25,627 matches
-
infinite". Erotizată la maximum, ființa poetei se supune unei autoscopii adolescentine, unei psihanalize spontane care uneori dobîndește grația unui poem al fiziologiei: Știu că o să am emoții, știu că o să-mi tremure mîna. Emoțiile sînt însoțite de plăcere ca și frica. Parcă ar fi secretate de glandele sexuale. Există un palpit interior care vine din zona pubiană". Ori, din nou, se proiectează într-o ușoară speculație, halou de-o naivitate inteligentă al emoției inextingibile: ,Examenele sînt ca întîlnirile. Trebuie să faci
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
de emoție e o promisiune. Totdeauna așteptarea e amestecată în emoție ca și speranța. Altfel ai spune nu de la început și te-ai elibera. Poate că timizii sînt cei mai orgolioși. Ei sînt cei care acționează mistuiți de o voluptuoasă frică. Cu cît succesul e mai îndepărtat, cu atît faci totul ca să suferi pentru el. E o perversitate în asta și o atroce iubire de sine". Așadar analizele apar concrescute cu diagramele afective, ambele abia punctate, discrete, confidențiale. Și pe deasupra o
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
care violențele fizice și verbale din partea ,emanației" au constituit nota dominantă. N-o fi fost fraudată numărătoarea voturilor în foarte mare măsură, dar rezultatul nu a reflectat voința țării, deoarece organizatorii au știut să utilizeze cu mare eficacitate sentimentul de frică pe care comuniștii l-au inoculat populației timp de aproape o jumătate de secol. I-am explicat lui Adrian Năstase acest lucru, poate își mai amintește, în ziua de 21 mai, când Radio France International a organizat la Teatrul Național
Trecut-au cincisprezece ani by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/11574_a_12899]
-
șoricioaică... Numai el scăpase. Că era alături, în pivniță, la coana Ifighenia, care, cică îl înfiase, croșetându-i și un pulover pentru la iarnă, și de la care aflase o grozăvie de lucruri, de -ale oamenilor. Rămas singur, mânca puțin. De frică să nu pățească la fel ca ceilalți. Mânca mai ales ce-i punea coana Ifighenia, într-un castronel, zilnic, într-un colț, la ea în pivniță. Obiceiul ei de gospodină, bună la inimă, harnică, inimoasă. Dar, sărăcuța de ea, singură-singurică
Șoricelul Valerică de citit vara by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11585_a_12910]
-
cotul, fiind ocupat... Voi arăta mai târziu cum ne-am împrietenit. Răbdare să avem noi... în prima și prima zi, dânsa mătura. Din pivniță, mă strecurasem sus în salon. Mai mult de curiozitate. Pentru că, de ros, nu rodeam orice, de frică. Mai mult, așa, câte un picior de scaun, de masă, știind că astea nu au în ele șoricioaică. Și, nu știu cum, dar m-o fi simțit, ori m-a zărit și a strigat la mine: ce cauți aici, tu, neobrăzatule, nu
Șoricelul Valerică de citit vara by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11585_a_12910]
-
patrii care au devenit ale lor. Reli ne-a dat temă să vedem MNAC. Noi o ascultăm, că așa e frumos. Și ieri ne-am dus. Da' nu ne-a plăcut acolo, că casa poporului e urâtă și ne e frică. Când am intrat, nu ne-a plăcut la intrare că erau mormane de pietroaie; noi credem că trebuie să fi rămas de la demolarea vechiului regim și le țin acolo ca mărturie istorică, să vadă și străinii. După pietroaie am văzut
Expoziție-protest - Dreptul de veto by Daniela Chirion () [Corola-journal/Journalistic/11569_a_12894]
-
nu ai briceag? Să ne răspundă cine poate! Liftul ne-a plăcut că era mare, da' nu ne-a plăcut unde ne-a dus. Când am văzut sălile acelea așa de mari și de curate, ni s-a făcut iar frică că suntem în centrul de clonare și ne gândeam să nu fie o cursă chestia asta cu muzeul și ne uitam să nu pună careva vreo rază laser pe noi și să ne șteargă memoria, să ne reprogrameze sau nici
Expoziție-protest - Dreptul de veto by Daniela Chirion () [Corola-journal/Journalistic/11569_a_12894]
-
adevărat "povestiri de nepovestit", după cum ne previne subtitlul, evadează într-un vis controlat rațional, după legile creației. Expresii ale unor neliniști sau ale unor obsesii, narațiunile par desprinse din poemele lui Leonid Dimov sau din desenele lui Florin Pucă: Încet-încet, frica de care parcă se eliberase prinde a-i strânge iar inima. Pe vale, nici un punct alb. O primă picătură de ploaie cade undeva pe aproape. Între timp cele două păsări au înaintat mult spre el, se pomenește cu ele alături
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
acum, cînd, așa cum singur recunoaște, "sentimentul iminenței e încă potolit"? La un prim nivel, pentru că, scriind despre bătrînețe, vîrsta îi conferă și detașarea necesară și credibilitate, formula lui literară rezonînd și cu "haosul inert și înăbușitor" care e moartea. Apoi, frica de a nu trăi prea mult și frica de a nu-i fi frică de moarte sînt două motive recurente. În ambele cazuri e vorba de teama de excepție, de integrarea în firesc, în normalitatea anonimă, grija cea mare fiind
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
încă potolit"? La un prim nivel, pentru că, scriind despre bătrînețe, vîrsta îi conferă și detașarea necesară și credibilitate, formula lui literară rezonînd și cu "haosul inert și înăbușitor" care e moartea. Apoi, frica de a nu trăi prea mult și frica de a nu-i fi frică de moarte sînt două motive recurente. În ambele cazuri e vorba de teama de excepție, de integrarea în firesc, în normalitatea anonimă, grija cea mare fiind conștientizarea: scrierea la temă asigură obișnuința, singura care
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
pentru că, scriind despre bătrînețe, vîrsta îi conferă și detașarea necesară și credibilitate, formula lui literară rezonînd și cu "haosul inert și înăbușitor" care e moartea. Apoi, frica de a nu trăi prea mult și frica de a nu-i fi frică de moarte sînt două motive recurente. În ambele cazuri e vorba de teama de excepție, de integrarea în firesc, în normalitatea anonimă, grija cea mare fiind conștientizarea: scrierea la temă asigură obișnuința, singura care îi permite pendularea, contradictorie și asumată
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
a unui spate întors. Spunînd și repetînd că nu știu dacă ce scrie e bun, tot nu, un capriciu este. Dar nici exact nu este. Exact ar fi să zic că nu vreau să știu dacă e bun. Mi-e frică să nu aflu că e bun. Că am prefăcut o frămîntare într-o reușită. Scriu despre sălbăticia vieții - a propriei mele vieți. Nu-mi doresc aplauze și nu sufăr că nu le obțin." Livius Ciocârlie spune, la un moment dat
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
despre ale cărui așteptări nici nu e nevoie să se știe prea multe. Primul poem din carte, intitulat XXX, funcționează ca un opening. Câteva versuri puse cap la cap trasează din prima pagină coordonatele a ceea ce va urma: "mi-e frică de lucrurile firești", "obsedații sunt cei cu prea puțin sânge", "fata de liceu de astăzi/ e o nimfomană", "aerul umed și vulgar/ dintre stilou și pulpele mele", în fine, ni se spune abrupt și, în același timp, suntem atenționați că
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
acordeon, o vioară, un contrabas. Pleacă și vin, flux și reflux al amintirilor, al vinovățiilor. Îl urmăresc pe bătrînul acordeonist și întrezăresc cumva și versiunea lui asupra Holocaustului. Acordeonul se strînge. Viața este ca un pod îngust. Nu-ți fie frică să treci peste el" , spune unul din cîntecele interpretate în ivrit. "Mi-e frică de suferință, nu de moarte", spune, în spectacol, Levi. Aș vrea să mă ridic și să-i șoptesc: "și mie..." Urmăresc trecerea lui peste podul îngust
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
vinovățiilor. Îl urmăresc pe bătrînul acordeonist și întrezăresc cumva și versiunea lui asupra Holocaustului. Acordeonul se strînge. Viața este ca un pod îngust. Nu-ți fie frică să treci peste el" , spune unul din cîntecele interpretate în ivrit. "Mi-e frică de suferință, nu de moarte", spune, în spectacol, Levi. Aș vrea să mă ridic și să-i șoptesc: "și mie..." Urmăresc trecerea lui peste podul îngust. nu se mai poate scrie poezie. Ba da. Dar altfel. Acest spectacol se naște
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
tot ce s-a întîmplat, rănitul îi strînge cavalerește mîna lui Hasdeu, spunîndu-i: "Ești un brav și sînt mîndru de prietenia ta." În urma acestui duel, statutul tînărului Hasdeu în rîndul tovarășilor din escadron s-a modificat radical: "Astfel am băgat frica în toți ofițerii, iar pe lîngă renumele meu de isteț moldovan s-a mai adaos și pe cel de viteaz".25 B.P. Hasdeu scriitor În 1937, Mircea Eliade constata legătura stilistică dintre acest jurnal de primă tinerețe a lui Hasdeu
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
a formulei), schemă ce poate încorpora și coduri ale unei posibile forme muzicale ca, de pildă, în anumite muzici semnate de Anatol Vieru, Haubenstock-Ramati sau Javier Darias. în sfîrșit, conceptualismul schematic se deosebește de cel formal prin abdicarea de la acea frică informală de care vorbea Germano Celant și plonjarea în sistematica aristotelică de nuanță, evident, materialistă, conform căreia forma aproximează ideea operei, motiv pentru care acest tip de conceptualism a oferit de la bun început eboșa unor configurații formale, astfel încît un
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
marcând perioada și spațiul în care au fost scrise, din Sibiul lui 1965 la San Francisco al anilor 1968. Cu toate acestea, amărăciunea și deopotrivă seninătatea libertății exilului se amestecă indistinct cu nostalgia și imaginea încă puternică a frustrărilor și fricii de acasă. Sentimente foarte amestecate se suprapun, interacționează și se influențează reciproc la nivelul sugestiei și al expresiei. Frenetic, declamativ, cu vitalitatea specifică juneții dar cu maturitatea experienței dure de acasă, ghicită în retorică și în reflecția poetică, poetul e
Poetul în două limbi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11740_a_13065]
-
pe deplin. O ipostază inedită, cu atât mai dramatică pentru el, dar cu atât mai expresivă pentru poezia lui. De aici și tensiunea sporită și frumusețea stranie a multora dintre versurile neoavangardiste cu irizări expresioniste ale lui Andrei Steiu deocamdată. Frica este tema și sentimentul multor versuri. Uneori mascată cu poleiala metaforelor ori în volutele parabolei, alteori "cântată" cu o oarecare poză a umilinței: "sârma ghimpată ne-a devenit atât de familiară/ încât o mâncăm cu pâine/ cu aceeași pâine pe
Poetul în două limbi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11740_a_13065]
-
păcate însă, mulți compozitori au fost înghițiți de acest abis coloristic ori au rămas cusuți între aceste cute cromatice, fiind condamnați la grea recluziune. Iar muzica lor la asfixie. Incontestabil, timpul s-a comprimat în așa măsură încît, poate de frică, poate din inconștiență, pentru a nu fi ajunși din urmă, urmăriți sau imitați (?), compozitorii au lansat mode una după alta, în serie, aproape instantaneu. O acută proliferare (dar și prolixitate) care ne îndeamnă, pe bună dreptate, să ne considerăm beneficiarii
Arhipelaguri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11753_a_13078]
-
și totodată respingând persoanele care ar avea chiar și numai o singură opinie diferită de a sa. Filavtia este în final o imensă autoînșelare, o autoamăgire 75 când, crezând că ne construim fericirea, de fapt ne îngropăm în durere, în frică și în întuneric, totul fiind văzut ca o viață în paradis, când de fapt este un iad interior bine camuflat. Cel robit de această patimă a filavtiei sau a iubirii trupești și egoiste de sine însuși, caută propria sa plăcere
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
căutată comoditatea, ci îndeplinirea voii lui Dumnezeu care de multe ori necesită jertfă, dăruire de sine, dar apoi duce la adevărata fericire. Sfântul Maxim Mărturisitorul menționează că noi putem să ne eliberăm de reaua iubire trupească de noi înșine, lepădând frica de durere și pofta de plăcere. Astfel, primind în locul iubirii celei rele de noi înșine pe cea bună și spirituală, despărțită cu totul de grija de trup, nu vom înceta să slujim lui Dumnezeu prin această iubire bună de noi
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
săturare și moleșeală spre pofte necurate și gânduri murdare și prin ochi primim în inimile noastre săgețile celui viclean, iar prin atingerea trupurilor ne facem cai înfierbântați de iepe și nu ne gândim nici la demnitatea noastră cuvântătoare, nici la frica de chinurile veșnice 84. Așadar, dacă trupul e gras și tânăr sau plin de must, când e ațâțat de amintiri caută să împlinească cu patimă cele cuprinse în ele, fiind împins de poftă 85. În viziunea patristică, nu numai multa
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
și scârba urmate după ea sunt fără sfârșit, fiindcă și seara, și noaptea, și în oraș, și în pustietate, și, în sfârșit, pretutindeni, îl însoțește acel nemilos pârâș, arătându-se ca o sabie ascuțită de amândouă părțile, mistuindu-l de frică și de groază și fiind muncit de cele mai înfricoșate munci 139. Ce mare adevăr este în afirmația că desfrânarea a fost și va rămâne pentru toate timpurile principala cauză a degradării ființei umane 140, căci prin transformarea dorinței iraționale
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
norul sau ceața care întunecă ochii trupului, tot așa și el rămâne întunecat cu totul, cucerindu-i-se mai dinainte prevederea cugetului, și nu-l lasă a vedea mai departe, nici prăpastia ce-i stă în față, nici gheena, nici frica, ci la urmă fiind asuprit de voința acelei pofte necurate, se face ușor de cucerit de păcat, și întocmai ca un zid fără ferestre ridicat înaintea ochilor, pofta nu mai lasă a străluci lumina dreptății în cuget, fiindcă toate gândurile
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]