9,041 matches
-
lumea ca efect al praxisului dar, mai esențial și mai întâi, ca exercițiu al său, lumea nu ca Obiect, ci ca Act, al cărei Act este Corpul o astfel de lume ar trebui să fie serios perturbată de irupția unei finalități care nu are nici o legătură cu ceea ce este ea în sine și dintotdeauna -, adică producerea unei abstracțiuni, producerea banilor. O atare perturbare consistă mai cu seamă în apariția și dezvoltarea pentru sine a unei dimensiuni ontologice noi, realitatea economică, care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în mișcare tot acest proces și să producă în el valoare de schimb arată destul de clar că aceasta din urmă nu subzistă niciodată prin ea însăși, că ea este în mod constant forțată, chiar și atunci când definește în capitalism noua finalitate economică, să se schimbe în contrariul său, să revină la sursa sa, la viață. Care se impune încă, la capătul procesului, sub forma consumului, de care nici o producție nu se poate lipsi. Astfel, a suscita un consum artificial, a crea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a-l "realiza". Astfel, universul tehnic proliferează asemenea unui cancer, auto-producându-se și auto-normându-se pe sine, în absența oricărei norme, în perfecta sa indiferență față de tot ceea ce nu este el față de viață. Dezvoltarea economică, cu legile sale în aparență autonome, cu finalitatea sa abstractă, cu contradicțiile sale neînțelese, cu efectele sale imprevizibile, era trăită de către oameni, din momentul în care reprezintă o lume specifică, ca un destin străin, ce le rezervă alternativ prosperitate și sărăcie, iar cel mai adesea pe aceasta din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care să fie conform cu esența sa și cu dorințele sale. Ceea ce îi aduce, ceea ce îi impune este tocmai un celălalt al vieții, procedeele și mecanismele refugiate în inima naturii, pe care știința le extirpă din sine, pe care le smulge Finalității obscure în care sunt învăluite pentru a le abandona lor înseși, abstracțiunii și izolării lor: atunci acestea se dezlănțuie, înnodând între ele conexiuni artificiale, sprijinindu-se reciproc, adăugându-se unele celorlalte, potrivit unei ordini întâmplătoare care nu mai este cea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sensul unei teme, absența obiectului imprimă cercetării un stil foarte aparte care este tocmai acela pe care îl prezintă științele umane astăzi: ele se fragmentează în realitate într-o proliferare de cercetări care nu mai sunt legate de o finalitate unică, cea a unei teme unice, care nu se mai dezvoltă potrivit unei ierarhii dorite de către această temă, ci care sunt autonome, neavând fiecare dintre ele drept fir conducător al demersului său decât rezultatele dobândite și posibilitatea de a dobândi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sub formă de proprietăți empirice ale căror legături esențiale nu mai sunt aparente, astfel încât științele pozitive le tematizează la întâmplare, pentru motive care nu-și mai au sălașul în esență și nu se mai confundă cu ea. Alte preocupări, alte finalități, de pildă capacitatea lor de a se supune unei tratări cantitative sau logice, de a se preta unui tip de analiză sau unor categorii aflate deja în uz în alte discipline, vor dicta acestor științe comportamentele și opțiunile lor. Se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
conturează aici o dublă contingență, care își află originea în acest dublu proces. Obiectivării vieții îi revine în general să facă să se ivească întrebarea de ce: de ce această viață, de ce aceste moduri de înfăptuire, aceste determinări corporale, sexuale, de ce aceste finalități sau aceste funcții? Trebuie să vedem că asemenea întrebări nu pot fi nici măcar concepute atâta vreme cât viața rămâne în sine, acolo unde încercându-se pe sine și coincizând cu sine ea este pe de-a-ntregul ceea ce este sau ceea ce face și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Prima dintre ele este că, dacă etica este definită ca o raportare a acțiunii la scopuri, la norme sau la valori, a fost deja părăsit sălașul unde se află aceasta, adică viața însăși în care nu există nici scopuri, nici finalități, și aceasta deoarece raportarea la acestea ca relație intențională nu există, tocmai, în ceea ce ignoră în sine orice ek-stază. De altminteri, cum ar putea fi astfel de finalități capabile să se impună vieții, cum ar putea viața să le dorească
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
află aceasta, adică viața însăși în care nu există nici scopuri, nici finalități, și aceasta deoarece raportarea la acestea ca relație intențională nu există, tocmai, în ceea ce ignoră în sine orice ek-stază. De altminteri, cum ar putea fi astfel de finalități capabile să se impună vieții, cum ar putea viața să le dorească și să se miște către ele, dacă ele îi sunt cu-adevărat străine, dacă ele nu sunt în mod tainic ale sale? Cel care concepe etica drept o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
O etică care ar avea pretenția să modeleze și să corijeze voința [= viața]este imposibilă. Doctrinele, într-adevăr, nu acționează decât asupra cunoașterii, dar aceasta nu determină niciodată voința însăși, caracterul fundamental al lui a vrea". În realitate, dacă există finalități și norme ce trebuie dictate vieții finalități și norme ce alcătuiesc împreună ceea ce am putea numi o etică teoretică sau normativă -, nu poate fi vorba decât de finalități, norme sau valori provenind din viața însăși, cu ajutorul cărora ea încearcă să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modeleze și să corijeze voința [= viața]este imposibilă. Doctrinele, într-adevăr, nu acționează decât asupra cunoașterii, dar aceasta nu determină niciodată voința însăși, caracterul fundamental al lui a vrea". În realitate, dacă există finalități și norme ce trebuie dictate vieții finalități și norme ce alcătuiesc împreună ceea ce am putea numi o etică teoretică sau normativă -, nu poate fi vorba decât de finalități, norme sau valori provenind din viața însăși, cu ajutorul cărora ea încearcă să-și reprezinte ceea ce dorește. Totuși o astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
voința însăși, caracterul fundamental al lui a vrea". În realitate, dacă există finalități și norme ce trebuie dictate vieții finalități și norme ce alcătuiesc împreună ceea ce am putea numi o etică teoretică sau normativă -, nu poate fi vorba decât de finalități, norme sau valori provenind din viața însăși, cu ajutorul cărora ea încearcă să-și reprezinte ceea ce dorește. Totuși o astfel de reprezentare nu este decât ocazională, marcând o pauză sau o ezitare în acțiune, care se derulează în imediatitatea spontaneității sale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este decât ocazională, marcând o pauză sau o ezitare în acțiune, care se derulează în imediatitatea spontaneității sale esențiale, fără ca în fața sa să se ridice, prinse în urzeala unei lumi, eventuale obiective. Prin urmare, departe de a determina acțiunea vieții, finalitățile, normele și valorile sunt, dimpotrivă, determinate de ea. Această determinare constă în faptul că, încercându-se în mod constant pe sine și cunoscându-se în orice clipă, viața știe de asemenea în orice clipă ceea ce trebuie făcut și ceea ce-i
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vieții în efortul său continuat de a persevera în ființa sa și de a se spori. O astfel de mișcare constituie teleologia imanentă a vieții în care se înrădăcinează orice etică posibilă. Nu etica teoretică sau normativă care își reprezintă finalități sau valori, ci etica originară, sau, mai curând, etosul însuși, adică ansamblul proceselor reîncepute la nesfârșit în care viața își înfăptuiește esența. Această mișcare trebuie aprofundată pentru a înțelege mai bine, în același timp cu adevărata natură a culturii, care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fi el al purei sale încercări de sine, insuportabilul de pildă, dacă ea, dimpotrivă, îl reține în sine ca ceea ce este ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă realitate decât de a fi înfăptuirea și realitatea acestui patos însuși, istorialul său: în loc să expedieze raportarea noastră la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această raportare, cu atât se intensifică acțiunea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pornind de la aceasta; orice model științific impus culturii este nu nonsens. E elibera energia înseamnă exact contrariul: a-i da frâu liber, a-i desfășura ființa, a-i permite să sporească, în așa fel încât acțiunea culturii nu are altă finalitate decât această permisiune acordată Energiei să sporească, adică să fie ea însăși: autorealizarea subiectivității în efectuarea auto-afectării sale. Nu putem ajunge la înțelegerea ultimă a acestei acțiuni a culturii, a caracterului său "binefăcător", decât menținând cu strictețe conceptul de cultură
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine, să-și ajungă sieși și să se satisfacă din sine, din activitatea sa proprie, viața se aruncă în afara sa pentru a se debarasa de sine și a fugi de sine. Dacă sistemul tehnicist în general manifestă o astfel de finalitate, aceasta dobândește odată cu mijlocele de comunicare forma sa de expresie cea mai extremă: televiziunea este adevărul tehnicii, ea este practica prin excelență a barbariei. Atunci când spunem că televiziunea îneacă spectatorul într-un șuvoi de imagini, spunem de fapt că ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe pagina de ziar, aceste evenimente prezintă un caracter comun: incoerența. Luat în considerare izolat, fiecare dintre ele se rezumă la un incident punctual. Nu se înfățișează odată cu el nici cauzele, nici efectele sale. A izola firul cauzalității sale, al finalității sale, al semnificației sale, al valorii sale ar însemna a gândi, a înțelege, a imagina, a reda viața ei înseși când se pune problema a o elimina. Nimic nu intră în actualitate decât sub această dublă condiție a incoerenței și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
progrese în toate domeniile, practice și teoretice, ale elevului, și apoi ale studentului sunt reflectarea acestui proces de autodezvoltare a vieții, sau, mai curând, se confundă cu el. Iată de ce trebuie să spunem din nou că acest proces își are finalitatea în sine, adică în viață. Ansamblul medierilor care intervin în Universitate nu sunt decât aparente: a intra în posesia unui limbaj, a unei cunoașteri, a unei tehnici, și aceasta în cadrul unui învățământ și prin el, nu înseamnă niciodată altceva decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici un motiv de a părăsi Universitatea. Cu atât mai mult cu cât dobândirea cunoașterii nu este încă decât o condiție pentru crearea de cunoașteri noi, așa cum conservarea vieții nu este în general decât aceea a sporirii sale. În orice caz, finalitatea Universității este clară: de a transmite cunoașterea în cadrul unui învățământ, de a o spori în cadrul unei cercetări. În societate, dimpotrivă, și în praxisul care constituie conținutul său actele în care acesta se vehiculează nu au drept finalitate imediată sporirea vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
În orice caz, finalitatea Universității este clară: de a transmite cunoașterea în cadrul unui învățământ, de a o spori în cadrul unei cercetări. În societate, dimpotrivă, și în praxisul care constituie conținutul său actele în care acesta se vehiculează nu au drept finalitate imediată sporirea vieții la cel care le înfăptuiește: este vorba de ajustarea unei piese, de verificarea unui cec, de calcularea unei presiuni. Acțiunii devenite muncă, recunoscută și remunerată ca atare, i se impune de acum înainte o metodă căreia trebuie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
producție și identificându-se cu el acesta este praxisul social în opoziția sa față de viața universitară și culturală ca atare. Fără îndoială, acest praxis social luat în ansamblul său își are încă (până la instaurarea erei tehniciste cel puțin) originea și finalitatea în viață, nefiind nimic altceva decât ansamblul medierilor prin care această viață se înfăptuiește într-o epocă dată, potrivit normelor și posibilităților acestei epoci. Însă 1) această înfăptuire este redusă la aspectul său material, la producția și consumul bunurilor utile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sau tehniciste. Inserția economică de pildă presupune actualizarea anumitor potențialități ale individului, în vreme ce ea rămâne indiferentă față de dezvoltarea lui generală. Ea poate chiar să se opună acesteia, dacă este nevoie de o mână de lucru necalificată. Nu putem așadar considera finalitatea economică drept suficientă și valabilă în sine. A clădi Universitatea pe ea ar însemna a limita peste măsură câmpul sau vocația sa, iar dacă aceasta din urmă este cultura, ar însemna a o distruge de-a dreptul. Inserția tehnicistă și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Ocolul pe care îl reprezintă acea hard science pe care o presupun tehnologiile elaborate nu privește cel mai adesea decât domenii restrânse ale activității economice și un număr limitat de indivizi: cea mai mare parte rămân să îndeplinească sarcini automate. Finalitatea tehnicistă poate cu atât mai puțin să se erijeze în principiu unic ce determină în mod exclusiv anumite filiere și, la un mod mai general, un învățământ tehnic autonom, așa cum este el definit, să nu uităm acest lucru, de către scoaterea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
despre religie, cum ar putea fi negată importanța acesteia în devenirea popoarelor, mai cu seamă a celor mai mari? În Egipt ea făcea parte din viața cotidiană, determinând ansamblul activităților economice, impunându-le, dincolo de simpla producere a "valorilor de uz", finalități extraordinare. Diversele critici pozitiviste, cu explicațiile lor pe cât de radicale pe atât de simpliste, se prăbușesc imediat ce este zărită înrădăcinarea religiei în esența vieții în faptul că aceasta, ca încercare de sine, nu este niciodată fundamentul ființei sale. Experiența sacrului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]