460 matches
-
și adecvat, flexibilitatea și maleabilitatea în relațiile cu cei din jur, capacitatea de a înțelege punctul de vedere al altuia etc.). Terapeutica „frustrației” se înscrie astfel mai mult ca un capitol al igienei caracterului, principalele metode de combatere a efectelor frustrației severe fiind metodele clasice de educare a „caracterului” (ex. convingerea și autoconvingerea, exemplul, exercițiul moral, aprobarea și dezaprobarea, autocontrolul de sine etc.). Aceste metode au virtutea de a dezvolta capacitatea persoanei de a realiza judecăți realiste, obiective, de a renunța
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Eului”) se creează premisele unei umanizări continue a personalității, a unei integrări sociale care să aducă satisfacție atât persoanei (nevoii ei de libertate a opiniilor și a convingerilor proprii), cât și cerințelor morale și juridice ale comunității. Capitolul VI Fenomenul frustrației din perspectivă psihopatologică Reacția omului la „frustrare” este determinată, așa cum am văzut în capitolul IV al lucrării de față, de o serie de particularități ale „ situației frustrante”, dar mai ales de unii factori psihici interni, între care trăsăturile relativ stabile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spunea despre acesta persoane care se află sub stresul unei obsesii chinuitoare că prezintă o tendință continuă de a realiza o meditare sterilă, neproductivă, asupra unui subiect, asupra unui fapt, sau aspect de viață („rumegare mentală”). La obsesivi, „starea de frustrației” ia, de fapt, aspectul unei deliberări la nesfârșit asupra a două alternative la fel de puternice, în fața cărora persoana în cauză nu se poate hotărî. Altfel spus, persoana este într-o „ situație dilematică”, cu două ieșiri, de obicei defavorabile (au devenit celebre
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sau paranoice, prezintă o fenomenologie obsesivă asociată cu potențialități delirante, respectiv cu tendințe de prelucrare și interpretare aberantă a situațiilor și a evenimentelor realității. Din acest motiv, persoanele care prezintă în structura lor psihică tendințe paranoide, reprezintă o sursă de frustrație atât pentru alții, cât și pentru ei înșiși. Astfel, dacă un salariat, caracterizat de un anumit fond de susceptibilitate, ajunge să transforme treptat stările sale inițiale de simplă bănuială sau presupunere, în neîncredere și, apoi, în convingerea că șeful său
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
astfel de indivizi se dovedesc a fi buni inductori, făcându-i pe cei din jur să le adopte ideile și convingerile. Dintre toate formele cunoscute de „delir” cele care oferă terenul psihologic cel mai fecund pentru dezvoltarea unor „stări de frustrație” puternice, sunt următoarele: delirul megalomanic, delirul erotoman, delirul de gelozie, delirul de autoacuzare și vinovăție. În fiecare din aceste forme de delir, „frustrația” capătă o coloratură specifică, care merită să fie relevată, fie și numai sub forma unor considerații succinte
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
formele cunoscute de „delir” cele care oferă terenul psihologic cel mai fecund pentru dezvoltarea unor „stări de frustrație” puternice, sunt următoarele: delirul megalomanic, delirul erotoman, delirul de gelozie, delirul de autoacuzare și vinovăție. În fiecare din aceste forme de delir, „frustrația” capătă o coloratură specifică, care merită să fie relevată, fie și numai sub forma unor considerații succinte. Delirul megalomanic, sau de grandoare. În mod curent, se apreciază că în dezvoltarea normală a personalității, nevoia de expansiune a „Eului” propriu, de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
autoanalizează scrupulos și se documentează necontenit în legătură cu presupusa boală incurabilă, devenind o adevărată sursă de stres pentru membrii familiei sale, care trebuie să-l însoțească la tot felul de cabinete medicale. 3) Un teren favorabil pentru dezvoltarea unor „sentimente de frustrație” severe îl oferă și psihopatiile. În cazul „psihopatiilor” este vorba de personalitățile dizarmonic structurate, numite și personalități „aneopatice”, adică dezadaptate social. Este cunoscut faptul că un criteriu de bază pentru aprecierea normalității psihice este considerată capacitatea persoanei de a realiza
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
face acest lucru, „psihopatia” mai este numită și „anomalie caracterială” a personalității, sau „caracteropatie”. Subiecții psihopați se caracterizează, așadar, prin abolirea „simțului moral”, fapt care duce la dezvoltarea unor situații de conflict și, implicit, la apariția unor conduite infracționale. „Sentimentul frustrației” face casă bună cu „psihopatiile”, deoarece în cuprinsul lor activitatea reflectorie / activitatea gândirii este păstrată, dar lumea valorilor psihopatului este cu totul alta, decât la oamenii normali, ceea ce face ca structurarea atitudinilor față de sine, față de semeni și față de existență, să
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
realitate și se refugiază în el însuși, unde se închide ca într-o carapace (ca semn de protest față de egoismul agresiv sau primitiv al celor din jur), avem de-a face cu psihopatul autist. O puternică determinare este și între „frustrație” și „anxietate”, deoarece anxietatea polarizează viața afectivă a persoanei, o rigidizează. Se știe că „anxietatea” se manifestă printr-o stare de neliniște accentuată, de așteptare penibilă, în care persoana are impresia că i se va întâmpla ceva deosebit, ceva rău
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
afectivă, manifestată prin tendința persoanei de a menține aceeași stare emoțională, sau dispozițională, un timp îndelungat, chiar dacă schimbările intervenite în situațiile externe impun adoptarea unei alte atitudini afective. Lupta eficientă cu „ situațiile de frustrare” severe, sau cu sentimentele complexe de frustrație, nu o poate realiza decât o personalitate flexibilă, respectiv acei oameni care dovedesc că pot să-și adapteze sistemul de convingeri și de valori personale la specificul noilor situații și cerințe apărute în mediul lor de existență. Capitolul VII Sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o poate realiza decât o personalitate flexibilă, respectiv acei oameni care dovedesc că pot să-și adapteze sistemul de convingeri și de valori personale la specificul noilor situații și cerințe apărute în mediul lor de existență. Capitolul VII Sentimentul de frustrație în opere literare Întotdeauna scriitorii de mare talent au fost atrași de surprinderea raporturilor psihologice subtile între stările sufletești umane. Un astfel de raport este, de exemplu, între egocentrismul psihologic și sentimentul de frustrație. Egocentrismul psihologic” este un mare dușman
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de existență. Capitolul VII Sentimentul de frustrație în opere literare Întotdeauna scriitorii de mare talent au fost atrași de surprinderea raporturilor psihologice subtile între stările sufletești umane. Un astfel de raport este, de exemplu, între egocentrismul psihologic și sentimentul de frustrație. Egocentrismul psihologic” este un mare dușman al deschiderii „sistemului personalității” spre probleme noi care apar în ambianța de viață și de activitate a omului, deoarece el exprimă, de fapt, o incapacitate a conștiinței individuale a unor persoane de a depăși
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
comportament intelectual variabil, suplu și complex, în stare să facă față unor situații problematice tot mai dificile. Am insistat asupra acestor caracteristici ale „reversibilității intelectuale”, deoarece reversibilitatea de ordin afectiv și moral de care este legat prin excelență „sentimentul de frustrație”, implică în esență, același gen de caracteristici și de capacități ca cele întâlnite în cazul reversibilității manifestate în plan intelectual. Le vom menționa în continuare, pentru a facilita înțelegerea analizelor ulterioare asupra „sentimentului de frustrație”; a) posibilitatea deschiderii atitudinale față de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
legat prin excelență „sentimentul de frustrație”, implică în esență, același gen de caracteristici și de capacități ca cele întâlnite în cazul reversibilității manifestate în plan intelectual. Le vom menționa în continuare, pentru a facilita înțelegerea analizelor ulterioare asupra „sentimentului de frustrație”; a) posibilitatea deschiderii atitudinale față de altul, a transpunerii chiar empatice în trăirile sufletești ale altora, pentru a înțelege astfel motivele interioare și așteptările de moment ale altora față de noi, dar și pentru a putea acorda la rându-ne ajutor și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
-ți azi, huzurul, rege, Îndură-a nevoiașilor durere, Și vei afla ce n-ai știut vreodată: Când cerul te-a-nvestit cu judecată Să știi a ține cumpăna mai dreaptă”. * * * O corelație frecventă și, totodată, spectaculoasă există, de asemeni, între „fenomenul de frustrație” și sentimentul de inferioritate, pe care-l dezvoltă unii oameni. Pentru a înțelege cât mai bine acest raport de interdependență, ne vom pori asupra semnificației și a cauzelor care produc, sau întrețin, „sentimentul de inferioritate”. Situațiile curente de viață arată
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
n-ar fi fost oare o dovadă pentru mine că ține la o situație materială? Am intrat într-o cafenea, am cerut o cafea și un cointreau, lăsându-mă mai departe pradă frământării din mine”. (op. cit., pp. 137-138). Capitolul VIII Frustrația „Eului”: sentimentul de autovinovăție, de culpabilitate „Eul” individual se află uneori într-o dublă dificultate: fie de a trăi sub stresul unui sentiment exagerat de autovinovăție, de culpabilitate, fie de a nu putea realiza acest sentiment în împrejurările în care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
obligativitate”, de sentiment al datoriei și al răspunderii, se năruie, copilul rămânând cu mentalitatea formată în familie că are numai drepturi nu și datorii, că i se cuvine totul. Așa cum remarcă V. Pavelcu, „Reacțiile infantile, perseverează așa-ziselor «complexe de frustrație» nu sunt decât stereotipe vechi, refractare normelor sociale acceptate de lumea adultă. Așa după cum la o ciocnire cu masa, copilul lovește masa în semn de pedeapsă, ca fiind vinovată de durerea simțită, așa, mai târziu, dacă aceste deprinderi nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Delachaux & Niestlé, Paris. Lagache, D. și colab., Les modčles de la personalité, 1965, P.U.F., Paris. Lazarus, R.S., Personalite and Adjustement, 1965, P.U.F., Paris. Lawson, K., Frustration the Developement of a Scientific Concept, 1965, McGraw-Hill, New-York. Levitov, N.D., Frustrația cac adin iz vidov psihiceschiu sastoianii, în „Voprosî psihologhii”, nr. 6, 1967, pp. 118-128. Lewin, K., Psychologie dynamique, les relations humaines, 1959, P.U.F., Paris. Lemay, M., Les groupes de jeunes inadaptés, 1968, P.U.F., Paris. Linton, R.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Fraisse, P, Piaget, J, „Traité de psychologie expérimentale”, vol. IX, 1965, P.U.F., Paris. Pastore, N., The role of arbitrariness in the frustration-aggression hypothesis, în „Journal abn. Psychol.”, nr. 47, 1952. Pavelcu, Vasile, Examenul critic al noțiunii „complex al frustrației”, în Anal. șt. ale Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, Tom IX, 1963. Pavelcu, Vasile, Invitație la cunoașterea de sine, 1970, Editura științifică, București; Din viața sentimentelor, 1969, Editura științifică, București; Drama psihologiei, 1965, Editura științifică, București; Culmi și abisuri ale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a Study of Mental Life, 1968, Nethuen & Co Itd., London. ∗ Este vorba de cartea: „Eu și celălat. De la poziția egocentrică la poziția altruistă”, 1979, Editura Junimea, Iași, pe care noi nu am putut-o publica sub titlul: „Psihologia fenomenului de frustrație”, așa cum am fi dorit, deoarece cenzura comunistă din timpul „regimului Ceaușescu”, interzicea o dezbarere, fie și științifică, asupra tuturor acelor chestiuni care ar fi putut păta, cât de cât, relitățile înfrumusețate ale „României Socialiste”. ∗ În denumirea fenomenului care face obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
din timpul „regimului Ceaușescu”, interzicea o dezbarere, fie și științifică, asupra tuturor acelor chestiuni care ar fi putut păta, cât de cât, relitățile înfrumusețate ale „României Socialiste”. ∗ În denumirea fenomenului care face obiectul analizei de față am preferat termenul de „frustrație”, și nu cel de „frustrare”, ghidându-ne după originea franceză a termenului, așa cum este redată în „Dicționarul de neologisme”, 1978, Editura Academiei, București: Frustrație - s.f. frustrare (< fr. frustration). Precizăm că același dicționar nu face nici o deosebire semantică între termenii: „frustrație
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ale „României Socialiste”. ∗ În denumirea fenomenului care face obiectul analizei de față am preferat termenul de „frustrație”, și nu cel de „frustrare”, ghidându-ne după originea franceză a termenului, așa cum este redată în „Dicționarul de neologisme”, 1978, Editura Academiei, București: Frustrație - s.f. frustrare (< fr. frustration). Precizăm că același dicționar nu face nici o deosebire semantică între termenii: „frustrație” și „frustrare” (vezi dicționarul menționat, p. 474). De altfel, folosim termenul de „frustrație” ca termenul cel mai general, care curprinde cele trei elemente componente
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrație”, și nu cel de „frustrare”, ghidându-ne după originea franceză a termenului, așa cum este redată în „Dicționarul de neologisme”, 1978, Editura Academiei, București: Frustrație - s.f. frustrare (< fr. frustration). Precizăm că același dicționar nu face nici o deosebire semantică între termenii: „frustrație” și „frustrare” (vezi dicționarul menționat, p. 474). De altfel, folosim termenul de „frustrație” ca termenul cel mai general, care curprinde cele trei elemente componente ale procesului de frustrație: 1) cauza, sau situația frustrantă; 2) starea psihică de frustrare, care constă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
așa cum este redată în „Dicționarul de neologisme”, 1978, Editura Academiei, București: Frustrație - s.f. frustrare (< fr. frustration). Precizăm că același dicționar nu face nici o deosebire semantică între termenii: „frustrație” și „frustrare” (vezi dicționarul menționat, p. 474). De altfel, folosim termenul de „frustrație” ca termenul cel mai general, care curprinde cele trei elemente componente ale procesului de frustrație: 1) cauza, sau situația frustrantă; 2) starea psihică de frustrare, care constă din trăiri specifice, cauzate de privațiune, 3) reacțiile comportamentale la frustrare, care pot
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustration). Precizăm că același dicționar nu face nici o deosebire semantică între termenii: „frustrație” și „frustrare” (vezi dicționarul menționat, p. 474). De altfel, folosim termenul de „frustrație” ca termenul cel mai general, care curprinde cele trei elemente componente ale procesului de frustrație: 1) cauza, sau situația frustrantă; 2) starea psihică de frustrare, care constă din trăiri specifice, cauzate de privațiune, 3) reacțiile comportamentale la frustrare, care pot fi imediate, amânate și de durată. Asupra câtorva din aceste teorii emise de N.R.F.Maier
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]