1,716 matches
-
Spun „aproape impecabile” pentru că la întrebarea „de ce nu s-a sinucis Cioran” n-aș merge, precum Ion Vartic, pe argumentul unei „regresiuni finale reușite”. Și asta pentru simplul motiv că filozoful nu și-a dorit-o, ci a căzut pradă fatalității ei. Un capitol de bravură al cărții, asupra căruia nu pot insista îndeajuns, este cel intitulat Epigonul lui Iov. Gînditorul privat, unde, fără a fi cu totul negată, mult-invocata identitate de „scriitor” a lui Cioran e subordonată celei - definitorii - de
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
fi făcut de gardă la trupul neînsuflețit al vechiului său prieten și confrate literar. Dar nici vizita la spital, nici făcutul de gardă nu prea puteau să se întâmple: Nichita Stănescu murise el însuși cu doi ani înainte. Confuzie istorică Fatalitate: confuzia istorică, București egal Budapesta, continuă cu un nou episod. Recent, cu prilejul găzduirii de către capitala țării noastre a finalei Europa League, crainicul UEFA a salutat solemn publicul de pe impresionantul nostru nou stadion cu formula: „Bună seara, Budapesta!” Dar, și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4660_a_5985]
-
Alex Goldiș Mircea A. Diaconu, I. L. Caragiale. Fatalitatea ironică, București, Editura Cartea Românească, 2012, 208 p. Istoria critică a lui Nicolae Manolescu problematiza posibilitatea de a mai scrie despre Caragiale după ce o întreagă tradiț ie critică l-a privit din mai toate unghiurile posibile, de la cel autonom lingvistic
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
trebuie înlăturată, dacă vrem să regăsim schelăria originară”. Nu mai surprinde, de aceea, deloc faptul că prima monografie consistentă apărută de atunci își ia toate precauțiile necesare pentru a nu mai compune un discurs autoritar și/ sau științificizat. I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică, încearcă să ne convingă din primele pagini Mircea A. Diaconu, nu reprezintă decât ruinele unei construcții ample, totalizatoare, pentru care criticul și-a pierdut răbdarea. Cartea e opera unui interpret „mai puțin inspirat” și mai „sceptic”, însă - citim printre
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
în discuție doar sporadic și insuficient. Ce-a mai rămas, în schimb, din proiectul inițial? O sumă de eseuri variate ca tematică (Lumea ca tehnică și abisalitate, Realul himeric. Text și context, Logica, acest paradis, O întoarcere în labirint, Euforia fatalității, Sub masca autenticității ș.a.m.d), însă unitare ca viziune. Le unește, în primul rând, maniera interpretativă. Dacă nu prin originalitatea stridentă a ideii sau printr-o expresivitate ieșită din comun, Mircea A. Diaconu s-a impus în ultimii ani
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
pe cont propriu despre raportul dintre realitate și interpretare, logică-absurd, fatalitate-hazard, fără grija de a extinde domeniul caragialian la nesfârșit sau de a repeta pe ceilalți. Prea vagi sunt multe dintre sintagmele și afirmațiile critice ale lui Mircea A. Diaconu. „Fatalitatea ironică”, aflată „în centrul poeticii lui Caragiale”, e „o conștiință lucidă a inconsistenței care capătă formă și sens prin text”. Preocupată mereu să țintească doar „esențele” personalității caragialiene, privirea lui Mircea A. Diaconu descoperă în fond generalități, devenind susceptibilă de
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
despre o sensibilitate barocă. O sensibilitate „modelată de sentimentul tragic al vieții și de conștiința declinului inexorabil al artei” (p. 8). Definiția e prea largă. Nu lasă să-i scape aproape nimic. Câți dintre poeții moderni se sustrag acestor două fatalități? Mai încolo, prefațatorul cade într-o nouă capcană. După el, Aurel Dumitrașcu ar fi un poet profund livresc. Care, spre deosebire de congenerii săi, n-ar face paradă de surse, ci le-ar folosi, inspirat, pentru „reglarea metabolismului” creativității (p. 9). Îmi
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
ea decît descriind-o. De fapt, austriacul și-a scris eseul din repulsia pe care o resimțea față de ruina propriului trup, dar și din revolta pe care i-o dădea gîndul că veștejirea era ineluctabilă. Potrivit autorului, bătrînețea e o fatalitate de a cărei cruzime nu se face nimeni vinovat. O ofilire treptată care ține de firea lucrurilor, adică de acel nemțesc Lauf der Dinge (mersul lucrurilor) căruia francezii îi spun la force des choses. Singurul amănunt îmbucurător este că suita
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
pe teme social-politice e prins sub stigmatul datării. Parcurs la distanță de un deceniu, el are ceva din netezimea unei stofe care și-a pierdut porozitatea: asperitățile s-au tocit, acoperite de răceala trecerii anilor. Radu Călin Cristea a simțit fatalitatea datării, dovadă mărturisirea pe care o face în prefața cărții: „Probabil că această carte n-ar fi trebuit să apară. Locul ei hărăzit ar fi fost mai degrabă văzduhul mai mult sau mai puțin efemer unde emisiunile de radio se
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
a se canoni și fără a-și reproșa dacă încercarea nu i-a reușit. Scrie ca pentru a-și pune ordine în intuiții, fără a năzui să ridice un edificiu din ele. Sub unghiul spontaneității însemnărilor, Dragomir stă sub o fatalitate fericită: inexistent pentru arena publică, a fost un spirit prin excelență neaservit, care a avut privilegiul de a scrie numai ce a vrut și doar cînd a vrut. În al cincilea rînd, alături de temele mari, desprinse din matca tradiției, în
Extravagantul de rasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5885_a_7210]
-
afli din cartea lui Petru Creția: că a fi original nu ține de voință, ci de putință, iar putința nu vine din instrucție, ci dintr-o predestinare de genă la care tu n-ai contribuit cu nimic. Față de o așa fatalitate de creație, singura morală cuvenită e cea a modestiei de principiu: spui ce s-a mai spus și o faci cu conștiința ștafetei pe care o treci altora. Volumul Luminile și umbrele sufletului e un fel de predanie scolastică pe
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
neamului Atrizilor și astfel îl determină să se întoarcă în ținutul lui natal. Îmbătrânit, dar nu ani, secole, ivit parcă dintr-o altă eră, îndepărtată, Oreste e silit să se despartă de iubita sa și să se recunoască înfrânt de fatalitate: Grea boală sângele strămoșilor, Aglaia. Ascunsă adânc, dar o dată apare. Și atunci nu contează de când ești bolnav. [...] Mă vor chinui încă Eriniile neiertătoare, știu. Dar de-acum încolo le voi înfrunta numai acasă (III). În finalul piesei, naratorul protestează zadarnic
Mit și actualitate by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5535_a_6860]
-
în același timp contactul direct cu forma orală a unor limbi străine), cel economic (costurile dublării sunt mai mari). Disputa pare să fie, din fericire, tranșată de refuzul opiniei publice de a accepta comoditatea extremă și de a-și asuma fatalitatea analfabetismului. În ciuda fetișizării „audienței” și a consumului de masă, beneficiem (încă) de un sănătos elitism cultural, suficient de tenace și de răspândit. În scurta expunere de motive a proiectului legislativ, reluată de propunător în diverse dezbateri de televiziune, constatăm că
Dublare și subtitrare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5542_a_6867]
-
încărcături ale unei memorii existențiale venite din originaritățile copilăriei. Drept e și faptul că oralitatea rurală și memoria semantismelor unor vocabule transmit poemelor forța versetelor. Impresionant e că, deși poemele sînt scrise prin provocarea unor transe metodice, domină senzația de fatalitate. Procesul transei, odata provocat, face din subiectul transei o victimă. Ar trebui sa citez pentru ilustrare aproape întreaga carte. Mă limitez la a-mi exprima preferința pentru doar unul din excepționalele poeme ale cărții: Ci eu singur sub pământ. E
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
a comicului la alta. Chiar dacă e clar cine pierde și, în definitiv, dacă o luăm în serios, Iorgu se anulează ca traseu de existență, ajungând întocmai de unde a plecat, carevasăzică i se ia totul, impresia e de relaxare, de amuzantă fatalitate: Il s’agite en cent façons/ Tout finit par des chansons. Aceeași abdicare salvatoare, pirueta care te scoate de pe orice drum, aducându-te din nou în punctul zero, de unde jocul, e de presupus, reîncepe, o va cultiva, până la perfecțiune, Caragiale
Scrisoarea lui Iorgu by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5796_a_7121]
-
lectură copleșită de premisa biografistă a pesonajului. Neruda însă nu e dispus să facă concesii de acest fel, poate și pentru că memoriile sînt scrise spre finalul vieții, iar viața lui e pusă de la bun început sub semnul scrisului, ca o fatalitate supremă, iar efectul pervers e că tocmai lucruri cum ar fi debutul, în reviste și în volum, sînt amintite în trecere, ca și cum s-ar fi întîmplat de la sine. Lipsesc detaliile concrete, tergiversările, reticențele, elanurile și tot angrenajul de fapte și
Mărturisiri și capricii by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5804_a_7129]
-
despre „celălalt”, despre exotism. Nu se înțelege însă dacă dincolo de virtuozitatea textuală există și altceva decât mimetismul ideologic frustrat al unei autoare conștientă că vocea ei s-a stins de multă vreme. În clipa de față, nu mai e o fatalitate să accepți ca indiscutabilă perspectiva „corectitudinii politice.” Nu e singura poziție din care se scrie despre Africa de Sud. Și e limpede că Nadine Gordimer nu e deloc inocentă în demersurile sale. Ea rămâne, pe o treaptă estetică din ce în ce mai precară, propagandista unui
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
să se întâlnească cu cancelarul Germaniei, . Scopul acestei înâlniri vizează discuții despre pactul fiscal semnat de 25 dintre cele 27 de state membre ale UE și despre criza elenă, precum și găsirea unor soluții comune, pentru ca ”austeritatea” să nu devină o ”fatalitate”, informează EFE și AFP. După ce avionul în care se afla președintele Franței, Francois Hollande, a fost lovit de fulger, piloții aeronavei au luat hotărârea de a se întoarce pe aeroportul din Paris, din motive de securitate. Din ultimele informații, aeronava
Avionul președintelui Franței, lovit de fulger, s-a întors din drumul spre Berlin () [Corola-journal/Journalistic/58246_a_59571]
-
se descătușeze, să devină liberi. Fie și pentru patru zile. Lumina se așază confortabil pe chipul lor. Este o luptă între sentiment și timp. Așa cum spune Dan Grigore despre Brahms. „Muzica nu este doar structură sonoră, Brahms are și o fatalitate de tip shakespearian. Aud noaptea conștiinței bîntuite a lui Macbeth”. De multe ori, cîntă el o parte. Vitraliile filtrează lumina și totul în jur este blînd. Ocrotitor. Tinerii înfloresc sub ochii mei. Ce minune!... pe cîțiva îi cunosc, i-am
Întîlniri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5581_a_6906]
-
Gabriel Cercel, Întîlnire în jurul unei palme Zen, ilustrații de Răzvan Luscov, București, Editura Humanitas, 2011, 288 p. În genere conceptele sunt himere livide, a căror inerție le scade șansa de a fi îndrăgite de prea mulți. Singurul remediu în fața acestei fatalități e ca ele să fie aduse la viață de spiritul unui om anume înzestrat pentru asta. Altfel spus, condiția ca o idee să provoace emoții e ca tensiunea ei să intre în pielea unei persoane al cărei glas s-o
Putința de salt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5057_a_6382]
-
zi pe alta-mbătrânești.” (Cupa). Temă pe care o vor relua și Minulescu în registrul minor, și Arghezi în cel grav. Fără să aibă, însă, această simplitate deconcertantă a constatării, aproape de elegie latină de pe la începuturile literaturii. Nimic grav, doar o fatalitate a cărei mărturisire senină o face și mai de speriat. E, Radu Stanca, așa cum îl arată presimțirile, un poet care-și știe destinul? Sorocul de viață scurtă și de posteritate, să zicem, complicată? Cred că da. Și nu e numai
Drum de picior by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4507_a_5832]
-
nostru. Forța moștenirii lăsate de nemuritorii noștri străbuni” (p. 31), iar această meditație asupra continuității unei ilustre tradiții, aptă a se lăsa convertită în realitate trăită este, poate, elementul cel mai înăl- țător al romanului. Dinamismul trăirii destramă impresia de fatalitate și statism - există un suspans permanent, impresia fiind de trăire supramundană, dirijată de instanțe ascunse: „Tot ce facem pentru morții noștri (...) o facem de parcă ar urma să se întoarcă. Sfârșitul, cel adevărat, nu-l poate pătrunde mintea umană” (p. 192
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
de obicei ideologice, dar nu literare. La capătul bilanțului Oltița Cîntec se eschivează de la un răspuns tranșant. Îl va încerca Cronicarul: fiecare din cele trei cauze are partea ei de vină, dar, literar vorbind, a doua are întîietate: să acceptăm fatalitatea neputinței de a-l reda pe nenea Iancu în alte culturi. Cauza nu stă în limbă, ci în acel coeficient de spirit din cauza căruia la piesele lui Caragiale nu rezonează decît un anumit tip de sensibilitate. E simplu, de ce să
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
de expresivitate - despre timp și hazard, despre felul în care istoria mare devine poveste personală. O meditație strecurată melancolic în pliurile confesiunii lui Stratin: „Urăsc, firește, istoria, ca principiu al nostru, al tuturor, de-a privi trecutul ca pe o fatalitate și de-a pune șirul faptelor pe seama ursitoarelor sau a stelelor de pe cer. Cred eu, ceea ce pare a fi fost implacabil a urmat, de fapt, doar logica loteriei, pentru fiecare ins în parte și pentru toți la un loc”. Cu
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
copii ofiliți, uscați de dor. Ca albia râului fără apă. Suntem îmbătrâniți de atâta așteptare responsabilă și matură și redevenim copii când vine mama”. În proza Lilianei Corobca, poetica așteptării este punctul central. Aici se insinuează sentimentul zădărniciei și asumarea fatalității, condiția prizonieratului și, finalmente, obsesia maturității grăbite. Toate definesc felul în care, paradoxal, se fortifică inocența. În Kinderland, asistăm la o nouă cruciadă a copiilor: una anapoda, a fugii spre o interioritate îmbătrânită. Noua generație pierdută - mutilată de migrația economică
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]