1,681 matches
-
la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se poate privi decât înăuntru. Cât despre de-acum înainte, nici o știre: doar un vuiet vag, un foșnet neliniștitor de pădure simțind furtuna, ce vine spre el, făcându-l să se ghemuiască mai tare sub pătura zdrențuită și plină de pete. Nu credem a mai fi nevoie să spunem că asemenea stări trebuie combătute cu tărie, cu puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poate trece. De aceea, căutătura noastră se va opri o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale unde trona un munte de saltea care cu aristocraticele-i proporții, dădea un aer maiestuos colibei, umplând-o de zgomotele și foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
somnul - se rugă spătarul - că dacă mă ia la timp, mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ NOAPTEA DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ NOAPTEA DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ecranul televizorului, vazele de cristal, Ca să-mi ucid narcisismul. Unde e bătrînul Freud să rîdă de mine“. Funia salvamontistului era prea scurtă și rănitul a trebuit să mai aștepte o zi și o noapte În prăpastie. Aci auzea glasuri, aci foșnete și rostogoliri de pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de alta ca meningea de creier. Noaptea vine repede prin văioage cu pereți stîncoși mîncați de pirită. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pauză la WC catalogul zboară din ușă drept pe catedră poftească la tăbliță... Acasandrei Eugen tăcere eu Întreb eu răspund eu pun nota zece pentru Dumnezeu nouă pentru magistru opt pentru elevul eminent patru pentru Acasandrei marș În bancă un foșnet scurt șobolanul gras negru Îmi taie calea și dispare În curtea bisericii pe după cele două cruci de piatră cu inscripții slavone din an În an descresc le Înghit brazdele pline de verze de dovleci și sfeclă roșie luna mă urmărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-un foșnet de cearșafuri moi, jilave... și deodată un fulger crestînd pielea clorotică a aerului asemeni unui viol, „trage-i-o pînă-n gît, paștele măsii de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea Înfundată În beregată și ploaia Începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Nelly și Zander se întorc în cameră. Desfac pe brațul fotoliului pachețelul meu cu praf, cer de la Mik periuța de dinți și mai trag două prize. O fac nu pentru mine, ci pentru ei. Hârtia foșnește, cocaina sare la fiecare foșnet, dar eu fac totul cum trebuie și nu risipesc nici un fir. Senzația de ușurință și de bucurie o pun pe seama îndemânării mele. Mă las în fotoliu. Mi-e bine. Înăuntrul meu, raza observației luminează atent senzațiile. Aștept explozia, fulgerul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ursul era lângă el. Costi se aștepta să-i simtă răsuflarea pe obraji. Iar se făcuse frig, o adiere înghețată îl învălui dintr-o dată, venind dinspre locul de unde bănuia el că se apropie fiara. Apoi se făcu din nou liniște. Foșnetul frunzelor încetase și nici picăturile de apă nu mai curgeau de sus. Deschise ochii și îndrăzni să privească printre degete. Întunericul nu mai era atât de intens, o irizație foarte slabă plutea în jur. Văzu că ceața se ridicase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după vreun tufiș. Nu reuși să-l descopere, așa încât se hotărî să extindă aria cercetărilor. Fără îndoială că acesta se pitea pe undeva mai încolo. Tocmai se pregătea să se retragă mai în adâncul pădurii, ca să ajungă în spatele lui când foșnetul acela de frunze uscate îi atrase din nou atenția. Venea de undeva mai din spate și dinspre stânga, cum stătea el. Însemna că avusese dreptate, Burcilă era încă acolo. Nevăzându-l apărând în tabără, probabil că-și pierduse răbdarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l simtă. De acum se afla destul de departe ca să poată schimba direcția și să ajungă chiar în spatele locului unde se ascundea vărul său. Coti la stânga și începu să se furișeze într-acolo. Era concentrat la traseu și tresări speriat când foșnetul cu pricina se auzi din nou. De data aceasta venea chiar din spatele său dar acum i se păru mult mai puternic. Se opri o clipă încercând să priceapă ce se întâmplă. Nu mai pățise niciodată una ca asta. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el fără să-și dea seama, ori se înșelase și acesta dormea dus în cortul său. Bine, dar atunci cine făcuse zgomotele acelea? Se simți deodată cuprins de neliniște dar se calmă la fel de repede. În definitiv, ce zgomote auzise? Niște foșnete de frunze uscate, nimic altceva. Poate vreun animal sălbatic își făcuse de lucru pe acolo, un arici ori vreo căprioară speriată. Dar dacă o fi vorba de niște bandiți? Îl ademeniseră în pădure ca să-l reducă la tăcere pentru ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat, același sunet veni și din spate. Își răsuci capul în direcția aceea, rămânând nemișcat. Cineva răscolea frunzele acum și în stânga lui. Nu mai pricepea nimic, era imposibil ca Rândunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
continuară să urce. Era o zi minunată de vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu se întețise, era plăcut sub umbra copacilor. Ileana se juca târându-și din când în când picioarele printre frunzele veștede de pe jos. Dacă n-ar fi fost în misiune de căutare, chiar i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altul. Începea să creadă că se înșelase și Ileana avusese dreptate. Până și senzația că este privit dispăruse. Se rezemă de copac, relaxându-se puțin. Sângele reîncepuse să circule prin membrele inferioare dându-i o senzație plăcută de ușurare. Un foșnet slab se auzi din urmă. Venea de foarte aproape, de la câțiva pași. Tresări și redeveni dintr-o dată încordat. Nu mai încăpea nici o îndoială, se auzeau pași, venind din vale. Acum era sigur că cineva se apropie de locul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Observase că la fel ca și dânșii, negura nu atingea solul deasupra căruia mergea, rămânând la numai câteva palme deasupra. Era tăcută ca însuși întunericul și numai acolo unde stratul de frunze veștede era mai gros, le spulbera scoțând un foșnet slab. Foarte repede ajunseră deasupra drumului forestier, care se vedea ca o panglică albicioasă încolăcită printre copaci. Acolo vâlva se opri, oscilând nehotărâtă, când la deal, când înspre vale. Se mărise mult acoperind tot carosabilul pe mai multe zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesteia. Ceața nu pătrundea înăuntru. Mânat de curiozitate, Toma se opri și privi spre întunericul din interior. Încerca să zărească ceva acolo dar nu reuși să vadă nimic. Doar răceala aceea răzbătea de dincolo de intrare. Din întuneric se auzea un foșnet ca și cum ceva foarte mare se freca de pereți imediat dincolo de intrare, încercând să se târască afară. Instinctiv, Cristian făcu un pas înapoi strângând cu putere toiagul în mâini, vâlva știa că era acolo, îl simțise și acum îi transmitea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi putut ascunde în mijlocul lor și, chiar se pregătea să se repeadă într-acolo. Din păcate, nu putea să facă acest lucru fără ca necunoscutul să prindă de veste. Pe jos se întindea un covor des de frunze uscate al căror foșnet l-ar fi trădat la cea mai mică mișcare. Strânse cu putere toiagul lui Calistrat, încercând să își imagi neze că se află deja în spatele arboretului. Ar fi trebuit să se ridice de la pământ și să plutească în direcția dorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întâmpla ceva cu el, Ileana nu l-ar fi iertat niciodată. Adâncit în gânduri, inspectorul își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept, de-a lungul albiei pârâului, acum începeau să facă un ocol spre stânga, astfel încât să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul unui stejar bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ea. „SÎnt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu foșnetele volanelor de mătase. „Voi sta În balcon“, zise imperceptibil. „Dacă voi fi În alb Înseamnă că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu-l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
al ostașilor, și, totodată, un gest de pioșenie Întru pomenirea sufletului muceniței Aleksandra Fiodorovna. Strînși În jurul focului, soldații se aciuiau pe lîngă ofițerii care citeau cu o voce gravă prorocirile din Conspirație. În pauza dintre două cuvinte se auzea doar foșnetul fulgilor mari, iar uneori, ca de la mari depărtări, nechezatul cailor cazacilor. „Cum orice stat are doi dușmani - răsuna vocea cristalină a ofițerului - și cum statului Îi este permis ca, față de inamicul extern, să folosească orice formă de represiune, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
da peste cap o minte ordonată? Și ce forță extraordinară putea să aibă Eros, dacă doar vederea plăcerilor sale era de ajuns că să dea la o parte orice alt considerent? Tulburat, se pregătea să dea bice, când simți un foșnet de pași grăbiți pe lângă căruță. Pietra alerga pe furiș spre ei, uitându-se În urmă ca și când s-ar fi temut să nu fie văzută. Trase puternic de hățuri, oprind calul, care o pornise la drum. Între timp, tânăra femeie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl auzea de departe. Ajuns În apropierea abației, scrută pentru ultima oară strada din fața lui, spre a se asigura că nu mai era nimeni. Apropiindu-se de colțul clădirii, i se păru că deslușește un zgomot metalic, urmat de un foșnet rapid de pași ai cuiva care se Îndepărta În grabă. Așteptă câteva clipe, Însă liniștea redevenise deplină. Abia atunci deschise portița. Înăuntru, naosul era complet cufundat În Întuneric, cu excepția unei ușoare luciri a lunii, care Încadra ferestrele În partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
învârtindu-se prin parcul său, ca un animal solitar. În definitiv, nu eram chiar atât de diferiți. Într-o zi, pe 13 iunie al aceluiași ani, când umblam din nou de-a lungul malului, după ce trecui de pod, se auzi foșnetul ierbii în spatele meu. El era. Mai mare decât în amintirile mele, cu un păr cenușiu, aproape alb, dat pe spate, îmbrăcat în negru și cu pantofi impecabili, ceruiți, ținând în mâna dreaptă un baston terminat cu o mică măciulie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
s-a stârnit vântul și Amory privea cum crengile umede se mișcau și zgâriau, ca niște gheare, sticla ferestrei. Tom se adâncise În studiu și tăcerea din interior nu era Întreruptă decât de sfârâitul rar al vreunui chibrit sau de foșnetul pielii, când Își schimbau poziția În fotolii. Pe urmă interveni o schimbare, ca zigzagul unui fulger. Amory a sărit În sus, Încremenind, rece ca gheața. Tom Îl privea cu gura căscată, cu ochii ficși. — Îndură-te, Doamne! a țipat Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]