1,275 matches
-
psihosociologică se lucrează de peste treizeci de ani În evaluarea efectelor violenței din media asupra publicului, inclusiv asupra minorilor. Vom expune pe rând principalele rezultate ale cercetării psihosociologice, plecând de la distincția Între date unanim acceptate și cele care prezintă o variabilitate fenomenologică alimentând controverse și dezbateri. Cele trei mari efecte ale violenței generate de televiziune Violența generată de televiziune influențează, neîndoielnic, atitudinile, valorile și comportamentul celor care urmăresc emisiunile. Deși efectul social al violenței televizate este un subiect controversat, corpul de date
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
propriii lor copii, care, devenind adulți, investesc, la rândul lor, În urmașii lor. În acest fel, generațiile ajung să trăiască În universuri ce se desprind de-a lungul timpului și ajung să se separe definitiv, devenind universuri paralele. Din perspectivă fenomenologică, „lumea din viața cotidiană” sau life world ( În sensul definit de Alfred Schutz În 1987) este iremediabil separată de la o generație la alta, chiar prin Însuși faptul că „lumile” nu sunt contemporane. Schimbările sociale profunde, purtătoare de conflicte, au avut
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
organizare socială, În special În cadrul organizațiilor de ocupare a timpului liber. În al treilea rând, rezultatele indică faptul că gradul de receptivitate al indivizilor la schimbările sociale influențează percepția pe care ei o au asupra diferențelor dintre generații. În perspectivă fenomenologică, „lumea din viața cotidiană”/life world, În sensul definit de Alfred Schutz, este iremediabil separată de la o generație la alta, chiar prin Însuși faptul că „lumile” nu sunt contemporane. Schimbările sociale profunde, purtătoare de conflicte, au o influență majoră În
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Napoca Star&Argonaut, 2003 (304 p.) Volumul despre vecinătățile din Apuseni se Înscrie În seria lucrărilor de metodologie calitativă aplicată la cercetarea relațiilor sociale rurale din România. Autorul construiește un veritabil manifest antiobiectivism, În favoarea unei abordări care promovează fenomenologia („hermeneutica fenomenologică”), valorizarea subiectivității, intercunoașterii și spațiilor simbolice În procesul de cercetare socială. Este un demers În care discursul-narațiune Înregistrat prin interviuri este asociat manifestărilor comportamentale și situaționale pentru ca din dialogul discurs-comportamente să rezulte o imagine mai apropiată de realitatea socială, de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
angajant, culpabilizant), cu mai multe scopuri (pentru a explica, pentru a nu uita, pentru a justifica, pentru a ascundeă) În perspective dintre cele mai variate (istorice, politologice, sociologice, culturologice). Actuala lucrare ne propune un nou tip de lectură: o Înțelegere fenomenologică, cu accente introspective, din perspectiva psihologiei sociale. Având la bază angajamente oarecum formale (cursuri și seminarii pentru studenții de la master, conferințe, contracte de cercetare), lucrarea oferă un spectru de angajări teoretice ce vin să lumineze fenomenologia contaminării și infiltrării ideologiei
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
iluzia epistemologiei iluministe: cunoașterea obiectivă și exhaustivă a unui obiect sau a unei persoane rămâne un deziderat imposibil de realizat nu doar de un singur subiect cunoscător, ci de o întreagă comunitate pe parcursul unei întregi istorii. Prejudecățile relevate de analiza fenomenologică a structurilor de anticipație ale comprehensiunii demonstrează natura culturală a prejudecăților, derivate dintr-un comerț abia subînțeles cu tradiția. Atât individualismul, cât și istorismul sunt contestate. Tradiția nu este un cumul de teme antice, ci o prezență vie în procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
posibilitatea cunoașterii în genere, în timp ce stoicii și epicureicii au admis-o din perspectiva postulatului evidenței percepției. Prolepsis - sau prejudecata, în termeni moderni - a fost acceptată ca o componentă indispensabilă a oricărui discurs (la această concluzie revenind în secolul trecut hermeneutica fenomenologică)3. Clement Alexandrinul a văzut un simplu act de credință în recursul filozofilor la întemeierea principiilor ultime pe o percepție subiectivă 4. În polemica sa cu arianul Eunomie din Cyzic (†393), Sf. Grigorie de Nyssa își exprimă același scepticism cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Eliade - și încununată de trilogia Istoria ideilor și credințelor religioase (1978-1984) - confirmă viziunea exprimată de școala germană despre istoricitate ca orizont indepasabil al cunoașterii existențiale a omului modern. După J.G. Herder (1744-1803), W. Dilthey (1833-1911) și M. Heidegger (1889-1976), hermeneutica fenomenologică din școala lui H.-G. Gadamer (1900-2002) a confirmat efectivitatea conștiinței istorice prin analiza limbajului ca mediu al oricărei reflecții și comprehensiuni. Atât încărcătura subiectivă, cât și depozitul de echivoc al rostirii - de la mimică și intonație până la expresiile verbale intraductibile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un plan subiectiv care include laolaltă voință, afectivitate și conștiință morală. Kierkegaard este cel care recunoaște în posibilitate un conținut ontologic mai dens decât realitatea actualizată, iar această decizie va intra într-o neașteptată conjuncție cu marile voci ale tradiției fenomenologice europene. În sfârșit, alături de Franz Rosenzweig (1886-1929), filozoful danez restabilește paradoxul ca expresie a miracolului divin. Debutul fenomenologieitc "Debutul fenomenologiei" Pentru o gândire alternativă a revelației care nu acceptă experiența estetică drept model explicativ pentru cunoașterea religioasă, tradiția fenomenologică inaugurată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tradiției fenomenologice europene. În sfârșit, alături de Franz Rosenzweig (1886-1929), filozoful danez restabilește paradoxul ca expresie a miracolului divin. Debutul fenomenologieitc "Debutul fenomenologiei" Pentru o gândire alternativă a revelației care nu acceptă experiența estetică drept model explicativ pentru cunoașterea religioasă, tradiția fenomenologică inaugurată de Edmund Husserl s-a dovedit cea mai rodnică. Făcând analiza conștiinței interne a temporalității (Zur Phänomenologie des inneren Zeitbewußtsein), Husserl este în căutarea originii nediferențiate a unității experienței umane în ego-ul transcendental. Există însă o dificultate majoră datorată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
concept filozofic fundamental („apariția”) cu referentul principal al Evangheliei („revelația”). Adevărul este chiar esența manifestării, prealabilă oricărei semnificări obiective a intenționalității; iar „esența manifestării” se dezvăluie ca act pasiv de autoafectare a Vieții divine. Prin însăși definiția sa, adevărul pur fenomenologic este revelație. Am putea vorbi, din acest punct de vedere, despre natura apocaliptică a fenomenalității. Pentru Marion, revelația se distinge după criterii morfologice, în funcție de gradul de saturare al unui fenomen. Pentru Henry, revelația este intrinsecă oricărei apariții, fiind pelicula invizibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Acesta este limbajul în care Michel Henry a ales să spună ceea ce Părinții Bisericii au exprimat prin limbajul participării, anume că în Dumnezeu „trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17,28). Există câteva concluzii importante ce reies din travaliul fenomenologic al secolului XX. Husserl restaurează importanța pasivității în constituirea oricărei subiectivități; Heidegger discută survenirea adevărului ca eveniment (Ereignis). În volumul aici semnalat, Jean-Luc Marion discută cazul donației totale în termeni de revelație sau paradox, ca verb, iar nu ca substantiv
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a unor simboluri, imagini, expresii de diverse proveniențe - toate în scopul transmiterii aceleiași viziuni (revelația). Deși există grade diferite de intensitate și adâncime în inspirație, este imposibil de separat în mod brutal aspectul „divin” de cel „uman”. Relația de continuitate fenomenologică a vieții tradusă prin termenul de donație permite rediscutarea falsei distincții operate de teologii dogmatici între „revelația naturală” și „revelația supranaturală”. Nu mai puțin, în lumina evidențelor scripturistice, o asemenea distincție este oțioasă. În limbaj paulin, s-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a manifestării darului. Așadar, cum poate fi primit un dar într-o lume sufocată în detaliile prozaice ale vieții cotidiene? Are cumva sportul puterea de a ne reaminti viața nespusă a marilor gesturi de sacrificiu și dăruire? Detur fenomenologictc "Detur fenomenologic" Spectrul egoismului nu părăsește subiectul uman nici în cele mai spectaculoase gesturi de dăruire exterioară. De aceea, Jean-Luc Marion pleacă de la premisa că darul fără nume exclude calculul, logica mercantilă, voința de afirmare, revendicarea nominală, contractul saturat de garanții sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ingratitudinea” asimetriei cauzale. Această asceză nu este foarte departe de curajul cu care sfinții îndură ispita (peirasmos), adică experiența (empeiria) limitei (peras). Suspendarea relației de cauzalitate între donator și destinatar nu este însă suficientă pentru a putea vorbi despre donația fenomenologică intrinsecă. Ne putem da cuvântul, ne putem dărui în iubire, ne putem da chiar viața - nimic din ceea ce se vede -, dar ce înseamnă toate acestea? Datul însuși - în acest caz: cuvântul, iubirea, viața- trebuie să sufere reducția fenomenologică pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre donația fenomenologică intrinsecă. Ne putem da cuvântul, ne putem dărui în iubire, ne putem da chiar viața - nimic din ceea ce se vede -, dar ce înseamnă toate acestea? Datul însuși - în acest caz: cuvântul, iubirea, viața- trebuie să sufere reducția fenomenologică pentru a depăși condiția de obiect (tratat în economie) sau ființare (discutat în metafizică). Trecând prin pasajul reducției fenomenologice, datul primește calificativul darului pur. Aici atingem limitele paradoxului. În condițiile suspendării din drepturi a donatarului, a destinatarului și a datului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din ceea ce se vede -, dar ce înseamnă toate acestea? Datul însuși - în acest caz: cuvântul, iubirea, viața- trebuie să sufere reducția fenomenologică pentru a depăși condiția de obiect (tratat în economie) sau ființare (discutat în metafizică). Trecând prin pasajul reducției fenomenologice, datul primește calificativul darului pur. Aici atingem limitele paradoxului. În condițiile suspendării din drepturi a donatarului, a destinatarului și a datului, darul se dăruiește de la sine. Nu ne mai rămâne atunci decât actul pur al donației ca limită absolută a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
calificativul darului pur. Aici atingem limitele paradoxului. În condițiile suspendării din drepturi a donatarului, a destinatarului și a datului, darul se dăruiește de la sine. Nu ne mai rămâne atunci decât actul pur al donației ca limită absolută a darului. Privirea fenomenologică recunoaște darul în imanența sa radicală. Se impune deci o nouă definiție a darului, plecând de la conceptul donației de sine (sau al autoafectării, în fenomenologia lui M. Henry). Înaintede a fi, darul se dă pe sine însuși. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vecinătăți nedorite. Ritualul clasic al oferirii cadourilor este desființat în evenimentul apariției unui dar. Este tot ceea ce face din fotbal un joc atât de pasionant și poate cea mai bună alegorie sportivă a vieții umane 1. Plecând, așadar, de la analiza fenomenologică asupra darului propusă de J.-L. Marion, putem să deslușim structurile teodramatice ale acestui joc regal - un eveniment al donației țesut între pase de elită și mase populare 2. Apofatica mingiitc " Apofatica mingii" Un gol imparabil și imprevizibil, un gol
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
povesti, nici nu se poate repeta; el nu mai poate fi retrăit și revăzut pe teren, ci doar pe caseta video. Dacă un gol echivalează cu un dar, atunci donația sau dăruirea e redusă la actus purus? Fără îndoială, donația fenomenologică într-un asemenea eveniment sportiv nu constă, propriu-zis, într-un gol omologat de arbitru și semnalat apoi pe tabela de marcaj. „Donația” într-un meci de fotbal nu este nici scorul, nici victoria, nici respectarea regulii fairplay-ului, nici cupa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a balonului rotund). Dincolo de donator și donatar, suspendați în anonimat pe tot parcursul meciului, darul fotbalului este spectacolul în sine. Jocul, de fapt, nu începe și nici nu se termină pe stadion, numărul actorilor care participă la această spontană reducție fenomenologică fiind virtualmente infinit. S-ar putea ca fotbalul să fie jocul total care promite cea mai profundă experiență soteriologică a solidarității. Ca într-o formație de jazz, unde sunetul rezultat din suprapunerea instrumentelor oferă personalitate echipei de muzicieni, în jocul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fotbalul poate stârni pasiuni religioase pe tot mapamondul. Cine dă și cine privește?tc " Cine dă și cine privește ?" Darul fotbalului este personalizat, dar niciodată întrupat de o singură persoană - chiar dacă acesta se numește Pelé, Cruyff, Dobrin sau Ronaldhino. Darul fenomenologic al fotbalului este evenimentul în sine al jocului - ceea ce nu tolerează nici o regie, constrângere sau presiune unilaterală. Darul fotbalului nu încape în schemele explicative ale metafizicii aristotelice. Fântâna arteziană de goluri braziliene nu se recunoaște în metoda carteziană de calcul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pură a darului absolut în termeni de autodonație (Selbstgegebenheit), întâlnind astfel cu fidelitate principiile fenomenologiei vieții tematizate de Michel Henry. Corelatul afectiv al experienței dăruirii pure este suferința sau bucuria - în nici un caz o stare intermediară, marcată de impurități. Donația fenomenologică e croită pe măsura reducției fenomenologice care a refuzat transcendența cauzală sau ontică a donatorului, donatarului și a datului. Darul, ca o victorie obținută de o echipă într-un meci de fotbal total, pare să nu rezulte din nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de autodonație (Selbstgegebenheit), întâlnind astfel cu fidelitate principiile fenomenologiei vieții tematizate de Michel Henry. Corelatul afectiv al experienței dăruirii pure este suferința sau bucuria - în nici un caz o stare intermediară, marcată de impurități. Donația fenomenologică e croită pe măsura reducției fenomenologice care a refuzat transcendența cauzală sau ontică a donatorului, donatarului și a datului. Darul, ca o victorie obținută de o echipă într-un meci de fotbal total, pare să nu rezulte din nimic altceva decât din ivirea de sine. Darul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
neînțelegere sau, dimpotrivă între necunoaștere și înțelegere. Acest raport e măsurat doar de adâncimea experienței mirării. Aceasta nu imită muțenia clocotitoare a stupefacției, ci se articulează ca fond de receptivitate pentru orice paradox. Mirarea, ca efect al unei spontane reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea înviază făptura cu siguranța nevinovată a copilăriei. Stupefacția, în schimb, nutrește resentimentul și adumbrește răzbunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]