gimaret pe această temă15 sintetizează rodul principalelor lucrări de exegeza și prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
deosebire atitudinală. Ionescu a creat deliberat "un absurd rizibil și înfricoșător totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
normal și acceptabil", spre a glisa succesiv și contrariant spre distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Urmuz a preluat procedeul "caricaturizării excesive" caragialiene. Dar se deosebește de precursorul său prin străduința de a fractura conexiunile dintre imaginea ficțională și realitatea extralingvistică. Concordante omologii tipologice justifică traseul intertextual. Lache și Mache își trimit reflexele în Cotadi și Dragomir. În Ismail, sesizează "replica stilizată" a moftangiului politic. În Stamate, "savantul", astfel încât, "arheologia textului urmuzian" dezvăluie, prin absurdul deghizat în comic, "o infralume de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
istoriei, în perioada de tranziție pe care o străbăteau, au readus în actualitate lumea lui Caragiale. Conștient de contrastul existent între propria-i creație și direcția majoritar-literară a contemporaneității, Caragiale și-a subliniat indirect singularitatea creatoare. A receptat aspectele realității extralingvistice, din care și-a extras lumea lui imaginară, ca pe o inepuizabilă scenă a lumii. Printr-un complex registru stilistic s-a distanțat de umanitatea ficțională creată. Vocea narativă folosește un stil elevat, personalizat prin procedee gramaticale și expresivitate stilistică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
narative a argumentat cum nu ar trebui să se scrie. Simțul comicului ca instinct nativ, modurile comice, absurdul comic configurează detașarea creației caragialene de sub rigorile tradiționalismului și intrarea în spațiul perenității, prin deschiderea unor inedite căi de acces spre realitatea extralingvistică: "lista telegramată", colajul, autoreferențialitatea, mixarea registrelor stilistice, cuplurile comice, noncomunicarea. Criticul I. Constantinescu a sesizat comentează Loredana Ilie prezența unui "dadaism avant la léttre" în "tehnica zig-zag-ului", astfel denumită după titlul rubricii recurente din "Ghimpele", "Claponul", "Moftul român". Caragiale pune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cei mai apreciați poeți ai nouăzecismului literar, Cristian Popescu. Între sedimentele parodiei din Trebuiau să poarte un nume balada Miorița, poemul lui Marin Sorescu, piesele lui Caragiale -, hipotextul caragialian este liantul care susține atât lumea de hârtie cât și realitatea extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume și pentru că oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea li s-a spus simplu: Caragiale....". Ca exemple de hipertexte care nu implică și atitudine critică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]