515 matches
-
aparent vetuste, somată de marea temă, niciodată vetustă, a iubirii și a artei. Publicul adunat la Brăila frapa printr-o teatralitate care depășea evenimentul scenic: audiența venită din capitală oferea un spectacol Încă mai extravagant decât premiera. Exotica figurație din foaierul hotelului amesteca de-a valma foști ilegaliști comuniști și foști deținuți politici anticomuniști, bătrâni poeți proletcultiști și tineri scriitori „onirici”, respectabile cucoane de lume veche, lângă abia mascate cocote ale boemei culturale socialiste. Ziariști, actori, activiști de partid, muzicieni, bizari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
soțului ei. ― Da? Bine, spuse el. Fă cum vrei. Poate o să facem alt băiat. Numărul doi. Dacă așa vrei tu, așa să fie. ― În clipa asta nu prea cred c-o să facem nimic, răspunse mama. Între timp, eu așteptam În foaierul lumii. Încă nu eram nici măcar o scânteie În ochii tatălui meu (care privea abătut În poală, la caseta cu termometrul). Mama se ridică de pe canapea. Se Îndreaptă spre scară, ținându-și o mână la frunte, iar posibilitatea apariției mele pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la o nară, fără să piardă nici un fir), Mik zări pachetul meu de care nu mă atinsesem. - Dar ce faci, de ce nu tragi? mă întrebă el cu reproș și cu nedumerire, de parcă m-ar fi zărit citind un ziar în foaierul teatrului, în timp ce spectacolul a început. I-am explicat că, de fapt, nu știu cum se procedează și că nu am nici instrumentul potrivit. Hai să-ți arăt eu, spuse el, de parcă mi-ar fi lipsit un bilet pe care era dispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și locurile (marea) din jocul Second Life la detalii corporale hiperaccentuate (buze mânjite de ruj). „Organismele“ spațiale pe care scenografa Velica Panduru le-a conceput evoluează într-o dinamică de unități de joc dispuse sub forma unei instalații. Cabinele din foaierul teatrului, în care spectatorii intră ca să voteze înainte să înceapă spectacolul, au un corespondent arhitectural în cele două structuri din schele, care seamănă cu două ecrane de computer supradimensionate de pe care actorii sar. La final, o celulă-cub închide dreptul la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
spre intrare. — Mi-a spus că poartă patruzeci și doi ! strigă Connor neajutorat după mine. Ce Înseamnă asta ? Ce mărime ar trebui să-i cumpăr ? — Patruzeci și patru ! strig peste umăr. Ea e. E Jemima. Care stă În picioare, În foaier. Ce caută aici ? Ușa se deschide iar și sînt atît de șocată, că mă ia cu leșin. E și un tip cu ea. În jeanși, cu păr tuns scurt și ochi de viezure. Are o cameră de filmat pe umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să te duc acasă. Chem imediat mașina. — Nu. E... OK. Vreau să rămîn. Du-te și adu-mi doar puțină apă. Te rog, adaug, pentru a da mai multă greutate vorbelor mele. În clipa În care dispare, mă năpustesc În foaier, aproape Împiedicîndu-mă de grăbită ce sînt. — Emma ! Jemima ridică ochii veselă. Excelent ! Tocmai mă uitam după tine. Uite, el e Mick, și vrea să-ți pună niște Întrebări. Ne-am gîndit să mergem În cămăruța aia de acolo. Pornește spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ochii veselă. Excelent ! Tocmai mă uitam după tine. Uite, el e Mick, și vrea să-ți pună niște Întrebări. Ne-am gîndit să mergem În cămăruța aia de acolo. Pornește spre un birou mic și pustiu, aflat la ieșirea din foaier. — Nu ! spun, apucînd-o de braț. Jemima, trebuie să pleci. Acum. Pleacă ! — Ba nu plec nicăieri ! Jemima Își trage enervată brațul și dă ochii peste cap În direcția lui Mick, care tocmai Închide ușa biroului În urma mea. Ți-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
al sălii către fundul acesteia. Ce fac ăștia, au de gînd să facă sex aici ? OK, chiar nu vreau să asist la așa ceva. Îmi Înhaț repede geanta și traversez rîndul de scaune, spre ieșire. Împing ușile duble care dau În foaier, apăsînd din mers pe comutator și ies În curte. Închid ușa În urma mea, apoi ridic privirea. Și Încremenesc. Nu-mi vine să cred. În fața mea se află Jack. E Jack, care se apropie de mine traversînd grăbit curtea, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
știe parșiv, pentru că-l obligă pe interlocutor să-și ducă la capăt gîndul început. Nu, mamă dragă, nu vreau asta pentru ca să-mi fii aproape, să ne putem întîlni, ci să te știu aici. M-aș mulțumi să ne vedem în foaierul teatrului, la Operă, la vreun concert... Și, clatină ea din cap cînd primește răspunsul afirmativ al lui Mihai, poate că am ajunge să ne vorbim... În fond, cred că Ana e o femeie sociabilă. Înainte de-a fi sociabilă, nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
A observat că-n București lumea nu vine extrem de elegantă la teatru. Mulți poate că vin direct de la serviciu, altfel nu s-ar explica numărul mare de serviete la garderobă. În orașele de provincie, încă se mai etalează toaletele în foaierul teatrului. O plasatoare îl conduce în sală și-i arată un loc liber la un capăt de rînd. La sfîrșit, aproape că nu-i vine să se ridice din scaun. Păcat că n-a venit însoțit de Ana! Ana, soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
legitimația de scriitor. I se dă un loc, din cele de protocol. Două, vă rog! zîmbește el curtenitor. Nu-mi pot lăsa soția în stradă, se uită spre fata de alături. Să vă plătesc biletul, șoptește fata după ce ajung în foaier. Ce sînteți? Adică... ce profesie? întreabă Mihai. Studentă. Atunci, nu-mi plătiți. De ce?! îl privește fata cu o expresie de copil derutat. Așa. Am eu o datorie veche... rîde Mihai, amintindu-și cu drag exclamația Violetei: "Studenții nu plătesc". Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
răstoarnă cu el. Tot sîngele i-a năvălit în creștet. Ursitoarele rele fac cerc în jurul lui... Anii trec vertiginos 5-6 într-o secundă. Doris e o femeie frumoasă, plină de farmec. Adrian e tînăr, student la Medicină. Se întîlnesc în foaierul unui teatru... Ea, cu aerul unei feline sigure pe pradă, îl încurajează... El, avid de dragoste, se lasă prins... Nu, Doris, te-aș strînge de gît! clatină Mihai din cap cu înverșunare, ținînd pleoapele închise strîns, pînă la durere. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
spre Ateneu, alături, ca doi prieteni. Figura cu legitimația de scriitor îi reușește iar lui Mihai și, din nou, tînăra e prezentată ca soție. Înainte de-a intra în sală, ochii bărbatului caută cu aviditate în jur, peste spectatorii din foaier. N-a mai fost de mult aici, din vremea studenției. Partea întîi a recitalului anulează în el orice gînd negru; întîmplările de peste zi sînt scoase în afara memoriei. I-a rămas constant doar gîndul că are de terminat ultimul capitol din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aflată pe punctul de a-l părăsi. E la un pas de propria sa eliberare, iar fericirea asta i se poate citi pe obraz. Ce senin sînteți! se bucură tînăra cînd s-au ridicat amîndoi în picioare, să iasă în foaier. Ce vi se întîmplase înainte de-a vă opri eu pe stradă? Aa, nimic... Expoziția de acuarele din hol reține atenția multora dintre spectatori. Mihai stăruie îndelung în fața unui peisaj din Deltă. Alături, tînăra care îl însoțește s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și văd în el un cadavru, asupra căruia se vor repezi din clipă în clipă. Ar vrea să intre printre copaci, să-și simtă iarăși fruntea murdărită, ca în prima seară cînd a condus-o acasă pe doamna cunoscută în foaierul teatrului. "S-ar părea că întîlnirea cu mine o să-ți poarte noroc, pui de Vlădean ce-mi ești! l-a privit femeia lung, scoțînd din buzunar o batistă cu monogramă, pe care nu s-a sfiit s-o sacrifice, ștergîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
seamănă cu ducele de Mantua îmbrăcat civil (mai târziu aflu, când vom urca cu toții în biroul său, tapetat cu fotografii color ale maestrului în Othello, că am greșit rolul), sosirea familiei regale. La ora 1455 își fac cu toții intrarea în foaier ― Majestatea Sa Regele Mihai, Majestatea Sa Regina Ana, Alteța Sa Regală Principesa Margareta și Alteța Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen ― însoțiți de patru gărzi de corp. Am învățat bine titlurile și sânt deosebit de atent la diferența dintre "Alteță Regală" și "Alteță", care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
își ocupă pozițiile, se formează o coadă din doamne și domni care țin, fiecare, lipit la piept, albumul mare și alb, având pe copertă chipul Regelui la 20 de ani, ireal de frumos. Cuprind cu privirea, dintr-un colț al foaierului, întreaga scenă și îmi dau seama că nu înțeleg o iotă din "spectacolul istoriei". Cum sună vorba aia? "E o poveste spusă de un idiot, alcătuită din vorbe și din zbucium și neînsemnînd nimic." Un domn în vârstă se apropie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
plângând când își evoca mama în chiar casa de pe Kiseleff (astăzi, acolo este sediul ING Bank), unde regina Elena locuia într-o adevărată recluziune cu Mihai copil, după ce, în 1930, Carol al II-lea se urcase pe tron. Citea, în foaierul casei, în fața a peste o sută de persoane, o pagină de o simplitate desăvârșită ― și plângea. Orice plâns care durează crește în intensitate și devine chinuit. Plânsul Regelui era egal și nu-i angaja decât ochii. Din cauza asta părea un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
secol 19, imitând barocul vienez, cu alveola parterului încununată de două brâuri de loji suprapuse. Totul e în catifea roșu-putred și în ample stucaturi aurii. Oamenii nu mai sânt pe scaune, ci sânt strânși, într-o coadă care începe în foaier și urcă până la scenă, pe unul dintre cele două culoare ale sălii. Bătrânul își înalță privirea către lojile de la etaj, care acum sânt goale, ridică, scuturîndu-le, brațele în sus, începe prima strofă cu o voce tunătoare și îndeamnă publicul imaginar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
două ore; Îmi fute timpul pentru cuvinte Încrucișate, lagabiu ăsta umflat. Toal jos! Toal, vino aici! Suntem privilegiați! De obicei bulangiu nu pleacă niciodată din biroul lui. N-am știut că puțoiu are picioare până când nu l-am văzut În foaierul de la King’s Theatre pe când o duceam pe micuță la pantomimă. Iar acolo era puțoiu ăla de Toal care mă Întâmpină cu răceală, fir-ar al dracu. Îi dau atenție zgâmboaicei când mă Întreabă cine e și Îi spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mai pot salva acum. Chiar dacă toate acestea datează la origine de acum câțiva ani, pot spune că nimic nu s-a Întâmplat până În ultima zi de vineri din luna iunie. Cu câteva zile În urmă, Dora Wilms apăru brusc În foaierul cinematografului unde lucrez ca operator cu jumătate de normă - ca de obicei, singură și frumoasă, cu mișcări avide, sugerând ceva riscant. Acum șase zile, cu trei zile Înainte ca Germania lui Hindenburg să intre În sezonul de vară, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îl determină pe Otto să cânte pe un ton mai strident. Filmul putea să Înceapă. — Ceai cu gheață? Ajunsă lângă chiuvetă, Else Oloaga făcea echilibristică cu paharele și ceștile de porțelan. Cu ceva timp În urmă Stegemann instala frigidere În foaier. (În timp ce colega mea stă cu spatele la mine, mă grăbesc să adaug că Justus Stegemann este proprietarul cinematografului Apollo. Ca tip, este prusacul pur-sânge: punctual și Înțepat, cu o voce ascuțită, care se schimbă deseori, o mustață mică, Îngrijită și niște mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care-mi era cel mai la Îndemână, apoi am continuat să pedalez, accelerând. Pulsul Începu să-mi bată din nou, sălbatic și copleșit de dorință. Nu s-a astâmpărat până n-am deschis ușile hotelului și n-am intrat În foaier - ca și când aș fi trecut peste un prag și, neașteptat, m-aș fi trezit pe un teritoriu sigur. Acum, temperându-mi inima neîmblânzită, am făcut o descoperire uluitoare: o distanță de numai câțiva metri era Îndeajuns pentru a despărți două ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ușurință binevoitoare. Câteva minute mai târziu am frânat, am urcat pe trotuar și mi-am sprijinit bicicleta de zid. Acum pulsul meu, deja umflat, Începu să urce ca un val și să coboare În clipa În care am intrat În foaier. Fără vreun sunet, m-am spart ca un val pe o plajă de covoare tocite, plină de plante uscate și asistat de un salvamar care nu părea un Înotător prea bun. După câteva vizite am mai reușit să-mi temperez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
presupun că da. Totuși, Într-o zi sau, mai degrabă, Într-o noapte n-am rostit replicile potrivite și minunata noastră piesă a fost curmată brusc. Timpul trecea - până Într-o zi când, fără nici un avertisment, Dora a apărut În foaier. Abia săptămâna trecută, ca să fiu mai precis. La Început nici n-am recunoscut-o. Își schimbase Înfățișarea din nou. Acum era tunsă scurt ca un bărbat și era machiată foarte discret. Unghii nevopsite, pantofi cu talpa joasă. Doar rochia mlădioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]