567 matches
-
11)5. În această structură, a cărei funcție principală este de a legitima interogația directă (totală sau parțială) în limbi ca engleza și franceza (12)6, verbul auxiliar se ridică la C și subiectul rămâne într-un specificator din domeniul flexionar ([Spec, IP] prin convenție). În primul rând, dacă strategia de deplasare a verbului este XP, nu X0, în construcții perifrastice cu ridicare la C, constituentul verbal deplasat va fi verbul lexical, nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasează verbul în româna contemporană. Examinarea acestor două chestiuni impune și abordarea unor probleme precum următoarele (nu neapărat în această ordine): (i) care sunt trăsăturile care cauzează deplasarea verbului, (ii) ce valori marchează auxiliarele românești, (iii) care sunt limitele domeniului flexionar, (iv) ce statut au așa-numitele "particule" de infinitiv și conjunctiv, (v) adjuncția la stânga uniformă a elementelor de tip X0 (adverbele clitice, negația afixală), (vi) cum se explică efectul de blocare indus de nu, dar nu și de ne-. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
aceeași limbă. Derivarea prin object shift (22) presupune ca obiectul să fie extras din grupul verbal și deplasat într-o poziție din periferia propozițională internă (periferia vP), la stânga subiectului in situ (Spec, vP), respectiv la dreapta verbului deplasat în domeniul flexionar (IP); derivarea prin topicalizarea VP (23) presupune ca obiectul să se deplaseze odată cu verbul la stânga subiectului in situ (Spec, vP). Cele două strategii derivaționale se corelează cu o serie de alte fenomene sintactice (anaforă sintactică, deplasare la periferia CP, disponibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la stânga subiectului nu este motivată din necesități de atribuire a cazului. De fapt, după cum remarcă și Gallego (2012), procedeul de object shift nu induce efecte de intervenție: procesul prin care subiectul primește cazul nominativ (atribuit de centrul T din domeniul flexionar 22) nu este blocat de obiectul care precedă și c-comandă subiectul (vezi dependențele anaforice prezentate mai sus în (27)-(28)): atribuirea acuzativului precedă operațiunea de object shift. În ce privește factorii semantici, după cum subliniază și Gallego (2012) cu referire la spaniolă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
configurația tematică a predicatului, ci sunt cazuri structurale 23 (v. Stan 2005: cap. 11 pentru română). Astfel, atribuirea nominativului sau a acuzativului (și morfologia implicită) reflectă faptul că un nominal a intrat într-o relație cu un centru din domeniul flexionar IP (centrul T) - nominativul - sau cu un centru din domeniul lexical vP - acuzativul. Ideea că centrele funcționale responsabile de atribuirea nominativului și, respectiv, a acuzativului sunt diferite se verifică imediat atât prin date interlingvistice, cât și prin datele românei. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
preverbal în română este deci poziționat în periferia CP, concluzie care va fi întărită în secțiunea următoare de analiza statutului "particulei" să de la conjunctiv (§3.3) și de analiza negației (§3.4) • nu este clar dacă vreun centru din domeniul flexionar IP este înzestrat cu o trăsătură EPP sau dacă trăsătura EPP se satisface prin deplasarea verbului însuși într-un specificator din domeniul flexionar (Alexiadou și Anagnostopoulou 2001), ambele opțiuni fiind posibile din punct de vedere teoretic •de altfel, predicația opțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
conjunctiv (§3.3) și de analiza negației (§3.4) • nu este clar dacă vreun centru din domeniul flexionar IP este înzestrat cu o trăsătură EPP sau dacă trăsătura EPP se satisface prin deplasarea verbului însuși într-un specificator din domeniul flexionar (Alexiadou și Anagnostopoulou 2001), ambele opțiuni fiind posibile din punct de vedere teoretic •de altfel, predicația opțiunii de deplasare a grupului este că specificatorii din domeniul flexionar sunt blocați, derivându-se astfel efectele de adiacență folosite ca argument pentru analiza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsătura EPP se satisface prin deplasarea verbului însuși într-un specificator din domeniul flexionar (Alexiadou și Anagnostopoulou 2001), ambele opțiuni fiind posibile din punct de vedere teoretic •de altfel, predicația opțiunii de deplasare a grupului este că specificatorii din domeniul flexionar sunt blocați, derivându-se astfel efectele de adiacență folosite ca argument pentru analiza deplasării centrului (v. Dobrovie-Sorin 1994; Barbu 1999; Giurgea 2011 i.a.) • opțiunea deplasării ca grup a verbului explică de ce în deplasarea la C se ridică întotdeauna verbul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
face ca verbul lexical să se deplaseze în mod sistematic la C, rezultatul fiind că expresia sistematică a gramaticii V2 este inversiunea 3. Nivelul deplasării verbului și structura nucleului propozițional În secțiunile următoare, ne propunem să identificăm proiecția din domeniul flexionar IP la care se deplasează în mod sistematic verbul românesc; analiza va fi cuprinde formele sintetice și analitice 30. O chestiune spinoasă apărută odată cu formularea IpotezeiAcordului Bogat (engl. Rich Agreement Hypothesis) la sfârșitul anilor '80 (v. Koeneman și Zeijlstra 2014
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Roberts 2010). De asemenea, vom examina elementele funcționale din nucleul propozițional pentru a determina pozițiile în care acestea se generează/deplasează; vom arăta că elemente funcționale precum auxiliarele verbale, cliticele pronominale, negația propozițională și complementizatorul să marchează limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizatorului CP/periferia stângă a propoziției, astfel că elementele lexicale care apar la stânga acestora sunt automat calificate drept elemente de periferie stângă propozițională. 3.1 Nivelul deplasării verbului în româna contemporană 3.1.1 Deplasare V-la-I Odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasării verbului în româna contemporană 3.1.1 Deplasare V-la-I Odată cu rezultatele din Emonds (1978) și Pollock (1989) (v. §1 supra), româna a fost inclusă în clasa limbilor romanice moderne în care verbul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP (cel puțin prin raportare la propozițiile indicative afirmative); transparadigmatic, verbul românesc se deplasează în mod sistematic la flexiune (Dobrovie-Sorin 1994; Avram 1999; Cornilescu 2000; Alboiu și Motapanyane 2000; Alboiu 2002; Avram și Hill 2007; Giurgea 2011; Cornilescu și Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel conchide că în română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP; în §§3.2; 3.3 infra, vom arăta că gerunziul se deplasează în domeniul C, tranzitând însă domeniul flexionar; comportamentul gerunziului este important din două puncte de vedere: (i) verifică (alături de imperativul pozitiv și de alte forme cu encliză
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP; în §§3.2; 3.3 infra, vom arăta că gerunziul se deplasează în domeniul C, tranzitând însă domeniul flexionar; comportamentul gerunziului este important din două puncte de vedere: (i) verifică (alături de imperativul pozitiv și de alte forme cu encliză pronominală și/sau auxiliar postpus) ipoteza că deplasarea la C este una dintre opțiunile gramaticii românei moderne; (ii) formele negative
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Aplecându-ne asupra întrebării formulate mai devreme - și anume ce trăsături determină deplasarea verbului (trăsăturile ale subiectului sau trăsăturile verbale) -, din distribuția de mai sus a formelor verbale rezultă că trăsăturile implicate în procesul de deplasare a verbului în domeniul flexionar sunt trăsăturile verbale de mod, timp și aspect. Formele finite sintetice (55a, 56a) amalgamează în structura lor internă atât trăsături (merg − mergi // mergeam − mergeai), cât și trăsături verbale de mod (indicativ / subjonctiv: merge / meargă),timp (prezent/trecut: merge / mergea - merse
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
părinții mei la bunici. b. Des au mers părinții mei la bunici când încă erau tineri. O examinare mai atentă a distribuției și interpretării adverbelor preverbale arată că acestea ocupă o poziție în periferia stângă a propoziției, nu în domeniul flexionar (Schifano 2014). Distribuțional, adverbele preverbale precedă complementizatorul să, generat în poziția de centru al FIN0 (v. §3.4 infra pentru argumentele care arată că să este un complementizator generat în poziție joasă, nu o marcă flexionară) și negația propozițională, care
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
un contraargument pentru deplasarea obligatorie de tip V-la-I. Adverbele preverbale exploatează periferia stângă a propoziției, o concluzie pe care o vom reține și pentru discuția din secțiunea următoare, unde vom îmbogăți tipologia adverbelor care diagnostichează nivelul deplasării verbului în domeniul flexionar și vom arăta că domeniul flexionar nu constă într-o singură proiecție IP, ci în mai multe proiecții funcționale verbale. 3.1.2 Structura internă a domeniului flexionar și rafinarea tipologiei deplasării verbului Mai multe cercetări datând din anii '90
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tip V-la-I. Adverbele preverbale exploatează periferia stângă a propoziției, o concluzie pe care o vom reține și pentru discuția din secțiunea următoare, unde vom îmbogăți tipologia adverbelor care diagnostichează nivelul deplasării verbului în domeniul flexionar și vom arăta că domeniul flexionar nu constă într-o singură proiecție IP, ci în mai multe proiecții funcționale verbale. 3.1.2 Structura internă a domeniului flexionar și rafinarea tipologiei deplasării verbului Mai multe cercetări datând din anii '90, culminând cu Giorgi și Pianesi (1997
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
unde vom îmbogăți tipologia adverbelor care diagnostichează nivelul deplasării verbului în domeniul flexionar și vom arăta că domeniul flexionar nu constă într-o singură proiecție IP, ci în mai multe proiecții funcționale verbale. 3.1.2 Structura internă a domeniului flexionar și rafinarea tipologiei deplasării verbului Mai multe cercetări datând din anii '90, culminând cu Giorgi și Pianesi (1997) și Cinque (1999), au arătat că asumarea unei singure proiecții IP nu poate acoperi întregul spectru de variație a deplasării verbului la
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
conduc la generarea unor proiecții funcționale sincretice 38. Odată cu această actualizare a paradigmei de cercetare, a apărut o nouă întrebare referitoare la analiza deplasării verbului în limbile romanice: este adevărat că în toate limbile romanice verbul se deplasează în domeniul flexionar, însă în toate limbile romanice verbul se deplasează în aceeași poziție/același câmp din domeniul flexionar? Autori ca Ledgeway și Lombardi (2005); Ledgeway (2012, 2015c); Schifano (2013, 2015a, 2015) i.a. au arătat că verbul romanic se deplasează în poziții
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
apărut o nouă întrebare referitoare la analiza deplasării verbului în limbile romanice: este adevărat că în toate limbile romanice verbul se deplasează în domeniul flexionar, însă în toate limbile romanice verbul se deplasează în aceeași poziție/același câmp din domeniul flexionar? Autori ca Ledgeway și Lombardi (2005); Ledgeway (2012, 2015c); Schifano (2013, 2015a, 2015) i.a. au arătat că verbul romanic se deplasează în poziții/câmpuri diferite din domeniul flexionar, de aici și distincția între deplasare înaltă / medie / joasă / foarte joasă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
romanice verbul se deplasează în aceeași poziție/același câmp din domeniul flexionar? Autori ca Ledgeway și Lombardi (2005); Ledgeway (2012, 2015c); Schifano (2013, 2015a, 2015) i.a. au arătat că verbul romanic se deplasează în poziții/câmpuri diferite din domeniul flexionar, de aici și distincția între deplasare înaltă / medie / joasă / foarte joasă introdusă de Schifano (2013 și urm.), pe scurt prezentată în §1 supra. În continuare, ne propunem (i) să arătăm că există dovezi de ordin morfologic care susțin proiectarea în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
să) hotărâți mâncați (să) mâncați 3PL: hotărăsc (să) hotărască mănâncă (să) mănânce 1SG ≡ 3PL 3SG ≡ 3PL 3SG ≡ 3PL 3SG ≡ 3PL Rezultate asemănătoare derivă și din comparația indicativ / subjonctiv / imperativ: (66) INDICATIV/SUBJONCTIV IMPERATIV 2SG (să) hotărăști hotărăște! Utilizarea de mărci flexionare diferite și relațiile de sincretism diferite indică prezența unei proiecții de mod discrete în domeniul flexionar. Este important de reținut că, în afară de diferența flexionară de mod, celelalte categorii gramaticale sunt identice în paradigmele comparate (aspect - temă / formă imperfectivă; timp - prezent
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]