1,083 matches
-
de Tic-Tac. Dintr-odată, lumea din jurul nostru se lumina, având consistența de cristal ciocolatiu a batoanelor de Toblerone. În țara lor fără de culori, copiii vedeau ridicându-se, peste blocurile marilor bulevarde, un curcubeu de bomboane colorate. Era ca și cum, prin aceste fante aparent invizibile, intrai, alături de Toto și de Dorothy, în țara Vrăjitorului din Oz. Ceea ce socialismul nu putea intui era că zidul se crăpa spre a lăsa să treacă contururile unor lumini, lumini ce aduceau cu ele promisiunea visului care putea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pentru prima dată pe acești atleți ai științei detectiviste. În tot acest timp, Olrik se îndepărta din ce în ce mai mult de închisoarea sa - elicopterul misterios aterizase pe țărmul oceanului, acolo unde din valuri se zăreau luminile discrete ale submarinului ce aștepta. O fantă se deschise, iar Olrik fu primit înlăuntrul ființei de oțel ce se scufundă spre a se avânta către larg. În cabina spre care fusese îndrumat, un om cerceta o hartă nautică. Zărindu-l pe Olrik intrând, se ridică și, cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
dezvăluite nimănui, nici măcar lui Corto. Marinarul cu cercel în ureche aștepta răbdător ca întunericul din mintea și trupul lui Steiner să se risipească, pentru a porni din nou în voiajul ce avea drept capăt o plajă din care se deschidea fanta ce ducea către lumea de dincolo. Cu zâmbetul ei cu care traversase neschimbată anii și secolele, Bouche Dorée îl întâmpinase pe Corto în fața casei ei. Mai somptuoasă și mai parfumată decât și-o amintea Corto, mai carnivoră decât orice plantă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
praful sub degete. Chiar și aici, își zise Maggie, au nimerit-o constructorii modelului: același praf al Orașului Vechi pe care îl avusese pe picioare dimineață. Maggie se lăsă în jos, ștergând praful, până când dădu peste ceva. O deschizătură, o fantă între peretele lateral al scării modelului și ceea ce trebuia să fie ultima sa treaptă. Își înfipse unghiile, îndepărtând praful. Deschizătura se întindea de jur-împrejur. Maggie săpa mai repede acum. Ceva se mișca, o simțea. În cele din urmă micul dreptunghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mașină. Josh trase lângă pompă și coborî. Stai undeva unde să te pot vedea. — Nu vreau să urinez în mașina ta, omule ... Ar fi bine să n-o faci. — Dar ... — Abține-te, Adam! Josh introduse un card de credit în fantă și începu să pună benzină. Îi aruncă o privire fratelui său prin lunetă, apoi se întoarse din nou spre numerele care se roteau. Benzina se făcuse al naibii de scumpă. Poate că ar fi fost cazul să-și cumpere o mașină care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
deschise și Henry trecu dincolo de ea. Trecu pe lângă clădirea administrației și se îndreptă direct spre zona laboratoarelor. Cimpanzeii erau ținuți înainte în Clădirea B. Presupunea că se aflau tot acolo. Deschise ușa exterioară și își trecu cardul de acces prin fanta ușii interioare. Înaintă pe un coridor spre Camera de monitoare B. Era o cameră plină cu ecrane, pe care se vedeau toți cimpanzeii de pe cele două etaje ale clădirii. Erau cam optzeci de animale, de diverse vârste și sexe. Asistentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
uneori ținându-i de mână. Henry merse cu Dave pe coridorul de antrenament, deplasându-se cu un pas calm și ignorând camerele video. Cotiră pe coridorul principal și se îndreptară spre ușa de ieșire. Își trecu cardul de acces prin fanta ușii interioare, îl lăsă pe Dave să treacă și deschise ușa exterioară. Așa cum se aștepta, nu se auzi nici o alarmă. Facilitatea din Lambertville era proiectată ca să țină intrușii afară și ca să împiedice animalele să evadeze, dar nu ca să-i împiedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de la postul de observație am văzut că acolo sus e cineva, era Remus Frunză, ghemuit într-un colț, pe un morman de frânghii, am văzut că fumează, fața îi era roșie de vopsea, și se uită fix la mine prin fanta dintre scânduri, asta m-a mirat foarte tare, pentru că până atunci crezusem că luptase și el alături de ceilalți, în lan, și atât de tare m-am speriat de el, că mi-a pierit și graiul, am rămas cu mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
clădirilor. Va număra stațiile până la Romancierilor. Va căuta blocul, scara, apartamentul. Îl va găsi. Înainte să apuce să bată sau să sune la ușa din PFL vopsită într-o nuanță de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sau cam așa ceva. Afișajul de deasupra șoferului se aprindea și se stingea, și acum am văzut - altă premieră - că nu e cu beculețe, așa cum credeam, ci alcătuit dintr-o serie de fante, care se deschid și se închid, și o fantă e neagră, iar cealaltă verde fosforescent. Îmi plăcea să ascult vocea care însoțea afișarea unei stații - uneori, din cauza intensității prea mici a curentului, subțirimea ei femeiască lăsa loc unui bariton androgin, care zicea Urmează stația... și spunea stația, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vă curăț cizmele cu limba? Am ridicat din umeri. —Vă rog. I-a picat fața. —Jigodie mică și dezgustătoare, adăugai eu, ca să nu-l dezamăgesc. S-a înseninat dintr-odată și s-a aplecat la loc, cu limba ițindu-i-se prin fanta măștii de piele. Tocmai când voiam să reiau conversația pe care o întrerupsese, m-a lovit însă o revelație cumplită: — Dumnezeule, sunt din piele întoarsă! Oprește-te! Că mi le strici! Dădui cu piciorul fără să vreau. S-a chircit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
felul ăsta, gândi el. Începe să mă enerveze...“ — Vrei să mănânci? o întrebă cu voce tare și, când ea își ridică ochii și îl privi, făcu gesturi exagerate de a duce ceva la gură... Mâncare? Ochii negri se mișcară dincolo de fantele înguste ale pleoapelor și se așezară pe bananieri. Rămaseră acolo foarte ficși și apoi se întoarseră încet, întrebători. El agită mâna. — Du-te și mănâncă niște banane... Respiră ușurat văzând că, în sfârșit, se ridica în picioare și pornea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
bătând din palme. E un subiect foarte important. Nu-i așa? Toată lumea a clătinat din cap. Inclusiv Hugo. Dacă era important, atunci trebuia spus că el își spălase cu religiozitate toate sticlele și cutiile de conserve, apoi le aruncase prin fanta potrivită în containerul de reciclare de lângă apartamentul aflat... nu chiar în Notting Hill. Odată, după o petrecere deosebit de bogată, Amanda scrisese la Primărie, sugerându-le autorităților să pună la dispoziție și containere cu fante pentru sticle de șampanie magnum. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
încercă să introducă cheia în broască - schimbase yala cu vreo patru zile în urmă, luase una despre care se spunea că rezistă le orice încercare de spargere, mormăise reclama este sufletul comerțului, dar plătise cash - observă surprins că nu exista fanta. Ridică privirea și studie ușa. Ușa lui. Dacă între timp nu se mutase, fără să știe, în altă parte, atunci se afla chiar în fața propriei uși. Neagră, metalică, cu niște pătrate mari în interiorul cărora se afla câte un romb. Așa
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
echilibristică între real și imaginar, supervizat de un Magician cu intenții... bune? Rele? Privi cheia pe care o ținea între degetul mare și arătătorul de la mâna dreaptă, apoi o întinse ușurel către locul unde ar fi trebuit să se afle fanta aia ordinară. Nu era acolo. Plecase. Simți cum se enervează. Înțeleg să pierzi cheia, dar cum să te părăsească fantă de la yală? Te părăsește nevasta, poți pierde iubita, nu mai știi unde ai lăsat inspirația - așa cum mi se întâmplă mie
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
degetul mare și arătătorul de la mâna dreaptă, apoi o întinse ușurel către locul unde ar fi trebuit să se afle fanta aia ordinară. Nu era acolo. Plecase. Simți cum se enervează. Înțeleg să pierzi cheia, dar cum să te părăsească fantă de la yală? Te părăsește nevasta, poți pierde iubita, nu mai știi unde ai lăsat inspirația - așa cum mi se întâmplă mie, ca s-o spunem pe-aia dreaptă, măcar o dată! -, pleacă și mâncărimea, după ce o scarpini... Dar fanta? Așa ceva nu se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să te părăsească fantă de la yală? Te părăsește nevasta, poți pierde iubita, nu mai știi unde ai lăsat inspirația - așa cum mi se întâmplă mie, ca s-o spunem pe-aia dreaptă, măcar o dată! -, pleacă și mâncărimea, după ce o scarpini... Dar fanta? Așa ceva nu se poate. Nu băuse. Încă. Și, chiar dacă avea zile în care bea până nu mai știa de el, nu pierduse niciodată fanta. Se pierduse pe sine, dar se regăsise dimineața, cu capul mare, mult prea mare, simțea cum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ca s-o spunem pe-aia dreaptă, măcar o dată! -, pleacă și mâncărimea, după ce o scarpini... Dar fanta? Așa ceva nu se poate. Nu băuse. Încă. Și, chiar dacă avea zile în care bea până nu mai știa de el, nu pierduse niciodată fanta. Se pierduse pe sine, dar se regăsise dimineața, cu capul mare, mult prea mare, simțea cum se lovește creierul de pereții cutiei craniene. Un creier care are avea nevoie de o cămașă de forță, spunea râzând. Stătea în fața ușii, cu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu se uitase într-acolo, știa că nu este nimic în ordine. Că are iarăși parte de surprize. Și mai știa, ce absurditate, nici nu privise într-acolo!, că pe manșeta ziarului scrie anul 1944. Dar el era interesat de fantă. Bătu cu pumnul în ușă. Un demers hilar, dacă ținem cont de faptul că Lucia era la serviciu - în acest moment, Magicianul ridică ochii din ziar și făcu un gest, cu mâna stângă, din care reieșea că Scriitorul continuă să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
citea acolo. Cum să bați la o ușă în spatele căreia știi sigur că nu se află nimeni, atunci când tu ești de cealaltă parte? Surprins, auzi pași târșâiți. Dincolo, pe partea cealaltă, o cheie se răsuci în broască. Ia uite, e fantă acolo, nu e fantă aici, își spuse, așa ceva este inadmisibil. Ușa se crăpă câțiva centimetri. Clovnul... Clovnul era un clovn, cum să descrii un clovn?, toți clovnii sunt la fel. Și părea intrigat. - Nu mai bateți așa de tare, Maestrul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bați la o ușă în spatele căreia știi sigur că nu se află nimeni, atunci când tu ești de cealaltă parte? Surprins, auzi pași târșâiți. Dincolo, pe partea cealaltă, o cheie se răsuci în broască. Ia uite, e fantă acolo, nu e fantă aici, își spuse, așa ceva este inadmisibil. Ușa se crăpă câțiva centimetri. Clovnul... Clovnul era un clovn, cum să descrii un clovn?, toți clovnii sunt la fel. Și părea intrigat. - Nu mai bateți așa de tare, Maestrul face ultima repetiție... Intrați
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dar nu scoateți niciun zgomot, Maestrul nu suportă. Concentrarea dânsului nu trebuie să fie tulburată de zgomote colaterale, domnule. Intră. Aici trebuia să fie holul meu, bombăni, susprins că starea de enervare nu-l strângea deja de gât. Întâi absența fantei, apoi cabina de machiaj - nu mai înțelegea nimic. Maestrul era cu spatele. Așezat pe un scaun de bar, în fața oglinzii. Să fi avut vreo 25 de centimetri înălțime, nu mai mult. Păr lins, dat pe spate, frac minuscul. Se simți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Strălucea. Ca și cum ar fi avut o lumină în interior, ca și cum ar fi fost introdusă într-o priză și curentul ar fi năvălit prin venele ei metalice. Se întoarse către ușă și o introduse acolo unde ar fi trebuit să fie fanta. Cheia intră. O întoarse spre dreapta. O dată. De două ori. Gata cu visul, revenim la normalitate, nu mai beau decât lapte. Deși, la ce prostii bagă ăștia în el, n-ar fi exclus să te îmbeți. He, he, cum ar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
schiță o reverență, acompaniată de îndată din sală de un cor de aplauze și ghiorțăituri. Articolașele capturate de palma cea isteață erau scuturate în alveolele unei valize. Dar, înainte de a dispărea în interiorul valizei, ochii versați ai marii mulțimii, umplând dincolo de fanta de sorb pântecele Sălii de Spectacole a Universului, reușiră să descifreze, pe suprafețele unora dintre ele, câteva crâmpeiașe de slovă. Pe prima dintre hârtioare ședea înscris "recunoștință veșnică". Pe cea de-a doua, calandre destoinice imprimaseră expresiile "personalitate proeminentă a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
niște cățele. Adevărate abisuri de spermă, cățărate pe două picioare. Mai fierbinți decât fierbătoarele electrice pe sub cârpele lor. Și când, dintr-o solidaritate petrecăreață de bucureștean, has-Satan sări plictisit între ele, în pijamaua lui alb-verzuie, cu prohabul lui căscat, prin fanta căruia se ițea grumazul gros al sculei belite, iconița atârnată de el și capul bărbos al unui popă de țară. Cap, 132 DANIEL BĂNULESCU câteva secunde de catargul cișmelei, o examinară, înconjurînd-o și ciupindu-i pleoapele și pulpele cu boturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]