421 matches
-
apariția bolii nu constituie "intriga" cărții ca și Întâmplări în irealitatea imediată, schimbând ce e de schimbat, Bizu se înscrie în categoria prozei de idei și de viziune, fără miză propriu-zis "epică". Altfel spus, "logica" romanului lovinescian este deductivă și finalistă, nu inductivă și cauzalistă (cum e "logica" literaturii de tip realist-mimetic): pornește adică, repet, de la o psihologie deja conturată, invariabilă, pe care "evenimentele" nu fac decât să o "ilustreze", să o "exemplifice". De aceea Bizu nu e, am mai spus
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ca și cele ale colectivității au un pregnant caracter finalist, mai evident chiar pentru cunoașterea comună decât cel al organismelor biologice. Gândirea filosofică, atunci când s-a oprit asupra vieții sociale, s-a inspirat încă de la început din această caracteristică. Schema finalistă, în fundamentele sale, o găsim în cunoașterea comună și filosofică tradițională, cu o clară referire nu atât la organismul biologic, cât la realitatea socială și umană. Analizele schemei funcționale din sociologie pornesc de cele mai multe ori de la, și se opresc la
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
său sunt raportate la cerințele sale funcționale și supuse unei activități de control. Condițiile necesare bunei funcționări a unui sistem nu sunt, de regulă, asigurate în mod automat, ci trebuie realizate prin activitatea continuă a sistemului. Cerințele funcționale dau orientarea finalistă a sistemului. După cum se poate observa în schema funcțională, conceptul de finalitate este deci derivat. El exprimă orientarea activă a sistemului spre asigurarea condițiilor necesare propriei sale funcționări, a satisfacerii cerințelor sale funcționale. În limbajul comun, și de aici și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
strict obiectiv: este o condiție obiectiv necesară funcționării sistemului. Cerința funcțională este, în consecință, definibilă într-un mod absolut independent de conștiința persoanelor angrenate în activitatea respectivului sistem. Putem formula în acest punct două axiome ale analizei funcționale: Axioma orientării finaliste: o tendință funcțională tinde să dezvolte în respectivul sistem o presiune spre satisfacerea sa; ea orientează sistemul spre căutarea și adoptarea acelor activități care duc la satisfacerea sa. Axioma funcționalității universale: întreaga activitate a unui sistem este orientată spre satisfacerea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cele mai multe ori negative, dar posibil și pozitive) de care sistemul nu este conștient sau pe care, deși conștient, nu le dorește, nu le poate evita. Caracteristica intenționat/neintenționat nu se referă la faptul de a fi conștientizată, ci la orientarea finalistă a sistemului: putem identifica în respectivul sistem sau element o tendință practică de organizare în așa fel încât respectiva funcție să fie maximizată? În ceea ce privește consecințele funcționale negative, ele sunt, referitor la sistemul pentru care sunt negative, prin definiție neintenționate. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
factori. Cerințe funcționale manifeste și latente. Am văzut că în schema funcțională este inclusă, ca una dintre presupozițiile fundamentale, afirmația că o cerință funcțională exercită în cadrul sistemului respectiv o presiune pentru declanșarea unei activități orientative spre satisfacerea ei (axioma orientării finaliste). Cu alte cuvinte, ea este manifestă. Sunt însă situații în care o cerință funcțională nu exercită vreo presiune în sensul satisfacerii sale: este latentă. Pot fi formulate două asemenea tipuri de situații care fac ca o cerință funcțională să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
din clasele superioare, chiar nesatisfăcute, vor fi latente; pe măsură ce necesitățile din clasele inferioare (dar mai importante) sunt satisfăcute, necesitățile din clasele imediat următoare devin manifeste. Problema relației obiectiv-subiectiv. Schema funcțională permite considerarea aspectului activ al vieții sociale, a orientării sale finaliste, dar într-o modalitate nonidealistă. Aici, comportamentul uman nu este determinat de structuri subiective, ci de configurații strict obiective ale sistemelor sociale și umane. Schema funcțională, după cum s-a văzut, nu cuprinde în ea ca elemente fundamentale nici o formă subiectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
finalități, modelul structural consideră sistemul ca un complex de interdependențe între elementele sale componente. Modelul funcțional de sistem se referă la sistemele orientate finalist, evidențiind modul în care finalitățile modelează întreaga lor organizare. Cele mai multe dintre sistemele sociale prezintă o orientare finalistă: întreprinderea trebuie să producă în mod rentabil bunurile necesare profesional, cultural, moral, cetățenesc, știința să producă cunoștințe despre variatele domenii ale realității. Există însă și sisteme sociale care nu au o anumită finalitate. Despre aceasta va fi vorba în capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sistem, odată constituit, dezvoltă propriile sale cerințe funcționale - menținerea și dezvoltarea sa, integrarea părților, obținerea resurselor necesare funcționării sale etc. Funcțiile externe și interne devin finalități care guvernează întreaga organizare și dinamică a sistemului. Primul pas deci în analiza sistemelor finaliste îl reprezintă identificarea finalităților externe și interne. Intervine aici un nou postulat al analizei funcționale: postulatul completitudinii funcționale. Conform acestui postulat, un sistem orientat finalist tinde să se autoorganizeze, constituindu-și toate elementele de care funcționarea sa are nevoie, care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cât deadecvat și de eficient este el organizat în raport cu finalitățile sale, cum ar putea fiperfecționat. În fapt, toate analizele care au ca obiectiv perfecționarea unui sistem adoptă un punct de vedere funcțional. Modelul structural al sistemului face abstracție de orientarea finalistă a acestuia (în măsura în care o are), concentrându-se asupra relațiilor de interdependență dintre elementele care îl compun. Capitolul de față se ocupă pe larg de acest model și în mod special de tipurile de analiză structurală. Structura reprezintă un pattern al
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ale interacțiunii sistemelor. Există din acest punct de vedere o deplasare a interesului în sociologie în ultimul timp: de la analiza sistemului social spre analiza relațiilor dintre sisteme. Sisteme și suprasistemetc "Sisteme și suprasisteme" Capitolele anterioare au avut ca obiect sistemele finaliste. Nu toate sistemele sociale au însă proprietatea de a fi orientate finalist. Se invocă tot mai mult și un alt tip de sistem social, pe care Raymond Boudon (1979) îl denumește „sistem de interdependență”. Pentru rațiuni care vor deveni imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai mult și un alt tip de sistem social, pe care Raymond Boudon (1979) îl denumește „sistem de interdependență”. Pentru rațiuni care vor deveni imediat clare, în acest capitol un asemenea sistem va fi desemnat prin termenul de suprasistem. Sistemele finaliste se constituie „de sus în jos”: pornind de la finalitățile globale, ele își construiesc organizarea internă, elementele componente. În consecință, sistemele finaliste sunt compuse din subsisteme. Întregul, sistemul, are preeminență asupra părților. Suprasistemul este rezultatul interacțiunii unei mulțimi de sisteme. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care vor deveni imediat clare, în acest capitol un asemenea sistem va fi desemnat prin termenul de suprasistem. Sistemele finaliste se constituie „de sus în jos”: pornind de la finalitățile globale, ele își construiesc organizarea internă, elementele componente. În consecință, sistemele finaliste sunt compuse din subsisteme. Întregul, sistemul, are preeminență asupra părților. Suprasistemul este rezultatul interacțiunii unei mulțimi de sisteme. În cazul său, doar elementele componente (sistemele) au finalități proprii. Starea sa nu reprezintă materializarea unei orientări finaliste globale, ci rezultanta echilibrărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
componente. În consecință, sistemele finaliste sunt compuse din subsisteme. Întregul, sistemul, are preeminență asupra părților. Suprasistemul este rezultatul interacțiunii unei mulțimi de sisteme. În cazul său, doar elementele componente (sistemele) au finalități proprii. Starea sa nu reprezintă materializarea unei orientări finaliste globale, ci rezultanta echilibrărilor, compunerilor, agregărilor acțiunii sistemelor componente. Am optat pentru termenul de „suprasistem” pentru a indica faptul că acesta nu este un sistem cu finalități proprii, ci un sistem de sisteme. În cazul său, spre deosebire de sistemul finalist, elementele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
termenul de „suprasistem” pentru a indica faptul că acesta nu este un sistem cu finalități proprii, ci un sistem de sisteme. În cazul său, spre deosebire de sistemul finalist, elementele au preeminență asupra întregului. Suprasistemele au o logică diferită de logica sistemelor finaliste. Ele nu se constituie „de sus în jos”, de la finalități spre structură, ci de „jos în sus”, de la sistemele componente care acționează în sensul realizării finalităților lor proprii și generează stări structurale rezultate, echilibruri. Acțiunile cumulate ale elementelor componente creează
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
-le pe acestea din urmă și transformându-le în subsisteme proprii. Disputa dintre holism și individualism metodologic se constituie tocmai în problema relației sistem-suprasistem. Problema aflată în dispută poate fi formulată în termenii următori: sistemele sociale pot fi considerate sisteme finaliste (poziția holistă) sau suprasisteme (poziția individualismului metodologic)? În ultimă instanță, ne putem întreba: care este realitatea ultimă, fundamentală, individul uman sau societatea? Holismul presupune că societatea este un sistem finalist primar. Tot ceea ce conține ea, inclusiv indivizii, reprezintă subsisteme ale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
evident că procesul tehnic nu este uniliniar, ci multiliniar. În funcție de parametrii sociali în care se desfășoară, el se poate realiza pe căi alternative (Zamfir, 1977). Sisteme și subsistemetc "Sisteme și subsisteme" Sistemele sociale (definite în contextul acestei lucrări ca sisteme finaliste) nu sunt, de regulă, compuse din elemente simple. Ele prezintă imaginea unor ierarhii complexe de subsisteme și de sub-subsisteme. Societatea este compusă din mari subsisteme ca: economie, sistem politic, juridic, artă, știință, învățământ, asistență sanitară, familie. Fiecare dintre aceste subsisteme
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cel al relațiilor structurale. Ipoteza dezvoltată în această carte este că o importantă clasă de relații cauzale se referă la relațiile dintre sistemele sociale și condițiile de mediu în care ele acționează. Pe baza considerării relației dintre mediu și sistemele finaliste, se propune o schemă funcțională lărgită. În al doilea rând, relația dintre factorii obiectivi și cei subiectivi în explicația sociologică. Opțiunea expusă în această lucrare este fermă în favoarea explicației sociologice obiective. Fenomenele sociale trebuie explicate prin alte fenomene sociale. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
normativă. Dacă partea de „calcul” a deciziei este oferită de modelul analitic, modelul prezentat aici oferă instrumentele înfruntării raționale a incertitudinii persistente. Modelul cibernetictc "Modelul cibernetic" Cibernetica a pus în evidență un mod alternativ de rezolvare a problemelor de către sistemele finaliste, în raport cu modul decizional. Ceea ce a făcut ca cibernetica să fie interesantă pentru științele sociale și umane este observația că realitatea social-umană nu este nici ea lipsită de mecanisme de reglare de tip cibernetic. De aici, întrebarea dacă nu cumva cibernetica
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
instrumentelor didactice și impunerea sa ca mijloc livresc dominant de educare în anii 1870 reflectă o adâncire a efectului de secularizare a literaturii didactice românești. Manualele de istorie și geografie păstrează dualitatea asimetrică din perioada precedentă, inversându-i însă ierarhia finalistă. După momentul unirii principatelor dunărene din 1859, pe măsura accelerării eforturilor de construcție a statului-națiune unitar român, scopul primordial al educației preia o finalitate identitară. Religia își păstrează un loc de cinste, însă este relegată pe plan secund de discursul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
românilor] ca popor" (p. 3). 29 Versiunea tipărită în 2007 la Editura Humanitas inversează capitolele 2 și 3, aducând și alte modificări nesemnalate Raportului final inițial. Chiar dacă rămân cosmetizări de detaliu și nu afectează substanța lucrării, acestea subminează totuși retorica "finalistă" pe care Raportul și-o arogă, deloc oportun, încă din titlu. Prezența atributului adjectival "final" relevă intenția de a închide orice dezbatere legitimă asupra naturii regimului comunism. 30 Concluzia "nelegitimității și criminalității" regimului comunist a fost deja avansată de către Sorin
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]