672 matches
-
se obține produsul final, dioxidul de uraniu (UO) de puritate nucleară. Acesta este un material granular negru, insolubil în apă, conținând peste 87 % uraniu (în procente masice), care se topește la 2875 °C și care poate fi utilizat în realizarea fisiunii nucleare. Dioxidul de uraniu nuclear pur poate fi folosit ca atare prin presare sub formă de pastile; după sinterizare, acestea sunt întecuite în bare/ elemente de ardere și utilizate în reactoarele de tip "PHWR" ("Pressurised Heavy Water Reactor"), care funcționează
Yellowcake () [Corola-website/Science/306733_a_308062]
-
cu helioni, obținând protoni și nuclee de izotopi ai oxigenului. Compatriotul său, James Chadwick (1891 - 1974), în 1932, prin bombardarea nucleelor de beriliu cu helioni, obține nuclee de carbon și neutroni. În 1938, chimistul german Otto Hahn (1879 - 1968) reușește fisiunea nucleară a uraniului și a toriului.
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
și alte câteva aplicații industriale, incluzând sticlă și ceramică termorezistenta, aliaje de mare rezistență și cu greutate redusă folosite în aeronautică și nu în ultimul rând baterii alcaline cu litiu. Litiul, de asemenea are un rol important în fizică nucleară: fisiunea atomilor de litiu a fost prima reacție nucleară efectuată de către omenire, si deuteriura de litiu este combustibil pentru armele termonucleare. În 1859, Garrod descrie prima utilizare medicală a litiului în cadrul tratamentelor reumatice și a gușei, menționând litiul în cadrul depresiei Uratul
Litiu () [Corola-website/Science/302768_a_304097]
-
uraniu-toriu, datarea uraniu-plumb și datarea uraniu-uraniu). La fel ca toriul și plutoniul, uraniul este unul din cele trei elemente fisionabile, însemnând că se poate descompune (scinda) ușor în elemente mai ușoare. În timp ce uraniul-238 (material fertil) prezintă o mică probabilitate de fisiune spontană sau fisiune datorată bombardării cu neutroni rapizi, uraniul-235 și uraniul-233 prezintă o mare probabilitate de fisiune când sunt bombardați cu neutroni lenți. Acest efect generează căldura din reactoarele nucleare, fiind folosită ca sursă de putere și generează materialul fisionabil
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
și datarea uraniu-uraniu). La fel ca toriul și plutoniul, uraniul este unul din cele trei elemente fisionabile, însemnând că se poate descompune (scinda) ușor în elemente mai ușoare. În timp ce uraniul-238 (material fertil) prezintă o mică probabilitate de fisiune spontană sau fisiune datorată bombardării cu neutroni rapizi, uraniul-235 și uraniul-233 prezintă o mare probabilitate de fisiune când sunt bombardați cu neutroni lenți. Acest efect generează căldura din reactoarele nucleare, fiind folosită ca sursă de putere și generează materialul fisionabil pentru armele nucleare
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
trei elemente fisionabile, însemnând că se poate descompune (scinda) ușor în elemente mai ușoare. În timp ce uraniul-238 (material fertil) prezintă o mică probabilitate de fisiune spontană sau fisiune datorată bombardării cu neutroni rapizi, uraniul-235 și uraniul-233 prezintă o mare probabilitate de fisiune când sunt bombardați cu neutroni lenți. Acest efect generează căldura din reactoarele nucleare, fiind folosită ca sursă de putere și generează materialul fisionabil pentru armele nucleare. Amândouă consecințele se bazează pe capacitatea uraniului de a întreține o reacție nucleară în
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
parte din planctonul marin; nutriția lor constă într-o mare varietate de zooplancton, dar și unele specii de fitoplancton, precum diatomeele, cocolitoforele și dinoflagelatele. Pot consuma, de asemenea, bacterii sau grohotiș organic. Înmulțirea lor este puțin documentată; au fost raportate fisiunea binară, fisiunea multiplă și înmugurirea.Foraminiferele sunt sarcodine unicelulare cu cochilii. Acestea sunt divizate în cămăruțe, care sunt adăugate treptat în timpul creșterii, iar cele mai simple forme sunt tuburi deschise sau sfere goale. Depinzând de specie, cochilia poate fi făcută
Protiste () [Corola-website/Science/302816_a_304145]
-
planctonul marin; nutriția lor constă într-o mare varietate de zooplancton, dar și unele specii de fitoplancton, precum diatomeele, cocolitoforele și dinoflagelatele. Pot consuma, de asemenea, bacterii sau grohotiș organic. Înmulțirea lor este puțin documentată; au fost raportate fisiunea binară, fisiunea multiplă și înmugurirea.Foraminiferele sunt sarcodine unicelulare cu cochilii. Acestea sunt divizate în cămăruțe, care sunt adăugate treptat în timpul creșterii, iar cele mai simple forme sunt tuburi deschise sau sfere goale. Depinzând de specie, cochilia poate fi făcută din compuși
Protiste () [Corola-website/Science/302816_a_304145]
-
dobândesc nutrienții prin difuzie, fie ca parazit în cadrul unei gazde. Pot fi unicelulare sau pot forma colonii. Au pseudopode cu rol în deplasare și înglobarea particulelor de hrană. Sunt printre primele eucariote care au apărut. Reproducerea poate fi asexuată (prin fisiune binară), fie sexuată (doar unele specii). Nu prezintă mitocondrii. Unele specii sunt parazite si periculoase, precum Trypanosoma. Cilioforele reprezintă un grup de protiste asemănătoare animalelor. Există aproximativ 8.000 specii de ciliofore. Acestea sunt caracterizate de prezența unor organite, numite
Protiste () [Corola-website/Science/302816_a_304145]
-
ape dulci, dar pot fi întâlnite și specii de apă sărată), precum și în soluri umede. Acestea sunt polinuclarea: conțin un micronucleu diploid, responsabil cu reproducerea sexuată, precum și un macronucleu poliploid, responsabil cu regularea activităților celulare. Reproducerea poate fi asexuată (prin fisiune) sau sexuată. Exemple de ciliofore: Didinium, Paramecium, Stentor, Suctoria, precum și Vorticella. Sporozoarele reprezintă un grup de protiste asemănătoare animalelor, ce fac parte din încrengătura Apicomplexa. Sunt cunoscute în jur de 25.000 specii. Acestea nu prezintă organite de locomoție, precum
Protiste () [Corola-website/Science/302816_a_304145]
-
reacționând cu apa la o temperatură de cel puțin −116 °C (−177 °F). Este elementul cu cea mai mică electronegativitate având un izotop stabil (Cesiu-133). Metalul este extras din polucit, în timp ce radioizotopii (în special cesiu-137) sunt extrase din produșii de fisiune în reactoare nucleare. Cesiul a fost descoperit de către doi chimiști germani, Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff în anul 1860 cu ajutorul liniei sale spectroscopice. Prima utilizare pe scară redusă a elementului a fost cea de "reducător" (sau "getter") în tuburi cu
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
puțin 21 de izomeri nucleari metastabili. În afară de Cs (cu un timp de înjumătățire de doar o oră), toți sunt foarte instabili, cu timpi de jumătățire de aproximativ câteva minute sau chiar mai puțin. Izotopul Cs este unul dintre produșii de fisiune a uraniului ce se poate forma în reactoare nucleare. Totuși, produsul de fisiune este redus în majoritatea reactoarelor datorită Xe, o adevărată „otravă” pentru neutroni, și se transformă în Xe înainte de dezintegrarea ce are ca produs Cs. Datorită descompunerii sale
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
de doar o oră), toți sunt foarte instabili, cu timpi de jumătățire de aproximativ câteva minute sau chiar mai puțin. Izotopul Cs este unul dintre produșii de fisiune a uraniului ce se poate forma în reactoare nucleare. Totuși, produsul de fisiune este redus în majoritatea reactoarelor datorită Xe, o adevărată „otravă” pentru neutroni, și se transformă în Xe înainte de dezintegrarea ce are ca produs Cs. Datorită descompunerii sale în urma cărora se obține Ba, izotopul Cs este un puternic emițător de radiații
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
pentru neutroni, și se transformă în Xe înainte de dezintegrarea ce are ca produs Cs. Datorită descompunerii sale în urma cărora se obține Ba, izotopul Cs este un puternic emițător de radiații gama. Timpul său de înjumătățire acesta este principalul produs de fisiune cu viață medie (un alt exemplu de acest fel este Sr). De exmplu, Cs și Sr generează cea mai mare sursă radioactivă din zona Cernobîlului. Este puțin probabil ca Cs să poată fi creat prin captură nucleară (datorită ratei de
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
Sr generează cea mai mare sursă radioactivă din zona Cernobîlului. Este puțin probabil ca Cs să poată fi creat prin captură nucleară (datorită ratei de captură mici), iar ca rezultat nu trebuie să fie dezintegrat. Aproape tot cesiul produs prin fisiune nucleară provine prin dezintegrarea beta a produșilor de fisiune mai bogați în neutroni, printre care se numără și izotopii iodului și ai xenonului. Din cauza faptului că iodul și xenonul sunt volatili și difuzează prin intermediul combustibilului nuclear și al aerului, cesiul
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
Cernobîlului. Este puțin probabil ca Cs să poată fi creat prin captură nucleară (datorită ratei de captură mici), iar ca rezultat nu trebuie să fie dezintegrat. Aproape tot cesiul produs prin fisiune nucleară provine prin dezintegrarea beta a produșilor de fisiune mai bogați în neutroni, printre care se numără și izotopii iodului și ai xenonului. Din cauza faptului că iodul și xenonul sunt volatili și difuzează prin intermediul combustibilului nuclear și al aerului, cesiul radioactiv este creat, de obicei, la o anumită depărtare
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
în neutroni, printre care se numără și izotopii iodului și ai xenonului. Din cauza faptului că iodul și xenonul sunt volatili și difuzează prin intermediul combustibilului nuclear și al aerului, cesiul radioactiv este creat, de obicei, la o anumită depărtare de locul fisiunii. Odată cu începutul testării armelor nucleare din jurul anului 1945, cantități de Cs au fost emise în atmosferă, iar acestea au revenit pe suprafața Terrei prin precipități radioactive. Cesiul este un element relativ rar în natură, iar măsurătorile determinate au estimat concentrația
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
umidității, densității și a grosimii. A fost folosit, de asemenea, în aparatele pentru diagrafie pentru măsurarea densității unei roci. Izotopul cesiu-137 a mai fost folosit în studiile hidrologice, similare cu cele în care se folosea tritiu, fiind un produs de fisiune nucleară. Odată cu începerea testelor nucleare din 1945 (ce au durat până în anii 1980), mari cantități ale izotopului au fost eliberate în atmosferă, unde au fost absorbite sub formă de soluție. Cesiu-134 și cesiu-135 au fost utilizați în hidrologie ca măsurători
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
chiar și sticla. Izotopii cesiu-134 și cesiu-137 (prezenți și în cantități mici în biosferă, în locurile unde au avut loc scurgeri radioactive) reprezintă o adevărată povară radioactivă. Cesiul radioactiv nu se acumulează în corp la fel de eficient ca alți produși de fisiune (ca de exemplu iodul sau stronțiul radioactiv). Ca și în cazul altor metale alcaline, cesiul radioactiv iese din corp relativ repede, prin transpirație și urină. Totuși, cesiul radioactiv este similar potasiului și tinde să se acumuleze în țesuturile plantelor, adică
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
și secunde. Există izotopi radioactivi ai xenonului, cum ar fi, Xe și Xe, care sunt produși prin activarea cu neutroni a materialului fisionabil din zona fierbinte al interiorului reactoarelor nucleare. Xe joacă un rol considerabil în procesul funcționării reactorilor de fisiune nucleară, Xe având valoarea secțiunii eficace de absorbție neutronică foarte mare, de circa 2.6×10 barni, se comportă ca un absorbant efectiv de neutroni care încetinește viteza reacției, până la oprirea ei (otrăvirea reacției) după o anumită perioadă de timp
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
timp. Acest comportament al izotopului a fost descoperit la exploatarea primelor reactoare nucleare de producere a plutoniului din cadrul proiectului american Manhattan. Din fericire, proiectanții reactoarelor au prevăzut sisteme de rezervă care permiteau creșterea reactivității reactoarelor (mărirea fluxului de neutroni de fisiune care induc alte fisiuni in nuclele combustibilului). Calitatea izotopului Xe de a otrăvi reacția în lanț, a avut un rol major în declanșarea avariei reactorului care a condus la accidentului nuclear de la Cernobâl. Oprirea sau scăderea puterii unui reactor nuclear
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
izotopului a fost descoperit la exploatarea primelor reactoare nucleare de producere a plutoniului din cadrul proiectului american Manhattan. Din fericire, proiectanții reactoarelor au prevăzut sisteme de rezervă care permiteau creșterea reactivității reactoarelor (mărirea fluxului de neutroni de fisiune care induc alte fisiuni in nuclele combustibilului). Calitatea izotopului Xe de a otrăvi reacția în lanț, a avut un rol major în declanșarea avariei reactorului care a condus la accidentului nuclear de la Cernobâl. Oprirea sau scăderea puterii unui reactor nuclear poate cauza acumularea de
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
reactorului în regim de capcană de iod ("gaură de iod"). In condiții nefavorabile, concentrații relativ mari de izotopi radioactivi de xenon, pot fi produși, în reactoarele nucleare ca urmare a eliberării din barele de combustibil fisurate, sau din procesul de fisiune al uraniului în apa de răcire. Deoarece xenonul este un trasor nuclear pentru doi izotopi părinte, raporul concentrațiilor de izotpi de xenon din compoziția unor meteoriți reprezintă o metodă extrem de utilă pentru studierea istoriei formării Sistemului Solar.Metoda iod-xenon a
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
Reynolds a descoperit că anumiți meteoriti posedă o anomalie izotopică sub forma unei supraabundențe de Xe. El a demonstrat că aceasta era produsul dezintegrării radioactive a izotopului I . Acest izotop este produs în cantități reduse prin nuclosinteza razelor cosmice și fisiunea nucleară, dar este produs în cantități mari numai la explozia supernovelor. Deoarece timpul de înjumătățire al I este relativ scurt, pe o scară de timp cosmologic, de numai 16 milioane de ani, aceasta demonstrează că timpul scurs între solidificarea meteoritului
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
Fisiunea este o reacție nucleară care are drept efect ruperea nucleului în 2 (sau mai multe) fragmente de masă aproximativ egală, neutroni rapizi, radiații și energie termică. Elementele care fisionează cu neutroni termici, se numesc "materiale fisile". Ex. U, U, Pn
Fisiune nucleară () [Corola-website/Science/304270_a_305599]